Tâlhărie. Furt. Distincţie.
| Comentarii |
|
Fapta inculpatului de a-şi însuşi o sumă de bani din geanta unei persoane, urmată de exercitarea de violenţe împotriva organelor de ordine, care au intervenit pentru a-l prinde, constituie infracţiunea de tâlhărie, în concurs cu aceea de ultraj, iar nu infracţiunea de furt în concurs cu infracţiunea de ultraj.
Secţia Penală, decizia nr. 2099 din 29 iulie 1998.
Prin sentinţa penală nr. 129 din 10 noiembrie 1997, Triburalul Teleorman a condamnat pe inculpatul B.N, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.
2 lit. e C. pen. şi de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 C. pen.
S-a reţinut că în ziua de 4 august 1997, aflându-se în piaţa centrală din municipiul Alexandria, inculpatul a sustras, din geanta părţii vătămate F.D., suma de 15.000 lei, însuşindu-şi-o.
Fiind urmărit de doi gardieni publici, inculpatul i-a lovit cu o bară din material dur.
Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia penală nr. 78 din 27 martie 1998 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.
Declarând recurs, inculpatul a cerut schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în tentativă la infracţiunea de furt.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 211 alin. 1 din Codul penal, constituie tâlhărie "furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmărilor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea".
Din examinarea acestui text de lege rezultă, deci, că tâlhăria este o infracţiune complexă, în componenţa căreia intră infracţiunea de furt şi o acţiune violentă îndreptată contra persoanei.
Totodată, mai rezultă că există infracţiune de tâlhărie nu numai în cazul când furtul este comis printr-o acţiune violentă îndreptată contra unei persoane, ci şi atunci când făptuitorul, după comiterea furtului, exercită acţiuni violente pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru a-şi asigura scăparea.
Or, este de observat că, după ce a deposedat pe partea vătămată de bani, furtul fiind astfel consumat, inculpatul a lovit organele de ordine ce se aflau în urmărirea lui, pentru a-şi asigura scăparea.
Astfel fiind, elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie sunt pe deplin întrunite în această faptă a inculpatului, neputându-se considera că s-a săvârşit doar un furt, rămas în
fază de tentativă, cum se pretinde prin motivul de recurs.
Ca urmare, recursul declarat de inculpat a fost
respins.
