Intreruperea executării pedepsei. Expertiză medico-legală
| Comentarii |
|
Concluzionând că, în raport de bolile de care suferă condamnatul, acesta nu poate fi tratat în reţeaua sanitară a Direcţiei Generale a Penitenciarelor, necesitând internare în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale, este clar că executarea pedepsei nu mai poate continua, expertiza medico-legală fiind o probă ştiinţifică concludentă în lipsa unor alte probe care să contrazică raportul efectuat.
Soluţia se impune cu atât mai mult cu cât chiar comisia precizează în final că condamnatul se află în imposibilitatea executării pedepsei.
(Decizia nr. 462 din 26 august 2003 - Secţia I penală)
Prin Sentinţa penală nr. 527 din 3 iunie 2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a admis cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul M.N. şi a dispus întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare, pronunţată prin Sentinţa penală nr. 238 din 4.06.2002 a Judecătoriei Prahova, pe o perioadă de 3 luni de la rămânerea definitivă a acestei sentinţe.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că, faţă de concluziile raportului de expertiză medico-legală, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 455 raportat la art. 453 lit. a) din Codul de procedură penală.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru greşita admitere a cererii de întrerupere a executării pedepsei, întrucât raportul de expertiză medico-legală nu se pronunţă cu claritate dacă afecţiunea în sine de care suferă condamnatul îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, în raport de critica adusă şi din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că apelul este nefondat.
Soluţia instanţei de fond se bazează pe o probă ştiinţifică, expertiza medico-legală, care, în raport de bolile de care suferă condamnatul, concluzionează că acesta nu poate fi tratat în reţeaua sanitară a Direcţiei Generale a Penitenciarelor, necesitând internare în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale.
Concluzionând în acest mod, este clar că intervenţia chirurgicală este necesară şi imediată şi, pe cale de consecinţă, executarea pedepsei nu mai poate continua.
De altfel, chiar comisia precizează în final că condamnatul se află în imposibilitatea executării pedepsei.
Cum parchetul nu a produs alte probe care să contrazică raportul efectuat, Curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins ca nefondat apelul declarat în cauză, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 lit. a) din Codul de procedură penală.
