Intreruperea executării pedepsei. Instanţa competentă
Comentarii |
|
In raport de prevederile art. 456 din Codul de procedură penală, determinarea în concret a instanţei competente să soluţioneze cererea de întrerupere a executării pedepsei se face în funcţie de locul de deţinere în care se găseşte condamnatul în momentul introducerii cererii sau se are în vedere instanţa de executare.
împrejurarea că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală a judecătoriei a fost ulterior majorată de către tribunal, prin decizie, la 5 ani închisoare nu are relevanţă în stabilirea competenţei.
Competenţa soluţionării cauzei revine instanţei de executare, care în speţă este judecătoria.
(Decizia nr. l/F din 14 ianuarie 2003 - Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 2442 din 16.10.2002 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, avându-se în vedere că pedeapsa în executarea căreia se află petentul condamnat a fost aplicată prin Decizia penală nr. 1571/2001 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.
Prin Sentinţa penală nr. 1150 din 25.11.2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de întrerupere a executării pedepsei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Curtea, învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, având în vedere următoarele considerente:
în raport de prevederile art. 456 din Codul de procedură penală, competenţa soluţionării unei asemenea cereri revine instanţei de executare sau instanţei locului de deţinere.
în cauză, instanţa de executare este prima instanţă care l-a judecat pe condamnat, respectiv Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, care i-a aplicat prin Sentinţa penală nr. 807/2001 o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
Faptul că această pedeapsă a fost majorată, prin Decizia penală nr. 1571 din 12.10.2001 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, la 5 ani închisoare, nu are relevanţă în stabilirea competenţei.
Astfel, competentă este instanţa de executare, în speţă judecătoria.