Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei. Caracterul irevocabil al cererii formulate în temeiul art. 3201 alin. (1) C.proc.pen., în faţa instanţei de recurs
Comentarii |
|
Odată constatate îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 3201 alin. (1) - (4) C.proc.pen. şi aplicate dispoziţiilor alin. (7) al acestui text de lege, inculpatul nu mai poate reveni în recurs de la cererea sa şi să se procedeze la o cercetare judecătorească.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia nr. 480 din 16 mai 2002
Prin sentința penală nr. 26 din 21.02.2012 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei, în baza art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C.pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C.pen. și art. 3201 C.proc.pen, a fost condamnat inculpatul K.M.M. la 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei”.
în temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (2) C.pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C.pen., pe durata executării pedepsei.
în temeiul prevederilor art. 81 alineatul 2 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1(unu) an închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani, stabilit conform art. 82 C.pen.
în temeiul prevederilor art. 71 alin. (5) C.pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepselor accesorii.
în temeiul dispozițiilor art. 359 Cod de procedură penală, s-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 C.pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, cu consecința executării în regim de detenție a ambelor pedepse, care nu se vor contopi.
S-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă L. S. ca fiind inadmisibilă în cadrul prezentului proces penal.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că în noaptea de 11/12.09.2011, în jurul orelor 01:55 inculpatul, după ce a consumat băuturi alcoolice la Barului lui „G.”, a fost implicat într-un accident de circulație cu autoturismul pe care-l conducea marca V cu numărul de înmatriculare M., pe DJ 174 pe raza comunei Șaru Dornei din direcția Vatra Dornei spre Panaci, accidentând cu partea din față a autoturismului un cal aparținând numitului L. S. care se deplasa pe mijlocul părții carosabile. în urma accidentului rutier a rezultat moartea calului și accidentarea ușoară a numitului M. V., pasager pe locul din dreapta față a mașinii.
Prezenți la fața locului lucrătorii de poliție, ca urmare a apelului la S.N.U.A.U 112 i-au solicitat inculpatului să fie testat cu aparatul etilotest, întrucât emana miros de alcool, însă acesta a refuzat motiv pentru care, lucrătorii de poliție l-au condus pe inculpat la Spitalul Mun. Vatra Dornei pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge. Deși a mers la spital, inculpatul a refuzat recoltarea probelor de sânge, după cum rezultă din Buletinul de examinare clinică semnat și parafat de medic, act ce a fost semnat și de către inculpat.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul K. M. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele invocate fiind consemnate în partea introductivă a deciziei de față.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C.proc.pen., instanța l-a constatat neîntemeiat.
Astfel, din ansamblul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, respectiv: proces verbal de sesizare, nota telefonică nr. 1932 din 12.09.2011 a Spitalului Municipal Vatra Dornei - secția Chirurgie, proces verbal de efectuare a actelor premergătoare, procesul verbal de cercetare la fața locului, buletinul de examinare clinică întocmit în original în care s-a consemnat refuzul inculpatului de a i se recolta probe biologice, semnat și parafat de medicul de serviciu și de inculpat, declarația părții vătămate, declarațiile martorilor M. V. și B. F.O., certificat medico-legal nr. 280/ F din 15.09.2011 eliberat de Cabinetul medico-legal Câmpulung Moldovenesc și declarațiile inculpatului de recunoaștere a infracțiunii, sens în care a solicitat și aplicarea dispozițiilor art. 3201C.proc.pen., rezultă, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, că inculpatul K. M. M, după ce a fost implicat într-un accident de circulație cu autoturismul pe care-l conducea marca V. cu numărul de înmatriculare M. în noaptea de 11/ 12.09.2011, în jurul orei 01:55 a refuzat ulterior să fie testat cu aparatul etilotest de organele de poliție rutieră, după care o dată ajuns la Spitalul Municipal Vatra Dornei a refuzat și recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii îmbibației alcoolice în sânge, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alineatul 5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii în ambele faze procesuale, solicitând în fața primei instanțe aplicarea dispozițiilor art. 3201C.proc.pen..
Cum din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat că fapta există, constituie infracțiune și că a fost comisă de inculpat, în mod corect prima instanță a constatat că în cauză pot fi aplicate, la cererea inculpatului, dispozițiile art. 3201C.proc.pen., beneficiind, în consecință, de reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, în conformitate cu alin. (7) al acestui articol.
Curtea apreciază că, odată constatate îndeplinite condițiile prevăzute la art. 3201 alin. (1) - (4) C.proc.pen. și aplicate dispozițiilor alin. (7) al acestui text de lege, inculpatul nu mai poate reveni în recurs de la cererea sa și să se procedeze la o cercetare judecătorească.
A admite contrariul, ar însemna ca de fiecare dată când un inculpat nu este mulțumit de pedeapsa stabilită de prima instanță, să ceară în recurs administrarea de probe și în faza cercetării judecătorești, în scopul obținerii unei eventuale achitări, așa cum a urmărit inculpatul în cauză. Acest lucru este inadmisibil, întrucât, în eventualitatea reținerii din nou a vinovăției sale, s-ar pune problema respectării principiul non reformatio in peius, în sensul menținerii noilor limite de pedeapsă rezultate prin reducerea cu 1/3 a celor inițiale, deși inculpatul nu a mai recunoscut fapta/faptele reținută/reținute în actul de sesizare al instanței.
Nici critica referitoare la cuantumul pedepsei stabilit de prima instanță nu poate fi reținută, atâta timp cât prima instanță a făcut o justă individualizare a acesteia, în raport de criteriile prevăzute la art. 72 C.pen., în conformitate cu care, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Ori, în speță, curtea apreciază că, raportat la aceste elemente, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului exprimă gradul concret de pericol social al infracțiunii și periculozitatea acestuia, atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare, fiind în măsură să asigure îndeplinirea scopului pedepsei, respectiv, acela de reeducare a inculpatului și de prevenție generală și specială în comiterea de noi infracțiuni.