Judecata Procedura de citare Omisiunea citării persoanei vătămate la judecata în primă instanţă Consecinţe în cazul în care persoana vătămată declară că îşi retrage plâgerea prealabilă în cursul judecării unei căi de atac

C.A. Ploieşti, nr. 60 din 16.03.2007

Nerespectarea dispoziţiilor privind legala citare a părţii vătămate invocată în apel de către inculpat, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 197 alin. (l) şi (4) C. proc. pen., atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art. 379 alin. (l) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. iar nu pe acela ale art. 379 alin. (l) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova nr. l056/P din 1 februarie 2006, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului minor B.C.F. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., împotriva părţii vătămate M.I.I. şi distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (l) C. pen., parte vătămată SC W. SA Ploieşti, ambele cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. S-a reţinut în sarcina inculpatului că în data de 1 decembrie 2005, în jurul orei 3, aflat în faţa barului B din Ploieşti, în intersecţia străzilor T. cu T.V., a înţepat-o cu un obiect tăietor-înţepător pe partea vătămată M.I.I., căreia i-a provocat o plagă prin înjunghiere de cord ventricular stâng care a necesitat pentru vindecare 45-50 de zile de îngrijiri medicale şi i-a pus viaţa în primejdie. În aceeaşi zi şi aceleaşi împrejurări, inculpatul a lovit cu piciorul în partea exterioară a uşii din spate stânga a autoturismului taxi cu nr. XX 00 ZZZ, proprietatea SC W. SA Ploieşti, producându-i astfel o pagubă în valoare de 237 RON. Prin sentinţa penală nr. 440 din data de 3 octombrie 2006 Tribunalul Prahova a dispus condamnarea inculpatului B.C.F., după cum urmează: în baza art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., tentativă la infracţiunea de omor calificat, faptă din 1 decembrie 2005, parte vătămată M.L.I., la 5 ani închisoare;

- în baza art. 217 alin. (l) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., distrugere, fapta din 1 decembrie 2005, parte vătămată SC W. SA Ploieşti, la 6 luni închisoare;

- în baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare.

Pe latură civilă, în privinţa infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. s-a luat act că partea vătămată SC W. SRL Ploieşti nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen legal inculpatul B.C.F. Faţă de împrejurarea că în şedinţa publică din 5 februarie 2007 apelantul-inculpat, prin apărător ales, a invocat faptul că la judecata în primă instanţă nu a fost citată partea vătămată SC W. SA Ploieşti pentru a se cunoaşte poziţia acesteia relativ la infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (l) C. pen., existând posibilitatea legală a retragerii plângerii prealabile, cu consecinţe juridice asupra răspunderii penale a inculpatului, la aceeaşi dată instanţa de apel a repus cauza pe rol şi a dispus citarea acesteia în calitate de intimată-parte vătămată. Prin adresa nr. 108 din 27 februarie 2007 intimata parte vătămată SC W. SA Ploieşti a învederat că înţelege a-şi retrage plângerea prealabilă pentru săvârşirea de către inculpatul B.C.F. a infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (l) C. pen. În consecinţă, în privinţa infracţiunii de distrugere apelantul-inculpat a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi, rejudecând cauza, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., să se dispună încetarea procesului penal pornit împotriva sa pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. Curtea a reţinut că este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 379 alin. (l) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. instanţa de apel, constatând că judecata cauzei la instanţa de fond a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate, va desfiinţa sentinţa primei instanţe şi va dispune rejudecarea cauzei de către aceasta. O asemenea soluţie în speţă nu ar fi legală, dat fiind că textul legal sus menţionat o reglementează numai pentru situaţia în care nelegala citare este invocată de însăşi partea în privinţa căreia au fost încălcate dispoziţiile legale privind citarea şi care a fost vătămată prin imposibilitatea exercitării drepturilor procesuale în faza judecăţii la primă instanţă. Ori, în prezenta cauză, nelegala citare a părţii vătămate SC W. SA Ploieşti nu a fost invocată de către aceasta ci de către inculpat ca motiv de nulitate relativă reglementat de art. 197 alin. (l) şi (4) C. proc. pen., făcând dovada că astfel i s-a produs o vătămare întrucât exista posibilitatea legală ca la prima instanţă partea vătămată să-şi retragă plângerea prealabilă pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (l) C. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare din acest motiv în apelul susţinut de inculpatul aflat în stare de arest preventiv încălcând principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac reglementat de art. 372 C. proc. pen..

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Judecata Procedura de citare Omisiunea citării persoanei vătămate la judecata în primă instanţă Consecinţe în cazul în care persoana vătămată declară că îşi retrage plâgerea prealabilă în cursul judecării unei căi de atac