Dreptul la un proces echitabil Dreptul la apărare Inculpaţi condamnaţi pentru mai multe infracţiuni decât cele pentru care au fost trimişi în judecată prin rechizitoriu
| Comentarii |
|
C.A. Ploieşti, nr. 40 din 16.02.2007
În conţinutul infracţiunii complexe de tâlhărie se absoarbe şi violarea de domiciliu realizată prin pătrunderea fără drept într-o locuinţă sau în dependinţele locuinţei, situaţia nefiind valabilă doar pentru apartamente, ci pentru toate locuinţele şi dependinţele acestora, inclusiv a locurilor împrejmuite. De asemenea, prin faptul că inculpaţii au pătruns fără drept în curtea părţii vătămate cu intenţia de a intra în casă, dar au fost împiedicaţi de aceasta care a ieşit la ei cu un topor şi a început să strige hoţii, iar apoi inculpaţii au aruncat cu ceapă şi bulgări de pământ în uşa locuinţei spărgând un geam, nu poate fi asimilat infracţiunii de tentativă la tâlhărie, întrucât inculpaţii nu au exercitat niciun fel de violente asupra victimei, violentele exercitate asupra bunurilor nefiind element constitutiv al infracţiunii complexe de tâlhărie. Prin sentinţa penală nr. 148 din 21 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Buzău, în baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi (21) lit. a) şi c) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul U.N.A. la două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru fiecare din cele două infracţiuni de tâlhărie comise în dauna părţilor vătămate T.I. şi J.M. În baza art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 74-76 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la două pedepse a câte 2 ani închisoare fiecare pentru violare de domiciliu comise părţilor vătămate T.I. şi J.M. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal prin împăcarea părţilor pentru infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. comise în dauna părţii vătămate J.M.
Conform art. 33-34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
În baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi e) C. pen. cu aplicarea art. 74-76 C. pen. şi art. 99 şi următoarele C. pen, a fost condamnat inculpatul minor U.P. la două pedepse a câte 1 an şi 5 luni închisoare fiecare pentru comiterea a două infracţiuni de tentativă la tâlhărie în dauna părţilor vătămate T.I. şi J.M. În baza art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 74-76 şi art. 99 şi următoarele C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la două pedepse a câte 8 luni închisoare pentru comiterea a două infracţiuni de violare de domiciliu. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., prin împăcarea părţilor. În baza art. 33-34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate ambilor inculpaţi şi în conformitate cu art. 861C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere. Ca situaţie de fapt, instanţa a reţinut că în noaptea de 16 iulie 2006 cei doi inculpaţi (unul major,unul minor) au mers la discoteca din sat şi alături de doi martori au consumat mai multe sticle cu bere iar la plecare au cumpărat o sticlă cu bere de 2 litri şi au consumat-o în drum spre casa. Aflaţi într-o avansată stare de ebrietate, cei doi s-au hotărât să sustragă bani din locuinţa părţii vătămate T.I., vecina lor, despre care ştiau că locuieşte singură. Au pătruns în curte pe poarta principală, apoi în casa, şi-au tras tricourile peste cap şi au intrat în camera în care dormea partea vătămată şi au început să scotocească după bani. Partea vătămată s-a trezit, moment în care inculpatul minor a zgâlţâit-o şi a împins-o către sobă. Au părăsit camera şi au intrat în cele doua încăperi şi au căutat bani. Negăsind nicio suma de bani au părăsit imobilul şi s-au hotărât să pătrundă la cealaltă vecină a lor J.M. cu aceeaşi intenţie de a căuta bani.
Inculpaţii au pătruns în curte pe poarta din gradină şi ajungând la uşă, au constatat că este încuiată cu cheia. încercând să deschidă uşa, au fost simţiţi de partea vătămată care s-a apropiat cu un topor şi totodată a început să strige hoţii. în această situaţie cei doi inculpaţi au ameninţat-o pe partea vătămată şi au aruncat cu ceapa pe care au smuls-o din gradină şi cu bulgări de pământ spărgând geamul de la intrare. Ţipetele de ajutor ale părţii vătămate şi agitarea securii, i-au făcut pe inculpaţi să părăsească curtea părţii vătămate.
Astfel, prima instanţa a reţinut că faptele inculpaţilor de a pătrunde fără drept, iniţial în curtea părţii vătămate T.I., apoi în locuinţă şi de a încerca să-i sustragă banii, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la tâlhărie prevăzut de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen. şi violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., pentru inculpatul major fiind incidente şi dispoziţiile art. 75 lit. c) C. pen., iar pentru minor dispoziţiile art. 99 şi urm. C. pen., iar faptele comise de inculpaţi împotriva părţii vătămate J.M. întrunesc elementele constitutive ale aceloraşi infracţiuni – tentativă la infracţiunea de tâlhărie prevăzut de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi (21) lit. a) şi c) C. pen. şi violare de domiciliu prevăzut de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. pentru inculpatul major, şi art. 99 şi urm. pentru inculpatul minor. Judecătorul fondului a apreciat că infracţiunea de violare de domiciliu nu se absoarbe în cea de tâlhărie întrucât noţiunea de domiciliu în sensul art. 192 C. pen. are o sferă mai largă decât aceea de locuinţă la care face referire art. 211 alin. (21) C. pen. Violarea de domiciliu implica pătrunderea fără drept în orice mod intr-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, aşa încât art. 211 alin. (21) lit. c) face referire la tâlhăria comisă într-o locuinţă şi această ipoteză este valabilă numai în cazul apartamentului nu şi a locuinţelor care sunt prevăzute cu împrejmuiri. Instanţa a mai arătat că faptele inculpaţilor de a pătrunde în curtea părţii vătămate J.M. cu intenţia de a intra în locuinţă pentru a sustrage bani, nefinalizată deoarece partea vătămată i-a simţit şi i-a ameninţat cu un topor, şi ameninţarea cu violenţă a acestei femei prin aruncarea cu bulgări de pământ în direcţia ei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu prevăzut de art. 192 alin. (2) C. pen., dar şi pe cele ale infracţiunii de tentativă la tâlhărie prevăzut de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi (21) lit. a) şi c) C. pen. Prima instanţa a susţinut că rechizitoriul face o încadrare globală în drept a faptelor inculpaţilor, aşa că, s-a considerat îndreptăţită să aprecieze că încadrarea reţinută mai sus a fost avută în vedere şi de organele de urmărire penală. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău care a susţinut că fiecare dintre cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru comiterea a câte trei infracţiuni: câte o infracţiune prevăzut de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi (21) lit. a) şi c) C. pen., constând în aceea că au pătruns împreuna pe timp de noapte în locuinţa părţii vătămate T.I. şi prin violentă au încercat să o deposedeze de bani; câte o infracţiune prevăzut de art. 192 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în aceeaşi noapte au pătruns împreună în domiciliul părţii vătămate J.M., şi câte o infracţiune prevăzut de art. 217 C. pen., constând în aceea că în aceeaşi noapte au spart geamul de la intrarea în locuinţa părţii vătămate J.M. Deşi inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru aceste trei infracţiuni, instanţa a dispus condamnarea fiecăruia dintre aceştia pentru câte două infracţiuni de tentativă de tâlhărie în formă calificată şi două infracţiuni de violare de domiciliu, pe lângă încetarea procesului penal pentru infracţiunea de distrugere prevăzut de art. 217 alin. (1) C. pen., fără a proceda la o eventuală schimbare a încadrării juridice, deci fără aplicarea art. 334 C. proc. pen. Parchetul a mai arătat că argumentele instanţei de fond privind procedeul de mai sus nu pot fi primite deoarece încadrarea juridică dată faptelor reţinute prin rechizitoriu este corectă, întrucât infracţiunea de violare de domiciliu prevăzut de art. 192 C. pen. se absoarbe în infracţiunea de tâlhărie calificată prevăzut de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., în acest sens pronunţându-se şi I.C.C.J prin decizia nr. 393 din 19 ianuarie 2005, precum şi alte instanţe din ţară. Se mai arată că nici al doilea argument al instanţei de fond nu este justificat în privinţa reţinerii că inculpaţii au comis o infracţiune de tentativă la tâlhărie şi în dauna părţii vătămate J.M., deoarece faptele indică situaţia din rechizitoriu, şi anume că inculpaţii au pătruns în curtea locuinţei acestei părţi vătămate şi i-au distrus uşa de la intrare dar nu au pus în executare hotărârea infracţională de sustragere de bunuri.
Curtea a constatat că apelul este fondat, susţinerile parchetului fiind întemeiate.
Astfel, s-a constatat că cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată, fiecare pentru săvârşirea a câte trei infracţiuni: una de tentativă la tâlhărie calificată în dauna părţii vătămate T.I., una de violare de domiciliu comisă împotriva părţii vătămate J.M. şi una de distrugere, tot împotriva părţii vătămate J.M.
Această situaţie rezultă fără dubiu atât din expozitivul rechizitoriului, cat şi din dispozitivul aceluiaşi act de sesizare. În partea expozitivă se arată „faptele inculpaţilor U.N.A. şi U. P. – minor, de a pătrunde în noaptea de 16 iulie 2006 în domiciliul părţii vătămate T.I. şi de a încerca prin violentă să o deposedeze de bani, căutând bani şi în celelalte camere ale locuinţei şi de a pătrunde fără drept în aceeaşi noapte şi în curtea părţii vătămate J.M., lovind cu bulgări de pământ şi ceapă în imobil spărgând geamul de la uşă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de tâlhărie, violare de domiciliu şi distrugere prevăzut de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi (21) lit. a) şi c) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen. şi art. 217 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi a art. 75 lit. c) C. pen. pentru inculpatul major şi cu aplicarea art. 99 şi urm C. pen. pentru inculpatul minor. În dispozitivul rechizitoriului sunt reluate pentru ambii inculpaţi textele de lege menţionate, arătându-se că pentru aceste infracţiuni s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi. Deşi este clar că fiecare dintre cei doi inculpaţi a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni, una în dauna părţii vătămate T.I (tentativă la tâlhărie calificată) şi doua în dauna părţii vătămate J.M. (violare de domiciliu şi distrugere), instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor pentru câte două infracţiuni de tentativă la tâlhărie împotriva ambelor părţi vătămate, două infracţiuni de violare de domiciliu împotriva ambelor părţi vătămate, iar pentru infracţiunea de distrugere reţinută a fi comisă în dauna părţii vătămate J.M. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor. Instanţa a procedat în acest mod, direct, prin soluţia pronunţată, fără să pună în discuţia părţilor această situaţie – că are în vedere cinci infracţiuni în loc de trei, fără să schimbe încadrarea juridică şi fără să dea posibilitatea inculpaţilor să-şi formuleze vreo apărare în raport cu infracţiunile reţinute în plus în sarcina lor şi anume cate o infracţiune de tentativă de tâlhărie în dauna părţii vătămate J.M. şi o infracţiune de violare de domiciliu în dauna părţii vătămate T.I. Chiar dacă ar fi fost reală situaţia că din expozitivul actului de acuzare ar rezulta că inculpaţii au săvârşit mai multe fapte, deci mai multe infracţiuni decât cele reţinute în sarcina lor prin dispozitivul rechizitoriului, procedeul instanţei de fond de a condamna direct pe inculpaţi şi pentru acele fapte, nu este permis. Aceasta, deoarece se încalcă dreptul inculpaţilor la un proces echitabil prevăzut de art. 6 parag. 3 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi dreptul lor la apărare fată de noile acuzaţii, drept garantat prin acelaşi text al convenţiei dar şi de dispoziţiile art. 6 alin. (3) C. proc. pen. care statuează că „organele judiciare au obligaţia să-1 încunoştinţeze de îndată şi mai înainte de a-l audia pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării”. De asemenea, potrivit art. 317 C. proc. pen. „judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare al instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea”. Or, în speţa de faţă nu a operat nicio extindere a procesului penal pentru alte fapte şi nici nu s-a discutat vreo schimbare de încadrare juridică, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. În afara faptului că procedeul adoptat de prima instanţă încalcă normele de procedură penală şi drepturile fundamentale ale inculpaţilor arătate mai sus, Curtea a constatat însă că soluţia primei instanţe nu era corectă nici în ce priveşte dreptul material aplicabil în cauză. În ce priveşte infracţiunea de tâlhărie calificată prevăzut de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen. – tâlhărie care a fost săvârşită într-o locuinţă sau dependinţe ale acesteia, jurisprudenţa instanţei supreme a statuat în mod constant că în conţinutul acestei infracţiuni complexe se absoarbe şi violarea de domiciliu realizată prin pătrunderea fără drept în acea locuinţă sau în dependinţele locuinţei, situaţia nefiind valabilă doar pentru apartamente, aşa cum argumentează prima instanţă, ci pentru toate locuinţele şi dependinţele acestora, inclusiv a locurilor împrejmuite. De asemenea, în opinia Curţii, modul în care s-au desfăşurat acţiunile inculpaţilor împotriva părţii vătămate J.M. prin faptul că au pătruns fără drept în curtea acesteia cu intenţia de a intra în casă dar au fost împiedicaţi de partea vătămată care a ieşit la ei cu un topor şi a început să strige hoţii, iar apoi inculpaţii au aruncat cu ceapă şi bulgări de pământ în uşa locuinţei spărgând un geam, nu poate fi asimilat infracţiunii de tentativă la tâlhărie, întrucât inculpaţii nu au exercitat niciun fel de violente asupra victimei, violentele exercitate asupra bunurilor nefiind element constitutiv al infracţiunii complexe de tâlhărie. Aşa fiind, nu exista nicio justificare pentru a se reţine în sarcina inculpaţilor câte o infracţiune de tentativă la tâlhărie calificată împotriva părţii vătămate J.M. sau câte o infracţiune de violare de domiciliu cu referire la partea vătămată T.I., urmând ca instanţa de apel să înlăture dispoziţiile privind condamnarea inculpaţilor pentru aceste infracţiuni. În concluzie, pentru considerentele prezentate pe larg mai sus, în baza art. 379 alin. (2) lit. (a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, a desfiinţat în parte în latura penală sentinţa şi după descontopirea pedepselor rezultante aplicate de prima instanţa celor doi inculpaţi în pedepsele componente, a înlăturat condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzut de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi (21) lit. a) şi c) C. pen. – parte vătămată J.M. şi prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. – parte vătămată T.I.
