Limitele aplicării legii penale Aplicarea legii penale în timp Legea penală mai favorabilă Evaziune fiscală
| Comentarii |
|
C.A. Ploieşti, nr. 231 din 14.03.2007
Conform art. 13 C.pen. în cazul în care de la data săvârşirii infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă. Este de principiu că în alegerea legii penale mai favorabile instanţele judecătoreşti sunt obligate să ţină seama de toate consecinţele pe care le atrage încadrarea juridică a faptei într-o lege sau alta, respectiv condiţiile de incriminare, de urmărire şi judecată, voinţa legislativă producându-şi efectele indiferent de conduita procesuală a inculpatului, subiect al infracţiunii deduse judecăţii. O lege penală abrogată, nu poate ultraactiva decât dacă fapta prevăzută ca infracţiune continuă să fie incriminată într-un alt text de lege ,iar legea veche conţine dispoziţiile mai favorabile, în sensul art. 13 C.pen.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, faptă comisă în cursul anului 2003. Reţinându-se existenţa faptei şi vinovăţiei prin sentinţa penală nr. 872 din 19 mai 2006 a Judecătoriei Târgovişte conform art. 334 C.proc.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată activităţii infracţionale prin rechizitoriu, în dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în vigoare la data soluţionării cauzei. Prin decizia penală nr. 359 din 10 noiembrie 2006, Tribunalul Dâmboviţa a admis apelul declarat de parchet sub acest aspect şi modificând în parte hotărârea atacată a reîncadrat juridic în fapta prevederile art. 11 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C.pen. În esenţă s-a considerat că ultimul act normativ reprezintă legea mai favorabilă atâta timp cât neachitând integral prejudiciul civil inculpatul în realitate nu poate beneficia de cauzele de nepedepsire ori reducere a pedepsei admise de art. 10 din Legea nr. 241/2005.
Soluţia adoptată în cadrul controlului jurisdicţional de către instanţa de apel nu este legală. Într-adevăr, astfel cum s-a stabilit în ambele grade de jurisdicţie recurentul a comis fapta în cursul anului 2003, sub imperiul Legii nr. 87/1994 privind evaziunea fiscală, iar până la data de 19 mai 2006 când s-a judecat cauza în primă instanţă, acest act normativ a fost modificat prin Legea nr. 161/21 aprilie 2003, republicată cu modificările ulteriore în Monitorul Oficial Partea I nr. 545/29 iunie 2003, iar în final s-a abrogat prin art. 16 din Legea nr. 241/15 iulie 2005 (M. Of. nr. 672 din 27 iulie 2005) şi intrată în vigoare la 25 august 2005, deci în cursul cercetării judecătoreşti când la primul termen de judecată el a avut posibilitatea legală de a îndeplini cerinţele art. 10 pentru a beneficia de cazurile de nepedepsire ori reducere a pedepselor, instituţie nou reglementată. Faţă de o atare succesiune de legi penale în timp, instanţele anterioare au constatat corect că tragerea la răspunderea penală pentru această faptă trebuie supusă regimului dispoziţiilor art. 13 C.pen., primind încadrarea juridică potrivit legii penale mai favorabile intervenită de la data comiterii şi până la judecarea definitivă a cauzei. Sub acest aspect este de principiu că o lege penală abrogată, în situaţia în care fapta prevăzută ca infracţiune continuă să fie incriminată într-un alt text de lege, nu poate ultraactiva decât dacă conţine dispoziţii mai favorabile, regulă de bază a tragerii la răspundere penală în sistemul juridic român. Doctrina a opinat constant însă şi jurisprudenţa a acceptat că în alegerea legii penale mai favorabile instanţele judecătoreşti sunt obligate să ţină seama de toate consecinţele pe care le atrage încadrarea juridică într-o lege sau alta, respectiv condiţiile de incriminare (conţinut, tratament sancţionator, felul pedepselor, limitele acestora, alte sancţiuni penale), de urmărire şi judecată, voinţa legislativă producându-şi efectele indiferent de conduita procesuală a inculpatului, subiect al infracţiunii deduse judecăţii. Or, în atare situaţie aprecierea primei instanţe că Legea nr. 87/1994 fiind abrogată în totalitate la data pronunţării sentinţei nu mai poate fi aplicată deoarece actul normativ în vigoare, Legea nr. 241/2006 este mai favorabil în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală dedusă judecăţii, este pe deplin justificată. Analiza comparativă a celor două reglementări penale confirmă concluzia că incriminarea actelor materiale din art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, constând în „omisiunea în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau veniturilor realizate” cu scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, au fost preluate integral în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, infracţiune de evaziune fiscală sancţionată cu aceleaşi pedepse şi limite legale, respectiv închisoarea de la 2 la 8 ani şi interzicerea exerciţiului unor drepturi. Pe de altă parte, spre deosebire de legea abrogată noul act normativ instituie pentru prima dată în dreptul penal român o serie de cauze de nepedepsire şi cauze de reducere a pedepselor, în raport de acoperirea prejudiciului cauzat până la primul termen de judecată, iar cuantumul acestuia poate conduce în final la schimbarea regimului sancţionator în amendă sau o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.
Cum atari reguli privind judecata sunt de strictă interpretare, chiar dacă în speţă nu au primit eficienţă pe considerentul că inculpatul a acoperit parţial paguba produsă, o atare conduită procesuală nu poate înlătura caracterul mai favorabil al Legii nr. 241/2005, comparativ cu Legea nr. 87/1994, şi în final încadrarea juridică a faptei în prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b). Aşa fiind, rezultând că prin admiterea apelului declarat de parchet sub acest aspect, tribunalul a pronunţat o decizie afectată de nelegalitate în sensul cazurilor de casare prevăzută de art. 3859alin. (1) pct. 14 şi 20 C.proc.pen., recursul declarat de inculpat se priveşte ca neîntemeiat, urmând a se admite. În consecinţă, conform art. 385 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. se va proceda la casarea hotărârii atacate şi menţinerea sentinţei primei instanţe, constatându-se că apelul a fost greşit admis.
