Menţinerea arestării preventive în cursul judecăţii Inculpat aflat în executarea altei pedepse stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă

C.A. Ploieşti, nr. 90 din 13.11.2006

Conform art. 3002C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive a acestuia, urmând să examineze dacă temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea sa de libertate. otrivit art. 136 C. proc. pen., împotriva unei persoane poate fi dispusă luarea unei măsuri preventive pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, dacă există în cauză vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen. Emiterea, între timp, pe numele aceleiaşi persoane, într-o altă cauză, a unui mandat de executare pentru o altă pedeapsă privativă de libertate, îndreptăţeşte instanţa să constate că nu mai sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru menţinerea în continuare a arestării preventive. Prin încheierea pronunţată la data de 26 octombrie 2006, Tribunalul Prahova a dispus, printre altele, menţinerea arestării preventive a inculpatei S.E, apreciindu-se că subzistă în continuare temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, menţinându-se pericolul social concret pentru ordinea publică. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata, susţinând, în esenţă, că în prezent se află în executarea unei alte pedepse de 4 ani închisoare, la care a fost condamnată definitiv, statutul său de penitenciar fiind astfel în mod esenţial modificat, iar pe de altă parte, nu se mai poate vorbi despre pericolul pe care l-ar presupune lăsarea sa în libertate, instituţia prevăzută de art. 3002C. proc. pen. rămânând, în ceea ce o priveşte, fără conţinut. După examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a admis recursul declarat de inculpată, a casat în parte încheierea, dispunând revocarea măsurii arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză. În motivarea deciziei s-a reţinut că nu se poate menţine în mod formal o măsură preventivă, aşa cum se preceda în cazul inculpatei care, de un an de zile, se afla în executarea altei pedepse privative de libertate. S-a considerat că de esenţa măsurilor preventive este şi aplicarea imediată a acestora, principiu care în cazul dedus judecăţii nu s-a mai respectat de multă vreme. Pe de altă parte, s-a avut în vedere faptul că, prin menţinerile formale ale arestării preventive, în fapt nepuse în executare, nu se mai intervenea de multă vreme nici în desfăşurarea procesului penal şi nici în protejarea ordinii publice, fiind astfel afectat însuşi scopul urmărit de dispoziţiile procesual-penale care operează în materia măsurilor preventive.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Menţinerea arestării preventive în cursul judecăţii Inculpat aflat în executarea altei pedepse stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă