Latura civilă. Înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Calculul prejudiciului
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Sentinţa nr. 128 din 15 noiembrie 2013, extras
Infracţiunea de înşelăciune constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a produs urmarea imediată, respectiv paguba efectivă, în patrimoniul celui înşelat (persoană publică sau privată).
Infracţiunea de înşelăciune se consumă la data producerii pagubei şi nu la cea a inducerii în eroare a părţii vătămate.
Acţiunea de amăgire poate îmbrăca uneori forma unei activităţi infracţionale, continuate, cazuri în care infracţiunea de înşelăciune se epuizează în momentul efectuării ultimului act al activităţii infracţionale.
În speţă, competenţa D.N.A. a fost stabilită în raport de paguba produsă la momentul consumării infracţiunii, când părţile vătămate, determinate de manoperele dolosive ale inculpaţilor, au plătit sumele de bani cu titlu de avans contractual şi comision agenţie, sau de rezervare apartament.
Prejudiciul este consecinţa directă şi nemijlocită a infracţiunii de înşelăciune în convenţii şi s-a produs la momentul efectuării plăţilor.
Conform art 13 alin.12 din OUG nr. 43/2002, infracţiunea prevăzută de art. 215 alin 1,2,3 şi 5 Cod penal, dacă valoarea pagubei este mai mare decât echivalentul în lei a
1 milion euro, este de competenţa DIRECŢIEI NAŢIONALE ANTICORUPŢIE.
Cei trei inculpaţi au contestat valoarea prejudiciului stabilit de procuror la 1.134.555,11 euro arătând că acesta nu a fost determinat pe baza unei expertize contabile, ci doar prin însumarea aritmetică a tuturor pagubelor produse părţilor civile, critică ce vizează şi sentinţa penală nr. 62/2011 a Curţii de Apel Cluj (care a respins cererea în apărare a inculpaţilor de efectuare a unei probe ştiinţifice care să demonstreze modul de calcul al prejudiciului).
Inculpaţii în rejudecare, au susţinut că, după încheierea antecontractelor de vânzare-cumpărare şi a convenţiilor de intermediere a înstrăinării locuinţelor şi plata aferentă a sumelor de bani, la un anumit interval de timp, la cererea clienţilor le-au restituit banii încasaţi, astfel că, prejudiciul final trebuia diminuat corespunzător sumelor returnate, ceea ce îl situa sub 1 milion euro, competenţa de urmărire penală revenindu-i Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj sau Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, iar cea de judecată a cauzei, Tribunalului Cluj.
S-a susţinut totodată, că diminuarea în acest fel a prejudiciului, impune înlăturarea alin. 5 al art. 215 Cod penal, încadrarea juridică judicioasă, fiind aceea în art. 215 alin.1,
2 şi 3 Cod penal.
S-a arătat de către inculpatul L. că la rezilierile antecontractelor de vânzare-cumpărare, sumele restituite părţilor vătămate au fost în lei şi nu în euro, rezultând astfel un prejudiciu nelegal ce i se impută.
Mai mult, se constată că procurorul prin rechizitoriu a introdus în calitate de părţi civile persoanele care au achitat efectiv banii către inculpatul L. şi către Agenţia C. şi nu pe titularii antecontractelor de vânzare-cumpărare, care figurează ca martori, ceea ce a determinat un calcul nelegal al prejudiciului.
Instanţa în primul ciclu procesual a păstrat această calitate a părţilor, în care de altfel i-a şi audiat.
Inculpata B.N. învederează că, Curtea în primul ciclu procesual trebuia să recurgă la corecta calificare a calităţii părţilor, după care, să-i audieze şi să analizeze judicios depoziţiile acestora.
Se susţine că, dacă sumele plătite cu titlu de avans provin din veniturile comune ale soţilor, rezultă că ambilor li s-a creat un prejudiciu, astfel că, au calitatea de părţi vătămate.
Nu este legal, pe cale de consecinţă procedeul procurorului, împărtăşit de curte, de a considera pe unul dintre soţi parte civilă, iar pe celălalt, martor, fiind evident că au interesul de a-şi susţine reciproc pretenţiile.
Aşa fiind, se solicită înlăturarea declaraţiilor martorilor B.I.F.- soţia părţii vătămate B.A.L.; N.A. - soţul părţii vătămate N.L.; P.A. - soţia părţii vătămate P.A.; P.M.- soţia părţii vătămate P.F. sau, neluarea lor în considerare ca şi declaraţii de parte vătămată sau civilă la interpretarea probelor.
Pe de altă parte, unele persoane care au declarat că, sumele de bani achitate cu titlu de avans sau comision le aparţin, greşit au fost introduse şi audiate în cauză ca părţi vătămate şi nu ca martori, câtă vreme nu sunt titulari de antecontracte. Acestea sunt cazurile numiţilor B.G., C.A.C., L.P., S.I., O.A., S.L., S.A. şi R.G..
De asemenea, în cazul titularului de antecontract D.M.V., atât plângerea penală cât şi constituirea de parte civilă s-a făcut de către mama acesteia, D.M.M., care susţine că suma avansată îi aparţine. Nefăcându-se dovada provenienţei banilor, inculpaţii susţin că D.M.M. are calitate de martor şi nu de parte vătămată. Aşa fiind, se impune în opinia inculpaţilor, înlăturarea depoziţiilor părţilor vătămate B.G., C.A., L.P., S.I. şi D.M.M., întrucât au fost ascultaţi greşit în calitate de părţi vătămate şi civile, când, în realitate erau martori.
În rejudecare, Curtea a dispus administrarea unei expertize contabile, care să lămurească şi să stabilească valoarea în euro a prejudiciului total suferit de părţile civile [enumerare] la data încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare cu inculpatul L.M.S. şi a convenţiilor de intermediere cu Agenţia C.G. (inculpatele B. şi C.), în perioada noiembrie 2005- august 2008, ţinând cont de fluctuaţia şi cursul monedelor euro - leu.
S-a dispus interogarea expertului cu privire la valoarea în euro a prejudiciului produs de fiecare inculpat, fiecărei părţi civile menţionate mai sus la data încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare cu inculpatul L.M.S. şi a convenţiilor de intermediere cu Agenţia C.G. (inculpatele B. şi C.) în perioada noiembrie 2005 - august 2008, ţinând cont de fluctuaţia şi cursul monedelor euro - leu.
Curtea a atras atenţia expertului că va trebui să ţină cont că în privinţa părţilor civile B.C., E.V., F.B. I., M.M.E., O.A. C., P.O.R., R.S.D., R.F., T.R.Ş., U.V.V., C.M.,
antecontractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate direct de către inculpatul L.M.S., fără intermedierea Agenţiei C., fără plata comisionului de către victime.
Curtea a dat indicaţii expertului ca la stabilirea prejudiciului cauzat prin încasarea comisioanelor de intermediere de către inculpatele B. şi C. să se aibă în vedere şi sumele în privinţa cărora s-a dispus confiscarea specială de la acestea, întrucât victimele infracţiunilor de înşelăciune nu le-au solicitat a fi restituite: este vorba de comisionul achitat de părţile civile B.S.L.- 2816 lei; C C. - 1760 lei; D I. - 1823 lei; P.M. - 4212 lei;
B.B.. Roxana - 3610 lei.
Curtea a solicitat expertului să precizeze dacă din punct de vedere contabil, exista posibilitatea legală a compensării comisionului datorat de SC R.E. SRL către SC C.G. SRL.
Chiar dacă ne aflăm în rejudecare, expertiza contabilă a fost solicitată de inculpaţi - în recurs - , Curtea apreciază că valoarea totală a pagubei stabilită de specialist prin prezenta lucrare este cea reală şi judicioasă şi ea nu contribuie la o înrăutăţire a situaţiei acestora, din punct de vedere al laturii civile, în propria cale de atac, datorită faptului că modul de calcul al procurorilor a avut în vedere o valoare aproximativă de 1.134.555 euro, în loc de paguba certă dovedită prin proba ştiinţifică, aceea de 1.166.237 euro, diferenţa fiind oricum de doar 32 euro, între cele două procedee de calcul.
Curtea reţine însă, că pentru a putea fi antrenată răspunderea penală a inculpaţilor pentru o infracţiune contra patrimoniului, prejudiciul trebuie să fie cert şi corect determinat şi nicidecum aproximat, condiţii în care la rejudecarea cauzei vor fi avute în vedere concluziile probei ştiinţifice, administrată nemijlocit în faţa instanţei.
De altfel, proba ştiinţifică a avut drept unic scop recalcularea pagubei cauzată de cei trei inculpaţi, părţilor civile, pentru a se verifica competenţa D.N.A: şi nicidecum pentru a fi obligaţi aceştia la plata altor sume către părţile civile.
Curtea reţine că la stabilirea valorii totale în euro a prejudiciului suferit de părţile vătămate şi civile, expertul a ţinut cont de toate persoanele care au suferit o pagubă, indiferent că a fost denumită de către procuror, martor sau persoană vătămată, luând în calcul atât sumele încasate cu titlu de avans de către inculpatul L. la data încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare, cât şi sumele încasate cu titlu de comision de către inculpatele B. şi C. şi indiferent dacă, ulterior sumele au fost restituite sau nu, integral sau parţial, având în vedere că înşelăciunea este o infracţiune de prejudiciu, fiind îndreptată împotriva patrimoniului.
Astfel, deşi nu au fost nominalizate în scris la obiectivul nr. 1 de către instanţă, la stabilirea valorii prejudiciului, expertul a luat în considerare şi un număr de 18 martori, persoane vătămate, respectiv pe : A.M., B.L.M., B.N., B.A. C., B.I. C., C.C., D.I.C., G.N. M., H.V., L.D.A., L.P., M.M.I., M.I., M.O.C., P.Z.E., P.G., P.M., S.V.A., la recomandările instanţei.
Din cele 118 părţi sau persoane vătămate nominalizate în rechizitoriu, un număr de 6 persoane, fiind victime la tentativa de înşelăciune, nu au suferit niciun prejudiciu material, întrucât nu au mai achitat avans sau comision şi anume: B.R., G.P., M.R.C., R.A., M.R. A. şi Ş I.
La calcularea prejudiciului, la stabilirea valorii reale, certe, a acestuia în moneda euro, rezultată atât în urma încheierii unor antecontracte de vânzare-cumpărare a unor apartamente, cât şi a încheierii convenţiilor de intermediere cumpărare, expertul a luat în considerare valoarea în lei, înscrisă în facturile şi în chitanţele aferente, emise de către
furnizorii în cauză, semnate de către emitent şi respectiv de către client. Prin urmare, expertul nu a ţinut cont de nivelul sumei declarate în euro de către părţile vătămate şi civile, decât numai atunci şi acolo, unde nu au existat la dosar documente justificative financiar-contabile.
Rezultă astfel, că au fost prejudiciate efectiv în această fraudă imobiliară 112 părţi vătămate.
De asemenea, se va ţine cont că în privinţa părţilor civile B.C., E.V., F.B.I., M.M.E., O.A. C., P.O.R., R.S.D., R.F., T.R.Ş., U.V.V. şi C.M., antecontractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate direct de către inculpatul L.M.S., fără intermedierea Agenţiei C., fără plata comisionului de către victime.
Aşa fiind, rezultă că inculpatele B.N. şi C.S. au participat la înşelarea a 102 părţi vătămate, din cele 112 existente în cauză.
La stabilirea prejudiciului cauzat prin încasarea comisionului de intermediere de către inculpatele B. şi C. s-au avut în vedere şi sumele în privinţa cărora s-a dispus confiscarea specială, de la acestea, întrucât victimele infracţiunilor de înşelăciune, nu le-au solicitat a fi restituite: comisionul achitat de părţile civile B.S.L.- 2816 lei; C.C. -1760 lei; D I. - 1823 lei; P.M. - 4212 lei; B.B.. R. - 3610 lei.
Astfel, valoarea în euro a prejudiciului total suferit de către toate părţile civile este în sumă de 1.166.237 euro, din care 1.099.183 euro pe seama avansurilor plătite către inculpatul L.M.; 63.037 euro pe seama comisioanelor plătite către Agenţia C. (prin inculpatele B. şi C.); 4017 euro pe seama comisioanelor plătite către „Alte agenţii de intermediere”.
La calculul prejudiciului se va avea în vedere şi suma de 4017 euro, de mai sus, deoarece aşa cum rezultă din declaraţia martorilor F.L.R. şi C.A., reprezentanţi ai firmelor SC D.I. SRL ZALĂU şi SC S.I. SRL CLUJ, aceştia prin intermediul agenţiilor pe care le administrau, au încheiat contracte de intermediere care vizau vânzarea-cumpărarea de locuinţe de către persoane fizice în locaţia P. nr. 10, conform actelor de la dosar, ajutând astfel, pe inculpatele B. şi C. la prejudicierea părţilor civile, în momentul în care s-au înmulţit reclamaţiile din partea clienţilor nemulţumiţi.
De asemenea, acolo unde în documentele justificative nu a fost menţionată deloc în mod explicit, data restituirii unor sume, decât numai suma declarată în euro, pentru a stabili şi suma în lei, expertul a preluat valoarea la cursul în lei de la data plăţii avansului sau a comisionului.
Aşa s-a procedat, de exemplu, la martorii (persoane vătămate), în cazul restituirii avansului : T.V.S. - poziţia 34; poziţia 45- G.N. M.; poziţia 70- M.I. şi poziţia 106-S.V.A.
Curtea reţine că, potrivit raportului de expertiză contabilă, valoarea în lei a întregului prejudiciu cauzat în moneda euro de către cei trei inculpaţi este de 4.048.466 lei (echivalentul a 1.166.237 euro); valoarea în lei a celui cauzat de către inculpatul L.M. este de 3.814.554 lei; a celui provocat de inculpatele B. şi C. este de 219.964 lei; a celui cauzat prin „alte agenţii” este de 13.948 lei.
Potrivit aceleiaşi probe ştiinţifice rezultă că, din aceste prejudicii inculpatul L. a restituit părţilor civile prin rezilierea antecontractelor de vânzare-cumpărare suma de 727.657 lei, echivalentul a 213.136 euro, rămânând de achitat părţilor civile suma de 886.047 euro.
În privinţa inculpatelor B. şi C. Curtea reţine că acestea au restituit părţilor civile comisioane încasate în sumă de 9394 lei, echivalentul a 2.774 euro, rămânând de restituit părţilor civile 60.263 euro.
Nici procedeul compensării din punct de vedere contabil al comisionului datorat de SC R.E.P. SRL CARANSEBEŞ către SC C.G. SRL nu este legal deoarece aşa cum se arată în raportul de expertiză contabilă „la data de 29 septembrie 2006 nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, din cel puţin trei considerente: în primul rând, conform art. 2 alin 4 din Regulamentul de compensare a datoriilor nerambursate la scadenţă ale contribuabililor, persoane juridice, compensarea succesivă deschisă - ca modalitate de stingere a obligaţiilor, se poate efectua numai în condiţiile în care datoriile sunt existente în mod cert, sunt fungibile, lichide şi exigibile. La data de 29 septembrie 2006 ambii parteneri de afaceri nu aveau cum să facă dovada că atât creanţa cât şi datoria erau certe, lichide şi exigibile, fiind încălcată astfel prevederea înscrisă în art. 1145 Cod civil, în vigoare la acea dată şi anume „compensaţia nu are loc decât între două datorii, care deopotrivă au ca obiect o sumă de bani, o cantitate oarecare de lucruri fungibile, de aceeaşi specie şi care sunt deopotrivă lichide şi exigibile”.
Din actele de la dosar, rezultă că, la 29 septembrie 2006, creditoarea SC C.G. SRL CLUJ nu avea temei legal pentru a efectua compensarea, înainte cu 6 luni de termenul exigibil al obligaţiei la 1 martie 2007, stabilită prin cele două convenţii încheiate la 21 februarie 2006 şi 19 iulie 2006 între SC C.G. SRL şi SC R.E.P. SRL, care s-au constituit drept anexe la convenţia de intermediere vânzare nr. 32 din 8 decembrie 2005. În al doilea rând, reţine expertul că ambele persoane juridice partenere trebuiau să facă dovada că atât creanţa cât şi datoria au fost înregistrate în mod legal în contabilitate. Această dovadă, s-a făcut numai de către SC C.G. SRL CLUJ care a pus la dispoziţia expertului toate documentele justificative şi registrele contabile solicitate, pe perioada 1 noiembrie 2005- 31 decembrie 2007 respectiv: facturile şi chitanţele emise în baza acestora către toate părţile vătămate şi civile, registrele de casă, jurnalele de bancă, jurnalele de vânzări, cele de cumpărări, registrele jurnal din fiecare lună cu înregistrările contabile, inclusiv cele din luna septembrie 2006, referitoare la compensarea în cauză şi balanţele de verificare lunară.
Aceste acte contabile au fost solicitate de către expert de la inculpatul L., reprezentantul firmei SC R.E.P. SRL CARANSEBEŞ, însă acesta a refuzat să le prezinte. În acest sens, el nu a făcut dovada că a realizat înregistrarea în registrul jurnal a sumei de 98.936 lei reprezentând contravaloarea facturii nr. 7840953 din 6 septembrie 2006, emisă către SC C.G. SRL CLUJ în care au fost specificate următoarele servicii: comandă proiectare; consultanţă proiect; rezervare spaţiu; avans contractual proiect partiu; consultanţă tehnică, în baza căreia susţine că a întocmit operaţiunea de compensare din 29 septembrie 2006. Aşa fiind, expertul a concluzionat că nu s-au respectat prevederile legii contabilităţii nr. 82/1991, respectiv art. 2 cu privire la înregistrarea în mod cronologic şi sistematic în contabilitate a operaţiunilor de încasare şi restituire a avansurilor care au făcut obiectul antecontractelor; nu s-au respectat nici prevederile art 12 din aceeaşi lege care interzic efectuarea de operaţiuni economice, fără să fie înregistrate în contabilitate şi nici cele ale art. 15 din Legea nr. 82/1991 care învederează „contabilitatea clienţilor şi a furnizorilor, a celorlalte creanţe şi obligaţii se ţine pe categorii, precum şi pe fiecare persoană fizică sau juridică”.
în al treilea rând, expertul învederează că „în realitate, S.C. R.E.P. SRL Caransebeş nu a solicitat niciodată Primăriei Cluj-Napoca autorizarea construirii vreunui bloc de locuinţe pe amplasamentul din str.P. nr.10, aşa cum se prevedea în antecontracte. în aceste condiţii, nu exista temei legal din punct de vedere juridic şi contabil, nejustificându-se nici operaţiunea efectuată prin ordinul de compensare Seria B nr.6785851 din 29.09.2006, pentru suma de 98.936 lei, reprezentând contravaloare comision intermediere vânzare, conform contractului de intermediere datorată de S.C.E. SRL către S.C.C.G. SRL, cu un număr de 3 apartamente, care în mod fizic nu au fost construite, recepţionate şi predate către beneficiar, cu documente justificative legale”.
Curtea reţine, că deşi nu au plătit din patrimoniul lor nicio sumă pentru contractarea locuinţelor, inculpatele B. şi C. le-au lăsat pe părţile vătămate să creadă că, la rândul lor, ar fi cumpărat şi investit bani în acel imobil.
În concluzie: prejudiciul comis de cei 3 inculpaţi prin infracţiunea de înşelăciune, este de 1.166.237 euro, astfel că în mod corect urmărirea penală a fost realizată de către DNA-Serviciul Teritorial Cluj.
În speţă, pentru toţi trei inculpaţii sunt incidente şi prevederile alin. 5 al art. 215 C.pen. pe lângă cele ale alin. 1,2,3 C.pen., infracţiunea având caracter continuat, reţinându-se astfel şi art. 41,42 C.pen., fiind comisă şi în condiţiile agravantei prev.de art. 75 lit.a C.pen.- de trei persoane împreună.
• Prin consecinţe deosebit de grave, potrivit disp. art. 146 C.pen.,
modificat prin OUG nr.207/2000 şi ulterior prin Legea nr. 456/2001, se înţelege o pagubă materială mai mare de 2 miliarde lei, sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii persoanei juridice.
La încadrarea juridică dată faptei de înşelăciune săvârşită de cei 3 inculpaţi art. 215 alin.1,2,3,5 Cod penal, Curtea a avut în vedere criteriul cantitativ valoric.
Ţinând cont că prejudiciul cauzat părţilor civile este de 1.166.237 EURO, nu se impune înlăturarea alin. 5 al art. 215 Cod penal, încadrarea juridică fiind una corectă.
în acelaşi sens, s-a dispus şi prin decizia dată de instanţa supremă în RIL nr. 14 din 22 mai 2006, reţinându-se că „în aplicarea dispoziţiilor art. 146 C.pen., în cazul infracţiunii continuate, caracterul de consecinţe deosebit de grave se determină prin totalizarea pagubelor materiale cauzate tuturor persoanelor fizice sau juridice, prin toate acţiunile sau inacţiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii”.
9
Curtea reţine că potrivit practicii instanţei supreme oglindită în mai multe decizii de speţă, „paguba cauzată prin infracţiunea continuată este constituită din totalul daunelor materiale provocate prin acţiunile componente, indiferent dacă există sau nu constituire de parte civilă pentru întreaga pagubă sau dacă numai o parte dintre persoanele vătămate sunt cunoscute şi participă în calitate de părţi civile în cauză”.
Din cele statuate de instanţa supremă, rezultă fără echivoc că şi în ipoteza în care procurorul şi instanţa au acte doveditoare cu privire la întreaga pagubă provocată de inculpaţi, aceasta va trebui să stea la baza răspunderii lor penale şi civile, indiferent dacă toate părţile vătămate sunt constituite părţi civile, sau numai o parte a acestora.
Mai mult, în cazul infracţiunii de înşelăciune comisă în formă continuată, rezultatul infracţiunii este unic şi reprezintă suma prejudiciilor produse prin fiecare act ce intră în conţinutul infracţiunii continuate şi prin urmare, dacă valoarea totală a
prejudiciului cauzat prin infracţunea de înşelăciune în formă continuată depăşeşte suma de 200.000 ron, sunt incidente prevederile art. 215 alin. 5 Cod penal, referitoare la înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave.
Împrejurarea că, după comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, inculpaţii au achitat, în parte, sumele reprezentând prejudiciul cauzat părţilor vătămate, nu prezintă relevanţă sub aspectul încadrării juridice, ci numai sub aspectul rezolvării laturii civile.
Susţinerea inculpaţilor că totalul prejudiciului se situează sub limita de 1.000.000 euro, este nefondată, întrucât împrejurarea că, după săvârşirea faptelor, a fost achitată o parte din sumele cu care au fost păgubite părţile vătămate, prezintă relevanţă numai sub aspect civil, iar nu şi cu privire la prejudiciul efectiv cauzat prin infracţiune.
De asemenea, s-a stabilit în practica judiciară că, „restituirea avansului încasat, întrucât constituie împrejurări posterioare săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, nu au influenţă asupra existenţei acesteia, dar pot constitui circumstanţe atenuante, iar sub aspect civil, se va ţine cont de această realitate”.
În sinteză, s-a dovedit că în cazul tranzacţiilor încheiate de inculpatul L. cu părţile civile, acestea au avut loc în euro, însă în chitanţele doveditoare ale remiterii sumelor s-au menţionat valori în lei, la fel şi în cazul actelor de reziliere, însă expertul aşa cum arată judicios în conţinutul expertizei, „la calcularea prejudiciului, la stabilirea valorii acestuia în moneda euro, rezultată atât în urma încheierii unor antecontracte de vânzare-cumpărare a unor apartamente, cât şi a încheierii convenţiilor de intermediere, acesta a luat în considerare valoarea în lei, înscrisă în facturile şi chitanţele aferente, emise de către furnizorii în cauză, semnate de către emitent şi respectiv de către client. Expertul nu a ţinut cont de nivelul sumei declarate în euro de către părţile vătămate şi civile, numai acolo unde nu au existat la dosar, documente justificative financiar-contabile”.
S-a dovedit, prin actele scrise, că inculpatele B. şi C. au încasat valoarea comisioanelor de intermediere de la părţile civile, în lei.
Mai mult, la stabilirea valorii totale în euro a pagubei suferite de părţile vătămate şi civile, expertul a ţinut cont de toate persoanele care au suferit o pagubă, indiferent că a fost denumită martor sau persoană vătămată, luând în calcul atât sumele încasate cu titlu de avans de către inculpatul L., la data încheierii antecontractelor cât şi sumele încasate cu titlu de comision de către inculpatele B. şi C. şi indiferent dacă, ulterior, sumele au fost restituite sau nu, integral sau parţial, având în vedere că înşelăciunea este o infracţiune de prejudiciu, îndreptată împotriva patrimoniului.
Acest procedeu de includere în calculul total al prejudiciului, al tuturor pagubelor suferite atât de părţile vătămate, neconstituite părţi civile, cât şi de martori, a fost criticat de cei 3 inculpaţi, cu ocazia efectuării expertizei, constituind obiecţiunea esenţială invocată şi respinsă de către instanţă, în sensul lipsei temeiniciei acesteia, raportat la practica înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie evidenţiată prin deciziile menţionate mai sus, apărând fără echivoc că „paguba cauzată prin infracţiunea continuată este constituită din totalul daunelor materiale provocate prin acţiunile componente, indiferent dacă există sau nu constituire de parte civilă pentru întreaga pagubă sau dacă numai o parte dintre persoanele vătămate sunt cunoscute şi participă în calitate de părţi civile sau martori în cauză”.
O altă obiecţiune a inculpaţilor s-a referit la faptul că raportul de expertiză contabilă nu ar învedera un curs eligibil „leu/euro”, pentru a verifica modul în care expertul a calculat prejudiciul.
Curtea a respins şi această obiecţiune ca nefondată, învederând că valoarea la care se raportează legiuitorul este moneda euro, astfel că prejudiciul cauzat, întotdeauna evaluabil în moneda naţională, respectiv lei, va fi convertit la valoarea cursului valutar stabilit de către BNR pentru ziua producerii prejudiciului.
O altă obiecţiune formulată textual de inculpatul L. la fila 362 Vol.IV rejudecare, vizează faptul că „tranzacţiile şi compensaţiile dintre S.C.C.G. SRL şi S.C. România
E.P. SRL, nu pot face obiectul prejudiciului”.
Curtea a respins şi această obiecţiune, învederând că în realitate S.C. R.E.P. SRL Caransebeş nu a solicitat niciodată Primăriei Cluj-Napoca, autorizarea construirii vreunui bloc de locuinţe pe amplasamentul din strada P. nr. 10, aşa cum se prevedea în antecontracte. In aceste condiţii, nu exista temei legal din punct de vedere juridic şi contabil, nejustificându-se nici operaţiunea efectuată prin ordinul de compensare Seria B nr. 6785851 din 29.09.2006 pentru suma de 98.936 lei, reprezentând contravaloare comision intermediere vânzare, conform contractului de intermediere datorat de S.C. E. SRL către S.C. C.G. SRL, cu un număr de 3 apartamente, care în mod fizic nu au fost construite, recepţionate şi predate către beneficiar, cu documente justificative legale”.
Curtea reţine, aşa cum se arată în răspunsul expertului la obiecţiunile formulate de inculpaţi şi partea responsabilă civilmente S.C.C.G. SRL Cluj, depuse la fila 355 Vol.IV rejudecare, că „tranzacţiile şi compensaţiile dintre S.C.C.G. SRL Cluj şi S.C.R.E. SRL Caransebeş, nu au făcut obiectul calculului prejudiciului în prezentul raport de expertiză”.
O altă obiecţiune formulată de partea responsabilă civilmente în sensul că operaţiunea de compensare a avut temei legal şi în consecinţă este legală, a fost respinsă de către Curte ca nefondată, întrucât din răspunsurile expertului contabil, au rezultat următoarele explicaţii (fila 358 Vol.IV rejudecare); ”dacă S.C.C.G. SRL Cluj, cu prilejul efectuării operaţiunii de compensare în calitate de partener de afaceri al S.C.R.E.P. SRL Caransebeş, ar fi respectat atât logica raţionamentului contabil cât şi a celui juridic, nu ar fi ajuns, să fie înscrisă pe lista tabelului definitiv consolidat de creanţe, în procedura de faliment al S.C.R.E.P., care a fost colaboratorul său, la efectuarea operaţiunii de compensare din 29.09.2006.
Expertul contabil învederează că: „inculpata B.N. în calitate de administrator al S.C.C.G. SRL, nu ar fi trebuit să accepte semnarea ordinului de compensare, fără contrasemnătura unui profesionist, care să aibă pregătirea necesară, în domeniul verificării unor astfel de documente justificative. Dacă la momentul compensării,
S.C.C.G. SRL ar fi negociat cu un inspector de compensare profesionist de la IMI sau cu un expert contabil-persoană fizică autorizată, care să verifice dacă S.C.R.E.P. SRL Caransebeş a întocmit o evidenţă a obligaţiilor de plată, respectiv o evidenţă a creanţelor, pe termene scadente, către orice creditor, şi de la orice debitor, aşa cum prevede art. 1 şi 2 din OUG nr.77/1999 privind unele măsuri pentru prevenirea incapacităţii de plată, modificată prin Legea nr.211/2001, atunci ar fi constatat că partenerul său de afaceri, nu a înregistrat în contabilitatea proprie, în perioada februarie-septembrie 2006, la contul 401 „furnizori” valoarea comisioanelor plătite de S.C.C.G. SRL în sumă de 98.936 lei, precum şi în contul 411 „clienţi” - analitic S.C.C.G. SRL” valoarea avnsului constituit
prin compensare pentru plata apartamentelor, pentru care a emis factura, firma inculpatului L.. Totodată, verificarea trebuia să se efectueze şi asupra regăsirii acestor comisioane în contul 401 „furnizori analitic S.C.C.G. SRL Cluj”, din balanţa de verificare lunară a S.C.R.E.P. SRL Caransebeş, care trebuia semnată de către un expert contabil autorizat”.
Mai arată expertul, că „documentele primare ar fi trebuit transpuse şi în conturile firmei inculpatului L., pe principiul dublei înregistrări, prin intermediul formulei contabile, respectând procedeele specifice metodei contrabilităţii. Prelucrarea contabilă a documentelor se face prin intermediul „registrelor” şi numai în urma acestor operaţii ele devin documente justificative. Conform legii contabilităţii nr.82/1991, registrele de contabilitate obligatorii sunt: registrul-jurnal, registrul -inventar şi registrul-cartea mare.
Acestea se utilizează în concordanţă cu destinaţia lor şi se prezintă în mod ordonat şi astfel completate, încât să permită, în orice moment, identificarea şi controlul operaţiunilor contabile efectuate. Aşa cum rezultă din dosarul de urmărire penală 73/P/2008, Vol.XXX filele 8-15, într-un registru-jurnal completat pentru perioada 1 decembrie 2005-31 decembrie 2007, al S.C.R.E.P. SRL Caransebeş, întocmit de către un contabil pentru uzul personal al inculpatului L., expertul a constatat că nu figurează ca înregistrată în luna septembrie 2006, operaţiunea de compensare a comisionului care a avut loc la 29.09.2006. Mai arată expertul că deşi a solicitat în original de la inculpatul L., documentele justificative şi registrele contabile, acesta nu a respectat procedura, refuzând să le prezinte expertului, pentru a putea face dovada soldului real al datoriilor societăţii înregistrate în contabilitate, la 29.09.2006, probă care era obligatorie şi fundamentală în speţa de faţă.
în opinia expertului contabil, însuşită de către Curte, în rejudecare, neînregistrarea documentelor justificative şi în contabilitatea S.C.R.E.P. SRL Caransebeş, este considerentul hotărâtor, atunci când se susţine că operaţiunea de compensare nu a avut temei legal”.
Ultima obiecţiune formulată atât de partea responsabilă civilmente S.C. C.G. SRL Cluj cât şi de către inculpatul L., se referă la neincluderea în valoarea totală şi finală a prejudiciului, a sumelor restituite de către inculpaţi părţilor civile, înainte de sesizarea instanţei.
Curtea a respins şi această obiecţiune învederând împrejurarea
că, după comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, inculpaţii au achitat, în parte, sumele reprezentând prejudiciul cauzat părţilor vătămate, nu prezintă relevanţă sub aspectul încadrării juridice, ci numai sub aspectul rezolvării laturii civile.
Susţinerea inculpatelor B. şi C. că totalul prejudiciului se situează sub limita de
1.000.000 euro este nefondată, întrucât împrejurarea că, după săvârşirea faptelor, au fost achitate o parte din sumele cu care au fost păgubite părţile vătămate, prezintă relevanţă numai sub aspect civil, iar nu şi cu privire la prejudiciul efectiv cauzat prin infracţiune.
De asemenea, s-a stabilit în practica judiciară că, „restituirea avansului încasat, întrucât constituie împrejurări posterioare săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, nu au influenţă asupra existenţei acesteia, dar pot constitui circumstanţe atenuante, iar sub aspect civil, se va ţine cont de această realitate”.
Cei trei inculpaţi au săvârşit infracţiunea de înşelăciune prin acte repetate, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la intervale de timp relativ scurte, fiecare
acţiune realizând conţinutul infracţiunii de înşelăciune, ceea ce determină în mod judicios, reţinerea în speţă a prevederilor art. 41 şi 42 Cod penal.
Curtea nu a procedat doar la o simplă însumare aritmetică, ci în aplicarea unui principiu legal a determinat cuantumul pagubei create de inculpaţi, prin acţiunile lor repetate, de peste 2 miliarde lei, ceea ce în mod legal a atras şi încadrarea faptei în art. 215 alin.5 Cod penal, în acord şi cu prevederile art. 146 Cod penal.
[...]
Atât inculpatul L.M.S. cât şi inculpatele B.N. şi C.S., s-au apărat cu aceea, că sub aspectul laturii civile, ei nu mai pot fi obligaţi în acest dosar la repararea prejudiciilor afirmativ cauzate părţilor civile, întrucât există sentinţe civile şi comerciale anterioare, pronunţate în perioada 2009-2010, prin care victimelor li s-au acordat despăgubiri identice ca şi cuantum, cu cele solicitate în prezenta cauză şi prin urmare, există o autoritate de lucru judecat a acestor hotărâri în procesul penal.
Pe de altă parte, inculpatele B. şi C. au arătat că instanţa în primul ciclu procesual, i-a obligat pe toţi trei inculpaţii în solidar la repararea prejudiciului cauzat părţilor civile:
B.B.. R.-35.000 euro şi 4863 lei; M.I.-sumele de 27.090 lei şi 1.100 lei; N.L.-8100 euro şi 1988 lei; O.T. -14.500 euro şi 2.000 lei; P.A. -13.800 euro şi 3238 lei şi 3700 lei dobândă; P.B.R.-2816 lei; R.C.V.-51.330 lei şi 2053,20 lei; T.A.C.-15.000 euro şi 500 euro şi 360 lei, deşi aceste persoane au beneficiat de o sentinţă definitivă, care îl obligă la plata acestor sume doar pe coinculpatul L..
Curtea reţine că este vorba în acest sens, despre sentinţa comercială nr. 415 din 2 iulie 2009 a Tribunalului Caraş-Severin, prin care s-a admis cererea formulată de administratorul judiciar al debitorului S.C.R.E.P. SRL, practicianul în insolvenţă SCP M. SPRL pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului L.M., în calitate de fost administrator al debitorului şi s-a dispus obligarea acestuia la plata, conform tabelului definitiv de creanţe, către creditorii debitorului, a sumei de 851.489,07 lei reprezentând valoarea creanţelor neachitate înscrise în tabelul definitiv de creanţe al debitoarei S.C.R.E.P. SRL.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a aprobat raportul final întocmit de administratorul judiciar SCP M. SPRL, iar apoi în baza art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea S.C.R.E.P. SRL şi s-a dispus radierea debitoarei.
A fost descărcat administratorul judiciar SCP M. SPRL de orice îndatoriri şi responsabilităţi conform art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei.
De asemenea, s-a dispus notificarea sentinţei comerciale nr.415/2009 a Tribunalului Caraş Severin, debitoarei S.C.R.E.P. SRL, creditorilor săi, DGFP Caraş Severin, ORC de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, pentru efectuarea menţiunii de radiere precum şi publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.
Această sentinţă comercială a rămas irevocabilă la 22 iulie 2010, prin nerecurare.
Curtea, constată că din conţinutul sentinţei comerciale nr.415/2 iulie 2009 a Tribunalului Comercial Caraş Severin, nu rezultă explicit sumele solicitate de către părţile civile B.L., B.B.. R., M.I., N.L., O.T., P.A., P.B. R., R.C.V., T.A.C., judecătorului sindic, în hotărâre constatându-se doar textual „creditorii şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute în antecontract, achitând avansul către debitoarea S.C.R.E.P. SRL, în valoare
totală de 585.569,27 lei”, neexistând o defalcare a pagubei încercate, pe fiecare victimă, în parte.
Verificându-se dispozitivul sentinţei nr.415/2009 a Tribunalului Comercial Caraş Severin, care trebuie pus în executare, se constată că acesta nu conţine nicio menţiune şi nicio dispoziţie din care să rezulte obligarea inculpatului L.M.S. la achitarea unor sume de bani părţilor civile de mai sus, astfel că această hotărâre judecătorească are valoarea unei acţiuni în constatare, pe când părţile civile au nevoie pentru recuperarea prejudiciului produs de inculpat, de o acţiune în realizarea dreptului, caracter pe care îl va avea sentinţa penală pronunţată în prezentul dosar, în rejudecare.
Raportat la faptul că sentinţa comercială nr. 415/2009 a Tribunalului Comercial Caraş Severin nu poate fi pusă în executare, neconţinând dispoziţii de obligare expresă a inculpatului L.M.S., la plata prejudiciilor încercate de părţile civile evidenţiate mai sus, rezultă fără echivoc că apărările celor trei inculpaţi referitor la faptul că există o sentinţă comercială, care constată cu autoritate de lucru judecat rezolvarea laturii civile, în prezentul proces penal, sunt netemeinice şi neprobate.
Verificând susţinerile inculpatelor B. şi C., alături de cele ale inculpatului L., referitor la împrejurarea că în speţă ar exista alte titluri executorii civile şi comerciale, care să conţină rezolvarea laturii civile din prezentul dosar penal, cu autoritate de lucru judecat, Curtea constată că acestea nu sunt reale.
S-au solicitat şi s-au depus la dosarul instanţei în luna octombrie 2013, mai multe sentinţe civile şi comerciale, invocate în apărare de către inculpaţi, provenind de la Judecătoria Caransebeş, Timişoara şi tribunalele comerciale aferente acestor instanţe, prin care însă, se constată doar că acţiunile sunt perimate sau că procesele sunt suspendate până la soluţionarea prezentei cauze, iar printr-o singură hotărâre, se admite o cerere de somaţie de plată împotriva inculpatului L..
Aşa fiind, nu rezultă că există în vigoare un titlu executor anterior, civil sau comercial, cu autoritate de lucru judecat, care să împiedice Curtea, la acordarea de despăgubiri civile, victimelor din această cauză, cu excepţia părţii civile Pasăre Ion, care posedă decizia comercială nr.108 din 9.03.2009 a Tribunalului Comercial Cluj, prin care i s-au acordat 4761,83 lei reprezentând comision de intermediere (3702,83 lei şi 1059 lei cheltuieli de judecată).
In final, Curtea reţine că în cauză nu există în vigoare niciun titlu executor anterior, civil sau comercial, care să conţină vreo obligare a celor trei inculpaţi la repararea unor prejudicii identice, cu cele solicitate de părţile civile în acest dosar penal.
Împrejurarea că şi inculpatele B.N. P. şi C.M. S. s-au înscris ca şi creditoare ale inculpatului L.M.S. în procesul de insolvenţă, nu le exonerează de răspunderea penală şi civilă ce le revine, alături de el, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune calificată în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, deoarece ele au fost de acord cu compensarea „aşa ziselor” comisioane între firma constructoare S.C.R.E.P. Caransebeş şi S.C.C. G. SRL România.
Pe cale de consecinţă, cei trei inculpaţi vor fi obligaţi în solidar, dar în solidar şi cu partea responsabilă civilmente, la repararea întregului prejudiciu, în prezentul dosar, conform constituirilor de parte civilă formulate de victime, în primul ciclu procesual, întrucât în baza probelor administrate, s-a dovedit fără
echivoc că au acţionat în calitate de coautori, cu intenţie directă, la înşelarea victimelor, în scopul dobândirii unui folos material injust.
