Ucidere din culpă. Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu viteza de 150km/h. Înlăturarea din probatoriu a raportului de expertiză.

Comentarii

0

Concluzii care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Pedeapsă. Închisoare cu executare prin privare de libertate. Durata obligării la plăţi pentru întreţinerea copiilor victimei. Vârsta de 18 ani, iar nu cea de 26

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 1593/R din 27 noiembrie 2013

Prin sentinţa penală nr. 861 din 17 mai 2013 ... a Judecătoriei Gherla a fost condamnat inculpatul P.C.V., ..., director general la SC T.P.S. SRL ..., ...., la pedeapsa de:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de articolul 178 alineatele 1 şi 2 din Codul penal.

2. S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei precizate la punctul 1, pe durata termenului de încercare de 5 ani.

3. S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor articolului 86⁴ din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

4. Pe durata termenului de încercare, inculpatul este obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere :

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

5. Datele prevăzute la punctul 4 literele b), c) şi d) se comunică la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov.

6. Au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, dreptul prevăzut de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal. Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii precizate.

7. In temeiul articolului 7 din Legea numărul 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

II. S-a respins acţiunea civilă a părţii civile Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Cluj pentru suma de 426,10 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă şi transport medical asistat, acordate pacientului V.T.R.G. plus dobânda legală.

III. S-a admis în parte acţiunea civilă şi obligă pe inculpat, să achite părţii civile V.T.M.S., despăgubiri civile în sumă de 4.300 lei, cu titlu de daune materiale şi suma de

100.000 euro, în echivalent lei, la cursul Băncii Naţionale a României la data plăţii, cu titlu de daune morale.

IV. S-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul să achite părţii civile V.T.M.A., despăgubiri civile în sumă de 2.000 lei/lună, până la împlinirea de către partea civilă a vârstei de 18 ani precum şi 100.000 euro, în echivalent lei, la cursul Băncii Naţionale a României la data plăţii, cu titlu de daune morale.

V. S-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul să achite părţii civile V.T.R., despăgubiri civile în sumă de 43.000 euro, în echivalent lei, la cursul Băncii Naţionale a României la data plăţii, cu titlu de daune morale.

VI. S-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul să achite părţii civile V.T.T., despăgubiri civile în sumă 11.817,77 lei, cu titlu de daune materiale şi suma de 43.000 euro, în echivalent lei, la cursul Băncii Naţionale a României la data plăţii, cu titlu de daune morale.

VII. S-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul să achite părţii civile B.A.C., despăgubiri civile în sumă de 32.000 euro, în echivalent lei, la cursul Băncii Naţionale a României la data plăţii, cu titlu de daune morale.

VIII. A fost obligată partea responsabilă civilmente S. C. „T.P.S.” S. R. L. Voluntari, în solidar cu inculpatul, să achite despăgubirile civile precizate mai sus.

IX. A fost obligat asigurătorul S. C. ,,U.A.’’ S. A. să achite direct părţilor civile precizate la punctele III. - VII, despăgubirile civile menţionate.

X. Inculpatul a fost obligat să achite 3.400 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul numărul 896/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.C.V. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de articolul 178 alineatele 1 şi 2 din Codul penal.

Inculpatul a recunoscut parţial săvârşirea infracţiunii (fila 90, volumul I, din dosarul instanţei).

La trimiterea în judecată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla a reţinut următoarea stare de fapt:

În data de 22 aprilie 2010, la orele 13, organele de politie au fost sesizate în legătură cu împrejurarea că pe DN 1 C, în localitatea Jucu, s-a produs un accident de circulaţie soldat decesul unei victime. Deplasându-se la faţa locului, organele de cercetare penală au constatat că în accident a fost implicat autoturismul BMW X6 cu numărul de înmatriculare ... condus de inculpatul P.C.V. şi autoturismul Audi A4 cu numărul de înmatriculare ... condus de victima V.T.R.G..(filele 6-30) în localitatea Jucu, la km 17+452m., locul accidentului, carosabilul era din asfalt, suprafaţa părţii carosabile uscată, cu o lăţime de 7,20 m, fiind marcată separarea sensurile de circulaţie cu linie discontinuă simplă, cu o singură bandă de circulaţie pe fiecare sens, în aliniament. Suprafaţa părţii carosabile era mărginită de acostamente consolidate de 2,70 m şi şanţuri cu adâncime de 2 m. Limita de viteză pentru acest sector de drum era de 50 km/h pentru autoturisme, fără alte restricţii. Cerul era senin, timp de zi, fără precipitaţii (filele 6-30)

În data de mai sus, în jurul orelor 12,55 victima V.T.R.G. conducea autoturismul AUDI A4 cu numărul de înmatriculare ... din direcţia Gherla spre Cluj-Napoca. În localitatea Jucu, la km. l7+452 m., victima a semnalizat intenţia de schimbare a direcţiei de deplasare spre stânga, reducând viteza, pentru a intra pe un drum ce duce la SC P. SRL (filele 79-91, 100-103).

În aceeaşi direcţie de mers, undeva înapoia victimei, martora V.D.R. conducea autoturismului TOYOTA RAV 4 cu numărul de înmatriculare .... În autoturismul condus de martoră se aflau pe locul dreapta faţă martora M.G.S., iar pe bancheta din spate martorii A.L.V. şi F.S.D. (filele 79-91).

Inculpatul conducea autoturismul BMW X6 cu numărul de înmatriculare ..., din direcţia Gherla spre Cluj-Napoca, undeva înapoia martorei V.. În autoturismul condus de inculpat, pe locul dreapta faţă se afla martora V.T. (filele 94-99, 106-109).

Înainte de Han KM 17, conducând autoturismele de mai sus, inculpatul şi martora

V. s-au depăşit reciproc de mai multe ori (filele 79-91, 100-103, 106-109).

În localitatea Jucu, pe DN 1 C, după Han KM 17, inculpatul a intrat în depăşirea autoturismului TOYOTA RAV 4 cu numărul de înmatriculare ..., condus de martora V., ambele autoturisme circulând cu o viteză de aproximativ 150 km/h, superioară limitei maxime admise pe acest sector de drum (filele 100-103).

Martora V.D.R. care conducea autoturismului TOYOTA RAV 4, a sesizat intenţia de schimbare a direcţiei de mers a victimei şi atenţionată şi de martorul F.S.D. cu privire la manevra victimei, a ocolit maşina victimei prin partea dreaptă, pătrunzând în parte pe acostamentul consolidat al sensului de deplasare Gherla- Cluj-Napoca (filele 79-91).

În acest timp, în depăşire, circulând pe contrasens la volanul autoturismului BMW X6, inculpatul P.C.V. a lovit în partea lateral-stângă zona mediana, autoturismul condus

de victima V.T.R.G. care efectua manevra de schimbare a direcţiei de deplasare (filele 79-91, 100-103, 106-109).

în urma impactului violent, autoturismul condus de victimă s-a învârtit în aer şi apoi pe sol, ajungând în şanţul din stânga şoselei raportat la direcţia de deplasare Gherla-Cluj Napoca, la o distanţă de 95,7 m de locul impactului (filele 103-109).

Autoturismul condus de inculpat s-a răsturnat în acelaşi şanţ, la o distanţă de

68,40 metri de locul impactului (filele 6-30).

Martorul C.T.F., care a ieşit din parcarea localului HAN KM 17 pentru a se deplasa spre Cluj-Napoca, văzând cele descrise mai înainte a anunţat telefonic serviciul de urgenţă 112 (filele 100-103).

Martorii din autoturismul condus de V.D.R. au văzut producerea accidentului, conducătoarea auto a oprit autoturismul iar martora M.G.S. a anunţat telefonic serviciul de urgenţă 112 (filele 79-91).

Inculpatul şi martora V.T. au ieşit din autoturismul avariat, având leziuni superficiale (filele 94-99; 106-109).

O ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Cluj a ajuns la faţa locului şi a acordat asistenţă medicală victimei, transportând ulterior inculpatul la UPU (filele 64-67).

Echipa SMURD deplasată la faţa locului a constatat decesul victimei (filele 3132).

Cu ocazia cercetării locului faptei, au fost descoperite urme de târâre pe banda stângă raportat la direcţia de deplasare Gherla-Cluj Napoca, de 24,60 metri şi pe o lungime de circa 90 metri pe aceeaşi bandă, au fost descoperite cioburi şi elemente de caroserie desprinse din cele două autoturisme. Roata dreaptă faţă a autoturismului BMW X6 şi componente mecanice au fost descoperite între şanţ şi calea ferată (filele 6-30).

Camera de supraveghere amplasată pe moara SC P. SRL a surprins producerea accidentului, aria de înregistrare a camerei cuprinzând şi o porţiune din drumul naţional (fila 150).

Conform raportului de constatare medico-legală eliberat de I.M.L.Cluj, moartea victimei V.T.R.G., a fost violentă, s-a datorat politraumatismului cu ruptură de aortă şi rupturi viscerale toraco-abdominale. Leziunile traumatice s-au putut produce prin decelerare bruscă şi comprimare de părţile componente ale unui autoturism în condiţiile unui accident rutier. Sângele recoltat de la cadavru nu conţinea alcool eticlic. Moartea poate data din 22 aprilie 2010 (filele 39-41).

Inculpatului i s-au recoltat probe biologice iar alcoolemia acestuia a fost 0 g/l (filele 35-36).

Autoturismul BMW X6 cu numărul de înmatriculare ... condus de inculpatul P.C.V. aparţinea P.L.R. IFN SA, era utilizat de SC T.P.S. SRL VOLUNTARI şi avea asigurare de răspundere auto încheiată cu SC U.A. SA. inculpatul este director si asociat unic la SC T.P.S. SRL VOLUNTARI. La momentul accidentului, inculpatul se afla în trafic, în interesul serviciului (filele 53, 148).

Martora V.T. a fost examinată la UPU a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj. A prezentat leziuni corporale care s-au putut produce în cadrul unui accident rutier, leziunile au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale şi pot data din 22 aprilie 2010. Martora nu a formulat plângere penală prealabilă (filele 38, 58, 94-99).

Accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului care a circulat pe contrasens, cu viteză superioară limitei legale, a încălcat regulile cu privire la depăşire, nesocotind prevederile art.35 alin. 1, art. 41 alin. 1, art. 48 şi 49 din OUG 195/2002,:

*art. 35 din OUG 195/2002, R. „Participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private,,,

*art. 41 alin. 1 din OUG 195/2002, R, „ Vehiculele şi animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulaţie, cât mai aproape de marginea părţii carosabile, cu respectarea semnificaţiei semnalizării rutiere şi a regulilor de circulaţie.,,

*art.45 alin. 2 din OUG 195/2002, R. „Conducătorul vehiculului care se angajează în depăşire trebuie să se asigure că vehiculul care circulă în faţa sau în spatele lui nu a iniţiat o asemenea manevră.,,

*art. 48 din OUG 195/2002, R, „Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă.,,

*art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002, R ,, Limita maximă de viteză în localităţi este de 50km/h.„

Starea de fapt reţinută mai sus este dovedită cu următoarele probe administrate în cursul urmăririi penale: procese-verbale de sesizare din oficiu si cercetare la fata locului (filele 5-30), fisa prespitalicească SMURD pentru victimă (fila 31), raportul de constatare medico-legală pentru victimă (filele 39-41), buletin de examinare clinică şi proces-verbal de prelevare pentru inculpat (filele 32-33), buletin de analiză toxicologică-alcoolemie pentru inculpat (fila 36), procese verbale de verificare tehnică pentru autoturisme (filele 42-43), declaraţiile părţilor vătămate şi plângerea acestora (filele 6871), declaraţiile inculpatului (filele 106-109), fişa abaterilor inculpatului de la normele privind circulaţia pe drumurile publice (fila 48), declaraţii martori (filele 74-104), copii înscrisuri (filele 50-51, 55), proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (fila 148), plic cuprinzând două CD-uri cu fotografiile judiciare efectuate la cercetarea locului faptei şi imaginile captate de camera de supraveghere de la SC P. SRL (fila 150).

De asemenea, în cursul judecăţii s-au administrat următoarele probe: declaraţia inculpatului (fila 90, volumul I), declaraţiile părţilor civile (filele 91-94, volumul I), declaraţiile martorilor (filele 95-101, 179-180, volumul I) şi expertiză tehnică auto (filele 18-48, volumul II).

Analizând probele aflate la dosar precum şi normele juridice în vigoare, instanţa a reţinut următoarele:

Starea de fapt reţinută de Parchet este, în principiu corectă şi a fost confirmată de probele administrate în faţa instanţei, cu unele nuanţări ce vor fi expuse în continuare.

În expertiza tehnică efectuată în cauză de către expertul V.B.O. (filele 18-50, volumul II din dosarul instanţei) se artă că autoturismul BMW X 6 avea o viteză de 101 kilometri/oră înainte de apariţia stării de pericol iar în momentul impactului avea aproximativ 80 kilometri/oră. S-a mai arătat că, accidentul s-a produs în momentul în care autoturismul Audi s-a angajat în virajul spre stânga, fiind surprins în momentul respectiv de către autoturismul BMW X6. Starea de pericol s-a declanşat în momentul în

care autoturismul Audi a iniţiat manevra de virare spre stânga, fără a se asigura în oglinda retrovizoare dacă o altă maşină nu este angajată în depăşirea sa, aşa cum prevede articolul 54 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului numărul 195/2002. Expertul a mai arătat că, accidentul putea fi evitat de către conducătorul autoturismului Audi prin asigurare corespunzătoare şi, eventual de către conducătorul autoturismului BMW X6 dacă ar fi circulat cu o viteză legală, respectiv probabil, în acest caz accidentul ar fi avut loc dar nu ar fi cauzat decesul victimei.

Referitor la viteza pe care o avea autoturismul condus de inculpat în momentul impactului, opiniile şi probele administrate în cauză sunt contradictorii. Astfel, expertul oficial arată că viteza era de 80 kilometri/oră însă din declaraţia inculpatului dată în faţa instanţei (fila 90, volumul I) reiese că acesta avea o viteză de peste 100 kilometri/oră. Martorii aflaţi în maşina Toyota RAV 4 afirmă că inculpatul avea o viteză de aproximativ 100-120 kilometri/oră (filele 95, 96, 97). Se mai reţine şi faptul că, din procesul verbal de cercetare la faţa locului şi schiţa anexă (filele 5-9 din dosarul de urmărire penală) reiese că autoturismul Audi implicat în accident s-a oprit la o distanţa de 93,7 metri de locul impactului (energia acumulată de maşina inculpatului datorită vitezei, fiind foarte mare). De asemenea, deformaţiile foarte mari suferite de cele două maşini implicate în accident relevă o viteză ridicată. Având în vedere toate aceste aspecte, instanţa a apreciat că viteza maşinii inculpatului în momentul accidentului era de aproximativ 90 kilometri/oră.

Instanţa a mai reţinut şi faptul că, din procesul verbal de cercetare la faţa locului (filele 5-9 din dosarul de urmărire penală) reiese că limita de viteză pe sectorul de drum pe care s-a produs accidentul era de 50 kilometri/oră. Prin urmare, inculpatul circula cu o viteză aproape dublă faţă de cea legală.

Conform articolului 45 alineatul 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului numărul 195/2002, (5) Depăşirea se efectuează numai pe partea stângă a vehiculului depăşit. Tramvaiul sau vehiculul al cărui conducător a semnalizat intentia şi s-a încadrat corespunzător părăsirii sensului de mers spre stânga se depăşeşte prin partea dreaptă.

Din starea de fapt reiese în mod cert că, spaţiul existent permitea ca autoturismul părţii vătamate să fie depăşit pe partea dreaptă.

în speţă, se pune problema dacă, de principiu, conducătorul unui autovehicul care doreşte să efectueze un viraj la stânga pe un drum secundar, este obligat să se asigure că nu este depăşit pe partea stângă de către un alt autovehicul, aşa cum ar rezulta din interpretarea dispoziţiilor articolului 54 alineatul 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului numărul 195/2002.

Din rechizitoriul ce face obiectul prezentei cauze reiese că, conducătorul auto nu ar fi obligat să se asigure. Totuşi, practica judiciară a statuat în sens contrar, respectiv că şoferul unui autovehicul care doreşte să efectueze un viraj spre stânga, este obligat să se asigure că nu este depăşit pe partea stângă. Practica este aproape unanimă în acest sens, cu multe nuanţări raportat la starea de fapt concretă din fiecare speţă: a se vedea sentinţa penală numărul 295/2012 a Judecătoriei Gherla, rămasă definitivă prin decizia penală numărul 361/R/2012 a Tribunalului Cluj (nepublicate); decizia penală numărul 113 9/R/02.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti (publicată în: Marius Andreescu şi alţii, Infracţiuni rutiere. Jurisprudenţă comentată, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2012, paginile 344-347); Curtea de Apel Oradea, decizia penală nr. 510/R/2009; Curtea de Apel Galaţi, decizia penală nr. 77/R2008; Curtea de Apel Bacău, decizia penală numărul

10/2009 şi Curtea de Apel Oradea, decizia penală nr. 55/R/2010 (ultimele 4 decizii sunt publicate la adresa de internet http://www.jurisprudenta.org/Search.aspx). Există şi o hotărâre din care ar reieşi indirect că şoferul ce virează la stânga, nu este obligat să se asigure că nu este depăşit pe partea stângă (a se vedea sentinţa penală numărul 505/2012 a Judecătoriei Gherla, nepublicată).

În speţă, fiind stabilit că, şoferul autoturismului Audi avea obligaţia de a se asigura că nu este depăşit de un alt vehicul înainte de a începe virajul spre stânga, trebuie stabilit dacă, în concret, acesta s-a asigurat sau nu şi dacă avea posibilitatea de a prevedea că urmează a fi depăşit.

În speţă, nu există probe care să dovedească faptul dacă şoferul maşinii Audi s-a asigurat din spate sau nu deoarece acesta era singur în maşină şi nu a fost observat de alte persoane din afara maşinii. Trebuie pornit de la prezumţia de corectitudine şi de la prezumţia bunei credinţe. Din moment ce nu există dovezi că şoferul maşinii Audi şi-ar fi încălcat obligaţia de a se asigura, trebuie prezumat că acesta s-a asigurat.

Din declaraţiile persoanelor care se aflau în autoturismul Toyota RAV 4 (filele 95-98, volumul I din dosarul instanţei) reiese că, acest autoturism circula cu o viteză de aproximativ 100 kilometri/oră. Relevantă este declaraţia şoferului acestei maşini care arată că Am observat că maşina BMW ne-a depăşit şi în acelaşi timp autoturismul Audi a virat stânga astfel că cele două maşini s-au ciocnit.

Martorul C.T.F. arată (fila 100, volumul I din dosarul instanţei) că se afla cu maşina în parcarea localului ,,HAN KM. 17’’; s-a uitat la stânga unde vedea drumul pe o lungime de 2-3 km şi a văzut în depărtare 2 maşini iar când a ajuns lângă drum a constatat că erau două maşini de teren. Când maşinile s-au apropiat la vreo 25 metri, a văzut că în faţă era maşina BMW X 6 şi în depăşirea ei se afla o maşină de teren marca Toyota. Maşinile aveau o viteză foarte mare. Ulterior, martorul a intrat cu maşina pe podul din dreptul localului şi în acel moment a văzut următoarea scenă: în faţă se afla în poziţie mai înaintată maşina Toyota iar după ea mergea maşina BMW care a încercat să o depăşească mergând puţin paralel cu ea după care a revenit în spate. În acelaşi timp a văzut că mai în faţă se afla un autoturism care era lângă axul drumului şi semnaliza intermitent spre stânga. Dinspre Cluj-Napoca venea un autoturism de capacitate mai mică şi din cauza lui nu a putut vira maşina ce semnaliza. În continuare, maşina Toyota a frânat puternic după care a depăşit maşina Audi prin partea dreaptă. Tot atunci maşina BMW a depăşit maşina Toyota şi maşina ce semnaliza a virat spre stânga astfel că maşina BMW a lovit maşina ce semnaliza (marca Audi). Instanţa a apreciat că, mărturiei depuse de martorul C.T.F. trebuie să i se acorde o importanţă mai mare decât celorlalte mărturii deoarece acest martor nu are interese în cauză; datorită poziţiei sale în momentul accidentului a avut o vedere de ansamblu a autoturismelor implicate şi are experienţă în domeniul circulaţiei rutiere, lucrând inclusiv la modernizarea sectorului de drum pe care s-a produs accidentul.

În baza probelor administrate în cauză, instanţa a apreciat că starea de fapt se prezintă astfel: autoturismele BMW X6 şi Toyota RAV 4 circulau cu viteză foarte mare (peste 100 kilometri/oră) şi se depăşeau alternativ. Aproximativ în dreptul localului ,,HAN KM. 17’’, autoturismul Toyota a depăşit autoturismul BMW iar acesta din urmă, imediat a iniţiat manevra de depăşire; chiar a intrat în depăşire dar a observat că din faţă se apropie un autoturism, astfel că a intrat din nou în spatele maşinii Toyota. Şoferul maşinii Toyota observă că în faţă, la mică distanţă se afla un autoturism Audi, care se

deplasa încet şi semnaliza virajul la stânga, astfel că (fără a semnaliza) frânează şi iniţiază depăşirea prin partea dreaptă. Şoferul maşinii Audi se apropie încet de intersecţie şi semnalizează virajul la stânga. Observă că din sens invers se apropie o altă maşină, astfel că aşteaptă trecerea acesteia, după care, se asigură din spate şi din faţă că poate vira la stânga fără a pune în pericol circulaţia altor vehicule (în acest timp, maşina BMW se afla în spatele maşinii Toyota) după care efectuează încet virajul la stânga. Cu câteva fracţiuni de secundă mai târziu, şoferul BMW, văzând că a trecut maşina ce venea din sens invers (şi nu venea alta după ea) a iniţiat manevra de depăşire (fiind grăbit, nu a observat maşina Audi ce semnaliza şi începuse virajul spre stânga) dar ulterior observă maşina Audi şi frânează pentru a evita impactul (neavând altă variantă întrucât nu putea vira la dreapta deoarece în dreapta lui se afla maşina Toyota). Chiar dacă şoferul maşinii Audi a văzut că maşina BMW a intrat în depăşire, nu mai putea evita accidentul din cauza vitezei foarte reduse şi a configuraţiei concrete a locului accidentului. În aceste condiţii are loc impactul dintre cele două autoturisme, cu consecinţele cunoscute. Prin urmare, instanţa apreciază că, starea de pericol a apărut în momentul când şoferul maşinii BMW a iniţiat depăşirea maşinii Toyota, fără a observa că maşina Audi a semnalizat şi iniţiat virajul la stânga, încălcând astfel, dispoziţiile articolului 45 alineatul 2 şi alineatul 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului numărul 195/2002

Din coroborarea acestor probe reiese că inculpatul se face vinovat integral de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

În drept, fapta inculpatului P.C.V. care în data de 22 aprilie 2010, prin nerespectarea dispoziţiilor art.35 alin. 1, art. 41 alin. 1, art.45 alin. 2 şi 5, art. 48 şi art.49 alin. 1 din OUG 195/2002 R, în calitate de conducător auto, a cauzat din culpa exclusivă, un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat decesul victimei V.T.R.G., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 1 şi 2 Cod penal.

La individualizarea pedepsei ce s-a stabilit inculpatului, instanţa a avut în vedere următoarele criterii prevăzute de articolul 72 din Codul penal:

a) gradul de pericol social al faptei, care este relativ ridicat raportat la urmările acesteia, respectiv decesul victimei;

b) persoana inculpatului, care nu a mai fost condamnat (fila 110 din dosarul de urmărire penală) şi are o comportare bună în societate şi la locul de muncă (fila 152, volumul I, din dosarul instanţei şi filele 184-192, volumul II din dosarul instanţei); este un om echilibrat şi respectuos cu cei din jur, îi ajută pe prieteni şi subordonaţi; nu are abateri de la normele de convieţuire socială; are înregistrat un număr mare de contravenţii rutiere, fiindu-i suspendat permisul de conducere în anul 2008 ;

c) limitele speciale ale pedepsei.

În baza acestor elemente, instanţa va stabili inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa a reţinut că natura faptei săvârşite şi ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea dreptului de natură electorală prevăzut de articolul 64 litera a) teza a II-a din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, motiv pentru care exercitarea acestuia va fi interzisă pe durata executării pedepsei.

Deoarece inculpatul nu a mai fost condamnat, pedeapsa aplicată este mai mică de 4 ani închisoare iar inculpatul a avut o comportare relativ sinceră în cursul procesului penal, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, astfel că, în temeiul articolului 86¹ şi articolului 86² din Codul penal, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare, pe durata termenului de încercare de 5 ani.

în temeiul articolului 71 din Codul penal, văzând şi hotărârea din 28 septembrie 2004 emisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou şi Pârcălab împotriva României precum şi decizia numărul 74/2007 dată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite într-un recurs în interesul legii, instanţa a apreciat în baza criteriilor prevăzute de articolul 71 alineatul 3 din Codul penal, că se justifică numai interzicerea dreptului prevăzut de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei, până la terminarea executării pedepsei, astfel s-a procedat în consecinţă.

în temeiul articolului 71 alineatul 5 din Codul de procedură penală, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de articolul 64 din Codul penal.

Potrivit articolului 1 alineatul 1 din Legea numărul 76/2008, pentru prevenirea şi combaterea unor categorii de infracţiuni prin care se aduc atingeri grave drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, în special dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi pentru identificarea cadavrelor cu identitate necunoscută, a persoanelor dispărute sau a persoanelor decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracţiunilor de omor sau a actelor de terorism, se constituie Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, denumit în continuare S.N.D.G.J. Potrivit articolului 7 din Legea numărul 76/2008, (1) Prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în anexă este dispusă de instanţa de judecată, prin hotărârea de condamnare. Conform anexei la Legea numărul 76/2008, printre infracţiunile în cazul cărora se recoltează probe biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., la punctul 5 se află infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de articolul 178 din Codul penal. Prin urmare, s-a dispus prelevarea de probe biolgice de la inculpat.

Prin actul de la fila 68 din dosarul de urmărire penală, Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Cluj s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 426,10 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă şi transport medical asistat, acordate pacientului V.T.R.G. plus dobânda legală începând cu prima zi următoare datei intervenţiei şi până la data achitării integrale a sumei datorate. La cererea părţii civile s-a ataşat un extras raportare pentru luna aprilie 2010, ordinul de misiune şi fişa de solicitare urgenţe medico-legale (filele 69, 70 şi 71). Din aceste acte reiese că numitul P. Cristinel a beneficiat de servicii de asistenţă medicală de urgenţă şi transport medical asistat în data de 22.04.2010.

Conform articolului 112 din Codul de procedură civilă, reclamantul trebuie să indice în cererea de chemare în judecată motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea şi să depună o dată cu cererea de chemare în judecată şi probele necesare. De asemenea, conform articolului 129 alineatul 1 din Codul de procedură civilă, părţile au obligaţia ... să-şi probeze pretenţiile şi apărările. Partea civilă Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Cluj nu a depus nici o probă pentru a dovedi că a prestat servicii medicale,

victimei V.T.R.G.. Dealtfel, constituirea de parte civilă este contradictorie întrucât se cer cheltuieli pentru victima V.G. iar dovezile se referă la inculpat.

Potrivit articolului 313 alineatul 1 din Legea nr. 95/2006 (1) Persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi sunt obligate să suporte cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Reiese din cele de mai sus, că se pot recupera cheltuielile de spitalizare, numai de la persoanele care, prin faptele lor, cauzează prejudicii altor persoane iar nu şi atunci când prin fapta proprie, o persoană îşi produce ei înseşi, prejudicii în domeniul sănătăţii.

Prin urmare, nefiind îndeplinite condiţiile speciale ale răspunderii, nu se pot acorda despăgubiri pentru asistenţa medicală acordată inculpatului P.C.V., astfel că s-a respins acţiunea privind cheltuielile de spitalizare ale numitului V.T.R.G. promovată de Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Cluj.

La filele 58-59 din dosarul instanţei (volumul I), persoana vătămată V.T.M.S., în calitate de parte civilă şi în calitate de reprezentantă a minorei V.T.M.A., a depus un act intitulat „constituire de parte civilă’’, în contradictoriu cu inculpatul P.C.V., S.C. T.P.S. S.R.L. VOLUNTARI, în calitate de parte responsabilă civilmente şi S.C. U.A. S.A., în calitate de asigurător şi a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 1.203.370 lei, la care se adaugă pensie de întreţinere pentru minora V.T.M.A. în sumă de 2.000 lei/lună. De asemenea, a solicitat daune materiale şi morale, astfel:

I. DAUNE MATERIALE în cuantum de 556.150 lei, reprezentând:

a)125.000 EUR,, echivalentul a 539,350 lei (cincisutetreizecişinouădemii şi treisutecincizeci lei), reprezentând pasiv succesoral la care ar fi fost obligat exclusiv defunctul (cota de 1/4 a Contractului de credit pentru nevoi personale,garantat cu ipotecă, pentru persoane fizice nr. C2204/2000/6580 din 22.01.2008);

b) 7.800 (şaptemiilei), contravaloarea cheltuielilor de înmormântare;

c) 9.000 (nouămiilei), contravaloare monument funerar;

La aceste daune materiale se adaugă pensie DE ÎNTREŢINERE pentru minora V.T.M.A., în cuantum de 2.000 lei/lună (douămii lei), până la vârsta de 26 ani, în condiţiile continuării cursurilor învăţământului superior.

II. DAUNE MORALE pe care le estimează la suma de 150.000 EUR, echivalentul a 647.220 lei (şasesutepatruzecişişaptemii şi douăsutedouăzeci lei).

S-a apreciat că această sumă este justificată raportat la trauma psihică pe care am suferit-o ca urmare a pierderii soţului, victimă a accidentului, rămânând singură cu un minor de 5 ani şi 9 luni în creştere şi îngrijire.

Echivalentul în lei al sumelor indicate în prezentul script s-a calculat ţinând cont de cursul de referinţă al BNR din data de 13.10.2011; 1 EURO =4.3148 RON.

Prin actul de la fila 181 din dosarul instanţei, părţile civile au precizat că solicită daune morale în sumă de 150.000 Euro pentru fiecare dintre părţile civile (respectiv V.T.M.S. şi V.T.M.A.) iar suma de 150.000 euro este echivalentul a 642.220 lei la cursul BNR.

Conform certificatului de stare civilă de la fila 106 din dosarul instanţei, victima V.T.R.G. a fost căsătorit cu partea civilă V.T.M.S.. Din căsătoria victimei V.T.R.G. cu partea civilă V.T.M.S., a rezultat minora V.T.M.A., născută la data de 21 decembrie 2005, conform certificatului de naştere de la fila 146 din dosarul de urmărire penală.

La filele 186-191 din dosarul instanţei (volumul I) se află un act intitulat „contract de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă’’, încheiat la data de 22.01.2008 (numărul C2204/2000/6580) prin care OTP Bank România S. A. acordă un împrumut în sumă de 315.000 CHF pentru o durată de 360 luni, urmând ca rambursarea să se facă în rate lunare egale.

La filele 183-185 se află un act adiţional la contractul menţionat mai sus iar în acest act numita V.T.M.S. apare în calitate de codebitor iar unele prevederi din contractul iniţial (rambursarea creditului, obligaţii şi drepturi, dobânda curentă etc.) se modifică.

Referitor la plata sumei de 125.000 EUR, echivalentul a 539,350 lei (cincisutetreizecişinouădemiişitreisutecincizeci lei), reprezentând pasiv succesoral la care ar fi fost obligat exclusiv defunctul (cota de 1/4 a Contractului de credit pentru nevoi personale,garantat cu ipotecă, pentru persoane fizice nr. C2204/2000/6580 din22.01.2008); instanţa a reţinut că, practica judiciară este controversată sub acest aspect. Astfel, s-a arătat că, nu există raport de cauzalitate între fapta conducătorului auto de ucidere din culpă şi nerestituirea de către victimă către împrumutător a sumei luate cu împrumut anterior săvârşirii infracţiunii., neputând fi acordate despăgubiri decât pentru daune cauzate direct prin fapta ilicită a inculpatului (sentinţa penală numărul 815/2006 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală numărul 1096/R/2006 a Curţii de Apel Timişoara, publicata în : Grigore-Florin Popescu, Circulaţia rutieră. Infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Practică judiciară, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009, paginile 215-217). Aceeaşi opinie s-a exprimat şi în literatura de specialitate (Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Editura PRO, Bucureşti, 1997, pagina 189 precum şi în decizia penală numărul 1053/1991 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie-secţia penală, nepublicată). Şi inculpatul a indicat două hotărâri în acest sens (decizia penală numărul 50A/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia şi decizia penală numărul 741/2008 a Curţii de Apel C.) dar nu a precizat dacă sunt publicate sau nu.

În sens contrar s-a pronunţat Judecătoria Hunedoara prin sentinţa penală numărul 377/2008, menţinută prin decizia penală numărul 353/A/2008 a Tribunalului Hunedoara iar această decizie fiind menţinută prin decizia penală numărul 153/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia (a se vedea filele 254-1261 din dosarul instanţei, volumul II). S-a reţinut că, (în esenţă) creditele la bănci pe care le-a avut victima accidentului au rămas pe umerii soţiei victimei decedate şi acestea depăşesc lunar salariul pe care îl obţine partea civilă, astfel că apartamentul a fost pus sub sechestru. Ţinând seama şi de procentul de culpă, instanţa a acordat suma de 32.000 lei reprezentând creditele la bănci nerestituite însă cu titlu de daune morale.

Prin urmare, având în vedere că majoritatea opiniilor sunt în sensul respingerii acestor tipuri de acţiuni, s-a respins acţiunea civilă sub acest aspect.

Referitor la suma de 7.800 lei, contravaloarea cheltuielilor de înmormântare, instanţa a reţinut că, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (filele 179 şi 180, volumul I din dosarul instanţei) nu rezultă elemente care să clarifice valoarea cheltuielilor de înmormântare şi nici nu au fost depuse acte în acest sens. Instanţa a pus în vedere părţilor civile să depună la dosar toate probele necesare dovedirii pretenţiilor civile şi să îndeplinească dispoziţiile specifice din articolele 112 şi 129 alineatul 1 din codul de procedură civilă (la data de 17.10.2011, fila 69 volumul I din dosarul instanţei). Partea civilă nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale vizând dovedirea pretenţiilor civile privind

cuantumul despăgubirilor pentru înmormântarea victimei. Totuşi, aşa cum s-a reţinut în practica judiciară (Curtea de Apel Cluj-secţia penală şi de minori, decizia numărul 412/19.05.2010, publicată în Buletinul Curţilor de Apel, nr. 3-4/2010, paginile 183-186), conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, partea civilă poate obţine rambursarea prejudiciului material în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum şi caracterul rezonabil al cuantumului, în virtutea dreptului la un proces echitabil al părţii civile reglementat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor şi, conform principiului rolului activ pe care trebuie să-l aibă judecătorul în soluţionarea cauzelor, principiu înscris în articolul 4 din Codul de procedură penală. Dacă legislaţia naţională nu permite o rezolvare judicioasă a dosarului, magistraţii trebuie să suplinească administrarea probelor şi motivarea hotărârii, prin normele dreptului european, putând stabili „în echitate" o sumă corespunzătoare în favoarea părţii civile (cauza Comingersoll c. Portugalia, CEDO 2000). Evaluarea prejudiciului se poate face şi prin raportarea la situaţii similare, prin apreciere.

Prin urmare, instanţa a apreciat că este fără dubiu existenţa unor cheltuieli de înmormântare iar valoarea cheltuielilor de înmormântare le-a apreciat la suma de 4.300 lei, astfel că s-a acordat această sumă părţii civile.

Referitor la suma de 9.000 (nouămiilei), contravaloare monument funerar instanţa reţine că, nu s-a depus nici o probă în acest sens; nu rezultă nici măcar existenţa monumentului funerar. Prin urmare, s-a respins această pretenţie civilă.

în legătură cu PENSIE DE ÎNTREŢINERE pentru minora V.T.M.A., în cuantum de 2.000 lei/lună (douămii lei), până la vârsta de 26 ani, în condiţiile continuării cursurilor învăţământului superior, trebuie cercetate mai multe aspecte.

Referitor la cererea de obligare a inculpatului să achite pensia de întreţinere, instanţa a reţinut că, obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice către fiica minoră a victimei, are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat minorei prin lipsirea acesteia de contribuţia lunară pe care victima o avea la întreţinerea ei. între pensia de întreţinere şi despăgubirile civile periodice există asemănări şi deosebiri. Cea mai importantă asemănare este aceea că ele se achită ritmic (gradual) iar nu într-o sumă globală iar deosebirile constau în aceea că pensia de întreţinere este datorată doar de către persoanele obligate legal la întreţinere şi în funcţie de nevoile celui care primeşte pensia şi posibilităţile celui obligat iar despăgubirile civile periodice se stabilesc în funcţie de prejudiciul efectiv cauzat şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul. în speţă nu este vorba de o obligaţie legală ci de una stabilită pe cale judiciară. Prin urmare, prestaţia lunară nu se acordă cu titlu de pensie de întreţinere ci cu titlu de despăgubiri civile (a se vedea în acest sens: Tribunalul Suprem, colegiul civil, decizia numărul 1053/1963; Plenul Tribunalului Suprem, decizia de îndrumare numărul 16/1964, ambele publicate în: Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1952-1969, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1970, paginile 409-411).

în legătură cu momentul până la care se va plăti despăgubirea periodică lunară, trebuie arătat că, potrivit articolului 499 alineatul 3 din Codul civil, (3) Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani.

Prin urmare, pentru a se putea dispune obligarea la pensie de întreţinere sau despăgubiri, este necesar să se facă dovada că persoana îndreptăţită este majoră şi se află

în continuarea studiilor. În speţă, nu sunt îndeplinite cele două condiţii, astfel că, potrivit articolului 499 alineatul 1 raportat la articolul 38 alineatul 2 din Codul civil, inculpatul a fost obligat să achite despăgubirile doar până la împlinirea de către minora V.T.M.A. a vârstei de 18 ani. Desigur că, după împlinirea vârstei de 18 ani, persoana îndreptăţită la întreţinere, va putea formula o cerere de acordare în continuare a despăgubirilor dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

Referitor la cuantumul despăgubirilor periodice datorate de inculpat pentru minoră, s-a reţinut că, este de principiu că, cel ce face o cerere în faţa instanţei trebuie să o dovedească iar potrivit articolului 112 din Codul de procedură civilă (vechi), reclamantul trebuie să indice în cererea de chemare în judecată motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea şi să depună o dată cu cererea de chemare în judecată şi probele necesare. De asemenea, conform articolului 129 alineatul 1 din Codul de procedură civilă, părţile au obligaţia ... să-şi probeze pretenţiile şi apărările.

Instanţa a pus în vedere părţilor civile să depună la dosar toate probele necesare dovedirii pretenţiilor civile şi să îndeplinească dispoziţiile specifice din articolele 112 şi 129 alineatul 1 din Codul de procedură civilă (la data de 17.10.2011, fila 69 volumul I). Partea civilă nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale vizând dovedirea pretenţiilor civile privind cuantumul despăgubirilor periodice pentru fiica victimei. Singurul element care poate fi luat în calcul se află în declaraţia martorului Mândruşca Călin (fila 180 volumul I din dosarul de urmărire penală) care arată că victima avea calitatea de broker şi câştiga

3.000 - 4.000 lei/lună.

După închiderea dezbaterilor, partea civilă a depus la dosar un act intitulat „angajament de plată’’ (fila 253 volumul II din dosarul instanţei) în care numitul P.C.V. se obligă (unilateral) să plătească suma de 1.000 euro/lună în favoarea minorei V.T.M.A. până la data de 15 ale fiecărei luni pentru luna în curs. Se va plăti această sumă până la vârsta majoratului. Se menţionează că angajamentul nu afectează pretenţiile civile formulate în dosarul penal. Actul a fost emis la data de 14.11.2011 în Cluj-Napoca.

Referitor la actul unilateral de mai sus se ridică mai multe aspecte. Este de neînţeles faptul că acest act nu a fost menţionat deloc de către părţi în cursul procesului (inclusiv la dezbaterile pe fond) astfel că a fost depus doar după dezbateri, fără a se respecta principul contradictorialităţii, specific fazei de judecată. Totuşi, având în vedere că acest act se referă la latura civilă a cauzei, emană de la partea căreia i se opune (fiind prezumat astfel că este cunoscut de către aceasta) iar în dosarele civile, în mod frecvent se depun dovezi ale cheltuielilor de judecată, după dezbateri şi sunt luate în considerare de instanţă, şi în acest caz, s-a ţinut cont de actul menţionat.

De asemenea, s-a pus problema dacă acest act emană sau nu de la inculpat. Sub acest aspect, instanţa a constatat că semnătura de pe actul menţionat este foarte asemănătoare cu cea aflată pe declaraţia inculpatului de la fila 90 volumul I din dosarul instanţei. Prin urmare, există aparenţa că actul emană de la inculpat.

Referitor la valabilitatea actului juridic unilateral menţionat mai sus, în literatura de specialitate (Constantin Stătescu, Corneliu Bîrsan, Teoria generală a obligaţiilor, Ediţia a IX, revizuită şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, pagina 99) se arată că: ,,Ceea ce este caracteristic pentru actul unilateral de voinţă ca izvor de obligaţii este faptul că simpla şi unica voinţă de a se angaja din punct de vedere juridic, manifestată de către o persoană, este suficientă pentru a da naştere unei obligaţii a acesteia, fără a fi necesară o acceptare din partea creditorului. .Se admite, de asemenea, că de îndată ce

voinţa unilaterală generatoare de obligaţii a fost manifestată, ea devine irevocabilă, nemaiputând deci să fie retractată de către autor.” Prin urmare, instanţa a apreciat că actul unilateral menţionat produce efectele precizate în cuprinsul său.

În consecinţă, instanţa a apreciat că, întrucât suma solicitată de partea civilă minoră prin acţiune este inferioară celei menţionate în angajamentul de plată, şi conform principiului disponibilităţii, este obligatoriu să se acorde părţii civile suma de 2.000 lei/lună.

Referitor la DAUNELE MORALE în sumă de 150.000 EURO pentru fiecare din părţile civile V.T.M.S. şi V.T.M.A., instanţa a reţinut că, din declaraţiile martorilor P.I. şi M.C. (filele 179 şi 180, volumul I din dosarul instanţei) reiese că, asupra soţiei victimei, accidentul a produs urmări grave sub aspect psihic dar şi sub aspect material întrucât V.G. era principalul susţinător al familiei. După accident soţia victimei s-a mutat de la domiciliul comun la părinţii ei şi nici în prezent nu mai locuieşte acolo din cauză că avea coşmaruri. Tot timpul ea vorbea îndurerată despre acest accident. Fetiţa victimei era o persoană vioaie şi sociabilă anterior producerii accidentului, iar la data accidentului avea aproximativ 4 ani. Aceasta era foarte ataşată de tatăl ei dar i s-a spus în momentul accidentului că tatăl ei este plecat şi aceasta întreba permanent când vine tatăl ei. După accident această fetiţă a devenit tristă şi retrasă. Soţia victimei nu avea venituri chiar în momentul accidentului.

Instanţa a apreciat că, din cauza decesului provocat victimei V.G. prin fapta inculpatului, părţile civile V.T.M.S. şi V.T.M.A. au suferit daune afective intense şi de lungă durată. În vederea compensării acestor suferinţe psihice şi în temeiul articolului 14 alineatul 5 din Codul de procedură penală şi al articolului 998 şi articolului 999 din Codul civil raportat la articolele 5 şi 220 din Legea numărul 71/2011, inculpatul a fost obligat să achite părţilor civile, despăgubiri civile în sumă de câte 100.000 euro, echivalent în lei, cu titlu de daune morale.

Prin urmare, totalul despăgubirilor ce s-au acordat părţii    civile V.T.M.S.    cu    titlu

de    daune materiale este de 4.300 lei şi 100.00 euro daune morale iar    totalul

despăgubirilor ce s-au adăugat părţii civile V.T.M.A. este de 2.000 lei/lună daune materiale şi 100.000 euro daune morale.

La fila 60 din dosarul instanţei (volumul I), persoanele vătămate V.T.R., V.T.T. şi

B.A.C., în calitate de părinţi şi soră a decedatului V.T.R.G., au depus un act intitulat „constituire de parte civilă’’, împotriva inculpatului P.C.V., a societăţii comerciale la care acesta lucra la momentul accidentului şi împotriva asigurătorului RCA care a emis poliţa de    asigurare pentru autoturismul condus de inculpat, astfel:

1. V.T.R., solicită daune morale în sumă de 50.000 Euro,    în echivalent lei    la    data

plăţii, la cursul BNR.

2. V.T.T., solicită daune materiale în sumă de 15.343 lei (reprezentând cheltuieli de înmormântare, IML, organizarea meselor rituale, etc. şi daune morale în sumă de

50.000 Euro, în echivalent lei la data plăţii, la cursul BNR.

3. B.A.C., solicită daune morale în sumă de 30.000 Euro, în echivalent lei la data plăţii, la cursul BNR.

Din certificatul de naştere aflat la fila 65 din dosarul instanţei reiese că victima accidentului, V.T.R.G. (decedat) este fiul lui V.T.T. şi V.T.R.. Din certificatul de naştere aflat la fila 67 din dosarul instanţei reiese că numita V.T.A.C. este fiica lui V.T.T. şi V.T.R.. Prin urmare, aceasta este soră cu victima accidentului, V.T.R.G.. Ulterior, aceasta

s-a căsătorit şi a devenit B.A.C. (a se vedea certificatul de căsătorie de la fila 66 din dosarul instanţei).

în legătură cu daunele materiale în sumă de 15.343 lei solicitate de partea civilă V.T.T., instanţa a reţinut că, fila 193 din dosarul instanţei se află o factură fiscală din care reiese că, la data de 27.04.2010, numitul V.T.T. a cumpărat mai multe produse de panificaţie (colaci, cozonaci etc.) în valoare totală de 486 lei. La aceeaşi filă se află un bon fiscal ce atestă plata produselor menţionate.

La fila 195 din dosarul instanţei se află o factură fiscală din care reiese că, la data de 22.06.2011, numitul V.T.T. a cumpărat un produs numit „granit” iar în factură mai este inclus şi „montaj”, în valoare totală de 4.612,80 lei. La aceeaşi filă se află o chitanţă ce atestă plata produselor şi lucrărilor menţionate.

La fila 196 din dosarul instanţei se află o factură fiscală din care reiese că, la data de 25.04.2010, numitul V.T. a cumpărat un serviciu numit ,,masă servită conf. B F nr. 1/25.04.2010, în valoare totală de 3.920 lei. La aceeaşi filă se află un bon fiscal (numărul 1/25.04.2010) ce atestă plata mesei menţionate în factură dar şi a unor băuturi (cafea, bere, apă şi suc); în total, suma de 3.920 lei. La aceeaşi filă se află un alt bon fiscal din care reiese că s-a achitat suma de 60 lei. Acest din urmă bon se află şi la fila 197.

La fila 198 se află o chitanţă ce atestă că, numitul V.T.T. a achitat contravaloarea facturii nr. 0039/22.04.2010 în valoare totală de 1.350 lei. La aceeaşi filă se află o chitanţă ce atestă plata sumei de 159 lei către I. M. L. Cluj (reprezentând, se pare, preţ îmbălsămare). La fila 199 din dosarul instanţei se află o factură fiscală din care reiese că, la data de 22.04.2010, numitul V.T.T. a cumpărat un sicriu plus accesorii, în valoare totală de 1.350 lei.

La fila 199 din dosarul instanţei se află un bon fiscal din care reiese că, la data de 23.04.2010, s-au cumpărat mai multe candele, cu suma totală de 38,97 lei.

Totalul sumelor înscrise în documentele menţionate mai sus este de 11.817,77 lei.

Prin urmare, instanţa a admis în parte acţiunea civilă a părţii civile şi a obligat inculpatul să achite părţii civile suma de 11.817,77 lei cu titlu de daune materiale.

Referitor la daunele morale în sumă de câte 50.000 euro pentru fiecare din părţile civile V.T.R. şi V.T.T. precum şi suma de 30.000 euro pentru partea civilă B.A.C., instanţa reţine că, din declaraţiile martorilor P.I. şi M.C. (filele 179 şi 180, volumul I) reiese că, între victima V.G. şi părinţii acestuia existau relaţii foarte strânse. Aceştia, respectiv părinţii l-au ajutat pe V.G., mai întâi să-şi cumpere o garsonieră şi să o modernizeze, apoi să-şi cumpere un apartament şi să-l renoveze. După aceea V.G. şi-a construit o casă. Părinţii l-au ajutat şi la construcţia casei. Tatăl victimei a muncit efectiv la construirea casei şi a lucrat la toate obiectivele care s-au realizat în legătură cu acea locuinţă. După accident, părinţii victimei erau foarte afectaţi, erau cuprinşi de durere şi plângeau. Victima V.G. era apropiat şi de mama sa, iar aceasta avea grijă de fetiţa victimei (inclusiv în timpul unei vacanţe de vară).

Instanţa a apreciat că, din cauza decesului provocat victimei V.G. prin fapta inculpatului, părţile civile V.T.R., V.T.T. şi B.A.C. au suferit daune afective intense şi de lungă durată. în vederea compensării acestor suferinţe psihice şi în temeiul articolului 14 alineatul 5 din Codul de procedură penală şi al articolului 998 şi articolului 999 din Codul civil raportat la articolele 5 şi 220 din Legea numărul 71/2011, inculpatul va fi obligat să achite părţilor civile, despăgubiri civile în sumă de câte 43.000 euro, cu titlu de daune morale pentru părţile civile V.T.R. şi V.T.T.. De asemenea, inculpatul va fi obligat să

achite părţii civile B.A.C., despăgubiri civile în sumă de câte 32.000 euro, cu titlu de daune morale.

Referitor la calitatea de comitent a S. C. ,,T.P.S.’’ S. R. L. Voluntari, din actele aflate la dosar reiese că, la data de 22.04.2010, în jurul orei 13,00 inculpatul avea funcţia de director la această societate comercială şi conducea autototurismul BMW X6 cu numărul de înmatriculare ..., în interes de serviciu. Prin urmare, instanţa apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de articolul 1000 alineatul 3 din Codul civil privind răspunderea comitentului pentru prepus. Văzând şi dispoziţiile articolelor 14, 16 şi 24 alineatul 3 din Codul de procedură penală, articolele 998, 999 şi 1003 din Codul civil (vechi), instanţa a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente S. C. ,,T.P.S.’’ S. R. L. Voluntari, să achite despăgubirile stabilite în prezenta cauză. Aceasta este şi opinia practicii judicare şi a unei părţi din literatura de specialitate (a se vedea, Costică Diţă, Partea responsabilă civilmente în procesul penal, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pagina 357).

La fila 53 din dosarul de urmărire penală se află poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto seria RO/12/S5/KX numărul 00 1168006 pentru autovehicolul marca BMW X6, cu valabilitate între 04.11.2009 - 03.11.2010, emisă de asigurătorul S. C. „U.A” S. A.

Prin decizia penală numărul 379/R/2012 a Curţii de Apel Cluj (nepublicată) s-a stabilit că asigurătorul are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată prin accidentul de circulaţie pe care asiguratul l-a produs, conform articolului 26 din Norma emisă la 07.11.2009 în legătură cu Ordinul CAS nr. 20/2008 pentru pagubele materiale şi cheltuielile de judecată efectuate de persoana prejudiciată dar nu are obligaţia de a plăti cheltuielile de judecată efectuate în procesul penal de conducătorul vehicolului asigurat. Se poate dispune obligarea directă a asigurătorului la plata despăgubirilor civile în favoarea părţilor civile, la cererea acestora.

Având în vedere modul cum au fost formulate acţiunile civile şi principiul disponibilităţii (specific laturii civile a procesului penal), instanţa l-a obligat pe asigurător să achite direct părţilor civile V.T.R. V.T.T. şi B.A.C. dar şi părţilor civile V.T.M.S. şi V.T.M.A., despăgubirile precizate anterior, în temeiul Legii numărul 136/1995.

Văzând şi dispoziţiile articolului 189 şi ale articolului 191 alineatul 1 din Codul de procedură penală.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla, inculpatul P.C.V. şi S.C. U.A. SA BUCUREŞTI, SUCURSALA CLUJ, şi părţile civile V.T.M.S., şi V.T. M.A., reprezentată de mama sa.

Prin motivele scrise şi orale, Parchetul a criticat hotărârea Judecătoriei, pentru netemeinicie, referitor la cuantumul şi modul de executare a pedepsei aplicate inculpatului P., pentru infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 1 şi 2 Cod penal, care a avut drept consecinţă moartea violentă a unei persoane, apreciind că magistratul fondului nu a ţinut cont la individualizarea judiciară a sancţiunii, de gradul de pericol social extrem de ridicat al faptei comise, urmările produse şi de împrejurările care agravează răspunderea penală.

S-a susţinut că doar prin izolarea inculpatului de societate şi executarea sancţiunii prin privare de libertate, se va îndeplini scopul pedepsei prev. de art. 52 Cod penal.

Prin motivele scrise şi orale S.C.U.A. SA BUCUREŞTI-SUCURSALA CLUJ, a solicitat admiterea căii de atac, casarea sentinţei Judecătoriei în sensul diminuării

daunelor materiale şi morale acordate părţilor civile şi înlăturarea obligării directe a asigurătorului la plata acestor sume, ţinând cont de prevederile RIL 1/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Părţile civile V.T.M.S., şi V.T.M.A., reprezentată de mama sa, au solicitat admiterea căii de atac, casarea sentinţei instanţei de fond şi rejudecând dosarul, a fi obligat inculpatul să achite 125.000 euro sau echivalentul a 539.350 lei reprezentând pasiv succesoral, la care ar fi fost obligat personal defunctul, reprezentând cota sa parte de V din contractul de nevoi personale nr. C2204/2000/6580 din 22.01.2008, care este garantat cu ipotecă, suma de 7800 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare; 9000 lei contravaloarea monumentului funerar; 2000 lei despăgubiri periodice lunare în favoarea minorei M.A. începând cu 22.04.2010 şi până la împlinirea vârstei de 26 de ani de către aceasta, în condiţiile continuării cursurilor învăţământului superior.

Părţile civile au arătat în esenţă că acel credit de nevoi personale în valoare de

125.000 euro a fost contractat în întregime de către victima V.T. Răzvan în nume personal, sarcina achitării ratelor revenindu-i în exclusivitate, întrucât soţia V.T. Maria este casnică. Neplata împrumutului contractat de către victimă se află în raport direct de cauzalitate cu activitatea infracţională a inculpatului, condiţii în care se solicită antrenarea răspunderii sale civile şi penale.

Întrucât instanţa de fond a statuat ca despăgubirile periodice lunare să fie achitate minorei, doar până la împlinirea vârstei de 18 ani, cere înlăturarea netemeiniciei unor asemenea prevederi faţă de conţinutul art. 499 alin. 3 cod civil care reglementează obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor majori, până la terminarea studiilor, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani.

Inculpatul P.C.V. prin apărătorul său ales, a solicitat admiterea recursului şi în principal achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d rap.la art. 11 pct.2 lit.a C.proc.pen. de sub învinuirea comiterii infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 1 şi 2 Cod penal, lipsind latura subiectivă şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii civile formulată de părţile civile, nefiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Pentru a susţine această solicitare, inculpatul a învederat că judecătorul fondului nu a analizat fiecare probă administrată nemijlocit în faţa sa, nu a precizat care a fost avută în vedere la pronunţarea sentinţei şi care a fost înlăturată, ba mai mult, unele au fost omise de la o minuţioasă cercetare, ce se impunea conform art. 63 şi art. 64 C.proc.penală. Nici înregistrările video surprinse de camera de supraveghere plasată la sediul S.C.P. SRL nu au fost analizate în mod obiectiv de către magistrat, deşi conţinutul acestora era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii. Deşi s-a efectuat de către instanţă, o cercetare la faţa locului, aceasta nu a fost comentată şi analizată în conţinutul hotărârii, astfel că inculpatul nu cunoaşte motivele avute în vedere de către judecător la pronunţarea soluţiei.

Un alt motiv de critică, vizează neexprimarea de către judecătorul fondului, a unui punct de vedere cu privire la susţinerile expertului parte desemnat de către inculpat, a numitului D.S.D., inculpatul necunoscând împrejurarea dacă magistratul a avut sau nu în vedere concluziile probei ştiinţifice administrate nemijlocit în faţa sa, la pronunţarea sentinţei.

Se susţine că hotărârea este nemotivată şi sub aspectul încadrării în drept a faptei reţinute în sarcina inculpatului, fără a exista vreun argument şi o motivare din care să

rezulte încălcarea de către inculpat a disp. art. 35 alin. 1, art. 41 alin.1, art. 45 alin. 2 şi 5, art. 48 şi 49 din OUG nr. 195/2002.

Un motiv de nelegalitate vizează dispunerea prelevării de probe biologice de la inculpat în baza art. 7 alin. 1 din Legea nr.76/2008, câtă vreme acesta a fost condamnat la o pedeapsă, în privinţa căreia s-a dispus suspendarea condiţionată şi nicidecum o sancţiune privativă de libertate. Potrivit jurisprudenţei „prelevarea probelor biologice trebuie dispusă în raport cu persoanele condamnate la executarea pedepsei în regim de detenţie, deoarece, prelevarea acestora se face la eliberarea din penitenciar”. în modalitatea în care a fost dispusă, această măsură, de către Judecătoria Gherla, ea nu poate fi pusă în aplicare în condiţiile în care inculpatul nu executa o pedeapsă în regim de detenţie.

O altă critică vizează netemeinicia soluţiei de condamnare, întrucât efectuând o greşită apreciere a probelor administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut o stare de fapt în contradicţie cu materialul probator ataşat cauzei, ceea ce a determinat în mod eronat condamnarea inculpatului.

Infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului îi lipseşte latura obiectivă, din probele administrate reieşind că nu există legătură de cauzalitate între acţiunea acestuia de efectuare a unei manevre de depăşire şi urmarea imediată - decesul victimei, întrucât aceasta din urmă a fost cea care a creat starea de pericol, care a condus la producerea accidentului. Nu viteza excesivă a inculpatului, a fost cea care a generat apariţia stării de pericol, care a condus la producerea evenimentului rutier, ci culpa exclusivă a victimei, care nu s-a asigurat la efectuarea virajului în stânga.

Curtea examinând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Cu privire la recursul Parchetului:

Modalitatea în care inculpatul P.C.V. a acţionat şi consecinţele produse în urma evenimentului rutier în care a fost implicat la data de 22.04.2010, necesită o reacţie fermă din partea societăţii, concretizată într-o pedeapsă corect individualizată, necesară şi suficientă reeducării acestuia, în spiritul respectului pentru valorile sociale încălcate.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei ce o va aplica inculpatului, Curtea, prin conformare la principiile generale statuate în art. 72 C.pen. va avea în vedere, în mod plural, dispoziţiile părţii generale a Codului penal şi limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracţiunea de ucidere din culpă, de la 2 ani la 7 de ani închisoare, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Lipsa antecedentelor penale şi atitudinea nesinceră din cursul procesului penal, vor fi avute în vedere de către Curte la dozarea pedepsei.

Nu în ultimul rând, Curtea va avea în vedere şi frecvenţa deosebită a unor astfel de fapte care perturbă grav traficul rutier, inducând o stare de temere destinatarilor legii penale, care se conformează în mod onest raporturilor de putere impuse de aceasta.

Curtea va avea în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului P.C.V., respectiv poziţia procesuală negativă manifestată de acesta, actuala calitate a sa, aceea de director la S.C.T.P.S. SRL Voluntari, care nu i-a modificat atitudinea cu privire la faptele comise, lipsa antecedentelor penale ca singur element pozitiv ce

circumstanţiază persoana inculpatului, dar care prin ea însăşi, nu este de natură să conducă la stabilirea unei pedepse mai uşoare.

Aşa fiind, prin aprecierea coroborată a tuturor criteriilor legale, cărora li s-a conferit o efectivă circumstanţiere factuală şi personală, inculpatului P.C.V., Curtea îi va menţine pedeapsa principală cu închisoarea aplicată de Judecătoria Gherla, în cuantumul orientat către minimul special, acela de 2 ani închisoare.

Poziţia procesuală adoptată de inculpatul P. în faţa instanţei de fond şi recurs, de nerecunoaştere a infracţiunii, constituie un aspect negativ cu privire la fapta comisă, astfel că nu este de natură, prin ea însăşi să formeze convingerea judecătorului că pentru reeducarea sa este suficientă şi o pedeapsă care să fie suspendată condiţionat.

La dozarea şi individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului, Curtea va avea în vedere dispoziţiile art. 72 şi 52 Cod penal, ţinând seama de gradul deosebit de ridicat al infracţiunii comise şi periculozitatea infractorului.

Probele dosarului, testimoniale şi ştiinţifice, relevă că acesta a rulat cu o viteză excesivă, de 150 km/h, când viteza legală admisă pe acel sector de drum era de 50 km/h, atitudine ce a dus la pierderea unei vieţi omeneşti.

Raportat la latura subiectivă, trebuie amintit că aşa cum se prevede în art. 178 Cod penal, forma de vinovăţie pentru această infracţiune este culpa, în speţă, modalitatea de săvârşire a faptei şi atitudinea manifestată de inculpat ridică probleme cu privire la răspunderea sa penală, putându-se considera că acesta a acceptat producerea consecinţelor, deşi nu le-a urmărit, ceea ce ar corespunde formei de vinovăţie a intenţiei indirecte prevăzută de art. 19 pct. 1 lit.b Cod penal şi ar atrage încadrarea juridică a faptei într-o infracţiune mult mai gravă. Acest aspect nu poate fi însă analizat de către instanţa de recurs, datorită efectului nefavorabil asupra situaţiei inculpatului şi împrejurării că nu a fost invocat de Parchet sau de părţile civile, care nu au contestat încadrarea juridică a acestei fapte.

Curtea apreciază că scopul preventiv-educativ al pedepsei poate fi atins doar prin privarea de libertate a inculpatului, pedeapsa aplicată de Judecătorie, urmând a fi menţinută.

Atitudinea procesuală reprezintă o componentă semnificativă în cadrul circumstanţelor personale, ce conturează profilul de personalitate al inculpatului P.C.V., care la rândul său, se examinează în mod plural, cu celelalte criterii legale adecvate în contextul cauzei, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, circumstanţele reale efective în care a fost comisă, respectiv în timp ce rula cu autovehicolul de serviciu, în exercitarea atribuţiilor specifice locului său de muncă S.C.T.P.S. SRL Voluntari, care presupunea deplasări frecvente pe întreg teritoriul României.

Aşadar, Curtea apreciază, pe de-o parte, că nu se impune aplicarea unei pedepse majorate pentru reeducarea inculpatului P., iar pe de altă parte, modalitatea de executare, în regim de detenţie, este singura în măsură, să asigure îndreptarea atitudinii acestuia faţă de comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, resocializarea sa viitoare pozitivă, precum şi o reacţie socială adecvată în diminuarea săvârşirii de fapte penale îndreptate împotriva vieţii, întărind percepţia opiniei publice că organele judiciare sunt în măsură să realizeze un act de justiţie, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale conferite atât de dispoziţiile legale procesuale penale, cât şi de cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a cărui finalitate, prin tragerea

la răspundere penală, în condiţiile stabilirii vinovăţiei inculpatului, corespunde şi caracterului disuasiv al pedepsei.

Elementele de individualizare a persoanei inculpatului şi activitatea infracţională derulată au fost avute în vedere de instanţă, la dozarea pedepsei ce se va aplica în speţă, respectiv că acesta este în vârstă de 40 de ani, are studii superioare, are în întreţinere un copil minor, este director general la S.C.T.P.S. SRL Voluntari, nu posedă antecedente penale, astfel că aplicarea unei pedepse ferme, în regim de detenţie, se impune şi prin prisma faptului că o reacţie mai blândă, din partea autorităţilor statului, ar fi de natură să perpetueze impresia că organele judiciare manifestă toleranţă faţă de infracţiunile îndreptate împotriva vieţii, precum şi ideea nerespectării legii cu complicitatea autorităţilor, cu consecinţe grave asupra existenţei efective a statului de drept.

Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. - 52 alin.l - , potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni".

La individualizarea tratamentului penal, instanţa de recurs trebuie să efectueze o corectă analiză şi evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât şi a împrejurărilor săvârşirii faptelor, în raport cu criteriile prevăzute de art.72 C.pen.

Pentru determinarea gradului de pericol social se ţine cont de două etape. Mai întâi, se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni. Apoi, se valorifică acest grad ţinându-se cont de o scară de valori personală a fiecărui judecător.

Orice sancţiune produce efecte diferite asupra fiecărui inculpat în parte, în funcţie de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.

Curtea reţine că pentru cunoaşterea gradului de pericol social al faptei săvârşite, respectiv a infracţiunii de ucidere din culpă prev.de art.178 alin.1,2, C.pen., se impune a fi cercetat modul în care s-a realizat acţiunea ce constituie elementul material al acesteia, împrejurările ce o particularizează, caracterul şi importanţa obiectului lezat sau pus în pericol, gravitatea urmărilor, forma şi gradul de vinovăţie al inculpatului.

Din examinarea lucrărilor dosarului şi a întregului material probator, rezultă că inculpatul P.C.V., a condus autoturismul cu o viteză excesivă de 150 km/h, în momentul coliziunii cu maşina victimei, rezultând din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, că autovehicolul pilotat de defunct a fost proiectat mult înainte, s-a învârtit în aer, apoi pe sol, în cele din urmă a ajuns în şanţul situat în stânga şoselei, la o distanţă de 95,7 m de locul impactului.

în cursul procesului penal inculpatul a încercat să acrediteze ideea că accidentul sa produs din culpa exclusivă a victimei, deoarece autovehicolul Audi ”a efectuat brusc virajul la stânga, nesemnalizând. Inculpatul a susţinut că doar victima este vinovată de evenimentul rutier, deoarece nu s-a asigurat din spate, la efectuarea virajului la stânga”.

Aceeaşi poziţie şi-a menţinut-o inculpatul nu numai în declaraţiile din faza de urmărire penală filele 110-113 up ci şi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală fila 152 unde arată textual:” nu mă consider vinovat de săvârşirea accidentului, culpa fiind a victimei, pentru că nu s-a asigurat la virajul spre stânga”.

Şi în faţa instanţei de fond şi a celei de recurs, inculpatul P. şi-a susţinut nevinovăţia, plasând întreaga culpă a evenimentului rutier asupra victimei.

Curtea reţine că gradul de pericol social generic al infracţiunii depinde în mod firesc şi de obiectul juridic al acesteia, respectiv de relaţiile sociale pe care le ocroteşte legea penală şi de valorile ce sunt implicate în acestea. Ori, în cazul infracţiunii de ucidere din culpă prev.de art.178 alin.2 C.pen., valorile sociale protejate vizează existenţa şi apărarea securităţii fizice a persoanei de ameninţările pe care le presupun accidentele rutiere, ce constituie grave atentate pentru viaţa oamenilor şi pentru siguranţa relaţiilor sociale. în speţă, inculpatul a suprimat rapid viaţa victimei, rulând cu o viteză de 150 km/h pe un sector de drum, unde existau restricţii de deplasare, cu doar 50 km/h, astfel că în raport cu obiectul juridic special şi cel material lezat, fapta acesteia prezintă o periculozitate deosebită.

Prin prisma urmărilor faptei, cu referire strictă la infracţiunea prev.de art.178 alin.2 C.pen., trebuie avută în vedere şi durerea sufletească pricinuită familiilor victimei şi părinţilor acestuia, dar şi prejudiciile materiale şi morale ce au fost cauzate, chiar dacă aceste urmări nu sunt cerute de lege pentru existenţa infracţiunii sau pentru calificarea acesteia.

Curtea reţine că una din cauzele infracţiunilor rutiere o constituie însăşi comportarea neatentă a conducătorului auto precum şi imprudenţa acestuia, ca urmare a nerespectării regulilor de conducere a vehiculului.

în vederea realizării scopului preventiv al pedepsei, dar şi a preîntâmpinării unor reacţii colective negative, ce ar produce perturbaţii la nivelul disciplinei publice, al respectului faţă de lege, Curtea opinează că se impune aplicarea faţă de inculpatul P., a unei pedepse care să fie executată prin privare de libertate.

Nu se poate face abstracţie de contextul actual şi de amploarea pe care au înregistrat-o faptele de ucidere din culpă a persoanelor angajate în traficul rutier, autovehiculele constituind instrumente deosebit de periculoase ce produc urmări de o mare gravitate, acest gen de infracţiuni generând un sentiment de dezaprobare din partea societăţii civile, care resimte necesitatea unei reacţii adecvate împotriva făptuitorilor, pe măsura tulburărilor pe care le produc în mediul social, corespunzător gradului de pericol creat prin săvârşirea lor.

Curtea reţine, raportat la materialul probator din dosar, gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei, în raport de modalitatea de comitere a acesteia, - respectiv conducerea autovehiculului cu o viteză excesivă de 150 km/h, pe un sector de drum, unde viteza legală era de 50 km/h, aspect ce denotă o indiferenţă, o nepăsare faţă de eventualele consecinţe ale acţiunilor sale, pentru viaţa şi integritatea corporală a celorlalţi participanţi la trafic, infracţiunea fiind comisă într-o zonă intens circulată, pe un drum european, pe timp de zi, când vizibilitatea era bună, culpa exclusivă a inculpatului, faptul că accidentul s-a soldat cu moartea unei persoane nevinovate şi tinere, rămânând fără suport material şi moral, copilul decedatului, minor.

Pe parcursul judecăţii, inculpatul a încercat să atenueze, să minimalizeze şi să scape de răspunderea propriei fapte, acreditând ideea că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a victimei, care nu s-ar fi asigurat la virajul efectuat spre stânga, apărare ce nu s-a confirmat prin probele administrate în speţă.

Infracţiunea cauzează o tulburare în mediul social, o stare de pericol pentru relaţiile a căror ocrotire este asigurată prin incriminare şi pedeapsă, măsura reparaţiei fiind dată de pericolul social concret. Pe de altă parte, nu se poate omite că pedeapsa, se aplică inculpatului şi urmăreşte reeducarea sa. Aceasta impune, ca la stabilirea sancţiunii să se ţină seama şi de persoana infractorului şi de aptitudinea sa de a fi reeducat.

Instanţa de fond când a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, a reţinut că acesta nu posedă antecedente penale şi că şi-a asumat obligaţia de a-i plăti 1.000 euro lunar, minorei M.A., până la majorat şi că s-a prezentat în mod constant în faţa judecătoriei, la soluţionarea procesului.

Curtea, din contră, apreciază că lipsa antecedentelor penale cu greu poate fi încadrată în ceea ce legiuitorul a înţeles să reglementeze prin „conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii”, întrucât lipsa cazierului este o stare de normalitate, care trebuie să se regăsească în situaţia juridică a tuturor destinatarilor legii penale. Pe de altă parte, săvârşind o infracţiune de prejudiciu, era normal şi echitabil ca inculpatul să încerce despăgubirea familiei victimei, atitudine pe care însă magistraţii o au în vedere la stabilirea şi individualizarea sancţiunii aplicate acestuia pentru fapta dedusă judecăţii.

Instanţa de fond dispunând suspendarea sub supraveghere a executării sancţiunii aplicate inculpatului, a dat semnificaţii exagerate unei atitudini fireşti, pe care trebuie să o aibă orice inculpat care săvârşeşte o infracţiune şi intră în tangenţă cu legea penală.

Din cazierul rutier al inculpatului depus la fila 155 Vol.I instanţă, rezultă că acesta a avut mai multe abateri la circulaţia pe drumurile publice, în perioada 2001-2010, având chiar suspendat dreptul de a conduce autovehicole, în anul 2008. Toate abaterile înscrise în cazierul rutier, au constat în depăşirea vitezei de rulare, admisă pe şoselele din România, ceea ce dovedeşte o perseverenţă şi o înclinaţie a inculpatului în încălcarea normelor legale ce reglementează circulaţia pe drumurile publice, în condiţii de securitate pentru toţi participanţii la traficul auto.

În speţă, Curtea reţine că gradul de pericol social este unul foarte ridicat, fiind determinat, în ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, de încălcarea gravă a normelor referitoare la - circulaţia pe drumurile publice - conducerea autovehiculului cu viteză excesivă, dar şi de amploarea urmărilor produse, constând în moartea violentă a unei persoane tinere.

În plus, nu poate fi omis că infracţiunea a avut loc în timpul zilei, când vizibilitatea nu era redusă, dar şi în contextul unui trafic intens, ceea ce pune în evidenţă că inculpatul şi-a asumat consecinţele nerespectării grave a regulilor de circulaţie.

Din perspectiva raportului de cauzalitate, se constată că toate aceste urmări sunt rezultatul exclusiv al acţiunilor inculpatului.

Sub aspect subiectiv, în ceea ce priveşte gradul vinovăţiei pentru infracţiunea prev.de art.178 alin.2 C.pen., este de observat că inculpatul a acţionat în forma culpei cu prevedere, cu o uşurinţă ieşită din comun, apropiată de inconştienţă, nesupunându-se normelor din regulamentul de aplicare a O.U.G.nr. 195/2002 şi sperând că rezultatele conduitei sale imprudente nu se vor produce, împrejurare ce ridică mari semne de întrebare asupra seriozităţii, responsabilităţii şi modului în care a înţeles să se conformeze restricţiilor şi obligaţiilor pe care le presupune activitatea de conducere a unui autovehicul.

În ciuda caracterizărilor elogioase, modalitatea în care inculpatul a acţionat, evidenţiază o lipsă de maturitate şi preocupare pentru eventualele consecinţe ce s-au şi produs, datorită nerespectării regulilor privind circulaţia pe drumurile publice şi gravitatea acestora.

De asemenea, deşi inculpatul a pus la dispoziţia familiei victimei suma de 1000 euro/lunar pentru întreţinerea minorei M.A., el s-a manifestat mai degrabă ca o victimă a unor împrejurări nefavorabile, ceea ce evidenţiază faptul că nu a înţeles şi nu a acceptat pe deplin vinovăţia sa, raportat la producerea accidentului şi a urmărilor deosebit de grave.

Pentru motivele ce preced, Curtea apreciază că doar prin executarea pedepsei prin privare de libertate, sancţiunea aplicată de judecătorie, la minimul special, va constitui un avertisment adecvat pentru inculpat, faţă de reprobabilitatea faptei sale şi îi va crea o atitudine potrivită faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, pe care le-a încălcat cu brutalitate.

Este demn de remarcat că inculpatul nu a manifestat regret în faţa instanţei de judecată, faţă de infracţiunea comisă, nici empatie faţă de familia victimei decedate, a acoperit parţial daunele provocate acestora, aspecte care vor fi avute în vedere de către Curte, la modul de executare a pedepsei.

Din piesele dosarului, nu a rezultat că inculpatul a conştientizat propriile acţiuni şi gravitatea infracţiunii pentru care este judecat, lipsind exersarea asumării responsabilităţii pentru propriile fapte.

Consolidarea resurselor personale trebuie să vizeze în egală măsură şi dobândirea unor percepţii corecte a rolului pedepsei, pentru a preîntâmpina accentuarea sentimentelor şi manifestărilor de frustrare, generate de inserţia sa în mediul carceral. Toate aceste aspecte, necesită o intervenţie de lungă durată şi centrată pe conştientizarea motivelor care au determinat infracţiunea, înţelegerea legăturii de cauzalitate dintre comportamentul său şi consecinţele grave produse - decesul unei persoane -, controlul furiei şi identificarea unor noi modalităţi de abordare a circulaţiei pe drumurile publice. Gestionate corespunzător, acestea ar putea constitui resurse interne pe care inculpatul recurent s-ar putea baza în viitor.

Aşa fiind, Curtea în baza art.385¹⁵ pct.2 lit.d C.proc.pen., va admite ca fondat recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla împotriva sentinţei

penale nr. 861 din 17 mai 2013 a Judecătoriei Gherla pe care o va casa în latura penală cu privire la modalitatea de executare a pedepsei şi rejudecând în această limită:

Va dispune executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului P.C.V., pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin 1, 2 Cod penal prin privare de libertate.

Se va face aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal pe durata executării pedepsei, conform cauzei Hirst c/a Regatului Unit al Marii Britanii.

Se vor înlătura din hotărâre dispoziţiile art. 86¹- 86³ Cod penal.

Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Cheltuielile judiciare în recursul parchetului vor rămâne în sarcina statului, conform art.192 pct.3 alin.3 C.proc.pen.

Cu privire la recursul asigurătorului:

Drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente „se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, cu citarea obligatorie a celui răspunzător de producerea pagubei”.

Conform art.54 alin.4 din Legea 136/1995 modificată, „în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, asiguraţii sunt obligaţi să se apere în proces, iar citarea asiguratorului este obligatorie.” De aici rezultă voinţa legiuitorului de a limita poziţia procesuală a societăţii de asigurare la

calitatea sa de asigurător, care îi oferă suficiente posibilităţi de apărare atât în nume propriu, cât şi prin subrogare în drepturile asiguratului.

Este de observat că din nicio prevedere a legii menţionate nu rezultă că societatea de asigurare ar avea o altă calitate procesuală decât aceea de asigurator, aşa cum este ea denumită repetat în cuprinsul legii, după cum nici dispoziţiile din codul de procedură penală, coroborate cu cele ale codului civil, nu impun să se considere că, în asemenea cazuri, societatea de asigurare ar avea calitatea de parte responsabilă civilmente.

Caracterul limitat, derivat din contract, al obligaţiei asumate de societatea de asigurare exclude asimilarea poziţiei sale, cu calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, cât timp nicio prevedere legală nu permite o astfel de interpretare.

Pe de altă parte, nici nu se poate considera că răspunderea civilă a asiguratorului pentru prejudiciul cauzat de asigurat a fost reglementată prin dispoziţie specială a legii civile, deoarece prin Legea 136/1995 s-a prevăzut obligativitatea citării societăţii de asigurare în calitate de „asigurător de răspundere civilă” fără a se face trimitere la vreo dispoziţie care să permită să i se atribuie calitatea de partea responsabilă civilmente sau de garant.

Aşadar, din analiza dispoziţiilor legale şi a principiilor de drept enunţate mai sus, rezultă că, în cazul producerii unui accident de circulaţie, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă repararea pagubei bazată pe Codul civil - temei delictual - cu cea contractuală a asiguratorului, bazată pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile reglementate prin Legea 136/1995 modificată. Mai mult, potrivit art. 2224 din Noul Cod civil, drepturile terţelor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite, în limitele obligaţiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare.

Prin decizia nr.1/2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în aplicarea disp. art. 54 alin.4 şi ale art. 57 din Legea nr.136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările ulterioare, a stabilit că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurator de răspundere civilă.

Curtea consideră că nu se impune diminuarea cuantumului daunelor morale şi materiale acordate părţilor civile V.T. M.S. şi M.A., raportat la dispoziţiile art. 1391 NCC, deoarece despăgubirile acordate de instanţa fondului, prezintă un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă sănătăţii fizice şi psihice a recurentelor, reflectând gradul de lezare a valorii sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse.

Din piesele de la dosar, Curtea a constatat că partea vătămată B.A.C., s-a constituit parte civilă cu suma de 30.000 euro daune morale, dar judecătorul fondului l-a obligat pe inculpat, iar apoi în mod direct pe asigurător să-i achite suma de 32.000 euro cu acelaşi titlu.

Astfel, în urma constatării că la data producerii accidentului rutier autovehicolul condus de inculpat, avea încheiată o asigurare de răspundere civilă auto RCA la asigurător, s-a dispus introducerea în cauză şi citarea societăţii de asigurări S.C. U.A. SA Bucureşti - Sucursala Cluj.

Curtea, respectând conţinutul RIL-ului 1/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie apreciază că în mod corect Judecătoria Gherla a introdus în cauză şi a citat ca asigurător

S.C. U.A. SA Bucureşti - Sucursala Cluj, însă în mod eronat a obligat asigurătorul la plata directă a daunelor către părţile civile din această cauză, câtă vreme răspunderea sa se circumscrie contractului de asigurare încheiat în condiţiile reglementate prin Legea nr.136/1995 modificată.

Referitor la solicitările asigurătorului de a se dispune achitarea inculpatului, acestea exced calităţii sale procesuale, astfel că nu vor fi primite de către instanţa de recurs.

În speţa de faţă, a fost obligat inculpatul la dezdăunarea părţilor civile, faţă de culpa sa exclusivă în săvârşirea accidentului rutier, constatându-se că societatea de asigurări are calitatea de asigurător, după care în mod greşit, a fost obligat direct la plata pagubelor încercate de acestea.

Instanţa fondului la stabilirea daunelor morale a avut în vedere vârsta tânără a victimei, faptul că părţile au fost căsătorite o perioadă relativ scurtă de timp, condiţii în care cuantumul daunelor morale fixate este rezonabil şi va fi menţinut de către Curte.

Dispariţia violentă şi intempestivă a victimei, a provocat soţiei şi fiicei acesteia, precum şi părinţilor şi surorii defunctului, traume psihice de excepţie, ale căror consecinţe vor fi vizibile şi în viitor, condiţii în care solicitarea asigurătorului de a se dispune reducerea cuantumului daunelor morale, nu este fondată.

Existând însă motive de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei, constând în obligarea inculpatului şi a asigurătorului la plata unor sume de bani mai mari decât cele solicitate de partea civilă Bâldea, precum şi dispunerea suportării în mod direct de către asigurător a tuturor pagubelor încercate de părţile civile, Curtea în baza art. 385 ind.15 pct.2 lit.d, va admite recursurile declarate de inculpatul P.C.V. şi SC U.A. SA Bucureşti, Sucursala Cluj, împotriva aceleiaşi sentinţe pe care o va casa în aceste limite şi rejudecând, va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabile civilmente SC T.P.S.

SRL Voluntari să achite acestei părţi civile suma de 30.000 euro sau echivalentul în lei a acesteia la data plăţii, cu titlu de daune morale.

Va constata că societatea are calitatea de asigurator, înlăturând obligarea sa directă la plata despăgubirilor civile.

Cheltuielile judiciare în recursurile inculpatului şi asiguratorului vor rămâne în sarcina statului, în baza art. 192 alin.3 pct.3 C.p.p.

Cu privire la recursul părţilor civile:

CEDO reaminteşte că o hotărâre prin care se constată o încălcare a drepturilor unei părţi, determină statul de a pune capăt acelei încălcări şi de a elimina consecinţele păgubitoare pentru acea persoană. Dacă dreptul intern pertinent nu permite decât o eliminare imperfectă a consecinţelor acestei încălcări, art.41 din Convenţia Europeană conferă Curţii competenţa de a acorda o reparaţie în favoarea părţii vătămate. Printre elementele luate în considerare de către Curte, atunci când se pronunţă în materie, se numără prejudiciul material, mai precis pierderile efectiv suferite, rezultând direct din pretinsa încălcare, şi prejudiciul moral, care reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor şi a incertitudinilor rezultând din această încălcare, precum şi din alte pagube nemateriale. (cauza Ernestina Zullo din noiembrie 2004).

De altfel, în cazul în care diverse elemente constituind prejudiciul nu se pretează la un calcul exact, sau în cazul în care distincţia între prejudiciul material şi cel moral se realizează mai greu, Curtea le poate examina împreună. (cauza Comingersoll împotriva Portugaliei CEDO 2000).

Curtea constată că solicitările părţii civile V.T. M.S., constând în contravaloare monument funerar, au fost date şi stabilite în cuantumul daunelor materiale acordate părţii civile V.T.T., în sumă de 11.817,77 lei, magistratul fondului arătând în motivare că „totalul sumei de 11.817,77 lei cuprinde şi produsul numit granit şi montajul în valoare de 4.612,80 lei”.

În privinţa cheltuielilor de înmormântare, din totalul sumei de 7800 lei cerut de partea civilă, instanţa de fond a onorat suma de 4300 lei, ca dovedită prin probele scrise şi testimoniale.

Potrivit practicii judiciare constante a instanţei supreme, se învederează că obligaţia inculpatului la dezdăunarea copilului minor al victimei, se întemeiază pe dispoziţiile art. 14 din Codul de procedură penală, iar durata obligaţiei de plată a acestor despăgubiri periodice este până la împlinirea majoratului de către copii, iar nu până la terminarea studiilor, fără depăşirea vârstei de 26 ani (Dec.pen.nr.62 din 15.06.1990 a CSJ).

Justificarea acestei soluţii se bazează pe faptul că inculpatul trebuie obligat la plata despăgubirilor periodice numai până la majoratul copilului victimei, deoarece nu se poate dispune asupra drepturilor unei persoane lipsite de capacitate şi pentru perioada când aceasta va dobândi capacitatea de exerciţiu deplină.

La împlinirea vârstei de 18 ani, copilul minor al victimei, dobândind capacitate de exerciţiu, va putea dispune personal şi în privinţa dreptului său la dezdăunare, dacă se va afla în continuarea studiilor.

Prin urmare, acordarea sumei de 2.000 lei cu titlu de despăgubiri periodice lunare în favoarea minorei M.A., până la majoratul acesteia, obligaţie ce incumbă

inculpatului P., este o soluţie legală şi temeinică, ce nu se impune a fi modificată pentru considerentele evocate.

Dacă partea civilă V.T. M.S. posedă alte acte, care nu au fost depuse la dosar şi din care rezultă o valoare mai mare a monumentului funerar, odată cu cheltuielile efectuate pentru comemorările ulterioare ale victimei, vor putea fi solicitate de către aceasta, pe calea unei acţiuni civile separate, în momentul în care prejudiciul suportat de ea va fi cert şi actual.

Cheltuielile efectuate de aparţinătorii defunctului pentru ridicarea unui monument funerar, sunt determinate de evenimentul morţii, reprezentând o daună economică şi, în consonanţă cu principiul reparării integrale, trebuie recuperată de la autorul faptei ilicite sau persoana chemată să răspundă civil. Monumentul funerar constituie un mod de exprimare a sentimentului de pioşenie şi de cinstire a celui decedat şi este locul unde cei apropiaţi se pot reculege, astfel că nu poate fi apreciat ca o cheltuială voluptorie, ci o pagubă, care implică repararea ei.

în privinţa obligării inculpatului la plata creditului de 125.000    euro,    contractat    de

către victima V.T.R., Curtea reţine că din moment ce între obligaţia de restituire a împrumutului din partea victimei şi infracţiunea comisă de inculpat, nu există raport de cauzalitate, în mod judicios nu va fi admisă acţiunea civilă a aparţinătorilor, în legătură cu diferenţa rămasă nerambursată din datorie.

Acest punct de vedere este statuat de mult timp, prin decizii ale instanţei supreme, care afirmă „autorul infracţiunii de omor sau ucidere din culpă nu poate fi obligat la plata împrumutului făcut de victimă, anterior săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, între fapta generatoare de daune şi împrumutul neachitat, neexistând raport de cauzalitate”. (Decizia nr. 1053 din 18.06.1991 a CSJ).

Pentru motivele ce preced, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de părţile civile V.T.M.S., şi V.T.M.A. reprezentată de V.T.M.S. împotriva aceleiaşi sentinţe, în baza art. 385 ind.15 pct.1 lit.b C.p.p.

Va obliga părţile civile să achite statului suma de câte    150    lei    cheltuieli judiciare,

în baza art. 192 alin. 2 C.p.p.

Cu privire la recursul inculpatului

în esenţă, critica inculpatului vizează interpretarea eronată de către judecătorie a probelor administrate, testimoniale şi ştiinţifice prin prisma dispoziţiilor art.63 şi 64 C.proc.pen., ceea ce impune o soluţie de achitare întemeiată pe art. 10 lit. d rap.la art. 11 pct. 2 lit.a C.p.p.

Premisa coerenţei şi predictibilităţii sistemului judiciar constă în previzibilitatea interpretării şi aplicării normelor de drept.

în operaţiunea de interpretare a normelor juridice, magistratul este chemat să desluşească voinţa legiuitorului în edictarea acestora.

Una din cele mai utilizate metode de interpretare şi, de regulă, prima la care apelează magistratul, este cea literală sau gramaticală, deoarece în acest fel se asigură, cu cea mai mare certitudine, condiţia previzibilităţii legii.

în acest sens, în Avizul nr. 11 din 2008 al Consiliului consultativ al Judecătorilor Europeni, în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti se arată că „examinarea chestiunilor în drept trece, într-un mare număr de cazuri, prin interpretarea regulii de drept. Această putere de interpretare nu

trebuie să ne facă să uităm că judecătorul trebuie să asigure securitatea juridică, ce garantează previzibilitatea, atât a conţinutului regulii de drept, cât şi a aplicării sale şi contribuie la calitatea sistemului judiciar”.

Existenţa unor contradicţii între probe şi mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, sunt inevitabile, cauzele fiind diverse şi nu obligatoriu izvorâte din comportamentul rău-voitor sau neconform legii al persoanelor ascultate ori al celor care au strâns şi administrat probele. Unele se referă la împrejurări neesenţiale, nerelevante pentru aflarea adevărului şi corecta stabilire a situaţiei de fapt, dar altele pot afecta judicioasa desluşire a stării de fapt şi în mod obligatoriu, trebuie înlăturate de organele judiciare prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă.

În unele cazuri, contradicţiile invocate de părţi sunt consecinţa evaluării subiective a probatoriului administrat şi constituie o motivare a apelului sau recursului.

Potrivit art.63 alin.2 C.proc.pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecăreia se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor şi formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate reprezintă două poziţii de includere a capacităţii apreciative a instanţei în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens şi cu Recomandarea R (94) 12 a Comitetului de Miniştri ai Statelor Membre asupra Independenţei eficacităţii şi rolului judecătorilor, potrivit căreia “judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcţiile lor”.

Deşi formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecţie şi de conştiinţă constituie suportul raţional al demersului judiciar pentru cunoaşterea faptelor, drept garanţie a unui proces echitabil şi în concordanţă cu disp.art.6 paragraf 2 din Convenţia Europeană şi Protocolul nr.7, instanţa are obligaţia de a-şi motiva soluţia dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor. Această poziţie a instanţei de recurs, este reliefată şi de practica CEDO - cauza Boldea contra României în care se arată că “judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de părţi”.

Probele administrate în faza de urmărire penală au aceeaşi valoare cu cele din faţa judecătorului, respectiv cele strânse în faţa procurorilor, se analizează coroborat cu cele realizate în faza cercetării judecătoreşti, iar scopul lor prev. în art. 62 Cod procedură penală, constând în aflarea adevărului, este identic, pentru ambele faze ale procesului penal.

Prin urmare, probele administrate în faza de urmărire penală nu servesc exclusiv pentru trimiterea în judecată a inculpatului, iar faptul că instanţa este obligată să verifice legalitatea lor şi să stabilească utilitatea şi concludenţa acestora în cadrul cercetării judecătoreşti, nu duce automat la concluzia eliminării celor din faza de urmărire penală.

Vinovăţia exclusivă a inculpatului în săvârşirea faptei deduse judecăţii rezultă din ansamblul probelor testimoniale şi scrise ataşate dosarului, respectiv: procesul-verbal de cercetare la faţa locului fila 9 up, schiţa locului accidentului fila 13 up, planşele fotografice cu urmele ridicate la data investigării tehnico-ştiinţifice a locului faptei din 22 aprilie 2010 filele 15-30 up, raportul de constatare medico-legală a victimei fila 43 up, declaraţiile părţii civile V.T. R. fila 68 up, B.A.M. fila 69 up, V.T. M.S. fila 72 up, care

se coroborează cu declaraţiile martorilor M.I. Augustin fila 78 up, C.V. fila 80 up, B.M. fila 82 up, F.S.D. fila 83 up, A.L. fila 87 up, V. D.R. fila 90 up, M.G.S. fila 93 up, B.P. fila 96 up, V.T. fila 98 up, C.T.F. fila 104 up, C.F. fila 108 up, declaraţiile inculpatului fila 110 şi 113 up, procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală fila 152 up, fiind înlăturate concluziile probelor ştiinţifice respectiv: a expertizei tehnice judiciare depusă la fila 31 Vol.II instanţă, întocmită de expert V.O., împreună cu concluziile şi punctul de vedere asupra probei ştiinţifice formulate de expertul parte, desemnat de inculpat, D.S.D..

Ca o primă remarcă, în analizarea recursului declarat de către inculpat, Curtea reţine că alături de judecătorie, îşi însuşeşte starea de fapt stabilită prin rechizitoriu, împrejurare ce determină ca aceasta să devină a instanţei de judecată, semnificând unitatea de vedere dintre parchet şi magistraţi, în evaluarea şi interpretarea probelor. Ea nu înseamnă stabilirea faptelor numai în baza probelor administrate la urmărirea penală, ci, fie, concordanţa acestor probe cu cele administrate în cadrul anchetei judecătoreşti, fie nepotrivirea dintre cele două categorii de probe şi, reţinerea, de către instanţe, ca mai credibile, în consonanţă cu adevărul, a celor administrate la urmărirea penală.

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, Curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strassbourg)

Atât în faza de urmărire penală prin declaraţiile date, cât şi în faţa instanţei de fond, inculpatul recurent nu a recunoscut învinuirea adusă învederând că „datorită faptului că autoturismul Audi A4 condus de victimă a efectuat brusc virajul la stânga, a urmat impactul între maşina mea şi cea a defunctului, nu pot preciza, dacă victima a semnalizat intenţia de a vira la stânga, dar eu nu ţin minte să fi văzut luminile de semnalizare pornite. Consider că şoferul de la Audi poartă culpa în producerea accidentului rutier, deoarece nu s-a asigurat din spate la efectuarea virajului la stânga”.

Aceeaşi poziţie de nerecunoaştere a faptei este reliefată de către inculpat şi în conţinutul procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală de la fila 152, în care arată textual :”Nu mă consider vinovat de producerea accidentului, culpa fiind a victimei, pentru că nu s-a asigurat la virajul spre stânga”.

În faţa instanţei de fond, la fila 90, inculpatul -recurent precizează că „la ieşirea din Jucu spre Cluj, a intrat în depăşirea unui autoturism Toyota Rav 4 şi a observat că în faţa acesteia, mai era încă un vehicul. Învederează că a accelerat pentru a le putea depăşi pe ambele, dar când se afla în depăşirea Toyotei, a observat că celălalt vehicul, aflat în faţă, virează spre stânga, astfel că nu l-a mai putut evita. Afirmă că, nu a observat ca autoturismul Audi să fi semnalizat virajul spre stânga”. Recunoaşte inculpatul că „impactul cu vehiculul Audi a avut loc pe sensul opus de circulaţie, pe care circula el. În momentul impactului cu maşina Audi, aveam o viteză de peste 100 km/h, dar nu pot preciza cât. Anterior accidentului, am mai depăşit de două ori autoturismul Toyota Rav 4. Maşina cu care circula inculpatul s-a răsturnat de 3 ori şi s-a oprit în şanţ cu roţile în sus, iar Audi se afla pe marginea carosabilului, din stânga, în sensul său de mers. În momentul accidentului, nu cunoştea care este limita de viteză pe acea porţiune de drum şi credea că a ieşit din localitate”.

Curtea reţine că apărările formulate de inculpat, nu se coroborează cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi nici cu declaraţiile celorlalţi martori ascultaţi nemijlocit de procurori şi instanţă şi care reliefează, o cu totul altă stare de fapt.

Astfel, din procesul-verbal de cercetare la faţa locului depus la fila 9 up, rezultă că accidentul de circulaţie s-a produs în localitatea Jucu, unde limita de viteză pe acest sector de drum, pentru autoturisme, este de 50 km/h, fără alte restricţii.

Mai mult, în recurs, apărătorul inculpatului a depus la dosar fila 77, mai multe imagini surprinse de satelitul aplicaţiei Google Earth din care rezultă limitarea de viteză la 50 km în acel sector de drum.

Cu ocazia cercetării locului faptei, au fost descoperite urme de târâre pe banda stângă raportat la direcţia de deplasare Gherla-Cluj, de 24,60 m şi pe o lungime de cca 90 m pe aceeaşi bandă, au fost găsite cioburi şi elemente de caroserie desprinse din cele două vehicule. Roata dreaptă faţă a autoturismului BMW X6 şi componente mecanice au fost descoperite între şanţ şi calea ferată.

Din acelaşi act rezultă că la locul accidentului carosabilul era din asfalt, uscat, cu o lăţime de 7,20 m, fiind marcată separarea sensurilor de circulaţie cu linie discontinuă simplă, cu o singură bandă de circulaţie pe fiecare sens, în aliniament. Suprafaţa părţii carosabile era mărginită de acostamente consolidate de 2,70 m şi şanţuri cu adâncime de 2 m.

La data de 22 aprilie 2010, în jurul orei 12,55, victima V.T. R.n conducea un Audi A4 din direcţia Gherla spre Cluj. în localitatea Jucu la km 17+452 m, victima a semnalizat intenţia de schimbare a direcţiei de deplasare spre stânga, reducând viteza, pentru a intra pe un drum ce duce la S.C. P. SRL, aspecte care rezultă din declaraţiile martorilor F.S., A.L., V. Diana şi M.G., atât din faza de urmărire penală cât şi din faţa instanţei.

în aceeaşi direcţie de mers, în spatele victimei, martora V. conducea autoturismul Toyota Rav 4, vehicol în care se aflau martorii M.G., A.L. şi F.S..

Potrivit declaraţiilor martorilor de mai sus, inculpatul conducea autoturismul BMW X6 cu nr. ..., din direcţia Gherla spre Cluj, în spatele martorei V.. în autoturismul inculpatului se afla şi martora V.T..

înainte de Hanul KM 17, conducând autoturismele de mai sus, inculpatul şi martora V. s-au depăşit reciproc, de mai multe ori, susţineri ce rezultă din declaraţiile martorilor F.S., A.L., V. D., M.G., C.T.F., C.F.

în localitatea Jucu, pe DN 1C , după Hanul Km 17, inculpatul a intrat în depăşirea autoturismului Toyota, condus de martora V., ambele vehicole rulând cu o viteză de 150 km/h, mult superioară limitei admise pe acest sector de drum, aşa cum rezultă din declaraţia martorului C.T.F..

Martora V. D. care conducea autoturismul Toyota Rav 4 , a sesizat intenţia de schimbare a direcţiei de mers a victimei şi atenţionată şi de martorul F.D. cu privire la manevra victimei, a ocolit maşina Audi A4, prin partea dreaptă, pătrunzând în parte pe acostamentul consolidat al sensului de deplasare Gherla-Cluj, aspect care rezultă din declaraţiile martorilor F.S., A.L., V. D., M.G..

în acest timp, în depăşire, circulând pe contrasens, la volanul autoturismului BMW X6, inculpatul P. a lovit în partea lateral stângă zona mediană, autoturismul condus de victimă, care efectua manevra de schimbare a direcţiei de deplasare, aspecte care rezultă din declaraţiile martorilor F.S., A.L., V. D., M.G., C.T.F. şi C.F..

În urma ciocnirii violente, autoturismul condus de victimă s-a învârtit în aer şi apoi pe sol, ajungând în şanţul din stânga şoselei raportat la direcţia de deplasare Gherla-Cluj, la o distanţă de 95,7 m de locul impactului aşa cum rezultă din declaraţia martorului ocular C.T.F.. Autoturismul inculpatului s-a răsturnat în acelaşi şanţ, la o distanţă de

68,40 m de locul impactului.

Din declaraţia martorului ocular C.T.F., din ambele faze ale procesului penal, rezultă că „la 22.04.2010, în jurul orei 12.55 aflându-se în parcarea Han Km 17, s-a hotărât să se deplaseze la Cluj astfel că s-a urcat în autoturismul personal, aflat în acea parcare, după care s-a asigurat pentru a pătrunde pe DN 1C”. Martorul învederează că „asigurându-se din partea stângă, a observat două autoturisme de teren, care circulau unul în spatele celuilalt înspre Cluj, fiecare având o viteză de peste 150 hm/h. În timp ce se asigura, avea o vizibilitate de aproximativ 1 km spre Gherla, direcţie din care circulau cele două autoturisme de teren, astfel că până în momentul când au trecut prin dreptul său, a observat că autoturismul inculpatului, a fost depăşit de Toyota, de culoare gri metalizat. Martorul precizează că între autoturismul pe care el îl pilota şi cele două vehicule de teren nu mai circulau alte maşini, astfel că a avut vizibilitate bună, asupra locului unde a avut loc accidentul. Martorul relevă că a observat în zona intersecţiei cu drumul ce duce spre Jucu de Mijloc că autoturismul victimei era oprit, orientat cu faţa spre Cluj, că avea puse în funcţiune lămpile de semnalizare pe partea stângă, fiind cu faţa uşor orientată spre stânga, aşteptând trecerea autovehiculelor care circulau din sens opus, pentru a putea efectua virajul la stânga. Mai arată martorul C. că autoturismul Toyota, fără a semnaliza, a depăşit autoturismul Audi pe partea dreaptă, pătrunzând pe acostamentul consolidat, iar autoturismul inculpatului, fără a semnaliza, a încercat să depăşească autoturismul victimei, peste axul drumului, moment în care, conducătorul autoturismului Audi a virat stânga, deoarece din faţă nu circulau alte maşini, având astfel loc impactul între maşina victimei şi cea a inculpatului. Acelaşi martor precizează că înainte de producerea accidentului, după ce a pătruns pe DN 1 C, a observat că inculpatul a încercat să mai efectueze o manevră de depăşire a autoturismului Toyota, trecând puţin de axul drumului, moment în care vehiculul Toyota nu i-a permis realizarea manevrei, trecând şi el puţin peste axul drumului. Martorul ocular C., afirmă că în urma impactului a observat cum maşina victimei a fost proiectată în aer, învârtindu-se o dată şi de două sau de trei ori pe sol, în zona şanţului din partea stângă a drumului, în sensul de deplasare a martorului. Autoturismul inculpatului, în urma accidentului, a rămas în zona intersecţiei, răsturnându-se, iar autoturismul Audi, a fost proiectat la 80 m de locul producerii impactului. Acelaşi martor relevă că lampa de semnalizare a maşinii victimei, în spate stânga, funcţiona chiar şi după producerea accidentului, lucru observat şi de organele de poliţie”.

Curtea reţine ca deosebit de relevantă pentru dovedirea vitezei excesive cu care circula inculpatul pe drumurile publice, este declaraţia martorului C.T.F., care la fila 106 up precizează că:”din discuţiile purtate la faţa locului, am aflat faptul că autoturismul BMW X6 a fost surprins de camerele video ale unei staţii de carburant din Baia Mare, în timp ce alimenta vehiculul cu combustibil, cu numai o oră şi un sfert, înainte de producerea accidentului rutier. Tot din discuţiile auzite la faţa locului, am reţinut afirmaţia conducătorului echipajului ambulanţei, care a precizat că în timp ce se deplasau spre Gherla, a observat în localitatea Răscruci, cele două autoturisme de teren, al

inculpatului şi al martorei V., care circulau cu viteze foarte mari, lucru ce i-a atras atenţia, fiind ulterior dirijat de dispecerat, să se deplaseze la faţa locului”.

Martorul C.T.F., în declaraţia dată la Judecătoria Gherla fila 100 Vol.I şi-a menţinut în totalitate declaraţiile date în faza de urmărire penală. Susţinerile acestui martor sunt concordante cu cele ale procesului-verbal de cercetare la faţa locului, care arată că, în depăşire inculpatul a circulat pe contrasens, iar martorul învederează că „impactul celor două autovehicule a avut loc în zona axului drumului, pe sensul opus de deplasare, sensului său de mers”. Acelaşi martor în faţa instanţei a reliefat că a văzut următoarea scenă:”am intrat cu maşina pe podul din dreptul localului şi în acel moment am văzut că în faţă se afla în poziţie mai înaintată maşina Toyota, iar după ea se deplasa maşina BMW, care a încercat să o depăşească, mergând puţin paralel cu ea, după care a revenit în spate. În acelaşi timp, am văzut că in faţă se afla un autoturism care era lângă axul drumului şi semnaliza intermitent spre stânga”. Martorul C.T. în declaraţia de la fila 107 up, relevă că „vitezele celor două autoturisme de teren erau de 170 km/h. Mai precizează, că cele două autoturisme de teren se depăşeau reciproc, primul rula autoturismul inculpatului, care era depăşit de vehiculul Toyota. Acelaşi martor relevă că a văzut maşina victimei, care avea semnale vizibile luminoase, pentru a efectua depăşirea, fiind trecută de axul drumului. Martorul C. se afla deja pe DN 1, observând din spatele autoturismului inculpatului, manevra acestuia de a depăşi Toyota şi a văzut totodată faptul că, vehiculul Toyota, a depăşit maşina victimei care se afla încadrată spre stânga, depăşirea victimei s-a realizat de martora V. pe partea dreaptă, iar inculpatul aflat în depăşirea Toyotei, a lovit în plin autoturismul victimei, ce efectua manevra de viraj stânga. Deosebit de importantă este susţinerea martorului ocular, care reliefează că „lovindu-l inculpatul în partea laterală stânga, l-a spulberat pe victimă”.

Curtea reţine că pentru dovedirea conducerii imprudente şi cu viteză excesivă de către inculpat, pe drumurile publice, cu o nepăsare rece faţă de consecinţele atitudinii sale, este declaraţia martorului B.P. de la fila 96 up care învederează:”dintre persoanele prezente la faţa locului, l-am auzit pe un bărbat care îi reproşa conducătorului autoturismului BMW X6, că era să-l lovească şi pe el, în zona Han Km 17. Am observat că luminile de semnalizare stânga ale autoturismului victimei, funcţionau în momentul când au ajuns la acest autoturism. Acelaşi martor relevă că ”din discuţiile persoanelor aflate la faţa locului, am auzit că şoferul autoturismului BMW X6 ar fi afirmat că sa întrecut cu un alt autovehicul, de culoare deschisă, ca fraierul”.

Curtea reţine astfel că, susţinerile organelor de poliţie din cuprinsul procesului-verbal de cercetare la faţa locului, iar pe de altă parte, afirmaţia procurorului că între inculpat şi martora V. a existat o întrecere, pe drumurile publice, sunt recunoscute în mod indirect şi puse în evidenţă, prin chiar propria recunoaştere a recurentului, făcută în faţa martorului B.P., cu ocazia măsurătorilor locului faptei.

Viteza excesivă de 150 km/h avută de inculpat în momentul producerii accidentului, din vina sa exclusivă, este reliefată şi prin concluziile raportului de constatare medico-legal al victimei care precizează că „moartea a fost violentă şi s-a datorat politraumatismului cu ruptură de aortă şi rupturi viscerale toraco-abdominale, leziuni ce s-au putut produce prin decelerare bruscă şi comprimare de părţile componente ale unui autoturism, în condiţiile unui accident rutier”.

Mai mult, rularea cu o viteză superioară celei legale, de către inculpat este pusă în evidenţă şi prin concluziile aceluiaşi proces-verbal de cercetare la faţa locului de la fila

9 up, din care rezultă că atât autovehiculul inculpatului cât şi al victimei au fost avariate în proporţie de 90% în urma evenimentului rutier, ceea ce demonstrează distrugerea în totalitate a autoturismelor, ca efect a vitezei exagerat de mari pe acel segment de drum, respectiv de 150 km/h, în loc de 50 km/h.

Inculpatul nu se poate apăra că nu cunoştea cu ce viteză se putea rula în acea porţiune de drum, deoarece chiar pe carosabil era inscripţionată cifra 50, iar pe de altă parte, prin natura meseriei şi a atribuţiilor de serviciu, recurentul era obligat să efectueze multiple deplasări în această zonă a ţării, astfel că traseul îi era cunoscut.

Pe lângă martorul ocular C.T.F., a cărui declaraţie stă la baza hotărârii de condamnare, o importanţă covârşitoare o au şi declaraţiile martorilor aflaţi în vehiculul Toyota condus de martora V. D. Astfel, martorul F.S.D. în declaraţia de la fila 83 up, arată că: „în data de 22.04.2010, în jurul orei 12.00, mă aflam în maşina Toyota condusă de V. R., ce se afla la volan, în vehicul se mai aflau M.G. şi A.L.. în localitatea Răscruci am observat că în acelaşi sens cu al nostru se deplasa autoturismul condus de inculpat BMW X6. Pe tot parcursul călătoriei, până la locul accidentului, V. R. a depăşit maşina inculpatului de două sau trei ori. înainte de intrare în localitatea Jucu, am observat că inculpatul ne-a depăşit, după care şi-a continuat deplasarea, apoi a mai depăşit un tir. Îmi aduc aminte că în momentul când am fost depăşiţi de conducătorul BMW X6, acesta avea un demaraj puternic. Nu ştiu dacă înainte de intrarea în Jucu sau în Jucu, V. R. a depăşit autoturismul inculpatului. După ce am trecut de curba din dreptul Han Km 17, am observat că în faţa noastră în acelaşi sens se afla un autoturism Audi A4, pe care l-am văzut din timp că a semnalizat intenţia de a efectua virajul la stânga. I-am atras atenţia R. asupra acestui aspect şi ea a început să reducă viteza. Anterior momentului când am observat maşina victimei, R. nu a efectuat nicio manevră de trecere peste axul drumului, pentru a-l împiedica pe inculpat să ne depăşească. Când am trecut de curba de la Han Km 17, aveam 70 km/h. Nu pot preciza dacă maşina victimei circula cu o viteză foarte mică sau era oprit pe parcursul cât a semnalizat. în momentul când ne-am apropriat de autoturismul victimei, acesta a virat stânga, pătrunzând în intersecţie, iar R. l-a ocolit pe partea dreaptă călcând cu roţile din dreapta pe banda de urgenţă, moment în care, am observat autoturismul inculpatului care avea o viteză de 120-130 km/h şi care a intrat în impact cu autoturismul victimei, impactul producându-se pe sensul opus de deplasare celui în care mergeam noi, între partea din faţă a autoturismului BMW X6 şi zona portierelor din stânga ale maşinii victimei. în urma izbiturii, autoturismul inculpatului s-a ridicat cu roţile din spate în aer, ajungând în şanţul dintre drum şi calea ferată.

Curtea reţine că declaraţia martorului F. din faza de urmărire penală a fost menţinută de către acesta şi în faţa instanţei de fond, fila 95 Vol.I, de unde rezultă fără echivoc „întrecerea efectuată pe şosea între maşina inculpatului şi cea a martorei V., acesta relevând textual: am depăşit maşina inculpatului între Răscruci şi Jucu cam de două ori. Important este faptul că şi acest martor, alături de martorul C.T. pun în evidenţă viteza excesivă cu care rula inculpatul în localitate, aceea de 130 km/h, în opinia acestuia”.

De asemenea, viteza excesivă cu care rula inculpatul în localitate este pusă în evidenţă şi de martora M.G., care le-a spus martorilor F., A. şi V. „fiţi atenţi că ne depăşeşte, în timp ce se aflau în Jucu.”

Din declaraţia martorei A.L. fila 87 up, rezultă că după ce au intrat în localitatea Jucu, martora V. a circulat cu o viteză de 100 km/h până în zona curbei de la Han Km 17,

după care au redus viteza, deoarece în faţa lor rula maşina victimei, care semnaliza din timp intenţia de a vira stânga. Maşina victimei circula cu o viteză redusă, în timp ce semnaliza şi se apropia de intersecţie cu un drum lateral stânga. Când ne-am apropiat de maşina victimei, am auzit-o pe Rebeca spunând referitor la inculpat „fi atent că ne depăşeşte după care a ocolit autoturismul Audi A4 pe partea dreaptă, pe banda de urgenţă şi privind în stânga am observat impactul dintre cele două vehicule. Viteza de deplasare a inculpatului era de 150 km/h. În momentul când am ocolit maşina victimei circulam cu 80 km/h. R. nu a efectuat nicio manevră de trecere peste axul drumului pentru a nu-i permite inculpatului să efectueze depăşirea”.

Martora A.L. în faţa instanţei fila 96 Vol.I şi-a menţinut declaraţia din faza de urmărire penală, a confirmat existenţa întrecerii între maşina inculpatului şi cea a martorei V., afirmând „inculpatul ne-a depăşit de două ori între localităţile Răscruci şi Jucu. Relevant este faptul că şi din declaraţia acestei martore rezultă viteza excesivă cu care pilota vehiculul său, pe drumurile publice, recurentul, deoarece martora arată „în momentul când am văzut maşina Audi semnalizând, inculpatul era în spatele nostru. Imediat maşina victimei a virat la stânga, iar maşina BMW a intrat în depăşirea noastră, astfel că cele două autoturisme s-au ciocnit. Maşina victimei a virat în momentul când a ajuns în dreptul intersecţiei, însă manevra a fost făcută cu viteză mică”.

Martora V. R.D. în declaraţia de la fila nr. 90 up, învederează că ”după ce am pătruns în Jucu şi până la curba de la Han Km 17, am circulat cu o viteză de 90 km/h. După ce am trecut de curba de la acest han, am observat că în faţa mea circula maşina victimei, care avea în funcţiune luminile de semnalizare stânga. În momentul când am ajuns în spatele maşinii victimei, şoferul acesteia a virat stânga şi am observat impactul dintre maşina victimei şi a inculpatului, eu trecând cu jumătate din vehicul pe banda de urgenţă, deoarece victima virase stânga şi am avut loc să trec şi pe banda de rulare a acestuia. Nu am semnalizat dreapta. Impactul dintre cele două vehicule s-a produs în zona intersecţiei, pe sensul opus de mers, sensului nostru de rulare”.

În faţa instanţei, fila 97, martora V. şi-a menţinut declaraţia din faza de urmărire penală relevând că pe traseul Bonţida-Cluj a rulat cu o viteză de 120 km/h.

Curtea apreciază ca extrem de relevantă în dovedirea vitezei excesive cu care rula inculpatul, pe drumurile publice şi în localităţi, declaraţia martorei V. care învederează că :”am observat că distanţa dintre autoturismul pe care îl conduceam şi cel al inculpatului, era foarte mică, atunci când l-am observat circulând în spatele meu”.

Prin declaraţia martorei V., din ambele faze ale procesului penal, rezultă astfel că cele două autovehicule de teren s-au aflat în competiţie pe drumurile publice, inculpatul nepăstrând o distanţă minimă obligatorie, faţă de cel al martorei, pentru a evita orice posibil eveniment rutier. De altfel, singura concluzie care se trage din starea de fapt relevată de către Curte, este aceea că dacă inculpatul ar fi respectat viteza legală de 50 km/h, pe acel segment de drum, putea să frâneze, să observe din timp victima care semnalizase şi se asigurase pentru a vira stânga, vehiculele nu se mai distrugeau în totalitate, iar V.G. rămânea în viaţă.

Prin declaraţia martorei M.G. de la fila 89 up, se relevă viteza excesivă de deplasare a inculpatului pe drumurile publice aceasta afirmând: ”după Bonţida, R. a efectuat o depăşire a unei coloane de autovehicule printre care se afla şi cel al inculpatului. După localitatea Răscruci, am fost depăşiţi de autoturismul inculpatului. Înainte să ajungem în localitatea Jucu, R. a efectuat o manevră de depăşire a unui tir, în

faţa căruia rula inculpatul, Rebeca depăşindu-l astfel pe recurent. În Jucu, R. rula cu o viteză de 100 km/h. După ce am ieşit dintr-o curbă, după Han Km 17, în acelaşi sens de deplasare circula victima având în funcţiune semnalizarea stângă. Întrucât R. a observat intenţia victimei de rulare în stânga, l-a depăşit pe banda de urgenţă. În momentul în care ne-am apropiat de maşina victimei, am observat că inculpatul a semnalizat intenţia de depăşire peste axul drumului, spunându-le şi celorlalţi martori acest lucru. Viteza autoturismului BMW X6 din momentele anterioare depăşirii, şi producerii accidentului, era de 140 km/h, iar noi aveam în maşina Rebecăi 70 km/h.

Martora M.G. în declaraţia de la fila 98 din faţa instanţei, relevă că „maşina martorei V. a fost depăşită de două-trei ori de către vehiculul condus de inculpat apoi am depăşit noi maşina inculpatului şi după curbă în apropiere de Hanul Km 17, am observat maşina victimei care se deplasa încet şi semnaliza viraj la stânga. Când ne-am apropiat de maşina victimei, am observat că şi inculpatul semnaliza depăşirea noastră, am spus „uite că iar ne depăşeşte”, văzând coliziunea dintre cele două vehicule. Maşina inculpatului ne-a depăşit, dar în acelaşi timp victima a virat stânga, astfel că inculpatul a lovit Audi A4 în uşa de lângă şofer.

Curtea reţine şi din declaraţiile constante ale acestei martore că între inculpat şi martora V. a existat o întrecere a autovehiculelor pe ruta Bonţida -Cluj, realizată prin depăşiri reciproce şi rularea cu o viteză excesivă, în locul celei normal de 50 km/h în acel sector de drum.

Declaraţiile martorilor M.I., C.V. şi B.M., ambulanţier şi asistent medical la Serviciul de Ambulanţă Dej, care au sosit la faţa locului, după producerea accidentului, se coroborează cu constatările organelor de poliţie, cuprinse în procesul-verbal de cercetare la faţa locului.

Declaraţiile martorei V.T. sunt făcute evident pro causa, deoarece este imposibil ca aflându-se în autoturismul inculpatului, să nu fi observat nici un detaliu cu privire la depăşirile efectuate de acesta sau viteza de rulare, de aceea vor fi înlăturate, necoroborându-se cu restul probelor testimoniale ataşate dosarului.

Martorul C.F. arată că impactul dintre cele două autoturisme a fost deosebit de puternic încât „pe jos, erau împrăştiate mai multe fragmente din caroseria vehiculelor, punându-se astfel în evidenţă viteza excesivă de rulare a inculpatului”.

La fila 156 Vol.I instanţă este ataşat şi cazierul rutier al inculpatului, de unde rezultă că în perioada 2001- 2010, a avut nenumărate abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice, toate constând în depăşirea vitezei legale de rulare, care au culminat şi cu suspendarea dreptului acestuia de a conduce în anul 2008, de unde reiese astfel o înclinaţie patologică a recurentului spre încălcarea normelor legale ce reglementează traficul auto.

Din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, din 27.03.2012, rezultă că judecătorul fondului şi-a însuşit în motivarea sentinţei, starea de fapt redată de procuror în cuprinsul rechizitoriului, dovadă fiind reţinerea culpei exclusive a inculpatului în săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, punct de vedere împărtăşit şi de către Curte.

Chiar dacă din imaginile înregistrărilor video surprinse de camera de supraveghere plasată la sediul S.C.P. SRL, ar rezulta că maşina victimei nu a staţionat lângă axul drumului, iar din sens opus nu circula nici un alt autovehicul, nu reiese că anterior accidentului acesta nu ar fi semnalizat şi nu s-ar fi asigurat, deoarece aşa cum rezultă din depoziţia martorei A.L., „în momentul când am văzut maşina Audi

semnalizând, inculpatul era în spatele nostru. Imediat maşina victimei a virat la stânga, iar maşina BMW a intrat în depăşirea noastră, astfel că cele două autoturisme s-au ciocnit. Maşina victimei a virat în momentul când a ajuns în dreptul intersecţiei, însă manevra a fost făcută cu viteză mică”.

Din declaraţia acestei martore, rezultă fără echivoc că inculpatul rula cu o viteză foarte mare, potrivit propriei recunoaşteri a acestuia de peste 100 km/h, ceea ce explică imposibilitatea pentru victimă de a observa apropierea BMW-ului, după ieşirea lui din curbă de la Han Km 17, în condiţiile în care iniţiase virajul la stânga, astfel că unghiul nu mai permitea reflectarea în oglinzi a contrasensului, pe care circula inculpatul.

Că inculpatul rula pe contrasens, o demonstrează conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului, coroborat cu declaraţia martorei M.G. care relevă că „viteza inculpatului era de 140 km/h şi acesta semnaliza intenţia de depăşire peste axul drumului.”

împrejurarea că inculpatul circula pe contrasens, este probată şi prin declaraţia martorei V. R., care afirmă că: „impactul dintre cele două vehicule s-a produs în zona intersecţiei, pe sensul opus de mers, sensului nostru de rulare”.

Pentru motivele ce preced, este exclusă vreo culpă a victimei în producerea evenimentului rutier, acesta având loc datorită vitezei excesive de rulare a inculpatului pe drumurile publice şi a nerespectării dispoziţiilor legale prevăzute în OUG nr. 195/2002.

La pronunţarea soluţiei în această cauză, Curtea la fel ca şi Judecătoria, va înlătura concluziile probelor ştiinţifice administrate în speţă, respectiv opiniile expertului V.B.O. cât şi cele exprimate de expertul parte desemnat de inculpat -D.S.D., întrucât acestea nu se coroborează cu probele testimoniale ataşate cauzei şi nici cu cele scrise.

Câtă vreme chiar inculpatul recunoaşte că circula cu peste 100 km/h, iar martorii la unison precizează că viteza acestuia era între 130 şi 170 km/h, avarierea în totalitate a maşinilor, rezultată din actul de constatare încheiat de Poliţie, relevă că experţii au prezentat concluzii ireale, care nu se bazează pe celelalte probe existente în speţă, recurentul neputând rula cu 101 km/h, această susţinere negăsindu-şi corespondent în consecinţele dramatice ale evenimentului rutier.

Curtea concluzionează, că dacă inculpatul respecta viteza legală de 50 km/h în localitate, ar fi evitat accidentul şi ar fi observat totodată manevrele anterioare ale victimei, respectiv rularea cu o viteză redusă, concomitentă cu semnalizarea în stânga a virajului.

Competiţia în care era angrenat însă cu martora V. şi viteza excesivă au condus la producerea accidentului, din culpa exclusivă a acestuia.

în prezenta cauză, inculpatul a încălcat art. 35 din OUG nr. 195/2002 care prevăd că „participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private”.

Inculpatul a încălcat totodată şi art. 41 alin.1 din OUG nr. 195/2002, care prevăd că „vehiculele şi animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulaţie, cât mai aproape de marginea părţii carosabile, cu respectarea semnificaţiei semnalizării rutiere şi a regulilor de circulaţie. Au fost încălcate totodată de către inculpat şi prevederile art. 45 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, din care rezultă că „şoferul

vehiculului care se angajează în depăşire, trebuie să se asigure că vehiculul care circulă în faţa sau în spatele lui, nu a iniţiat o asemenea manevră.

Nerespectarea acestei reguli de circulaţie de către inculpat, este dovedită prin declaraţia martorului C.T.F., care relevă că: ”am intrat cu maşina pe podul din dreptul localului şi în acel moment am văzut că în faţă se afla în poziţie mai înaintată maşina Toyota, iar după ea se deplasa maşina BMW, care a încercat să o depăşească, mergând puţin paralel cu ea, după care a revenit în spate”.

Mai mult, în cauză au fost încălcate de către inculpat şi prevederile art. 48 şi 49 din OUG nr. 195/2002 care prevăd că „conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră, în condiţii de siguranţă. Totodată, limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h”.

În sinteză, Curtea reţine că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului, care a circulat pe contrasens (declaraţiile martorilor A.L. şi C.T.), cu o viteză excesivă de 150 km/h în localitate (declaraţiile martorilor C.T., A.L., M.G.), fiind preocupat de întrecerea cu autoturismul pilotat de martora V. R., starea de pericol fiind declanşată la iniţierea manevrei de depăşire a autovehiculului Toyota, de către recurent.

Viteza mare cu care rula, l-a împiedicat să sesizeze, manevrele anterioare ale victimei de a se deplasa spre stânga, sens în care toţi martorii au declarat la unison, că acesta a semnalizat din timp intenţia sa, semnalele luminoase ale maşinii victimei rămânând active şi după accident.

Potrivit art. 69 C.proc.pen., declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speţă. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declaraţiile inculpatului trebuie să se coroboreze cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu, anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând, se cere ca verificarea susţinerilor inculpatului să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte şi împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate.

Chiar şi în acest context, instanţa are facultatea, iar nu obligaţia de a reţine declaraţiile inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma „declaraţiile pot servi” iar nu „servesc” doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.

Aşadar, declaraţiile de nerecunoaştere ale inculpatului sunt simple afirmaţii, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecinţele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.

Dând sens şi dispoziţiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa de recurs a reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.

Deşi inculpatul a negat constant comiterea faptei, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susţinerile acestuia nu au suport probator.

Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat,

respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.

Aşa fiind, nu poate fi acceptată achitarea inculpatului în baza art. 10 lit.d C.p.p.rap.la art. 11 pct.2 lit.a C.p.p. şi exonerarea sa de plata despăgubirilor civile.

Existând însă motive de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei, constând în obligarea inculpatului şi a asigurătorului la plata unor sume de bani mai mari decât cele solicitate de partea civilă B., precum şi dispunerea suportării în mod direct de către asigurător a tuturor pagubelor încercate de părţile civile, Curtea în baza art. 385 ind.15 pct.2 lit.d, va admite recursurile declarate de inculpatul P.C.V. şi SC U.A. SA Bucureşti, Sucursala Cluj, împotriva aceleiaşi sentinţe pe care o va casa în aceste limite şi rejudecând, va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.P.S. SRL Voluntari să achite acestei părţi civile suma de 30.000 euro sau echivalentul în lei a acesteia la data plăţii, cu titlu de daune morale.

Va constata că societatea are calitatea de asigurator, înlăturând obligarea sa directă la plata despăgubirilor civile.

Cheltuielile judiciare în recursurile inculpatului şi asiguratorului vor rămâne în sarcina statului, în baza art. 192 alin.3 pct.3 C.p.p. (Judecător Delia Purice)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Hotărâre prin care s-a soluţionat plângerea împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată. Trimitere în judecată fără prezentarea materialului de urmărire penală dacă inculpatul este dispărut sau a lipsit în mod nejustificat la chemarea organului de urmărire penală. Legea nr. 202/2010. Cerere de restituire a cauzei la procuror. Respingere Luare de mită. Elemente constitutive. Achitare Infracţiuni de corupţie. Trafic de influenţă. Luare de mită. Condamnare Infracţiunea de înşelăciune calificată în convenţii cu consecinţe deosebit de grave. Elemente constitutive Infracţiuni de fals. Elemente constitutive. Falsul material în înscrisuri oficiale. Fals intelectual. Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Uz de fals Latura civilă. Înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Calculul prejudiciului Mijloace de probă. Înşelăciune. Compatibilitatea între calitatea de parte vătămată şi ascultarea în calitate de martor.