LIPSA DE PERICOL SOCIAL. APLICAREA GREŞITĂ A DISPOZIŢIILOR ART. 18 INDICE 1 COD PENAL.
| Comentarii |
|
Prin sentinţa penală nr. 1526 din 3.07.2000, prima instanţă 1-a condamnat pe inculpatul C.J. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.
37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966 la o pedeapsă de 8 luni închisoare dispunând în temeiul art. 81 C. pen. suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul invocând motive privind eroarea privitoare la momentul prinderii şi recoltării, solicitând în acelaşi timp clemenţă din partea instanţei deoarece este la prima confruntare cu legea penală.
Tribunalul Brăila, prin decizia penală nr. 527/6.10.2000, a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, 1-a achitat potrivit art. 11 pct. 2 lit. a C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. b/l C. proc. pen. şi art. 18/1 C. pen., aplicându-i o amendă administrativă în sumă de 1.000.000 lei.
în recurs, s-a menţinut soluţia fondului reţinându-se următoarele: Plecând de la o interpretare greşită a adresei Laboratorului de Medicină Legală nr. 2187/14.05.2000, dar şi de la depoziţia inculpatului care afirmă că probele de sânge s-au recoltat în prezenţa doctorului S., cu care se afla "în relaţii nu tocmai bune", instanţa a ajuns la concluzia că există dubiu cu privire la alcoolemie, dubiu ce profită inculpatului.
Faţă de această motivare, era de aşteptat ca inculpatul să fie achitat potrivit prevederilor art. 10 lit. a C. proc. pen.. Instanţa însă, analizând în continuare dispoziţiile art. 18/1 C. pen. şi fără o motivare, constată că fapta este lipsită în mod vădit de gradul de pericol social al unei infracţiuni.
în continuare, instanţa de apel s-a referit din nou la aceeaşi adresă nr. 2187/14.05.2000 a L.M.L. Dacă pentru început instanţa de apel a interpretat acea adresă în sensul că, faţă de consumul declarat, inculpatul ar fi putut avea la ora recoltării o alcoolemie de 1,55 gr. la mie, ulterior asociază aceeaşi adresă cu simpla afirmaţie a aceluiaşi inculpat referitoare la relaţiile nu prea bune cu doctorul S. şi, invocând şi datele care îl caracterizează, a hotărât că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 18/1 C. pen.
în realitate, L.M.L., prin adresa nr. 2187/14.05.2000, dar şi prin expertiza înregistrată sub nr. 6605/28.12.2000, a tras concluzia că alcoolemia de 1,55 gr. la mie este valabilă pentru ora accidentului şi, dacă se pune sub semnul întrebării ceva, aceasta este veridicitatea declaraţiei referitoare la consumul real.
Plecând însă de la principiul că nici o probă nu are valoare prestabilită, instanţa de apel, verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond, ar fi trebuit să observe şi să constate dacă cele două acte emise de L.M.L. se coroborează cel puţin cu buletinul de examinare clinică şi din care rezultă că nu a fost posibilă realizarea probei "Ramberg", că inculpatul nu-şi păstra echilibrul la întoarcere bruscă, că avea un comportament agitat şi o atenţie dispersată, concluzia fiind că este sub influenţa alcoolului, concluzie ce nu a aparţinut doctorului S., cu care nu era în relaţii tocmai bune, ci altui medic.
Constatând că alcoolemia a fost corect stabilită, instanţa ar fi trebuit să-I condamne pe inculpat pentru fapta săvârşită şi care are întotdeauna ca rezultat o stare de pericol pentru securitatea circulaţiei rutiere. Este vorba de un pericol abstract, ce nu trebuie dovedit, pentru că el există în aceeaşi măsură în care există şi acţiunea constitutivă a faptei.
Fiind o infracţiune de pericol şi nu de rezultat, se pune în discuţie în ce măsură sunt aplicabile disp. art. 18/1 C. pen. ale căror condiţii de aplicare sunt cumulative, printre ele fiind şi "urmarea produsă" şi până la ce limită a alcoolemiei se poate constata că fapta de a conduce un autovehicul, cu alcoolemie peste 1 gr. la mie, pe drumurile publice atrage sau nu răspunderea penală. Răspunsul este unul singur, că nu se pot aplica prevederile art. 18/1 C. pen. în cazul unei asemenea fapte continuă şi consecutivă şi care are întotdeauna ca rezultat o stare de pericol pentru securitatea circulaţiei rutiere.
(decizia penală nr. 138/R/02.03.2001)
8. Lipsa de pericol social. Aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 18 indice 1 Cod penal.
în fapt, s-a reţinut că în ziua de 12.07.1998, în jurul orelor 22:00 şi după o prealabilă înţelegere, inculpaţii C.M., B.Gh., S.M. şi F.M. s-au deplasat pe o solă a fermei E. de unde au sustras un număr de 60 ţevi de irigaţii, unele dfntre ele având şi aspersoarele montate, pe care le-au transportat şi depozitat în apropierea căminelor-dormitoare de pe raza IMB, cu scopul de a le valorifica. Cu toate că cei patru inculpaţi au luat această hotărâre împreună cu inculpatul M.D., acesta nu a mai participat la faptă.
în ziua de 13.07.1998, toţi cei cinci inculpaţi s-au deplasat la locul unde depozitaseră inculpaţii C.M., F.M. şi B.Gh. ţevile, pentru a le ascunde într-un loc în care, după aprecierea lor, nu puteau fi găsite. La 14.07.1998, autorii faptei au fost identificaţi iar bunurile restituite părţii vătămate IMB.
Prima instanţă, după ce a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpaţilor majori prin reţinerea dispoziţiilor art. 75 lit. c C. pen. dar şi a inculpatului M.D., din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) în ref. la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g, C. pen. în infracţiunea de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen., i-a achitat pe toţi inculpaţii în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a în ref. la art. 10 lit. b C. proc. pen. şi art. 18^ C. pen., aplicându-le câte o amendă administrativă de 500.000 lei.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, ce a fost respins ca nefondat, prin decizia penală nr. 541/20.10.2000, pronunţată de Tribunalul Brăila.
în recurs, inculpaţii au fost condamnaţi pentru faptele comise la pedepse a căror executare a fost suspendată condiţionat.
Pentru a proceda în acest mod instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Potrivit art. 17 C. pen., infracţiunea este o faptă care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi care este prevăzută în Codul penal, legea fiind singurul temei al răspunderii penale.
Art. 18 C. pen. defineşte pericolul social al faptei ca fiind orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.
Cu privire la existenţa faptelor nu se pot face discuţii fiind o certitudine atât în ce priveşte consumarea lor cât şi în ce priveşte corecta identificare a autorilor.
în ceea ce priveşte însă aplicarea disp. art. 18^ C. pen. s-a considerat că instanţele nu au avut în vedere alin. 1 al acestui articol şi mai ales formularea "fiind lipsită în mod vădit de importanţă".
Dispoziţiile Codului penal se aplică autorilor faptelor penale, analizând fiecare caz în parte. Cu toate acestea, s-a considerat că, în cazul în care, un anumit gen de fapte au o frecvenţă îngrijorător de mare,
fiecare caz trebuie analizat şi în contextul în care a fost săvârşită fapta.
Este de notorietate că fapte de acest gen au condus la distrugerea sistemului de irigaţii cu repercursiunile, de asemenea, cunoscute.
Cu toate acestea, în general, instanţele au manifestat clemenţă faţă de fapte similare cu efecte în final încurajatoare pentru făptuitori.
De aceea, fiecare faptă în parte, de furt a ţevilor de irigaţii, atâtea câte au fost găsite, câte au putut fi sustrase şi ascunse şi apoi distruse în vederea valorificării, au produs pagube mari.
în contextul acesta, Parchetul a apreciat că instanţele ar fi trebuit să constate că aceste fapte există şi prezintă gradul de pericol social al infracţiunii de furt, să aplice câte o pedeapsă autorilor faptelor, analizând sub aspectul individualizării pedepselor, flecare caz în parte.
în acelaşi spirit, au fost inserate şi criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea în concret a gradului de pericol social al faptei, criterii ce sunt cumulativ apreciate.
Atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel, analizând dispoziţiile art. 18 alin. 2 C. pen., doar sub aspectul valorii prejudiciului, socotit la 20.10.2000 ca fiind o atingere minimă adusă proprietăţii private la data faptei - 12.07.1999 - au dispus achitarea inculpaţilor.
Toate celelalte motive invocate de instanţe nu pot fi discutate din punctul de vedere al art. 181 C. pen. ci numai ca circumstanţe ce puteau atenua răspunderea penală.
(decizia penală nr. 180/R/07.03.2001)
