Măsuri preventive. Anularea uneia dintre interdicţiile impuse de instanţă în cadrul măsurii de a nu părăsi localitatea. Recurs. Admisibilitate
| Comentarii |
|
In speţă, nu s-a solicitat revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, în integralitatea ei, ci doar încetarea sau înlocuirea a uneia din obligaţiile impuse de instanţă în cadrul măsurii preventive.
Nu se pot extinde dispoziţiile legale privind inexistenţa unei căi de atac în cazul respingerii cererii de încetare sau înlocuire a unei măsuri preventive, şi la cazul respingerii cererii de încetare sau înlocuire doar a unei obligaţii impuse de instanţă, în cadrul măsurii preventive, pentru că ar însemna o adăugare la lege.
Secţia penală şi de minori, decizia nr. 270/R din 9 mai 2007
Prin Încheierea penală nr. 63/F/12 martie 2007 a Tribunalului Bistriţa - Năsăud, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de petentul R.C., pentru anularea interdicţiei de utilizare a internetului, măsură dispusă prin decizia penală nr. 50/R/2007 a Curţii de Apel Cluj.
A fost obligat petentul la 10 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin decizia penală nr. 50/R/2007 pronunţată la 25 ianuarie 2007 de Curtea de Apel Cluj, s-a admis recursul declarat de către inculpatul R.C. împotriva încheierii penale din 10 ianuarie 2007 a
Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s-a casat în parte dispoziţia de menţinere a măsurii arestării preventive a inculpatului şi rejudecând, în temeiul dispoziţiilor art. 139 raportat la art. 145 Cod procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv municipiul Bistriţa. Totodată, s-a impus inculpatului, în temeiul dispoziţiilor art. 145 alin 11 Cod procedură penală, respectarea obligaţiilor prevăzute la lit. a-d şi s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 145 alin 1 2 lit. f Cod procedură penală , interzicerea utilizării Internetului, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a dispune astfel cu privire la utilizarea Internetului, s-a avut în vedere împrejurarea că faptele ce-i sunt reţinute în sarcină au fost săvârşite prin utilizarea Internetului, de către inculpatul R.C..
Tribunalul a apreciat că, în cauză, nu este incidentă excepţia autorităţii de lucru judecat, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 145 alin 2 3 Cod procedură penală, dacă pe durata obligării de a nu părăsi localitatea au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie înlocuirea sau încetarea celor existente, procurorul sau instanţa dispune aceasta prin ordonanţă sau încheiere motivată.
În cauză nu s-a făcut dovada că de la data la care s-a impus interzicerea utilizării Internetului şi până în prezent s-au schimbat împrejurările avute în vedere de către instanţa care a stabilit această obligaţie. Astfel, inculpatul era student şi la data la care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive şi este student şi în prezent. Împrejurarea că inculpatul nu a putut să-şi găsească un loc de muncă din cauză că nu poate utiliza Internetul, invocată de către acesta este exagerată, deoarece nu orice loc de muncă implică utilizarea Internetului, există o multitudine de locuri de muncă care nu impun utilizarea acestuia.
Apărarea inculpatului se poate face prin contactarea unor avocaţi şi de către aparţinătorii acestuia, iar legislaţia aplicabilă pentru faptele pentru care este cercetat se poate studia de către apărătorii săi, neimplicând o consultare nemijlocită de către inculpat.
Pentru găsirea unor cursuri necesare pregătirii sale, pentru găsirea unor avocaţi specializaţi în materie penală sau a unor acte normative (inclusiv practică judiciară) inculpatul poate apela la aparţinătorii săi (familie, prieteni, colegi, etc.) sau la apărătorul său.
Dată fiind modalitatea în care s-au comis faptele pentru care inculpatul petent este cercetat, prin utilizarea calculatorului şi implicit a Internetului (fiind irelevant faptul că informaţiile de pe Internet i-au fost furnizate de către ceilalţi coinculpaţi, nu pentru că petentul nu putea sau nu ştia desfăşura şi el activităţi ilegale în sisteme informatice, spam, etc., ci din lipsă de timp şi pentru o mai mare „operativitate” în printarea cardurilor cu care s-au sustras sume de bani, existând, de fapt, o „specializare” a inculpaţilor în activităţile desfăşurate, deduse cercetării judecătoreşti), nu se impune încetarea (ridicarea, anularea) obligaţiei impuse de către Curtea de Apel Cluj. Prin actul de acuzare se reţine că petentul, împreună cu alţi inculpaţi au falsificat instrumente de plată electronică şi au efectuat operaţii de retragere de numerar prin utilizarea acestora, folosindu-se de calculator şi informaţiile obţinute prin utilizarea Internetului.
Pentru toate aceste considerente, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea petentului inculpat cu privire la anularea interdicţiei de a folosi Internetul, astfel cum a fost instituită prin decizia Curţii de Apel, sus-menţionată.
Împotriva încheierii penale pronunţate de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, a formulat recurs petentul inculpat R.C., solicitând casarea acesteia şi, rejudecând, să se admită cererea sa şi să se anuleze interdicţia de utilizare a internetului instituită prin decizia Curţii de Apel Cluj sau, să fie înlocuită această interdicţie cu aceea de utilizare a mijloacelor concrete, prin care se presupune că a săvârşit faptele pentru care este cercetat - aparatul MSR 206 şi programul Exeba de imprimare a datelor pe cardurile falsificate.
S-a arătat în motivarea recursului că, instanţa care a dispus măsura nu a ţinut seama că Internetul, ca mijloc de acces la informaţii publice, nu se încadrează în prevederile art. 145 alin1/2 C.pr.pen., nefiind o profesie, meserie sau activitate, ci un mijloc de comunicare.
De asemenea, s-au reiterat motivele din cererea iniţială, respectiv că, datorită acestei interdicţii este în imposibilitate de a-şi găsi un loc de muncă corespunzător pregătirii sale, posturile care i-au fost oferite până acum (şi pentru care a depus acte doveditoare la dosar ), necesită accesarea şi utilizarea Internetului. Petentul mai arată că, nu este cercetat pentru infracţiuni de natura celor specifice Internetului, ci doar pentru fals material şi falsificare de mijloace de plată, cea ce ar presupune doar o eventuală interdicţie de utilizare a aparatului folosit la comiterea acestor fapte ( aparatul MSR 206 şi programul informatic prin care se imprimau informaţiile falsificate pe carduri).
Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, în virtutea dispoziţiilor art. 38514 şi art. 385 6 alin. 3 C.pr.pen., prin prisma motivelor invocate şi a reglementărilor în materie, Curtea constată următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acestui recurs, invocată de reprezentantul Parchetului, pe motiv că nu este prevăzută de lege nici o cale de atac pentru o astfel de cerere (anularea unei interdicţii impuse de instanţă în cadrul măsurii obligării de a nu părăsi localitatea) -se constată că nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.
Astfel, potrivit art. 141 C.pr.pen., nu este supusă nici unei căi de atac, încheierea prin care, în cursul judecăţii, prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a unei măsuri preventive.
În speţă însă, nu s-a solicitat revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, în integralitatea ei, ci doar încetarea sau înlocuirea - în baza art. 145 alin. 2/3 C.pr.pen. -a uneia din obligaţiile impuse de instanţă în cadrul măsurii preventive, în virtutea dispoziţiilor art. 145 alin. 1/2 C.pr.pen.
Aşa fiind, nu se pot extinde dispoziţiile legale privind inexistenţa unei căi de atac în cazul respingerii cererii de încetare sau înlocuire a unei măsuri preventive, şi la cazul respingerii cererii de încetare sau înlocuire doar a unei obligaţii impuse de instanţă, în cadrul măsurii preventive, pentru că ar însemna o adăugare la lege, ceea ce este inadmisibil.
Legiuitorul nu a interzis în mod expres această cale de atac, dar nici nu a prevăzut-o în mod expres, ceea ce nu poate fi interpretat în sensul că nu poate fi promovată calea de atac obişnuită în această materie, aceasta şi în concordanţa cu dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil - art. 6 şi, dreptul la un recurs efectiv - art. 13. De altfel, şi concepţia instanţei europene este în sensul că, chiar dacă ”un recurs” - ca posibilă cale de atac - nu implică în sine, o cale de atac suplimentară împotriva deciziei cu privire la dreptul invocat de petent, nu este imposibil de creat asemenea recursuri - în sensul de cale de atac, şi de a le face să funcţioneze în mod efectiv (Corneliu Bîrsan - Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, Vol. I - Drepturi şi libertăţi, Editura All Beck 2005 ).
În ceea ce priveşte soluţia pe fondul cauzei, Curtea constată că, aceasta este temeinică şi legală, recursul în cauză fiind nefondat.
Instanţa poate dispune înlocuirea sau încetarea obligaţiilor impuse în cadrul măsurii de a nu părăsi localitatea, dacă pe durata acestei măsuri, au intervenit motive care să justifice acest lucru -art. 145 alin. 2/3 C.pr.pen.
În mod corect s-a constatat de către prima instanţă că , de la data la care s-a impus această obligaţie - aceea de a nu utiliza Internetul - şi până la formularea prezentei cereri, nu s-au schimbat împrejurările avute în vedere de instanţă la stabilirea acestei obligaţii şi, deci nu s-a făcut dovada că se justifică încetarea acestei obligaţii sau înlocuirea ei. (Judecător Ana Covrig)
