Minor. Măsura educativă a libertăţii supravegheate. Durata măsurii. Executarea măsurii
Comentarii |
|
C. pen., art. 101 lit. a), art. 103 alin. (1)
Măsura educativă a libertăţii supravegheate constă în lăsarea minorului în libertate pe timp de 1 an sub supraveghere deosebită, măsura având în vedere comportamentul inculpatului în perioada cât durează minoritatea, neputând fi dispusă aşadar dacă inculpatul depăşeşte vârsta de 17 ani la momentul pronunţării hotărârii.
C.S.J., Secţia penală, decizia nr. 81 din 20 ianuarie 1994
Prin sentinţa penală nr. 399 din 26 martie 1993, rămasă definitivă prin nerecurare, Judecătoria Sectorului l Bucureşti a dispus, în baza art. 103 alin. (I) C. pen., luarea faţă de inculpatul minor M.I. a măsurii educative a libertăţii supravegheate pe timp de un an, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. 26
raportat la art. 208, art. 209 lit. a) şi c) şi art. 224 alin. (1), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs în anulare, susţi-nându-se că măsura educativă luată faţă de inculpatul minor depăşeşte limitele legale, caz prevăzut în art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 C. proc. pen.
Recursul în anulare este întemeiat.
Potrivit art. 103 C. pen., măsura educativă a libertăţii supravegheate constă în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an sub supraveghere deosebită, acest termen curgând de la data punerii în executare a libertăţii supravegheate.
Din aceste prevederi legale rezultă că măsura educativă a libertăţii supravegheate priveşte comportarea inculpatului în perioada cât durează minoritatea, supravegherea nemaiputând fi exercitată asupra persoanei devenite majore.
Din dosarul cauzei rezultă că la data pronunţării hotărârii prin care s-a luat măsura educativă a libertăţii supravegheate, inculpatul împlinise vârsta de 17 ani şi 7 luni, astfel că nu se mai putea realiza condiţia impusă de textul de lege menţionat referitoare la durata libertăţii supravegheate.
In consecinţă, recursul în anulare a fost admis, s-a casat sentinţa atacată şi s-a luat faţă de inculpat o altă măsură educativă, şi anume mustrarea prevăzută în art. 101 lit. a) C. pen.