Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Necesitatea executării hotărârii civile cu respectarea dispoziţiilor legale
| Comentarii |
|
- Cod penal: art. 271 alin. 2.
Potrivit art. 271 alin. 2 C. pen., infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti constă în fapta de a împiedica o persoană a folosi o locuinţă ori o parte dintr-o locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti.
Pentru existenţa elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, printre altele, este necesar ca partea vătămată să se afle efectiv în posesia imobilului pe care este împiedicată să-l folosească, posesia să nu fie discutabilă, iar hotărârea să fie pusă în executare potrivit legii.
(Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori,
decizia nr. 152 din 13 aprilie 2009)
Prin sentinţa penală nr. 305 din 15 septembrie 2008 a Judecătoriei Săveni, s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. pr. pen., achitarea inculpatului M.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 271 alin. 2 C. pen.
A fost lăsată nesoluţionată latura civilă a cauzei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni din data de 6 decembrie 2007, inculpatul M.V. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prevăzute de art. 271 alin. 2 C. pen., reţinându-se în sarcina sa că nu a respectat dispozitivul sentinţei civile nr. 1019/2000 a Judecătoriei Săveni şi nu i-a lăsat în deplină proprietate şi liniştită posesie părţii vătămate G.G., suprafaţa de 1.027 mp, teren situat în intravilanul oraşului Săveni, judeţul Botoşani.
După administrarea tuturor probelor, respectiv actele depuse de inculpat, expertiza tehnică solicitată de acesta, audierea expertului topograf, ataşarea dosarelor în care
s-au pronunţat sentinţe civile ce au legătură cu cauza, prima instanţă a reţinut ca fiind dovedită următoarea situaţie de fapt:
Prin sentinţa civilă nr. 1019 din 6 iulie 2000 a Judecătoriei Săveni, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 1384 din 25 mai 2001 a Curţii de Apel Suceava, inculpatul M.V. a fost obligat să lase părţii vătămate G.G. în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1.027 mp teren, situată în intravilanul oraşului Săveni, identificată în parcela cadastrală 2453 = 152 mp, parcela cadastrală 2454 = 486 mp înscrisă în titlul de proprietate nr. 79229 din 12 august 1999, conform schiţei anexă nr. 1 la raportul de expertiză întocmit de expertul D.F.
La data de 10 iunie 2001, hotărârea judecătorească sus-menţionată a fost pusă în executare de către executorul judecătoresc F.C. din circumscripţia Judecătoriei Săveni, prin delimitarea suprafeţei de 1.027 mp şi marcarea prin ţăruşare, întocmindu-se proces-verbal de punere în executare. în care s-a consemnat faptul că schiţa din raportul de expertiză nu corespunde cu situaţia reală din teren.
Ulterior, inculpatul nu a eliberat terenul, însă a promovat mai multe acţiuni civile având ca obiect imobilul în cauză.
întrucât o parte din locuinţa inculpatului se află amplasată pe terenul proprietatea părţii vătămate, acesta a promovat o acţiune în anulare a titlului de proprietate nr. 79229 din 12 august 1999 al părţii vătămate, titlu care a stat şi la baza sentinţei civile nr. 1019/2000 a Judecătoriei Săveni, iar prin sentinţa civilă nr. 1770 din 31 octombrie 2002 a Judecătoriei Săveni, titlul de proprietate sus-menţionat a fost anulat în parte, în sensul excluderii suprafeţei de 38,50 mp teren, situat în parcela 2453.
Prin sentinţa civilă nr. 1417 din 17 decembrie 2003 a Judecătoriei Săveni, s-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea imobilului compus din casă de locuit şi suprafaţa de 800 mp teren aferent, situat în oraşul Săveni, str. Izvoarelor, nr. 17, între inculpatul M.V. şi soţia acestuia, M.C., şi soţii G.D. şi M., iar prin încheierea nr. 24799 din 6 decembrie 2006, dată de Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoşani, s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului de mai sus în cartea funciară individuală nr. 672/N a oraşului Săveni.
Instanţa a reţinut că delimitarea terenului aferent locuinţei de 800 mp s-a făcut de către expertul care a întocmit documentaţia de intabulare, terenul fiind identificat în parcelele cadastrale nr. 2450, 2454, 2455, 2456.
Prin sentinţa civilă nr. 555/2006 a Judecătoriei Săveni, inculpatului M.V. şi soţiei sale, M.C., li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1.339 mp teren intravilan din oraşul Săveni, în parcelele cadastrale: 2453/2 = 39 mp: 2450 = 458 mp; 2456/1 = 350 mp; 2455/1 = 350 mp şi 2454/1 = 42 mp, iar ulterior a fost emisă H.C.J. nr. 133 din 11 martie 2008.
Din schiţa anexă la raportul de expertiză, precum şi din conţinutul raportului întocmit de expertul Ţ.C., reiese că suprafaţa atribuită prin sentinţa civilă nr. 555/2006 a Judecătoriei Săveni se suprapune peste terenul atribuit părţii vătămate prin sentinţa civilă nr. 1019/2000 a Judecătoriei Săveni.
Din concluziile raportului de expertiză mai reiese că inculpatul ar trebui să deţină suprafaţa de 2.139 mp, rezultată din însumarea celor două suprafeţe de teren de 800 mp şi 1.339 mp, conform celor două sentinţe nr. 1417/2003 şi nr. 555/2006 ale Judecătoriei Săveni şi, în consecinţă, acesta nu deţine fără drept vreo suprafaţă de teren din proprietatea părţii vătămate.
Pe de altă parte, executorul judecătoresc învestit să facă punerea în executare a sentinţei civile nr. 1019/2000 a Judecătoriei Săveni nu a respectat schiţa anexă la
raportul de expertiză întocmit de expertul D.F., deoarece prin bornele amplasate în teren a determinat limita suprafeţei de 1.027 mp ca trecând prin imobilul în care locuia inculpatul cu familia, fapt ce nu corespunde cu schiţa sus-menţionată.
Astfel, se poate concluziona că executorul judecătoresc nu a făcut o punere efectivă în executare, ci una formală.
Faţă de cele reţinute mai sus şi având în vedere că ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 1019/2000 a Judecătoriei Săveni şi punerii în executare a acesteia, inculpatului M.V. i-a fost recunoscut prin două hotărâri judecătoreşti dreptul de proprietate asupra unor suprafeţe de teren ce se suprapun cu terenul părţii vătămate, iar această situaţie a fost identificată prin expertiza efectuată în acest dosar, instanţa a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. b) C. pr. pen. şi a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. pr. pen. sub aspectul infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 271 alin. 2 C. pen., părţile urmând să clarifice situaţia juridică a terenului pe care trebuie să-l deţină în cadrul unei acţiuni civile. Având în vedere temeiul achitării, instanţa a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei şi a respins şi cererea inculpatului privind plata cheltuielilor judiciare.
Sentinţa penală nr. 305 din 15 septembrie 2008 a Judecătoriei Săveni a fost confirmată de Tribunalul Botoşani care, prin decizia penală nr. 34 A din 16 februarie 2009, a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni şi partea vătămată G.G.
împotriva celor două hotărâri a declarat recurs partea vătămată G.G. care, prin intermediul apărătorului, le-a criticat ca nelegale, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi condamnarea inculpatului, invocând ca motiv de casare prevederile art. 3859 pct. 18 C. pr. pen. - instanţele au săvârşit o gravă eroare deoarece, în mod greşit, au reţinut că inculpatul ar fi îndreptăţit să deţină suprafaţa de 2.139 mp.
în motivarea recursului, s-a mai arătat că suprafaţa de 800 mp dobândită de inculpat de la familia G. este inclusă în suprafaţa de 1.339 mp dobândiţi de inculpat prin reconstituire, aspect evidenţiat în planul de situaţie al suplimentului la raportul de expertiză făcut de către expertul Ţ. şi, ca atare, cele două suprafeţe nu trebuie însumate. în planul de amplasament care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 79220 din 12 august 1999, prin care părţii vătămate i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 1,9 ha teren, sunt evidenţiate parcelele de teren care i se cuvin atât părţii vătămate, cât şi inculpatului M.V. Acesta ar fi îndreptăţit la suprafeţele de 800 mp proveniţi din cumpărare de la familia G., 500 mp cu care partea vătămată este de acord să i se atribuie inculpatului ca lot şi 39 mp obţinuţi ulterior prin anularea parţială a titlului de proprietate al părţii vătămate.
Cum instanţele sunt ţinute să respecte hotărârea civilă definitivă, şi cum la faţa locului nu se mai poate găsi suprafaţa de 1.027 mp datorită hotărârilor ulterioare care au survenit şi modificat această suprafaţă, în prezent la faţa locului s-a mai regăsit doar suprafaţa de 621 mp la care recurenta este îndreptăţită, consideră că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 271 alin. 2 C. pen., motive pentru care solicită condamnarea inculpatului.
Examinând recursul, se constată că este nefondat.
Potrivit art. 271 alin. 2 C. pen., infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti constă în fapta de a împiedica o persoană a folosi o locuinţă ori o parte dintr-o locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti.
Pentru existenţa elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, printre altele, este necesar ca partea vătămată să se afle efectiv în posesia imobilului pe care este
împiedicată să-l folosească, posesia să nu fie discutabilă iar hotărârea să fie pusă în executare potrivit legii.
Din probele administrate în cauză, rezultă, pe de o parte, că executorul judecătoresc învestit cu punerea în executare a sentinţei civile nr. 1019 a Judecătoriei Săveni nu a respectat schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul D.F., deoarece cele trei borne amplasate în teren, care determinau limita de 1.027 mp teren, treceau prin imobilul în care locuia inculpatul. Sub acest aspect, executorul nu a făcut o punere în posesie legală, ci doar una formală, precizând în procesul-verbal încheiat cu ocazia executării că situaţia din teren nu corespunde celei prevăzute în schiţa ataşată la dosarul civil în baza căreia terenul a fost atribuit părţii vătămate.
Pe de altă parte, ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 1019/2000, au fost soluţionate mai multe acţiuni civile cu referire la aceeaşi suprafaţă de teren, astfel că, faptic, terenul nu mai corespunde situatiei existente la momentul pronunţării sentintei nr. 1019/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 1770 din 31 octombrie 2002 a Judecătoriei Săveni, titlul de proprietate care a stat la baza sentinţei civile nr. 1019/2000, respectiv titlul de proprietate nr. 79299 din 12 august 1999 emis părţii vătămate, au fost anulate în parte prin excluderea suprafeţei de 38,50 mp teren din parcela cadastrală 2453.
Prin sentinţa civilă nr. 1417 din 17 decembrie 2003 a Judecătoriei Săveni, s-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea imobilului compus din casă de locuit şi suprafaţa de 800 mp teren aferent, situată în oraşul Săveni, str. Izvoarele nr. 17, între M.V. şi C., pe de o parte, şi G.D. şi M., pe de altă parte.
Prin sentinţa civilă nr. 555/2006 a Judecătoriei Săveni, inculpatului M.V. şi soţiei sale li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1.339 mp în intravilanul oraşului Săveni, identic cu parcelele cadastrale 2453/2 = 39 mp; 2450 = 458 mp; 2456/1 = 350 mp; 2455/1 = 350 mp şi 2454/1 = 42 mp, iar ulterior s-a emis în acest sens şi Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 133 din 11 martie 2008.
Din raportul de expertiză întocmit de expert Ţ.C. şi din planul de situaţie anexă, rezultă că suprafaţa atribuită prin sentinţa civilă nr. 555/2006 a Judecătoriei Săveni se suprapune peste terenul atribuit părţii vătămate prin sentinţa civilă nr. 1019/2000 a Judecătoriei Săveni.
Prin urmare, în cauză, sentinţa civilă nr. 1019/2000 nu a fost executată potrivit dispoziţiilor legale şi, câtă vreme la data când s-a încercat punerea în executare a acestei hotărâri terenul se afla în litigiu, iar ulterior titlul de proprietate pe baza căruia s-a pronunţat sentinţa a fost modificat, în mod corect s-a apreciat că nu mai subzistă în cauză elementele infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, mai precis că fapta nu este prevăzută de legea penală.
De altfel, părţile îşi contestă posesia, dreptul de proprietate, precum şi întinderea suprafeţelor de teren la care ar fi îndreptăţite, partea vătămată susţinând că suprafeţele de teren pentru care inculpatul a obţinut hotărâri judecătoreşti sau i s-a reconstituit dreptul de proprietate nu trebuie însumate deoarece ele se includ în suprafaţa mai mare, iar inculpatul susţinând contrariul.
Cum suprafeţele de teren disputate se şi suprapun, soluţia de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. pr. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. pr. pen. - faptă neprevăzută de legea penală - este legală, părţile urmând să clarifice situaţia juridică a terenului pe care trebuie să-l deţină fiecare, în cadrul unei acţiuni civile.
