Neadministrarea, pe parcursul cercetării judecătoreşti, a niciunei probe privind existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului. Trimiterea cauzei spre rejudecare
| Comentarii |
|
- Cod procedură penală: art. 289 coroborat cu art. 287 alin. 1 şi 2, art. 3859 alin. 1 pct. 10.
Neadministrarea, de către instanţe, în faza cercetării judecătoreşti sau în apelul declarat de inculpat, care reclamă nevinovăţia sa în comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, a niciunei probe în susţinerea acuzării, renunţăndu-se la audierea martorilor din lucrări şi fără a fi dată imposibilitatea obiectivă a audierii lor, se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 alin. 1 pct. 10 C. pr. pen., obligatoriu a se lua întotdeauna în discuţie din oficiu, impunându-se casarea deciziei şi sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
(Curtea de Apel Suceava - Secţia penală, decizia nr. 268 din 6 iulie 2009)
Prin sentinţa penală nr. 98 din 14 ianuarie 2009, Judecătoria Botoşani l-a condamnat pe inculpatul V.B. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de:
- art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e), g) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare;
- art. 217 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 C. pen., la pedeapsa de
15 zile închisoare.
S-a constatat că inculpatul a săvârşit faptele în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen. şi, în temeiul art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.
în temeiul art. 83 C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 515 din 12 martie 2007 a Judecătoriei Botoşani, care a fost adiţionată la pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând a executa în total pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în seara zilei de 21 august 2007, în jurul orelor 22,00, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată D A. în zona complexului Bd-ului Mihai Eminescu din municipiul Botoşani, fiind însoţită de doi martori. Pe fondul unui conflict spontan, inculpatul, aflându-se în stare de ebrietate, a deposedat-o pe partea vătămată de telefonul mobil marca S. fără consimţământul acesteia, după care s-a îndreptat spre staţia de taxi-uri amplasată în zonă, solicitându-i acesteia să-l însoţească întrucât intenţionează să valorifice bunul respectiv. Cei doi au urcat în taxiul condus de martorul M.G.I., fiind însoţiţi şi de L.R. Inculpatul i-a propus şoferului de taxi să cumpere telefonul mobil luat de la partea vătămată, propunere acceptată de acesta cu condiţia să-i remită şi încărcătorul aparatului.
Având în vedere solicitarea cumpărătorului, inculpatul i-a spus părţii vătămate să indice adresa unde locuieşte pentru a se deplasa împreună în direcţia respectivă şi pentru a aduce încărcătorul telefonului, aspect cu care partea vătămată a fost de acord.
Părţile s-au deplasat pe Calea Naţională, la imobilul unde locuieşte partea vătămată. Aceasta s-a urcat în apartament însă nu a mai revenit la locul unde îl aştepta inculpatul, apelându-l pe fratele său, D.F., căruia i-a relatat că a fost victima unei infracţiuni şi că a fost deposedat de telefonul mobil, sesizând ulterior organele de
poliţie.
După plecarea părţii vătămate, inculpatul s-a înţeles cu martorul M.G.I. să încheie tranzacţia, fără a-i aduce la cunoştinţă acestuia că bunul provine din săvârşirea unei infracţiuni, martorul oferindu-i suma de 120 lei pentru bunul cumpărat.
împotriva acestei sentinţe s-a formulat, în termen legal, apel de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani şi inculpat.
Parchetul a criticat sentinţa pentru nelegalitate întrucât instanţa de fond a omis să deducă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii preventive din data de 22 august 2007, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 357 alin. 2 lit. a) C. pr. pen.
Inculpatul a criticat sentinţa pentru netemeinicie, solicitând în principal achitarea sa. Prin decizia penală nr. 86 A din data de 9 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Botoşani, s-au admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani şi inculpat. S-a desfiinţat în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 22 august 2007.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul. în motivarea recursului, acesta a arătat că a fost condamnat pe nedrept pentru săvârşirea infracţiunii de furt, în condiţiile în care partea vătămată a fost de acord cu vânzarea telefonului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea a constatat că acesta este întemeiat, prin decizia penală nr. 268 din data de 6 iulie 2009 admiţându-l, şi, după casarea celor două hotărâri, a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, inculpatul V.B. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e) şi g) C. pen., şi distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Din analiza actelor şi lucrărilor efectuate în dosarul de fond, reiese că singura probă administrată în cauză, în dovedirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpatului, în condiţii de oralitate, publicitate şi contradictorialitate, astfel cum dispoziţiile art. 289 coroborate cu dispoziţiile art. 287 alin. 1 şi 2 C. pr. pen. o impun, a fost proba cu martora din lucrări N.C.
în această declaraţie este menţionat doar faptul că îşi menţine cele susţinute în cursul urmăririi penale şi nu mai are nimic de adăugat.
Din analiza conţinutului declaraţiei date de către martoră în faza de urmărire penală, reiese că ea a relatat aspecte legate de săvârşirea, de către inculpat, a infracţiunii de distrugere.
La termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2009, instanţa de fond, în temeiul art. 329 alin. ultim C. pr. pen., revine de la audierea martorului din lucrări M.G.I., după ce anterior, la termenul de judecată din data de 10 noiembrie 2008, în baza aceluiaşi temei legal, renunţase şi la audierea martorului din lucrări L.R. (reţinându-se aşadar că administrarea acestor probe ar fi inutilă cauzei).
Deşi inculpatul susţinuse în mod constant, în declaraţiile date, că nu a comis infracţiunea de furt calificat, instanţa de fond a soluţionat cauza, procedând la condamnarea sa, fără a administra, în condiţiile legii, nicio probă în susţinerea acuzării
Administrarea lor apare, în acest caz, ca o cerere esenţială privind pe inculpat, de natură să garanteze drepturile acestuia, cu eventual efect asupra soluţiei procesului, în condiţiile în care nu s-a procedat, în cazul vreunei imposibilităţi obiective de audiere a martorilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 327 alin. 3 C. pr. pen.
Nici instanţa de apel învestită cu soluţionarea apelului declarat de inculpat împotriva deciziei mai sus-arătate, nu a procedat la efectuarea vreunei probe, deşi inculpatul a susţinut în continuare că este nevinovat, necomiţând infracţiunea de furt calificat.
Aflându-se aşadar în prezenţa cazului de casare prev. de art. 3859 alin. 1 pct. 10 C. pr. pen., obligatoriu a fi luat întotdeauna în considerare din oficiu, Curtea, constatând întemeiat recursul declarat de inculpat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. pr. pen., l-a admis, procedând astfel cum s-a arătat mai sus.
