obiect furtul (art.208 C.p.) AL. 1 RAP. LA ART. 209 AL. 1
Comentarii |
|
Judecătoria PITEŞTI Sentinţă penală nr. 1755/2014 din data de 15.04.2014
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
Dosar nr. 27017/280/2013
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 1755
Ședința publică de la 15 Aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A.M.D.
Grefier F.L.C.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin
procuror M.D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat O.G.L. și pe părțile civile SC Farm Dona 64 SRL Prin Reprezentant I.C., parte civilă SC Comevtag SRL Prin Reprezentant D.I.L. parte civilă SC Eva Medical Farm SRL Prin Reprezentant R.V., parte civilă SC Praxis Srl Prin Reprezentant B.D. parte civilă SC Picolo Ivona Srl Prin Reprezentant S.B., parte civilă SC Darido Business Srl Prin Reprezentant O.F., având ca obiect furtul (art.208 C.p.) AL. 1 RAP. LA ART. 209 AL. 1 -
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul aflat în stare de arest preventiv asistat de avocat din oficiu A.O., lipsă fiind părțile civile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a fost înaintată fișa de cazier a inculpatului, au fost atașate din oficiu sentința penală 2724/23.05.2013, decizia penală nr. 602/26.09.2013 și încheierea din data de 09.07.2013, pronunțată în dosarul nr. 8925/280/2013, după care:
Inculpatul, având cuvântul, arată că nici una dintre societăți nu se constituie parte civilă. Are gradul I de handicap. Recunoaște săvârșirea faptelor, motiv pentru care solicită aplicarea procedurii simplificate.
În temeiul art. 375 alin. 1 Cod proc. penală instanța procedează la ascultarea inculpatului, susținerile acestuia fiind consemnate într-o declarație, atașată la dosar.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, arată că este de acord cu cererea inculpatului privind aplicarea disp. art. 375 Cod proc. penală.
Instanța admite cererea inculpatului privind aplicarea disp. art. 375 alin. 1 Cod proc. penală.
Instanța pune în discuție schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e cu aplic. art. 41 alin. 2 și a art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal în art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 37 lit. A cod penal și art. 5 Cod penal.
Reprezentanta parchetului și apărătorul inculpatului, având pe rând cuvântul, arată că sunt de acord cu schimbarea încadrării juridice.
Instanța, în temeiul art. 386 Cod proc. penală, schimbă încadrarea juridică a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e cu aplic. art. 41 alin. 2 și a art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal în art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 37 lit. a cod penal și art. 5 Cod penal.
Reprezentanta parchetului și apărătorul inculpatului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, apreciază că din probele administrate în cauză rezultă săvârșirea cu vinovăție a faptelor reținute în sarcina inculpatului. Solicită condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 5 Cod penal, în condițiile art. 57 Cod penal, a se aplica acestuia pedepsele accesorii, a se deduce din pedeapsă perioada în care inculpatul s-a aflat în stare de reținere și arest preventiv, a se revoca suspendarea condiționată a pedepsei de doi ani închisoare și executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate prin prezenta sentință, a fi obligat la despăgubiri în măsura în care au fost dovedite și la cheltuieli judiciare către stat. Pe starea de arest a inculpatului pune concluzii de înlocuire a acesteia cu măsura controlului judiciar.
Apărătorul inculpatului, având cuvântul, solicită a se avea în vedere că inculpatul recunoaște și regretă săvârșirea faptelor, solicită a se avea în vedere disp. art. 374 și 376 Cod proc. penală cu privire la criteriile de individualizare ale pedepsei, a se face aplic. art. 74 și 76 Cod penal. Pe starea de arest arată că lasă la aprecierea instanței.
Inculpatul, având cuvântul, arată că recunoaște și regretă săvârșirea faptelor. Solicită să fie pus în libertate. Arată că este bolnav. Este de acord cu achitarea prejudiciului de 1000 lei.
Instanța, considerându-se lămurită, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față :
Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești nr. 7146/P/2013 din data de 13.12.2013 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului O.G.L. pentru săv. infr. de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin.1 rap. la art.209 alin.1 lit.e cu aplic.art.41 alin.2 și art.37 alin.1 lit.a C.p., constând în aceea că în stare de recidivă postcondamnatorie, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și în loc public, la datele de 04.09.2013, 01.10.2013, 15.10.2013, 12.11.2013, 21.11.2013, 30.11.2013 și 03.12.2013 a sustras și după caz a încercat să sustragă bunuri din posesia părților vătămate SC Farm Dona 64 SRL , SC Comevtag SRL , SC Eva Medical Farm SRL, SC Praxis SRL , SC Picolo Ivona SRL , SC Darido Business SRL .
In cursul urmăririi penale partea vătămată SC PRAXIS SRL a învederat constituirea de parte civilă în cauză cu suma de 110 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, celelalte părți vătămate întrucât și-au recuperat prejudiciul menționând că nu mai au pretenții față de inculpat.
In cauză, în raport de intrarea în vigoare a Noului Cod Penal și a Noului Cod de Procedură Penală s-a procedat - în conformitate cu disp. art.6 din Legea nr.255/2013 - la trimiterea cauzei judecătorului de Cameră Preliminară pentru a se proceda potrivit disp. art. 342 și art.348 NCPP - prin încheierea de ședință din data de 04.02.2014.
Prin încheierea pronunțată în ședința Camerei de Consiliu la data de 27.02.2014 instanța, constatând - conform art. 346 alin.2 C.p.p. - legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală a dispus începerea judecății.
La termenul de judecată din data de 15.04.2014 instanța a procedat la audierea inculpatului O.G.L., acesta precizând că recunoaște faptele astfel cum au fost reținute prin actul de sesizare al instanței, solicitând ca judecarea cauzei să se realizeze în baza probelor administrate în faza de urmărire penală - declarație fila 125 dosar, cerere încuviințată de instanță.
Examinând în probatoriu administrat în cauză constând în declarații reprezentanți părți civile, depoziții martori, procese verbale încheiate de către organele de cercetare penală cu ocazia depistării inculpatului, proces verbal de prindere în flagrant, declarații inculpat, precum și celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
La data de 01.10.2013, orele 17.00, inculpatul s-a deplasat la punctul de lucru al SC COMEVTAG SRL, din mun. Pitești, jud. Argeș. Societatea are ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul al produselor alimentare, nealimentare și a băuturilor alcoolice, cu autoservire. Inculpatul a luat un coș pentru cumpărături și a luat de pe rafturile magazinului o cutie de bere Timișoreană, pe care a pus-o în coș. S-a deplasat apoi la raionul cu băuturi spirtoase și a luat o sticlă de coniac Alexandrion de 700 ml, în valoare de 40 lei, pe care a ascuns-o la brâu, sub haine. Acțiunea inculpatului a fost observată de martorele D.I.L., vânzătoare, și M.M., clientă. La casa de marcat, martora D.I.L i-a cerut inculpatului să scoată de la brâu sticla de Alexandrion, lucru pe care inculpatul 1-a făcut, predând bunul martorei.
Așa rezultă din procesul-verbal încheiat de polițiști cu ocazia depistării inculpatului (f. 22), declarația martorei M.M. (f. 23, 24), declarația martorei D.I.L. (f. 25-27), dar și din declarațiile date de inculpatul O.G.L. în etapa actelor premergătoare (f. 101,102).
La data de 15.10.2013, partea vătămată SC EVA MEDICAL FARM SRL, prin reprezentantul R.V., a formulat plângere penală împotriva persoanei neidentificate care, în aceeași zi, în jurul orelor 13.45, a sustras de la punctul de lucru al farmaciei, din
mun. Pitești, str. Pieței Trivale, un aparat pentru aerosoli (nebulizator) în valoare de 184,4 lei (f. 28).
Partea vătămată a pus la dispoziția organelor de urmărire penală un suport optic ce conține înregistrările video din perioada săvârșirii furtului. Din planșa fotografică întocmită după înregistrările video (f. 34-37), se observă că la data de 15.10.2013, orele 14.00, O.G.L. intră în farmacie și sustrage un obiect, pe care îl ține în așa fel încât să nu fie observat de personalul farmaciei, după care părăsește incinta. Martora R.S.R., angajată a farmaciei, a arătat că în jurul orelor 13.30 a așezat pe raft aparatul de aerosoli marca Bioexpert, iar în jurul orelor 14.00 a constatat lipsa acestuia (f. 31).
Ascultat în etapa actelor premergătoare, inculpatul O.G.L. a arătat că nu îsi amintește dacă s-a aflat la data de 15.10.2013 în farmacia respectivă sau dacă a sustras bunul. (f. 103)
La data de 12.11.2013, inculpatul O.G.L. s-a deplasat la magazinul Praxis din mun. Pitești, str. Libertății. A mers la raionul cu băuturi alcoolice si a luat două sticle de vin Segarcea, în valoare de 110 lei, pe care le-a ascuns la brâu. Acțiunea inculpatului a fost surprinsă de sistemul de supraveghere a magazinului, iar martora C.F. a observat în direct pe monitoare modul în care inculpatul a sustras cele două sticle de vin.
In momentul în care martora a observat că inculpatul a ascuns sticlele de vin la brâu, a chemat angajații firmei de pază SC QUARTZ SECURITY SRL, martorii V.A. și N.D..
Angajații au încuiat ușile magazinului, așteptând ca inculpatul să treacă de casele de marcat. Inculpatul a trecut de casele de marcat și a ieșit din magazin, ocazie cu care cei doi agenți de pază l-au oprit, iar asupra lui au găsit cele două sticle de vin, ascunse la brâu.
Așa rezultă din procesul-verbal de depistare încheiat de organele de poliție (f. 40), declarația martorei C.F. (f. 41-43), procesul-verbal încheiat de lucrătorii de poliție și de angajații firmei de pază (f. 47), declarația martorului V.A. (f. 50-52), declarația martorului N.D. (f. 53-55).
La data de 21.11.2013, orele 17.20, inculpatul O.G.L. s-a deplasat la magazinul SC PRAXIS SRL, din mun. Pitești, Aleea Voinicilor nr. 7A și, fără a lua coș de cumpărături., a mers la raionul cu produse cosmetice, de unde a luat două deodorante Garnier, în valoare de 24 lei. In momentul în care ascundea bunurile în buzunarul interior al hainei, a fost surprins de martora A.E.A, care i-a atras atenția că 1-a observat, astfel că inculpatul a scos din buzunar deodorantele și le-a predat martorei. Aceste aspecte sunt reținute pe baza procesului-verbal de depistare încheiat de polițiști (f. 59), declarația martorei A.E.A. (f. 60-63), declarația martorei P.E. (f. 64-66).
La data de 30.11.2013, orele 14.00, inculpatul O.G.L. s-a deplasat la SC PICOLO IVONA SRL din mun. Pitești, str. Bibescu Vodă, bl. A, parter, jud. Argeș, și a mers la raionul de băuturi spirtoase. De acolo, inculpatul a luat două sticle de whiskey Red Labei, în valoare de 164 lei, pe care le-a ascuns sub haină, după care a ieșit din magazin fără a plăti produsele. Martora M.C. a observat acțiunea inculpatului pe camerele de supraveghere ale magazinului, astfel că, după ce inculpatul a părăsit magazinul, martora M.C. și colega sa - martora M.F. au ieșit după inculpat și l-au condus înapoi în magazin. I-au solicitat inculpatului să scoată sticlele din haină, lucru pe care acesta 1-a și făcut. A predat cele două sticle reprezentanților magazinului, însă una din ele a fost scăpată pe jos în momentul predării, astfel că s-a spart. În sensul celor menționate mai sus se rețin procesul-verbal încheiat de organele de poliție cu ocazie depistării inculpatului (f. 71), declarația martorei M.F.M.(f. 72-74), declarația martorei M.C. (f. 75-77), declarația martorului Ciobanu Stelică-Eugen (f. 78).
La data de 03.12.2013, orele 11, inculpatul O.G.L. s-a deplasat la magazinul SC DARIDO BUSINESS SRL din mun. Pitești, Aleea Pieței Trivale. Profitând de faptul că angajatele - martorele O.F. și G.I.C erau ocupate să servească alți clienți, inculpatul a deschis unul din congelatoarele magazinului, a luat 4 caserole cu carne, în valoare de 31,60 lei și a ieșit din magazin fără a le plăti. A fost observat de lucrătorii de poliție din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Pitești și depistat imediat după ce a ieșit din magazin, având asupra sa bunurile sustrase .Așa rezultă din procesul-verbal de prindere în flagrant (f. 80), declarația martorei O.F. (f. 81-83), declarația martorei G.I.C.(f. 84, 85), declarația martorului V.C.N. (f. 86, 87).
Situația de fapt mai sus expusă se probează cu următoarele mijloace de probă:
procesul-verbal întocmit de polițiști cu ocazia depistării inculpatului (f. 13), declarația martorei D.E. (f. 14-16), declarația martorei I.C. (f. 17,18)
Așa cum s-a arătat în cele ce preced, audiat fiind în cursul urmăririi penale (f.99, 102, 105 - 108), inculpatul O.G.L. a recunoscut în parte săvârșirea faptelor în modalitatea sus descrisă, în fața instanței de judecată, acesta manifestând o atitudine sinceră, materializată în recunoaștere și regret, în acest sens reținând faptul că - în ședința publică din data de 15.04.2014 inculpatul a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 374 alin.4 C.p.p. respectiv solicitând ca judecata să aibă loc exclusiv în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, precizând că recunoaște și regretă săvârșirea faptei - declarație fila 120 dosar.
In ședința publică din data de 15.04.2014 instanța - raportat la dispozițiile Noului Cod penal și Noului Cod de Procedură Penală - a procedat în conformitate cu disp. art.386 C.p.p. la schimbarea încadrării juridice în ceea ce privește infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în actul de sesizare al instanței, respectiv din infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin.1 rap. art. 209 alin.1 lit.e C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p. și art.37 alin.1 lit.a C.p. în infracțiunea de furt în formă continuată prev. și ped. de art. 228 alin.1 C.p. cu aplic.art. 41 alin.2 C.p., art.37 lit.a C.p. și art.5 C.p.
Situația de fapt astfel fiind reținută instanța constată că în drept faptele inculpatului O.G.L. care în stare de recidivă postcondamnatorie, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și în loc public, la datele de 04.09.2013, 01.10.2013, 15.10.2013, 12.11.2013, 21.11.2013, 30.11.2013 și 03.12.2013 a sustras și după caz a încercat să sustragă bunuri din posesia părților vătămate SC Farm Dona 64 SRL , SC Comevtag SRL , SC Eva Medical Farm SRL, SC Praxis SRL , SC Picolo Ivona SRL , SC Darido Business SRL , întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt prev. și ped. de art. 228 alin.1 C.p. cu aplic. art. 41 alin.2 C.p.
La stabilirea și individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. și ped. de art.72 C.p., respectiv gradul de pericol social concret al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Noului Cod Penal, împrejurările și urmările faptei comise, reținând în acest sens faptul că prejudiciul a fost acoperit în mare parte prin restituire, inculpatul manifestându-și disponibilitatea cu privire la acoperirea prejudiciului cauzat părții vătămate SC Praxix SRL, persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, suferind multiple condamnări pentru săvârșirea unor infracțiuni de aceeași natură - furt calificat așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar aflată la fila 95 dosar, considerente în baza cărora se va orienta la o pedeapsă cu închisoarea, urmând a da eficiență în cauză disp. art. 374 alin.4 C.p.p. rap. art.396 alin.10 C.p.p., pedeapsă care să fie de natură a atrage atenție inculpatului asupra caracterului antisocial al faptei sale și a-l determina ca pe viitor să se abțină de la astfel de gesturi.
Parcurgând fișa de cazier judiciar a inculpatului precum și sentința penală nr. 2724/23.05.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești , definitivă prin d.p. nr. 602/R/26.09.2013 a Curții de Apel Pitești instanța constată că inculpatul O.G.L. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infr.prev. și ped. de art. 208 alin.1 - 209 alin.1 lit.e și g C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p., în cond. art. 3201 C.p.p. , cu executare în condițiile art.81 C.p. respectiv prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, fixându-se un termen de încercare de 4 ani.
Raportat la data săvârșirii faptei deduse judecății în prezenta cauză, precum și la data rămânerii definitive a sentinței penale sus menționate respectiv 26.09.2013, instanța constată că inculpatul O.G.L. a săvârșit fapta reținută în sarcina sa prin rechizitoriul nr. 7146/P/2013 înăuntrul termenului de încercare de 4 ani stabilit prin sentința penală nr. 2724/23.05.2013 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin Decizia penală nr. 602/R/26.09.2013 A Curții De Apel Pitești, în cazul acestui inculpat fiind aplicabile și dispozițiile privind recidiva postcondamnatorie prev. și ped. de art. 37 lit.a C.p.
In consecință, instanța va constata aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 83 C.p. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul în care înăuntrul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune.
Va dispune ca inculpatul O.G.L. să execute pedeapsa de 2 ani închisoare alăturat pedepsei aplicate prin prezenta sentință penală - respectiv pedeapsa de 1 an închisoare stabilită în raport de criteriile de individualizare sus reliefate, precum și disp. art. 374 alin.4 C.p.p. rap. art.396 alin.10 C.p.p.
Ca modalitate de executarea pedepsei instanța va face aplicarea în cauză a disp. art. 57 C.p. , respectiv în condiții de penitenciar, apreciind că numai astfel pedeapsa va avea consecințe asupra conduitei viitoare a condamnatului influențând mentalitatea și deprinderile acestuia, în sensul înlăturării celor antisociale prin constrângerea la care este supus condamnatul.
Constatând că prin s.p. nr. 2724/23.05.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului a perioadei reținerii și arestării preventive începând cu data de 04.04.2013 la zi, iar prin încheierea pronunțată în ședința publică din 09.07.2013 în dosarul nr. 8925/280/2013 al Curții de Apel Pitești a fost înlocuită măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, dispunându-se punerea de îndată a inculpatului, instanța urmează a face aplicarea în cauză disp. art. 72 C.p. privind deducerea perioadei sus menționate, din pedeapsa aplicată prin prezenta sentință penală; în lumina acelorași prevederi legale instanța va dispune deducerea și a perioadei în care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în prezenta cauză, începând cu data de 03.12.2013 la zi.
Având în vedere schimbarea de încadrare juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului, ca urmare a intrării în vigoare a Noului Cod Penal și aplicării dispozițiilor privind legea penală mai favorabilă, cu consecința reținerii în cauză a prevederilor art. 228 alin.1 C .p. - vizând săvârșirea infracțiunii de furt simplu, pedepsit în noua reglementare cu închisoare de la 6 luni la 3 ani alternativ cu amendă, instanța apreciază că în speță nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere inițial la luarea măsurii preventive a arestului în ceea ce -l privește pe inculpat, dar raportat la gravitatea faptei își găsesc aplicabilitatea dispozițiile prev. de art.211 C.p. rap. art.215 C.p. privind măsura controlului judiciar ce urmează a fi impus inculpatului.
Se va face aplicarea în cauză a disp. art.215 alin.1 C.p.p. potrivit cărora, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
a)să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat;
b)să informeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinței;
c)să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
În baza art. 215 alin. 2 c.p.p. pe timpul controlului judiciar impune inculpatului să respecte următoarea obligație:
-să nu depășească raza teritorială a comunei Băbana, jud. Argeș., decât cu încuviințarea prealabilă a instanței.
În baza art. 215 alin. 4 c.p.p. va desemna Postul de Poliție al com. Băbana, jud. Argeș pentru a supraveghea respectarea de către inculpat a obligațiilor impuse de către instanță
În baza art. 215 alin. 3 c.p.p., va atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Ca o consecință a reținerii în cauză a disp. art.399 alin.1 C.p.p. , privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare nr. 26044/280/2013 din 03.12.2013 emis de Judecătoria Pitești, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
In ceea ce privește latura civilă a cauzei se constată că partea vătămată SC PRAXIS SRL a învederat în cursul urmăririi penale constituirea de parte civilă în cauză cu suma de 110 lei, reprezentând despăgubiri civile, solicitare în raport de care urmează a se face în speță aplicarea disp. art. 19 C.p.p. rap. art.397 C.p.p. și art.998 - 999 Cod civil, cu consecința admiterii acțiunii civile astfel cum a fost formulată și obligarea inculpatului către această parte civilă la plata sumei de 110 lei.
Va lua act că părțile vătămate SC Farm Dona 64 SRL ,SC Comevtag SRL , SC Eva Medical Farm SRL ,SC Picolo Ivona SRL , SC Darido Business SRL nu s-au constituit în cauză părți civile.
În baza art.274 alin.1 Cpp va obliga inculpatul la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale, urmând ca suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu să fie avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Condamnă inculpatul O.G.L., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. și ped. de art. 228 alin 1 Cp., cu aplic. art.41 alin. 2 c.p.., art. 37 lit. a c.p., în condițiile art. 374 alin. 4 c.p.p. rap. art. 396 alin. 10 c.p.p., cu aplic. art. 5 c.p.
În baza art. 83 c.p. revocă suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sent. Pen. nr. 2724/23.05.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești, def. Prin dec. Pen. nr. 602/26.09.2013 a Curții de Apel Pitești și dispune executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate prin prezenta sentință penală, în total de executat 3 ani închisoare în cond. art. 57 c.p.
În baza art. 71 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a, teza a II-a și lit. b C.pen, pe durata executării pedepsei.
În baza art. 72 c.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive respectiv de la data de 04.04.2013 la data de 09.07.2013, precum și începând cu data de 03.12.2013 la zi.
În baza art. 399 alin. 1 c.p.p. rap. art.211 c.p.p., art. 215 c.p.p. dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv față de inculpatul O.G.L , cu măsura controlului judiciar.
În baza art. 215 alin. 1 c.p.p. , pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
În baza art. 215 alin. 2 c.p.p. pe timpul controlului judiciar impune inculpatului să respecte următoarea obligație:
-să nu depășească raza teritorială a comunei Băbana, jud. Argeș., decât cu încuviințarea prealabilă a instanței.
În baza art. 215 alin. 4 c.p.p. desemnează Postul de Poliție al com. Băbana, jud. Argeș pentru a supraveghea respectarea de către inculpat a obligațiilor impuse de către instanță
În baza art. 215 alin. 3 c.p.p., atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare nr. 26044/280/2013 din 03.12.2013 emis de Judecătoria Pitești, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 19 c.p.p. rap. art. 397 c.p.p. admite acțiunea civilă formulată de partea civilă SC Praxis SRL; obligă inculpatul către partea civilă la plata sumei de 110 lei, reprezentând despăgubiri civile.
Ia act că părțile vătămate SC Farm Dona 64 SRL , SC Comevtag SRL , SC Eva Medical Farm SRL , SC Picolo Ivona SRL , SC Darido Business SRL, nu s-au constituit în cauză părți civile.
În baza art.274 alin.1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale, urmând ca suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu să fie avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 15 aprilie 2014.
Președinte,
A.M.D.
Grefier
L.F