tentativă de furt calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 al. 1, art. 209 al.1 C.p. şi furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 C.p. 1968

Judecătoria PITEŞTI Sentinţă penală nr. 1612/2014 din data de 03.04.2014

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 1612/2014

Ședința publică de la 03 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G.C.V.

Grefier M.R.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești fiind reprezentat

prin procuror B.C.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpații O.I.G. și C.G.D.și pe părțile civile SC Ana Monica SRL, prin administrator S.I.V., SC Homin Com SRL prin reprezentant P.I, SC Adexim Prosper 2005 SRL prin reprezentant B.C., SC Media Press Distribution SRL prin reprezentant G.F., PFA G.S.D., având ca obiect infracțiunile de tentativă de furt calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 al. 1, art. 209 al.1 C.p. și furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 C.p. 1968.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile de fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20.03.2014, când susținerile părților și concluziile procurorului au fost consemnate în încheierea de amânare de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Prin rechizitoriul numărul 4112/P/2012 din data de 27.02.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, înregistrat pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 26.03.2013 sub număr de dosar 6497/280/2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului O.I.G. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g și i C.p. 1968 cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.p. 1968.

În cuprinsul rechizitoriului s-a reținut că în data de 28.05.2012, în jurul orei 01.00 inculpatul O.U.G. a pătruns prin efracție în punctul de lucru al SC Ana Monica SRL, unde funcționează o patiserie, prin forțarea ferestrei folosite pentru servirea clienților, cu intenția de a sustrage bunuri.

Această situație de fapt a fost reținută pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă fotografică (f. 5, 29-35), proces-verbal de examinare criminalistică a articolelor de îmbrăcăminte purtate de învinuit (f. 36), proces-verbal de depistare (f. 11), declarație martor L.A.V. (f. 13), declarație martor A.M. (f. 37), Raport de Constatare Tehnico - Științifică Traseologică nr. 74234/20.12.2012 (f. 25-28), declarații învinuit (f. 14-16, 20, 21).

S-a mai învederat în actul de inculpare faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală.

Prin rechizitoriul numărul 3934/P/2013 din data de 18.06.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, înregistrat pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 18.06.2013 sub număr de dosar 12482/280/2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului O.I.G. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g și i C.p. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 alin. 1 lit. b C.p. 1968 și în stare de libertate a inculpatului C.G.D. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g și i C.p. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. 1968.

În cuprinsul rechizitoriului s-a reținut că în noaptea de 07/08.05.2013, inculpații, prin escaladare și efracție, au pătruns în interiorul halei pieței Smârdan din mun. Pitești printr-un geam întredeschis, de unde au sustras pachete de țigări, cafea, și suma de 20 de lei, valoarea totală a bunurilor fiind 12.149 lei. Bunurile se aflau în posesia părților vătămate SC Homin Com SRL, SC Adexim Prosper 2005 SRL, SC Media Press Distribution SRL și PFA Grigore Steluța - Dana.

În ziua următoare inculpații au mers în Piața Ceair din mun. Pitești, loc în care au înstrăinat bunurile sustrase pentru suma de 1.800 de lei.

Această situație de fapt a fost reținută pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: declarație P.I., reprezentant al părții vătămate SC Homin Com SRL (f. 6, 7), declarație B.C., reprezentant al părții vătămate SC Adexim Prosper 2005 (f. 8 - 10), înscrisuri - actul care constată lipsa din gestiune a părții vătămate SC Media Press Distribution SRL (f. 11, 12), declarație martor S.L. (f. 13), declarație reprezentant parte vătămată PFA G.S. - Dana (f. 14, 15), proces-verbal de cercetare a locului faptei și planșă fotografică (f. 16-26), proces-verbal de vizionare a înregistrărilor video surprinse de camerele de supraveghere din incinta pieței, capturi de imagini și suportul optic ce conține înregistrările (f. 33-37), proces-verbal de depistare a inculpatului O.I.G. (f. 38), declarațiile inculpatului O.I.G (f. 52, 53, 56, 57, 59-63), procese-verbale de consemnare a declarațiilor orale ale inculpatului C.G.S. și declarația acestuia (f. 66-68, 70-75).

Prin încheierea de ședință din data de 05.09.2013 instanța a dispus conexarea cauzei cu nr. 12482/280/2013 la dosarul 6497/280/2013.

Inculpatul O.I.G. a fost audiat în cursul urmăririi penale desfășurate cu privire la ambele fapte (f. 14 -16, 20, 21 d.u.p. 4112/P/2012 și f. 52, 53, 56, 57, 59-63 d.u.p. 3934/P/2013), acesta recunoscând săvârșirea faptelor.

Inculpatul C.G.D. a fost audiat în cursul urmăririi penale (f. 66-68, 70-75 d.u.p. 3934/P/2013), acesta recunoscând săvârșirea faptei și detaliind împrejurările comiterii acesteia.

În cursul judecății, inculpatul C.G.D. nu s-a prezentat, încercările repetate de a fi găsit și adus în fața instanței rămânând fără efect.

Inculpatul O.I.G. a fost audiat în cursul judecății (f. 11), acesta recunoscând săvârșirea faptelor, astfel cum au fost reținute prin actele de inculpare și a solicitat ca judecarea cauzei să se realizeze conform procedurii reglementate de art. 320¹ C.p.p. 1968 în cazul recunoașterii vinovăției. Ca urmare a faptului că instanța a constatat îndeplinite condițiile pentru aplicarea procedurii speciale de judecată, în faza de judecată referitor la acest inculpat nu au fost administrate alte probe, avându-se în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care au fost însușite de către inculpat.

În cursul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu martorul Sima Laurențiu, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar la fila 113.

La dosarul cauzei au fost depuse cazierele judiciare ale inculpaților (f. 57, 102).

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 28.05.2012 în jurul orelor 01:00 inculpatul O.I.G. a pătruns în interiorul patiseriei aparținând SC Ana Monica SRL, cu punct de lucru în mun. Pitești, folosindu-se de fereastra prin intermediul căreia se servesc clienții. Acesta urmărea să sustragă bunuri din incinta magazinului aparținând aceleiași părți vătămate, accesul în interiorul acestuia din urmă efectuându-se printr-o ușă aflată în incinta patiseriei.

Forțând această ușă, inclusiv cu ajutorul piciorului, inculpatul nu a reușit să o deschidă și a hotărât să părăsească locul faptei prin același loc de acces, moment în care a fost observat de A.M.. Ulterior, inculpatul a fost depistat la câteva sute de metri de locul faptei, fiind însoțit de L.A.V.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța va avea în vedere procesul verbal de depistare (f 11 dup), din cuprinsul căruia reiese că la data de 28.05.2012 în jurul orelor 01:00, organele de poliție au fost sesizate prin intermediul Sistemului unic național pentru apeluri de urgență 112 cu privire la faptul că o persoană necunoscută a fost observată în timp ce ieșea pe geamul unui chioșc unde se comercializează produse de patiserie, situat în mun. Pitești, str. Frații Golești, jud. Argeș.

Astfel, la fața locului s-au prezentat lucrători din cadrul Secției nr. 3 Poliție Pitești, care, potrivit procesului verbal de la fila 11 dup 4112/P/2012, au identificat două persoane, respectiv inculpatul O.I.G. și numitul L.A.V.

Persoana care a sesizat organele de poliție, respectiv A.M., a fost audiată (f. 37 dup), acesta confirmând cele învederate cu ocazia sesizării, respectiv faptul că aflându-se la stația Peco Agip a observat un tânăr care ieșea pe gemulețul unui chioșc unde se vând produse de patiserie, situat în stația de autobuz Gară Sud. De asemenea a precizat că îl cunoaște din vedere pe tânărul observat, știind că este poreclit "B";.

Fiindu-i prezentat de către organele de poliție, A.M. a confirmat identitatea dintre inculpatul O.U.G. și tânărul poreclit "B";.

S-a stabilit că unitatea în care se pătrunsese prin efracție aparținea SC Ana Monica SRL, cu punct de lucru în mun. Pitești, str. Frații Golești, jud. Argeș, iar din declarația reprezentantului acesteia (f. 12 dup) rezultă că din incinta patiseriei nu a fost sustras nici un bun.

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului au fost prelevate două fragmente de urmă de încălțăminte pe ușa interioară din tâmplărie PVC, care separă încăperea destinată comercializării produselor de patiserie de încăperea învecinată, ce aparține aceleiași societăți comerciale (f. 7,8 dup).

În acest sens, în cauză a fost efectuată o constatare tehnico-științifică în scopul comparării celor două urme de încălțăminte identificate pe ușa menționată mai sus cu urmele lăsate de încălțămintea purtată de învinuitul O.I.G. la momentul depistării sale de către organele de poliție. Astfel, Raportul de Constatare Tehnico - Științifică Traseologică nr. 74234/20.12.2012 (f. 26-28 dup) a concluzionat că fragmentele de urmă de încălțăminte ridicate prin fotografiere directă cu ocazia cercetării la fața locului în cauza privind tentativa de furt reclamată la data de 28.05.2012 din SC ANA MONICA SRL au fost create probabil de tocul pentru piciorul stâng al încălțămintei purtate la data de 28.05.2012 de numitul O.I.G..

Acest raport se coroborează cu declarația martorului A.M., precum și cu declarația inculpatului, care cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală (f. 47 dup), a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că a pătruns în interiorul patiseriei pentru a reuși apoi să intre în incinta magazinului, care aparține aceleiași părți vătămate.

La data de 08.05.2013, în jurul orei 01:00 inculpații O.I.G. și C.G.D.au luat hotărârea de a sustrage bunuri din incinta Pieții Smârdan din Pitești.

În acest sens, inculpații s-au deplasat în zona Pieței Smârdan și au pătruns în interiorul acesteia printr-un geam întredeschis.

Inculpatul O.I.G. a fost ajutat să escaladeze peretele din tâmplărie PVC de la punctul de lucru al părții vătămate SC Homin Com SRL. Din acest loc inculpatul a sustras aproximativ 25 de pachete de cafea și suma de 20 lei, bunuri pe care le-a pus în pungi și le-a înmânat inculpatului C.G.D. peste peretele punctului de lucru.

Ulterior, folosindu-se de același mod de operare, inculpatul O.I.G. a escaladat peretele din tâmplărie PVC, pătrunzând în punctul de lucru al părții vătămate SC Adexim Prosper 2005 SRL, de unde a sustras mai multe pachete de cafea, pe care le-a pus de asemenea în pungi și le-a înmânat peste perete inculpatului C.G.D..

În continuare inculpații au sustras dintr-un magazin aflat în centrul pieței mai multe pachete de cafea ce aparțineau părții vătămate PFA G.S. - D.

Observând un chioșc de ziare aparținând SC Media Press Distribution SRL, care era asigurat cu un lacăt, inculpații au hotărât să pătrundă pentru a sustrage alte bunuri. În aceste condiții O.I.G. a escaladat din nou peretele magazinului aparținând SC Homin Com SRL de unde a sustras un topor cu ajutorul căruia a lovit lacătul ce asigura chioșcul de ziare, acesta cedând.

Astfel, din incinta acestui chioșc de ziare au sustras 897 de pachete de țigări de diferite mărci, în valoare de 11.379,10 lei, pe care le-au pus într-un sac.

Inculpații O.I.G. și C.G.D. au părăsit incinta pieței pe ușa principală de acces, care era asigurată pe interior doar cu un sac de rafie. Bunurile sustrase, introduse în pungi și saci, au fost depozitate de cei doi în niște tufișuri din apropierea pieței, după care inculpații și-au petrecut noaptea într-o scară de bloc din centrul mun. Pitești.

A doua zi, în data de 08.05.2013, inculpații O.I.G. și C.G.D. s-au deplasat în Piața Ceair din mun. Pitești, unde au vândut toate bunurile unor persoane de etnie romă, rămase neidentificate, contra sumei de 1800 lei, pe care au împărțit-o în mod egal.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța va avea în vedere declarațiile inculpaților (f. 61-68) din cursul urmăririi penale, care se coroborează în totalitate.

De asemenea, trebuie reținut și procesul verbal de vizionare a înregistrărilor video (f. 33), coroborat cu declarația inculpatului O., reieșind faptul că acesta în noaptea de 07/08.05.2013 s-a aflat cu inculpatul C.G.D.Dorel în incinta Pieței Smârdan din Pitești, având în mână o plasă de culoare neagră.

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, instanța reține că încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul O.I.C. potrivit noului cod penal, în condițiile aplicării globale a legii penale mai favorabile ar fi următoarea: patru infracțiuni de furt calificat prevăzute de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p. și o tentativă de furt calificat prevăzută de art. 32 C.p. raportat la art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p. și art. 41 alin. 1 coroborat cu art. 43 alin. 5 C.p.

Încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul C.G.D. potrivit noului cod penal, în condițiile aplicării globale a legii penale mai favorabile ar fi următoarea: patru infracțiuni de furt calificat prevăzute de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p. toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

În aceste condiții, se observă că vechiul cod penal califica activitatea infracțională a inculpaților, referitor la fapta din noaptea de 07/08.05.2013 ca fiind o unitate legală de infracțiuni, în condițiile în care noul cod penal califică aceeași activitate ca fiind un concurs de infracțiuni.

Mai mult decât atât instanța reține și faptul că nu se poate disocia instituția unității legale de infracțiune, reprezentată de infracțiunea continuată, de încadrarea juridică dată faptelor, deoarece aceasta are repercusiuni directe asupra încadrării juridice în ansamblu, respectiv reținerea anumite forme calificate atrase de anumite acte materiale.

Sub acest aspect, instanța concluzionează că încadrarea juridică potrivit legii vechi este favorabilă inculpaților, tratamentul sancționator al recidivei, al infracțiunii continuate și al concursului de infracțiuni fiind mai favorabil potrivit acestei legi.

De asemenea, instanța va admite cererea de schimbare a încadrării juridice în sensul de a nu mai fi reținută în sarcina inculpaților elementul circumstanțial agravant prevăzut de art. 209 alin. 1 lit. a C.p. 1968, constând în săvârșirea infracțiunii de furt de două persoane, deoarece această formă a fost înlăturată de noua reglementare.

Astfel, în drept, fapta inculpatului O.U.G., care, în noaptea de 07/08.05.2013, împreună cu inculpatul C.G.D., prin escaladare și efracție a pătruns în interiorul halei pieței Smârdan din mun. Pitești printr-un geam întredeschis, de unde a sustras mai multe bunuri ce se aflau în posesia părților vătămate SC HOMIN COM SRL, SC ADEXIM PROSPER 2005 SRL, SC MEDIA PRESS DISTRIBUTION SRL și PFA G.S. - D, iar în data de 28.05.2012, a luat hotărârea de a pătrunde prin efracție în punctul de lucru al SC Ana Monica SRL, unde funcționează o patiserie, prin forțarea ferestrei folosite pentru servirea clienților, pentru a sustrage bunuri, hotărâre ce nu și-a produs efectul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. g și i C.p. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 alin. 1 lit. b C.p. 1968 (actele materiale din data de 07/08.05.2013) și tentativă de furt calificat prevăzut de art. 20 C.p. 1968 raportat la art. 208 alin. 1 combinat cu art. 209 alin. 1 lit. g și i C.p. 1968 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.p. 1968 (fapta din data de 28.05.2012), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.p. din 1968 și art. 5 N.C.p.

Sub aspectul laturii obiective, există o acțiune de luare a unui bun din detenția posesorului legal, fără consimțământul acestuia, producându-se rezultatul prevăzut de lege, respectiv o micșorare a patrimoniului părții vătămate, între acțiune și urmarea socialmente periculoasă existând un raport de cauzalitate directă. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, urmărind producerea rezultatului păgubitor, existând și scopul însușirii pe nedrept a bunurilor sustrase.

Totodată, referitor la tentativa de furt calificat, există o hotărâre a inculpatului O.I.G. de a pătrunde prin efracție în incinta unui magazin pentru a sustrage anumite bunuri, hotărârea fiind întreruptă de neputința acestuia de a deschide ușa de acces, aspect independent de voința sa. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, urmărind producerea rezultatului păgubitor, existând și scopul însușirii pe nedrept a bunurilor sustrase.

Ambele fapte au fost comise în forma calificată prev. de art. 209 al. 1 lit. g și i C.p. 1968, respectiv în timpul nopții și prin efracție și escaladare.

Cu privire la inculpatul C.G.D., fapta acestuia care, în noaptea de 07/08.05.2013, împreună cu inculpatul O.I.G. prin escaladare și efracție a pătruns în interiorul halei pieței Smârdan din mun. Pitești printr-un geam întredeschis, de unde a sustras mai multe bunuri ce se aflau în posesia părților vătămate SC HOMIN COM SRL, SC ADEXIM PROSPER 2005 SRL, SC MEDIA PRESS DISTRIBUTION SRL și PFA G.S.D. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. g și i C.p. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. 1968 și art. 5 N.C.p. (actele materiale din data de 07/08.05.2013).

Sub aspectul laturii obiective, există o acțiune de luare a unui bun din detenția posesorului legal, fără consimțământul acestuia, producându-se rezultatul prevăzut de lege, respectiv o micșorare a patrimoniului părții vătămate, între acțiune și urmarea socialmente periculoasă existând un raport de cauzalitate directă. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, urmărind producerea rezultatului păgubitor, existând și scopul însușirii pe nedrept a bunurilor sustrase.

La individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, instanța va reține dispozițiile art. 52 Cp, referitoare la scopul pedepsei, precum și criteriile prev. de art. 72 C. pen, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, gradul de pericol social al faptei raportat la modul si mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și urmarea produsă, precum și persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, urmând a reține și aplicabilitatea art. 396 alin. 10 N.C.p.p. privitor la inculpatul O.I.G..

Instanța va avea în vedere că este vorba de o faptă contra patrimoniului, pentru săvârșirea căreia nu au fost folosite instrumente speciale care însă a implicat, pentru atingerea scopului, distrugerea anumitor elemente de asigurare. Mai mult, faptele au fost săvârșite în timpul nopții, prin folosirea avantajelor oferite de întuneric și de faptul că majoritatea persoanelor dorm în acel interval orar ceea ce conferă inculpatului un grad mai ridicat de pericol.

Cu privire la circumstanțele de ordin personal, urmează a se avea în vedere, cu privire la inculpatul O.I.G. acesta are numeroase antecedente penale, fiind condamnat în mai multe rânduri, începând cu anul 2004, ultima oară prin sentința penală nr. 318/2009 a Jud. Pitești, definitivă prin Decizia Penală nr. 457/2009 a Curții de apel Pitești, la pedeapsa de 3 ani închisoare, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 23.05.2011, cu un rest de 153 de zile închisoare, rest care era împlinit la data săvârșirii noii infracțiuni.

Față de acestea, constatând că inculpatul după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni a săvârșit, cu intenție, o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, instanța reține că infracțiunea dedusă judecății a fost comisă în condițiile prevăzute de art. 37 alin. 1 lit. b C.p. 1968, respectiv în stare de recidivă postexecutorie.

Raportat la toate criteriile de individualizare a pedepsei analizate mai sus, atât cele privind fapta cât și cele personale ale inculpatului O.I.G., instanța va aplica acestuia o câte o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum situat peste minimul special, astfel cum a fost stabilit în urma reținerii art. 396 alin. 10 C.p.p.

Reținând că ambele infracțiuni au fost săvârșite înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanța constată existența concursului de infracțiuni conform art. 33 lit. a Cp astfel că va contopi cele două pedepse aplicate prin prezenta, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea.

În baza art. 72 alin. 1 N.C.p. instanța va deduce din pedeapsa rezultantă durata reținerii din data de 23.05.2013 și a arestării preventive din data de 24.05.2013 la zi.

Instanța constată faptul că inculpatul este și în prezent arestat preventiv. Analizând această măsură, instanța va avea în vedere că în cauză a reținut existența unor probe din care reiese cu certitudine săvârșirea infracțiunilor de către inculpat, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 223 Cpp vizând săvârșirea unei fapte de natură penală. De asemenea, instanța consideră că pericolul concret pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică subzistă și la acest moment ținând cont de criteriile analizate la momentul dispunerii executării pedepsei și în special de circumstanțele de ordin personal, respectiv numeroasele antecedente penale care demonstrează obișnuința săvârșirii de infracțiuni, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 223 alin. 2 C.p.p. Față de acestea, constatând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, în baza art. 399 C.p.p. instanța va dispune menținerea acesteia cu privire la inculpatul O.I.G..

Ca urmare a aplicării unei pedepse cu închisoarea, în baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului Penal raportat la art. 71 alin. 1 și 2 C.p instanța va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p. 1968 pe durata executării pedepsei principale.

În ceea ce-l privește pe inculpatul C., conform fișei de cazier, acesta nu are antecedente penale.

Instanța reține și faptul că acesta a avut o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi penale, sens în care, privitor la acesta va reține existența circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c teza a II-a C.p. 1968, urmând a fi luate în calcul la stabilirea pedepsei dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. c C.p. 1968

Raportat la toate criteriile de individualizare a pedepsei analizate mai sus, atât cele privind fapta cât și cele personale ale inculpatului, instanța va aplica acestuia o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum situat sub minimul special, respectiv 1 an închisoare.

Ca urmare a aplicării unei pedepse cu închisoarea, în baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului Penal raportat la art. 71 alin. 1 și 2 C.p instanța va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p. 1968 pe durata executării pedepsei principale.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile aplicării instituției suspendării condiționate a executării pedepsei.

Astfel, prioritar, trebuie menționat că această modalitate de executare a pedepsei poate fi aplicată în condițiile art. 5 N.C.p., fiind favorabilă inculpatului, prin raportare la corespondentul acestei modalități de executare din Noul Cod penal (amânarea aplicării pedepsei), datorită efectelor sale, respectiv lipsa supravegherii pe durata termenului de încercare.

În acest context, instanța observă că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. 1 lit. a, b și c C.p. 1968, pedeapsa aplicată este de 1 an închisoare, inculpatul nu are antecedente penale, iar scopul pedepsei închisorii poate fi atins și fără executarea acesteia, apreciere ce are la bază și faptul că inculpatul se află la prima încălcare a legii penale și a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal.

Instanța va stabili un termen de încercare de 3 ani conform art. 82 C.p. 1968.

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 Cod penal 1968, cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune, sau dacă cu rea credință nu execută obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. 1968 va dispune suspendarea pe durata termenului de încercare și a executării pedepsei accesorii mai sus menționate.

Instanța apreciază că dispozițiile art. 71 alin. 5 C.p. 1969, deși sunt cuprinse în secțiunea privind pedepsele accesorii, vizează în concret modalitatea de individualizare a executării constând în suspendarea pedepsei sub supraveghere sau suspendarea condiționată a pedepsei.

Pe latura civilă, instanța va lua act că partea vătămată SC Homin Com SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Având în vedere art. 5 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod Civil, instanța constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod Civil, deoarece faptele au fost săvârșită anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil.

Instanța reține că partea vătămată SC ADEXIM PROSPER 2005 SRL prin reprezentant B.C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 70 lei, reprezentând valoarea bunurilor sustrase. (f. 10 dup 3934/P/2013), partea vătămată SC MEDIA PRESS DISTRIBUTION SRL prin reprezentant G.F. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 11.379,10 lei, reprezentând valoarea bunurilor sustrase. (f. 11 dup 3934/P/2013), iar partea vătămată PFA G.F.D. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 500 lei, reprezentând valoarea bunurilor sustrase. (f. 15 revers dup 3934/P/2013)

De asemenea partea vătămată SC ANA MONICA SRL, prin administrator S.I.V., s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 100, reprezentând despăgubiri pentru distrugerile provocate la fereastra forțată. (f. 12 dup. 4112/P/2012).

Referitor la valoarea bunurilor sustrase, instanța apreciază că sumele solicitate cu titlu de despăgubiri materiale de către părțile civile SC Adexim Prosper 2005 SRL, PFA Grigore Steluța și SC Ana Monica SRL sunt rezonabile.

De asemenea suma solicitată de partea civilă SC Media Press Distribution SRL a fost dovedită prin înscrisul existent la fila 12 dup 3934/P/2013.

Considerând toate aceste daune dovedite, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, existând o faptă ilicită (sustragerea bunurilor), săvârșită cu vinovăție (intenție directă), care prin legătură directă de cauzalitate a produs un prejudiciu cert.

În consecință, în temeiul art. 397 alin.1 și 25 N.C.p.p. raportat la art. 1357, 1382 și 1385 C.Civ. va admite acțiunea civilă formulată de părțile civile SC Adexim Prosper 2005 SRL, SC Media Press Distribution SRL și PFA G.S.D. și va obliga inculpații O.I.G. și C.G.D., la plata în solidar către părțile civile, a următoarelor sume, reprezentând prejudiciu material:

- 70 de lei către partea civilă SC Adexim Prosper 2005 SRL;

- 11.379,10 lei către partea civilă SC Media Press Distribution SRL;

- 500 de lei către partea civilă PFA G.S..

De asemenea, în temeiul art. 397 alin.1 și 25 N.C.p.p. raportat la art. 1357 și 1385 C.Civ. va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă SC Ana Monica SRL împotriva inculpatului O.I.G. și îl obligă pe acesta la plata către partea civilă a sumei de 100 de lei, reprezentând prejudiciu material.

În temeiul art. 274 alin 1 și 2 N.C.p.p. instanța va obliga pe inculpatul O.I.G. să achite către stat suma de 800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 500 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. De asemenea în baza art. 274 alin 1 și 2 N.C.p.p. va obliga pe inculpatul C.G.D. să achite către stat suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale.

Cheltuielile judiciare constând în onorariul avocaților din oficiu în sumă de 1100 de lei (600 de lei onorariul avocatului din oficiu din cursul urmăririi penale - delegație 2608/27.05.2013 - 200 de lei, 2525/24.05.2013 - 400 de lei și 500 de lei onorariul avocatului din oficiu din cursul judecății, respectiv delegație nr. 3522/27.08.2013 - 200 lei, 3188/16.07.2013 - 200 de lei, 2963/09.06.2013 - parțial -100 de lei), vor rămâne în sarcina statului conform art. 274 alin. 1 teza finală N.C.p.p. și se vor plăti din fondurile speciale ale Ministerului Justiției

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

I. În temeiul art. 386 N.C.p.p. admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești referitor la faptele pentru care inculpatul O.I.G. a fost trimis în judecată.

Conform art. 386 N.C.p.p. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul O.I.G. a fost trimis în judecată din infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.p. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 alin. 1 lit. b C.p. 1968 (actele materiale din data de 07/08.05.2013) și tentativă de furt calificat prevăzut de art. 20 C.p. 1968 raportat la art. 208 alin. 1 combinat cu art. 209 alin. 1 lit. g și i C.p. 1968 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.p. 1968 (fapta din data de 28.05.2012), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.p. din 1968 în infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. g și i C.p. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 alin. 1 lit. b C.p. 1968 (actele materiale din data de 07/08.05.2013) și tentativă de furt calificat prevăzut de art. 20 C.p. 1968 raportat la art. 208 alin. 1 combinat cu art. 209 alin. 1 lit. g și i C.p. 1968 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.p. 1968 (fapta din data de 28.05.2012), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.p. din 1968 și art. 5 N.C.p.

Condamnă pe inculpatul O.I.G. LA pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. g și i C.p. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 37 alin. 1 lit. b C.p. 1968 și art. 39 alin. 4 C.p. 1968 în condițiile art. 396 alin. 10 N.C.p.p. și art. 5 alin. 1 N.C.p. (actele materiale din data de 07/08.05.2013), părțile vătămate fiind SC Homin Com SRL, SC Adexim Prosper 2005 SRL, SC Media Press Distribution SRL și PFA G.S..

Condamnă pe inculpatul O.I.G. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat prevăzută de art. 20 C.p. 1968 raportat la art. 208 alin. 1 combinat cu art. 209 alin. 1 lit. g și i C.p. 1968 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.p. 1968 și art. 39 alin. 4 C.p. 1968 în condițiile art. 396 alin. 10 N.C.p.p. și art. 5 alin. 1 N.C.p. (fapta din data de 28.05.2012), partea vătămată fiind SC Ana Monica SRL.

În temeiul art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b C.p. 1968 contopește pedepsele aplicate, respectiv 3 ani închisoare și 1 an închisoare, inculpatul O.I.G. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Pedeapsa va fi executată în condițiile art. 60 N.C.p.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului Penal raportat la art. 71 alin. 1 și 2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p. 1968.

Conform art. 399 alin. 1 N.C.p.p. menține măsura arestării preventive față de inculpatul O.I.G..

În baza art. 72 alin. 1 N.C.p. compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii din data de 23.05.2013 și a arestării preventive din data de 24.05.2013 la zi.

II. În temeiul art. 386 N.C.p.p. admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești referitor la faptele pentru care inculpatul C.G.D. a fost trimis în judecată.

Conform art. 386 N.C.p.p. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul C.G.D. a fost trimis în judecată din infracțiunea de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.p. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. 1968 (actele materiale din data de 07/08.05.2013) în infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. g și i C.p. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. 1968 (actele materiale din data de 07/08.05.2013) cu aplicarea art. 5 N.C.p.

Condamnă pe inculpatul C.G.D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. g și i C.p. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 5 alin. 1 N.C.p. (actele materiale din data de 07/08.05.2013), părțile vătămate fiind SC Homin Com SRL, SC Adexim Prosper 2005 SRL, SC Media Press Distribution SRL și PFA G.S..

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului Penal raportat la art. 71 alin. 1 și 2 C.p. 1968 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p. 1968

În baza art. 5 alin. 1 N.c.p. combinat cu art. 81 C.p. 1968 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare și fixează termenul de încercare de 3 ani conform art. 82 C.p. 1968.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C.p. 1968.

În baza art. 71 alin. 5 C.p. 1968 dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p. 1968.

În temeiul art. 397 alin.1 și 25 N.C.p.p. raportat la art. 1357, 1382 și 1385 C.Civ. admite acțiunea civilă formulată de părțile civile SC Adexim Prosper 2005 SRL, SC Media Press Distribution SRL și PFA G.S. și obligă inculpații O.I.G. și C.G.D., la plata în solidar către părțile civile, a următoarelor sume, reprezentând prejudiciu material:

- 70 de lei către partea civilă SC Adexim Prosper 2005 SRL;

- 11.379,10 lei către partea civilă SC Media Press Distribution SRL;

- 500 de lei către partea civilă PFA G.S..

În temeiul art. 397 alin.1 și 25 N.C.p.p. raportat la art. 1357 și 1385 C.Civ. admite acțiunea civilă formulată de partea civilă SC Ana Monica SRL împotriva inculpatului O.I.G. și îl obligă pe acesta la plata către partea civilă a sumei de 100 de lei, reprezentând prejudiciu material.

Ia act că partea vătămată SC Homin Com SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 274 alin 1 și 2 N.C.p.p. obligă pe inculpatul O.I.G. să achite către stat suma de 800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 500 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale.

În temeiul art. 274 alin 1 și 2 N.C.p.p. obligă pe inculpatul C.G.D. să achite către stat suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale.

Cheltuielile judiciare constând în onorariul avocaților din oficiu în sumă de 1100 de lei (600 de lei onorariul avocatului din oficiu din cursul urmăririi penale - delegație 2608/27.05.2013 - 200 de lei, 2525/24.05.2013 - 400 de lei și 500 de lei onorariul avocatului din oficiu din cursul judecății, respectiv delegație nr. 3522/27.08.2013 - 200 lei, 3188/16.07.2013 - 200 de lei, 2963/09.06.2013 - parțial -100 de lei), vor rămâne în sarcina statului conform art. 274 alin. 1 teza finală N.C.p.p. și se vor plăti din fondurile speciale ale Ministerului Justiției

Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei.

Pronunțată în ședința publică de la 03 aprilie 2014.

Președinte,

C.G.V.

Grefier,

M.R

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre tentativă de furt calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 al. 1, art. 209 al.1 C.p. şi furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 C.p. 1968