Obiectul contestatiei la executare. Schimbarea încadrării juridice a faptei. Inadmisibilitate
Comentarii |
|
C. proc. pen., art.461
Contestaţia la executare reprezintă un mijloc jurisdicţional de rezolvare a incidentelor survenite în cursul executării pedepselor. Este indiscutabil ca pe această cale să se schimbe încadrarea juridică dată faptei prin hotărâre definitivă sau să se individualizeze pedeapsa, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.
C.A. Bucureşti, Secţia I penală, decizia nr. 7 din 15 ianuarie 20031), www.just.ro
Prin sentinţa penală nr. 1023/29.10.2002 a Tribunalului Bucureşti Secţia II Penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnata F.G.E.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că petenta, în cererea sa, a solicitat anularea mandatului de executare, emis în baza sentinţei penale nr. 253/10.05.1999 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, arătând că nu este vinovată de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnată.
In precizarea făcută la instanţa de fond, la unul dintre termenele de judecată, condamnata a solicitat rejudecarea cauzei, întrucât pedeapsa aplicată este prea mare şi instanţa de recurs a făcut o greşită încadrare juridică a faptei, corectă fiind încadrarea instanţei de fond. Tribunalul Bucureşti - Secţia II Penală analizând actele dosarului, a reţinut că prin sentinţa penală nr. 235/10.05.1999 a Tribunalului Bucureşti - Secţia II Penală, petenta a fost condamnată la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la
art. 211 alin. (1), lit. a), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
Prin decizia penală nr. 498/3.11.1999 a C.A. Bucureşti - Secţia I penală, s-a admis apelul inculpatei, a fost desfiinţată parţial sentinţa penală şi, rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei, în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 208-209 lit. a), f) C. pen., în baza căruia a fost condamnată petenta la 1 an şi 10 luni închisoare, cu aplicarea art. 64 şi 71 C. pen.
Prin decizia penală nr. 971/23.02.2001 a Curţii Supreme de Justiţie, a fost admis recursul Parchetului de pe lângă C.A. Bucureşti, desfiinţată decizia penală nr. 498/1999 şi menţinută soluţia instanţei de
fond. împotriva acestei decizii petenta a formulat cerere de revizuire, care a fost respinsă prin sentinţa penală nr. 799/05.09.2002 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a Il-a penală.
Examinând contestaţia formulată de condamnată, astfel cum a fost modificată, Tribunalul a constatat că este inadmisibilă. Astfel, faţă de natura contestaţiei la executare, care este un procedeu jurisdicţional de rezolvare a plângerilor împotriva actclor de executare şi nu a hotărârii, precum şi faţă de cazurile limitativ şi expres prevăzute de lege, în care se poate face contestaţie la executare, tribunalul a apreciat că motivele invocate de către petentă nu se regăsesc în cele reglementate de dispoziţiile art. 461 C. proc. pen.
De asemenea, s-a arătat că, după rămânerea definitivă a hotărârii (23.02.2001) nu a intervenit o lege care să prevadă o pedeapsă mai uşoară pentru infracţiunea de tâlhărie, care să facă aplicarea art. 15
C. pen. împotriva acestei sentinţe, a declarat apel contestatoarea, reiterând motivaţia contestaţiei la executare formulată la prima instanţă. Apelul este nefondat, întrucât motivele invocate de către apelantă nu se regăsesc în dispoziţiile art. 461 C. proc. pen., fiind inadmisibil ca pe această cale să se schimbe încadrarea juridică dată faptei prin hotărâre definitivă, sau să se individualizeze pedeapsa, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.
De asemenea, nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 15 C. pen., atât timp cât după rămânerea definitivă a hotărârii nu a intervenit o lege care să prevadă o pedeapsă mai uşoară pentru infracţiunea de tâlhărie.