Probe care nu pot fi administrate în cadrul contestatiei la executare
| Comentarii |
|
C. pen., art. 15, art. 146 C. proc. pen., art. 461
în cadrul contestaţiei la executare nu pot fi administrate probe care tind să pună în discuţie ceea ce s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, printr-o hotărâre definitivă.
C.A. Bucureşti, Secţia I penală decizia nr. 166 din 26 martie 2003, www.just.ro
Prin sentinţa penală nr. 88 din 30 ianuarie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a Il-a penală, s-a respins - ca nefondată -contestaţia la executare formulată de petentul S.I., cu obligarea pctcntului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele. Prin contestaţia la executare, formulată de petentul S.I. a solicitat reducerea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 89 din 10 februarie 2000, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 207/2000, prin care s-au modificat dispoziţiile art. 146 C. pen., potrivit cu care, prin „consecinţe deosebit de grave” se înţelege o pagubă mai mare de 1 miliard lei.
Analizând contestaţia formulată, tribunalul a constatat că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente: Este de observat că pedeapsa de 10 ani închisoare pe care petentul solicită a fi redusă, face parte dintr-o altă pedeapsă rezultantă, la care s-a ajuns în urma unei cereri de contopire, această pedeapsă intrând în puterea lucrului judecat. De asemenea, potrivit art. 15 C. pen., care reglementează aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei”.
Tribunalul a apreciat că sancţiunea aplicată inculpatului, în raport cu pericolul social al faptei săvârşite (21 de furturi din autoturisme) a fost corect aplicată, iar pedeapsa aplicată nu depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel con-
testatorul S.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. In motivarea apelului, s-a invocat faptul că urmărirea penală s-a efectuat nelegal, fiind depuse la dosar unele declaraţii pe care nu le-a scris el, fapt pentru care solicita efectuarea unei expertize grafologice. A mai arătat că nu are antecedente penale, că familia sa nu are nici un sprijin material şi a solicitat reducerea pedepsei.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, în raport de temeiurile invocate de apelant, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a apreciat apelul ca fiind nefondat pentru următoarele aspecte:
La argumentul reţinut de instanţa de fond, se adaugă şi considerentele deduse din existenţa şi a celeilalte infracţiuni sancţionată prin aceeaşi sentinţă, precum şi a încă trei condamnări definitive pentru acelaşi gen de fapte (aspecte care vădesc specializarea şi periculozitatea infractorului), precum şi din perioada scurtă de executare a pedepsei.
Nu au fost identificate nici motive de desfiinţare a sentinţei, care să poată fi luate în considerare din oficiu. Concluzionând, Curtea a apreciat sentinţa apelată ca legală şi temeinică, iar criticile aduse ca nefondate.
Cu privire la cererea de efectuare a unei expertize grafologice (depusă cu ocazia judecăţii apelului), având ca obiectiv verificarea anumitor declaraţii ale apelantului din faza de urmărire penală, Curtea a considerat că, dată fiind natura specifică a contestaţiei la executare, aceasta nu poate fi primită, întrucât prin această cale procesuală nu pot fi administrate probe care tind să pună în discuţie ceea ce s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, printr-o hotărâre definitivă.
Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea recursului condam-
natului prin decizia penală nr. 3290/4.07.2004 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
