Obligarea inculpatului la acoperirea prejudiciului cauzat terţului colateral în cazul în care inculpatul s-a împăcat cu partea vătămată

Chiar dacă între inculpat şi partea vătămată a intervenit împăcarea inculpatul este răspunzător atât de prejudiciul cauzat prin fapta sa victimelor directe, cât şi colateralilor, cum este cazul unităţii sanitare din speţa de faţă.

Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 1090 din 18 octombrie 2011

Prin sentința penală nr. 1364/30.06.2011, pronunțată de Judecătoria Pitești, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) teza a II-a C.proc.pen. coroborat cu art. 132 și art. 184 alin. (6) C.pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului F.A., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C.pen. față de partea vătămată B.M.

Au fost lăsate nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile civile Spitalul Județean Argeș și Spitalul Clinic de Urgență București.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, între inculpatul F.A. și partea vătămată B.M. a intervenit împăcarea, pentru infracțiunea imputată primului și anume, că în data de 27 mai 2009, inculpatul a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a celei de-a doua, care a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 90 zile îngrijiri medicale.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs partea civilă Spitalul Județean Argeș, care a criticat-o pentru nelegalitate sub aspectul omisiunii obligării inculpatului la plata sumei de 69,84 lei, reprezentând cheltuieli aferente spitalizării părții vătămate.

Prin decizia penală nr. 1090/R/18.10.2011, în complet majoritar, Curtea a admis recursul declarat de partea civilă Spitalul Județean Argeș.

A casat în parte sentința penală.

A admis acțiunea civilă promovată de Spitalul Județean de Urgență Pitești și obligă pe inculpat să-i plătească acestei părți civile suma de 69,84 lei, cheltuieli de spitalizare.

A menținut restul dispozițiilor sentinței penale.

Hotărârea instanței de recurs se întemeiază pe următoarele argumente:

Se observă că prima instanță, în mod greșit, cu ignorarea dispozițiilor art. 346 alin. (1) C.proc.pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

Dispozițiile procesuale penale amintite anterior, obligă pe judecător, în cazul în care dispune încetarea procesului penal, să se pronunțe și asupra acțiunii civile.

Singura excepție o constituie încetarea procesului penal conform art.10 lit. f) și j) C.proc.pen., sau retragerea plângerii, ceea ce nu este cazul în speță.

Cu alte cuvinte, textul de lege mai sus indicat, impunea instanței soluționarea laturii civile ce se referă la pretențiile civile formulate de partea civilă Spitalul Județean Argeș.

Chiar dacă acțiunea inculpatului nu a vizat această unitate sanitară, prima instanță trebuia să analizeze și temeinicia pretențiilor civile avansate de orice persoană care prin săvârșirea infracțiunii de către inculpat a suferit, colateral, o pagubă.

Spitalizarea părții vătămate B.M. la Spitalul Județean Argeș a generat cheltuieli în cuantum de 69,84 lei.

Paguba trebuie să fie acoperită de către inculpat, chiar și în ipoteza în care, între acesta și partea vătămată, a intervenit împăcarea.

Acoperirea prejudiciului este justificată de dispozițiile art. 1349 C.civ., potrivit cărora orice persoană este răspunzătoare de prejudiciul produs prin fapta sa.

Aceasta înseamnă că, inculpatul este răspunzător atât de prejudiciul cauzat prin fapta sa victimelor directe, cât și colateralilor, cum este cazul unității sanitare din speța de față.

Opinia separată a deciziei a fost în sensul respingerii recursului ca nefondat, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 132 C.pen., împăcarea părților, în cazurile prevăzute de lege, înlătură răspunderea penală și stinge și acțiunea civilă.

Ca urmare acestui text de lege, pretențiile civile ridicate în cadrul procesului penal nu mai pot fi avute în vedere decât pe calea unei acțiuni separate la instanța civilă.

(Judecător Marius Gabriel Săndulescu)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Obligarea inculpatului la acoperirea prejudiciului cauzat terţului colateral în cazul în care inculpatul s-a împăcat cu partea vătămată