Omor calificat. Provocarea. Condiţii privind reţinerea acestei circumstanţe atenuante legale
| Comentarii |
|
Simplele reproşuri şi chiar o atitudine ofensivă a victimei, dar lipsită de elemente certe de agresiune, nu pot fi asimilate şi nu se circumscriu noţiunii de provocare în sensul prevăzut de art. 73 lit. b) C.pen. Aceste gesturi nu pot fi considerate acţiuni ilicite grave aşa cum le denumeşte textul de lege menţionat, şi nu sunt apte să provoace o puternică tulburare sau emoţie inculpatului, o surescitare nervoasă care să îi răpească acestuia posibilitatea de control al acţiunilor sale.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 95 din 1 noiembrie 2010
Prin sentința penală nr. 258/27.07.2010, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în baza dispozițiilor art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C.pen., a fost condamnat inculpatul S.C., la o pedeapsă de 20 ani închisoare.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Dâmbovița a reținut că, la data de 31.03.2010, în timp ce se afla pe o stradă din Cartierul Bela, orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul S.C. i-a aplicat victimei M.C. mai multe lovituri cu cuțitul, provocându-i leziuni ce au determinat la scurt timp decesul acesteia.
Raportul de constatare medico-legală nr. 62/A/02.04.2010 a relevat că moartea numitului M.C. a fost violentă, fiind cauzată de șocul hemoragic consecința unei hemoragii masive mixte (internă și externă), urmare a mai multor plăgi tăiate-înțepate, dintre care una penetrantă în zona toracelui, cu interesarea peretelui posterior a ambilor ventriculi și a septului interventricular.
Prin același document s-a constatat că leziunile s-au putut produce prin lovire repetată cu un corp tăietor, înțepător (cuțit, briceag), cu lățimea maximă a lamei de 2-2,5 cm și lungimea minimă de 7,5 cm, între acestea și decesul victimei existând o legătură de cauzalitate directă, necondiționată.
împrejurările, modalitatea în care a fost comisă fapta și mecanismul de producere a agresiunii, s-au stabilit cu ajutorul martorilor aflați la fața locului sau în apropierea locului în care s-a săvârșit fapta.
împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul S.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul nu a fost motivat în scris, iar în concluziile dezvoltate oral în fața instanței prin apărătorul desemnat din oficiu, apelantul inculpat a arată că motivul de apel îl reprezintă pedeapsa aplicată, pe care o consideră greșit individualizată, față de modalitatea producerii acestei fapte, persoana inculpatului, împrejurarea că este infractor primar, a recunoscut fapta comisă, iar partea vătămată este cea care a provocat altercația. Inculpatul a apreciat că se impune reținerea în favoarea sa a dispozițiile art. 73 lit. b) C.pen. și a solicitat instanței admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, iar pe fond, reducerea pedepsei într-un cuantum mai mic.
Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (1) și (2) C.proc.pen., a constatat că apelul declarat este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, relativ la situația de fapt, Curtea a observat că atât organul de urmărire penală, cât și instanța de fond au reținut în mod corect și complet împrejurările în care s-a săvârșit fapta și au realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză, în cele două faze ale procesului penal, din care rezultă atât existența faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție în forma cerută de lege.
La stabilirea acestei stări de fapt au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare a locului faptei, proces-verbal de căutare corp delict, raportul medico-legal de necropsie nr. 62/A/02.04.2010, declarațiile martorilor și declarațiile inculpatului, probe administrate în faza de urmărire penală, precum și declarația inculpatului și declarațiile martorilor din acte, probe administrate în cursul cercetării judecătorești.
Pe baza acestui probatoriu, s-a reținut corect și rezultă că, la data de 31.03.2010, în timp ce se afla pe o stradă din Cartierul Bela, orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu cuțitul, provocându-i leziuni ce au determinat la scurt timp decesul acesteia.
Fapta reținută în sarcina apelantului-inculpat a fost corect încadrată juridic, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C.pen.
Din mijloacele de probă administrate rezultă incidența agravantei arătate, astfel că în mod corect instanța de fond a stabilit că fapta a fost comisă de inculpat în public, respectiv pe stradă, evidențiind că acest loc este, prin natura și destinația lui, accesibil publicului și se circumscrie accepțiunii noțiunii „în public” prevăzută în art. 152 lit. a) C.pen.
în ceea ce privește critica inculpatului privind incidența în cauză a dispozițiilor referitoare la starea de provocare, prevăzută de art. 73 lit. b) C.pen., Curtea a considerat că, în contextul cauzei, nu se poate reține în favoarea inculpatului această circumstanță.
Astfel, potrivit art. 73 lit. b) C.pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburării sau emoții, determinată de o provocare din partea părții vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
în raport de aceste dispoziții legale, condițiile de existență ale provocării privesc: 1. existența unei anumite activități de provocare din partea persoanei vătămate; 2. actul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoție infractorului; 3. sub stăpânirea puternicei tulburării sau emoții infractorul să fi săvârșit infracțiunea; 4. infracțiunea să se îndrepte împotriva provocatorului.
Prin urmare, pentru reținerea acestei circumstanțe trebuie dovedite toate cele patru condiții.
în speță, din coroborarea declarațiilor inculpatului cu declarațiile martorilor audiați în cauză, reiese că, în ziua săvârșirii faptei, victima, aflând că inculpatul ar fi purtat discuții cu un conținut jignitor relativ la persoana sa, a încercat să lămurească acest aspect printr-o discuție cu inculpatul.
Această discuție s-a purtat pe un ton mai ridicat, fiind auzită de martorii audiați în cauză, aflați la circa 40-50 m. Cei doi au ajuns să se îmbrâncească, să se împingă reciproc și, în acest context, inculpatul a scos cuțitul din buzunar și a înjunghiat victima, aplicându-i trei lovituri de cuțit în zona capului și a toracelui, din care una penetrantă cu interesare cardiacă.
Relevantă în acest sens este chiar declarația inculpatului dată în apel, în care afirmă că, în timp ce încerca să-i explice victimei lipsa de veridicitate a acelor afirmații cu caracter jignitor ce i se reproșau, a văzut că aceasta a dus mâna către buzunarul pantalonilor. Știind că poartă cuțit, s-a temut, a scos cuțitul și a înjunghiat-o.
Prin urmare, ceea ce se susține a fi un act provocator sunt atitudinea insistentă a victimei de a-i reproșa inculpatului o anumită conduită și, așa cum susține inculpatul, interpretarea greșită a unui gest al acesteia.
Or, acest comportament, aceste acte în fața cărora inculpatul nu s-a eschivat, nu a ezitat nici un moment, deși avea posibilitatea să o facă, ci, dimpotrivă, le-a tranșat de maniera expusă, nu pot fi asimilate și nu se circumscriu noțiunii de provocare în sensul prevăzut de art. 73 lit. b) C.pen.
Simplele reproșuri și chiar o atitudine ofensivă a victimei, dar lipsită de elemente certe de agresiune, nu pot fi considerate acțiuni ilicite grave așa cum le denumește textul de lege menționat, și nu sunt apte să provoace o puternică tulburare sau emoție inculpatului, o surescitare nervoasă care să îi răpească acestuia posibilitatea de control al acțiunilor sale.
Ca atare, nu se poate reține existența unui act de provocare al victimei care să se circumscrie dispozițiilor art. 73 lit. b) C.pen. nefiind dovedită niciuna dintre condițiile sus-menționate.
Referitor la individualizarea pedepsei, Curtea observă că pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată inculpatului se înscrie în coordonatele individualizării legale și răspunde tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
La stabilirea acestei pedepse s-a ținut seama de criteriile generale de individualizare, respectiv de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal pentru infracțiunea comisă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, dar și de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează și agravează răspunderea penală.
Astfel, Curtea constată că, pe lângă gradul de pericol social generic al infracțiunii săvârșite, determinat de importanta valorii sociale ocrotite, de subliniat este gradul de pericol social concret foarte ridicat al faptei comise, dat de circumstanțele reale arătate, ce au evidențiat o agresivitate excesivă din partea inculpatului, de modul și mijloacele folosite, înarmat cu un cuțit a lovit o persoană de trei ori în zone vitale, răpind victimei orice posibilitate de salvare, de rezultatul produs, provocarea unor leziuni ce au condus în scurt timp la deces, dar și de datele care caracterizează persoana inculpatului, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o conduită sinceră.
în raport de toate aceste elemente, se observă că adaptarea, dozarea pedepsei concrete s-a realizat de către instanța de fond cu respectarea tuturor criteriilor de individualizare, pedeapsa aplicată inculpatului fiind între limitele speciale prevăzute de lege și asigură, totodată, prin modalitatea de individualizare a executării pedepsei aleasă de instanță, realizarea funcțiilor și scopului pedepsei prevăzute de art. 52 C.pen.
Ca atare, critica formulată de inculpat este nefondată, nefiind justificată aplicarea unei pedepse mai mici în prezența stării de fapt reținute. în consecință, s-a respins apelul inculpatului, ca nefondat, și s-a menținut pedeapsa aplicată de instanța de fond.
(Judecător Daniel Dinu)
