Pertinenţa, concludenţa şi utilatea probei. Individualizare judiciară. Termen de încercare
Comentarii |
|
Art. 87 al. 1OUG nr. 195/2002
Art.86/1, art. 86/5, art. 85Cod penal
Nu se impune efectuarea unei noi expertize au fost efectuate două expertize medico-legale pentru interpretarea retroactivă a alcoolemiei, date fiind susţinerile diferite de cantităţi de alcool şi mâncare pe care inculpatul le-a consumat înainte de a fi surprins în trafic de către organele de poliţie.
Cuantumul termenului de încercare stabilit este un termen just aplicat, în raport de pericolul social al unor asemenea fapte de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
(Decizia penală nr.107/R/12 februarie 2013)
Prin sentinţa penală nr.4372din6 decembrie 2012, Judecătoria Piteşti, în baza art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, a condamnat inculpatulla 1 an şi 6 luni închisoare. Aplicând art.85 şi art. 86/5 C.pen, a stabilit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, în condiţiile art. 861C.pen, pe durata termenului de încercare de 7 ani. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a constatat, că, la data de 12.03.2011, în jurul orei 03:20, inculpatul a condus pe B-dul NB din municipiul P autoturismul, având o îmbibaţie alcoolică de 1,80 gr. % cu prilejul prima probă, de la ora 03:45 şi de 1,65 gr. %0 a doua probă, de la ora 04:45.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, însă a contestat valorile alcoolemiei, sens în care, în faza de urmărire penală, s-au întocmit două expertize medico-legale pentru interpretarea retroactivă a alcoolemiei avute la momentul conducerii autoturismului de către inculpat şi depistării sale în trafic de către organele de poliţie, în funcţie de două variante de declaraţie de consum realizate de inculpat.
Referitor la consumul de alcool, iniţial inculpatul a declarat că, în 11.03.2011, în jurul orei 20:00, s-a deplasat singur cu autoturismul la restaurant, unde a consumat băuturi alcoolice, cca 100 ml coniac şi a mâncat peşte, usturoi, salată şi prăjituri cu rom. În intervalul orar 22:00-23:00, fiind suferind de gastrită, tromboflebită, şi diabet, şi-a administrat medicamentul S. În jurul orei 03:05, a părăsit incinta restaurantului şi s-a deplasat cu autoturismul către domiciliul său, împrejurare în care a fost oprit de organele de poliţie.
Ulterior, inculpatul a revenit asupra declaraţiei şi a recunoscut că anterior urcării la volan consumase băuturi alcoolice, precizând că în 12.03.2011, s-a deplasat la restaurant, împreună cu o persoană de sex feminin, cu care avea o relaţie extraconjugală, unde, în intervalul orar 02:45-03:00, a consumat aproximativ 300 ml pal.că, preparată tradiţional, de 55 grade, şi o lasagna. A arătat că aceste aspecte pot fi confirmate de martorul PT, care îşi serba ziua de naştere şi l-a invitat şi pe inculpat la restaurant. A mai precizat că are o înălţime de aproximativ 1,74 m şi o greutate de 100 kg şi nu o înălţime de 1,78 m şi o greutate de 125 kg, cum precizase anterior. Martorul PT a relatat că inculpatul a sosit la restaurant, unde el îşi serba ziua de naştere, în jurul orei 02:30, însoţit de o femeie, pe care nu o cunoştea, unde a consumat pal.că tradiţională de 50-55 grade şi mâncare, fără a preciza cantităţile, părăsind incinta restaurantului în jurul orei 03:05.
Martorul PCM a relatat că a asistat la legitimarea inculpatului, care fusese oprit de organele de poliţie în zona intersecţie, precizând că acesta a declarat verbal că, înainte de a fi oprit de către organele de poliţie, s-a deplasat singur la restaurant, unde a mâncat şi a consumat băuturi alcoolice, respectiv coniac, după care, în jurul orei 03:05, a părăsit localul, deplasându-se cu autoturismul pe b-dul NB.
Date fiind cele două variante de declaraţii date de inculpat, în cauză, în faza de urmărire penală, s-au dispus două expertize medico-legale pentru interpretarea retroactivă a alcoolemiei avute la momentul conducerii autoturismului de către inculpat şi depistării sale în trafic de către organele de poliţie.
Prin raportul de expertiză medico-legală corespunzător primei declaraţii de consum s-a stabilit o alcoolemie teoretică de cca 1,85 g‰, iar potrivit raportului de expertiză medico-legală corespunzător celei de-a doua variante de consum, inculpatul putea avea o alcoolemie teoretică de cca 1,05 g‰.
Instanţa a respins ca nefondată o nouă cerere a inculpatului în sensul efectuării unei a treia expertize medico-legale pentru interpretarea retroactivă a alcoolemiei avute la momentul conducerii autoturismului de către inculpat şi depistării sale în trafic de către organele de poliţie, bazată pe o nouă declaraţie referitoare la greutatea şi înălţimea sa, atâta timp cât au fost avute în vedere propriile declaraţii la efectuarea rapoartelor de expertiză precedente. Nu exisă dubiu întemeiat asupra depăşirii alcoolemiei de 0,80 g %o în sângele inculpatului în momentul săvârşirii faptei, că acest dubiu nu a fost creat nici de opiniile ştiinţifice date în urma aprecierilor făcute de experţi, astfel încât, dând eficienţă cuvenită dispoziţiilor art. 62 şi urm. C.p.p., privind probele şi mijloacele de probă şi prin interpretarea coroborată a acestora, în cauză se concluzionează că este mai presus de orice dubiu faptul că inculpatul a condus pe drumurile publice un autovehicul având în sânge o alcoolemie ce depăşea 0,80 %o alcool pur în sânge.
Infracţiunea pentru care este cercetat inculpatul nu este lipsită de pericol social, având în vedere limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru sancţionarea acestora, dar şi efectele pe care le are alcoolul asupra organismului (scăderea capacităţii de concentrare, a atenţiei, a timpului de reacţie şi alterarea reflexelor) care, în cazul celor ce conduc autovehicule pe drumurile publice, pot conduce la consecinţe imediate, cum ar fi provocarea unor accidente de circulaţie, uneori cu grave urmări asupra oamenilor şi bunurilor acestora. Recunoaşterea săvârşirii faptelor, nu poate atrage acordarea unei clemenţe nejustificate faţă de conduita sa antisocială, pentru că, altfel, nu s-ar atinge scopul pedepsei, aşa cum este prevăzut de art. 52 C.p.
PrinDecizia penală nr.107/R/12 februarie 2013, Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondat recursul inculpatului, prezentând următoarele argumente:
In legătură cu susţinerea că se impune reţinerea cauzei spre rejudecare şi administrarea unei alte probe vizând calcul alcoolemiei, întrucât la calculele anterioare nu s-a avut în vedere înălţimea şi greutatea sa reală, şi anume o înălţime de 1,78 m. şi o greutate de 125 kg, Curtea constată, că nu se impune admiterea unei asemenea probe, ea nefiind pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei. Aceasta, întrucât, în cauza de faţă, au fost efectuate două expertize medico-legale pentru interpretarea retroactivă a alcoolemiei, având în vedere susţinerile diferite de cantităţi de alcool şi mâncare pe care inculpatul le-a consumat înainte de a fi surprins în trafic de către organele de poliţie, expertize care au stabilit cu certitudine o alcoolemie cu un prag deosebit de mare peste limita legală de 0,80 gr.%o, şi anume o alcoolemie teoretică de circa 1,85 gr.%, potrivit primei variante de consum, şi o altă alcoolemie de 1,05 gr.%o, potrivit celei de-a doua variante de consum. De altfel, expertizele de calcul al alcoolemiei au avut în vedere toate variantele susţinute de către inculpat, cu referire la înălţime şi la greutate. Având în vedere că prima instanţă a luat în calcul chiar variantele de greutate susţinute de către inculpat, alături de cantitatea de băuturi alcoolice pe care, de asemenea, acesta a susţinut că a consumat-o, şi cum aceste grade de alcoolemie în sânge depăşesc cu mult limita legală de 0,80 gr.%, Curtea constată, aşa cum s-a arătat că o astfel de probă de recalculare din nou a alcoolemiei, potrivit unei alte variante în ceea ce priveşte greutatea şi înălţimea, nu mai poate fi pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei, aşa cum s-a menţionat.
<