Plângere admisă împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate. Carenţele cercetării disciplinare.
| Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă penală nr. 1949 din data de 16.11.2015
Prin sentința penală Nr. 1949/2015 instanța a dispus următoarele:
"În baza art.104 din Legea nr.254/2014, admite contestația formulată de petentul condamnat O., deținut în Penitenciarul Iași împotriva încheierii nr.189/18.03.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Iași și dispune anularea sancțiunii disciplinare "izolare 10 zile"; aplicată petentului O. prin hotărârea nr.132/06.03.2015 a comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Iași.";
Pentru a dispune astfel instanța a reținut, în esență, următoarele:
Prin Hotărârea nr.132/06.03.2015 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Iași, s-a aplicat petentului O. sancțiunea "10 zile izolare" reținându-se că în data de 12.02.2015, cu ocazia percheziției efectuate în camera de deținere E3-6 unde era cazat, deținutul O. a fost surprins în timp ce a aruncat sub pat un telefon mobil marca Samsung S-5260.
Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Iași, plângere respinsă prin încheierea nr.189/18.03.2015 în care s-a reținut că petentul a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat, iar sancțiunea aplicată este legală și corect individualizată.
Fiind audiat de către instanță, petentul O. a negat săvârșirea abaterii disciplinare. Petentul a mai susținut că nu a fost audiat în cursul cercetării disciplinare efectuate în penitenciar și nici colegii săi de cameră nu au fost audiați.
Contestația formulată de petent este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile ce reglementează procedura cercetării disciplinare impun:
- obligația de a înștiința deținutul cu privire la motivul declanșării procedurii disciplinare (art.103 alin.3)
- obligația de a aduc e la cunoștință a dreptului persoanei cercetare de a propune administrarea de probe (art.103 alin.3).
- obligația de a lămuri incidentul sub toate aspectele (art.103 alin.4)
- obligația de a audia persoana condamnata cercetate și obligația de a verifica apărările acesteia (art.103 alin.4).
Toate aceste obligații constituie garanții ale respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate de săvârșirea abaterii disciplinare.
În cauza de față, procedura disciplinară a fost declanșată față de petentul O. la data de 13.02.2015, de către șeful de secție B., după ce a fost întocmit de către agentul operativ B. raportul de incident nr.132/13.02.2015, în cuprinsul căruia agentul operativ a menționat că în data de 12.02.2015, ora 22,00, cu ocazia percheziției efectuate în camera unde era cazat deținutul O., acesta a fost surprins în momentul în care avea telefon mobil marca Samsung S-5260 pe care l-a aruncat pe un pat. În cuprinsul raportului de incident s-a mai consemnat faptul că martor la săvârșirea abaterii a fost agentul supraveghetor C.
La dosarul de cercetare disciplinară a fost atașată și nota raport adresată directorului penitenciarului de către agentul operativ B. (care a întocmit și raportul de incident), în cuprinsul căreia acesta reia mențiunile raportului de incident pe care tot el l-a întocmit.
În cursul procedurii disciplinare nu au mai fost efectuate alte acte de cercetare. Petentul O. a susținut în instanță faptul că nici el, nici alți deținuți din cameră nu au fost audiați de către ofițerul desemnat să efectueze cercetarea disciplinară.
Singurul act care se mai află la dosarul de cercetare disciplinară îl constituie un proces-verbal încheiat între ofițerul desemnat să efectueze cercetarea disciplinară și un agent supraveghetor (căruia i se consemnează doar numele de familie, probabil B.) în care este menționat că deținutul O. și deținuții din cameră au refuzat să dea declarație în dosarul de cercetare disciplinară nr.132/2015. Acest proces-verbal nu este semnat de deținutul O., nici de către ceilalți deținuți din cameră, și nici nu există vreo mențiune în sensul în care aceștia ar fi refuzat să semneze procesul-verbal.
Pe lângă viciile de formă ale procesului-verbal menționat, susținerile potrivit cărora ceilalți deținuți din cameră au refuzat să dea declarații nu au suficientă forță de a convinge instanța în condițiile în care un asemenea refuz ar constitui abatere disciplinară (conform art.82 lit.ș din Legea nr.254/2013 constituie abatere disciplinară împiedicarea sau încercarea împiedicării aflării adevărului în cazul incidentelor petrecute în penitenciar) și nu există date că s-ar fi declanșat asemenea proceduri disciplinare față de deținuții din camera în care s-a efectuat percheziția.
Mai mult decât atât, în cursul cercetării disciplinare nu a fost audiat nici măcar agentul supraveghetor C., menționat în raportul de incident ca fiind martor la săvârșirea abaterii disciplinare, deși șeful de secție care a declanșat procedura disciplinară a menționat chiar pe raportul de incident "! De atașat decl. AS C.G.";, apreciind că se impune audierea acestuia pentru a se face dovada săvârșirii abaterii disciplinare.
În aceste condiții, instanța apreciază că cercetarea disciplinară nu a respectat cerințele prevăzute de art.103 din Legea nr.254/2013 și nu a lămurit incidentul pentru care petentul O. a fost sancționat, fiind de remarcat în acest sens și neconcordanța dintre concluziile ofițerului desemnat să efectueze cercetarea disciplinară, reluate și în cuprinsul hotărârii comisiei de disciplină, conform cărora petentul ar fi fost surprins în timp ce arunca telefonul sub pat, și mențiunile agentului operativ care a întocmit raportul de incident, acesta consemnând că petentul ar fi aruncat telefonul pe pat.
Nerespectarea dispozițiilor legale privind efectuarea cercetării disciplinare a condus în același timp la încălcarea dreptului la apărare al petentului, având în vedere că acesta nu a fost audiat și nu i s-a adus la cunoștință dreptul de a propune probe în apărare.
Întrucât hotărârea comisiei de disciplină este actul final al procedurii disciplinare, carențele cercetării disciplinare prealabile se răsfrâng asupra hotărârii prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară, iar remediul procedural care se impune constă în anularea sancțiunii disciplinare aplicate petentului.
