Plângere admisă împotriva soluţiei de clasare. Omisiunea de a se pronunţa asupra uneia dintre infracţiunile reclamate.
| Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă penală nr. 98 CP din data de 16.11.2015
Prin încheierea nr. 98CP/2015 judecătorul de cameră preliminară a dispus următoarele:
"În temeiul art.341 alin.6 lit.b Cod procedură penală admite plângerea formulată de petenta SC S. SRL împotriva ordonanței procurorului de clasare a cauzei dispuse la data de 29.01.2015 în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, menținută prin ordonanța prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din 27.02.2015, desființează ordonanța de clasare și trimite cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale.";
Pentru a dispune astfel instanța a reținut, în esență, următoarele:
La data de 24.08.2011 S.C S. SRL a sesizat organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea de către SC A. LEASING IFN SA, reprezentanții SC A. IFN SA și de către numitul Ș., executor al instituției financiar nebancare din cadrul SC A. LEASING IFN SA, a infracțiunilor de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, fapta prevăzuta si pedepsita de art. 246 din Codul Penal 1968, fals intelectual, fapta prev. si ped. de art. 289 din Codul Penal din 1968 si a infracțiunii prev. si ped. de art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991 republicată.
În fapt, prin plângerea penală formulată, S.C S. SRL a arătat faptul ca a încheiat cu SC A. IFN SA contractul 020819MR02 din 2002 pentru asigurarea finanțării achiziționării unui autovehicul. Modalitatea de facturare si de plata a fost impusa de către societatea de leasing in sensul ca, pe baza graficului de plata, aceasta emitea o factura proforma, persoana vătămata o plătea, dupa care finantatorul emitea factura fiscala. Persoana vătămata a mai susținut ca, desi a achitat toate obligațiile contractuale, timp de cinci ani, finanțatorul a refuzat sa efectueze închiderea contractului de leasing, impiedicand-o astfel sa înmatriculeze si sa foloseasca autovehiculul. Aceasta a mai arătat ca desi a efectuat intocmai si la timp plata facturilor emise de către finanțator, SC A. LEASING IFN SA a întocmit evidente ale plaților care nu ar corespunde cu realitatea, in sensul ca nu a evidențiat corect data si cuantumul plaților. In evidentele finatatorului, in mod eronat, scăderile din debitul utilizatorului s-ar fi făcut arbitrar, in mod partial si cu intarzieri.
De asemenea, s-a mai arătat ca societatea de leasing ar fi înregistrat in contabilitate facturi false care nu au nici un corespondent cu scadențarul, drept dovada, la refuzul persoanei vătămate de a le plăti, finanțatorul le-a scăzut din situația contabila, mentionandu-le cu « - ».
La expirarea contractului, finanțatorul ar fi pretins ca utilizatorul mai avea de achitat debite, motiv pentru care ar fi refuzat închiderea contractului. Acest lucru ar fi vătămat interesele persoanei vătămate împiedicând utilizarea autovehiculului.
De asemenea, societatea de leasing a pornit mai multe proceduri de executare silită prin executorul financiar propriu al finanțatorului, in mod abuziv, vătămând interesele sale, iar numitul Ș., executor al instituției financiar nebancare din cadrul SC A. LEASING IFN SA a încheiat procesul verbal de situație fara a se deplasa la locul situării imobilului, contrar dispozițiilor art.496 Cod procedură civilă.
Prin ordonanța dispusă la data de 29.01.2015 s-a dispus:
" Clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fiecare prev. de art. 246 Codul penal anterior și a unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 al.l Codul penal anterior, toate cu aplic, art.5 al.l Cp, întrucât o faptă de abuz în serviciu ( cea presupus a fi comisă de executorului financiar nebancar din cadrul SC A. LEASING IFN SA) precum și fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu există, iar cealaltă faptă de abuz în serviciu presupus a fi comisă de finanțator) nu este prevăzută de legea penală.";
Analizând actele dosarului de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară a reținut că plângerea formulată de petentă este întemeiată, pentru următoarele considerente:
1) Prin plângerea formulată, petenta SC S. SRL a sesizat organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual prevăzută de art. 289 din Codul Penal din 1968 si de art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991 republicată de către:
- SC A. LEASING IFN SA CUI
- reprezentanții SC A. LEASING IFN SA
- numitul Ș., executor al instituției financiar nebancare din cadrul SC A. LEASING IFN SA., reclamând:
- fapta reprezentanților legali ai firmei de leasing, de a considera în mod abuziv că petenta ar fi înregistrat debite la contractul de leasing, iar pe acest motiv de a refuza transferul de proprietate la finalizarea contractului,
- fapta reprezentanților legali ai firmei de leasing de a declanșa în mod repetat proceduri de executare și de a rezilia contractul de leasing, deși toate obligațiile asumate au fost executate de către petentă, cu producerea de prejudicii în patrimoniul SC S. S.R.L.,.
- faptul că societatea de leasing a facturat sume în plus, iar urmare a modului de facturare, utilizatorul din contractul de leasing a achitat deja peste valoarea contractului de leasing, ceea ce dovedește un comportament vădit abuziv al firmei de leasing,
- au fost întocmite evidențe contabile neconforme cu realitatea, în baza facturilor nereale.
- executorul instituției financiare nebancare a întocmit un proces-verbal de situație privind imobilul supus executării cu încălcarea dispozițiilor codului de procedură civilă ce impuneau obligativitatea deplasării executorului judecătoresc la locul situării imobilului, încălcarea dispoziției legale de către organul de executare constituind un abuz în serviciu.
Față de faptele reclamate, cu care organele de urmărire penală au fost învestite prin plângerea penală formulată, s-a constatat că prin ordonanța de clasare procurorul nu s-a pronunțat asupra tuturor faptelor descrise în plângere.
În acest sens s-a reținut că procurorul de caz nu s-a pronunțat asupra faptei de fals intelectual reclamată de petentă (f.8 d.u.p.), constând în întocmirea unor evidențe contabile neconforme cu realitatea, infracțiune prevăzută la data formulării plângerii de art.43 din Legea contabilității nr. 82/1991 republicată cu referire la art.289 din Codul Penal din 1969, ci doar asupra modului în care s-au întocmit documentele financiar contabile justificative analizate prin prisma săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, procurorul reținând următoarele:
"Cu privire la înscrisurile sub semnătura privata menționate ca fiind false în conținutul declarației administratorului societății utilizatoare si care au fost folosite de către finanțator la evidențierea modului de plata, se poate constata faptul ca acestea sunt tocmai inscrisurile financiar contabile (facturi proforme, faccturi fiscale, situația financiara a plaților si restantelor înregistrate) al căror conținut nu este rezultatul material al unei acțiuni de contrafacere a scrierii, a subscrierii ori alterării acestora, datele considerate ca fiind neconforme cu realitatea rezultând tot din modul de interpretare si executare a clauzelor contractuale de către finanțator, respectiv litigiul generat de către acoperirea parțiala a unor rate dintr-o anumita perioada a contractului, prin repartizarea plaților din lunile curente pentru rate din luni anterioare, considerate ca nefiind acoperite in totalitate. Așa fiind, sub acest aspect sunt incidente în speță dispozițiile art. 16 al. 1 lit. a Cpp, respectiv fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu există.";
Potrivit art.43 din Legea nr.82/1991cu referire la art.289 din Codul Penal din 1968: "Efectuarea cu științã de înregistrãri inexacte, precum și omisiunea cu științã a înregistrãrilor în contabilitate, având drept consecințã denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectã în bilanț, constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform legii.";
La acea dată, era necesară o incriminare distinctă (art.43 din Legea nr.82/1991), întrucât infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art.289 din Codul penal din 1969 avea ca obiect material doar înscrisurile oficiale întocmite de funcționarul public prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, nu și înscrisurile sub semnătură privată.
În prezent, efectuarea cu știință de înregistrări inexacte în documentele contabile, la momentul întocmirii documentelor, se circumscrie conținutului infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.322 raportat la art.321 Cod penal ce incriminează falsificarea unui înscris sub semnătură privată, cu prilejul întocmirii, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului. Acesta este și motivul pentru care, prin legea de punere în aplicare a noului cod penal a fost abrogat art.43 din Legea nr.82/1991, întrucât, în caz contrar ar fi existat două norme de incriminare diferite pentru aceeași faptă.
În ce privește faptele de fals reclamate, prin ordonanța de procurorul a reținut că asemenea fapte nu există, întrucât nu au fost săvârșite acte de contrafacere sau alterare a unor înscrisuri, însă petenta nu a reclamat prin plângerea penală formulată falsificarea unor înscrisuri prin contrafacere sau alterare, ci efectuarea cu știință de înregistrări inexacte în documentele contabile, la momentul întocmirii documentelor.
În concluzie, constatăm că este necesar a se efectua cercetări și a se dispune o soluție cu privire cu privire la faptele constând în întocmirea unor evidențe contabile neconforme cu realitatea, fapte calificate ca infracțiune de fals intelectual la data formulării plângerii, conform art.43 din Legea contabilității nr. 82/1991 republicată cu referire la art.289 din Codul penal din 1969, și care se circumscriu în prezent conținutului infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.322 raportat la art.321 Cod penal ce incriminează falsificarea unui înscris sub semnătură privată, cu prilejul întocmirii, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului.
2) Existența unor litigii civile între părți ce vizează neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a unor obligații contractuale nu exclude posibilitatea săvârșirii de către reprezentanții societății de leasing a unor fapte de abuz în serviciu, litigiile putând fi chiar consecința îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor de serviciu.
Infracțiunea de abuz în serviciu constă în fapta funcționarului care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă sau o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Norma de incriminare prezintă un nivel ridicat de abstractizare, iar rolul organului de urmărire penală era acela de a verifica existența corespondenței dintre elementele de fapt reclamate, cele dovedite prin probele administrate și conținutul juridic al infracțiunii prezentat în norma de incriminare.
Prin expertiza judiciară întocmită în cauza civilă nr.28639/245/2012 (f.362-393 d.u.p.) s-a stabilit nu numai că în momentul rezilierii unilaterale a contractului de leasing și al declanșării procedurilor de executare silită, SC S. SRL nu avea obligații restante față de finanțator, ci, dimpotrivă achitase în plus suma de 888,15 RON. Conform expertizei, SC S. S.R.L. a achitat toate facturile contractului de leasing la timp, societatea de leasing a facturat sume în plus, iar urmare a modului de facturare, însoțit și de întocmirea de evidențe contabile neconforme cu realitatea, utilizatorul din contractul de leasing a achitat suma menționată peste valoarea contractului de leasing.
În aceste condiții, trebuia a se stabili în mod concret care sunt faptele ce au condus la înscrierea în contabilitatea finanțatorului a altor sume decât cele datorate de SC S. SRL, deși au existat notificări ale SC SABATIROM SRL prin care au contestat aceste sume, dacă înscrierea acestor sume este consecința îndeplinirii defectuoase ori a neîndeplinirii unor atribuții de serviciu de către angajații finanțatorului, dacă procedurile de executare silită au fost exercitate cu rea-credință, în scopul vătămării drepturilor petentei, care sunt persoanele responsabile și dacă acestea au săvârșit faptele cu vinovăție.
De asemenea, este necesar a se stabili de ce care au fost urmările acestor fapte, respectiv care a fost paguba suferită de SC S. SRL prin refuzul transferului de proprietate și declanșarea în mod repetat de proceduri de executare silită, în condițiile în care nu SC S. SRL nu înregistra debite.
3) Prin plângerea penală formulată, petenta a reclamat și fapta executorului instituției financiare nebancare constând în întocmirea unui proces-verbal de situație privind imobilul supus executării cu încălcarea dispozițiilor codului de procedură civilă ce impuneau obligativitatea deplasării executorului judecătoresc la locul situării imobilului, încălcarea dispoziției legale de către organul de executare fiind considerată de petentă un abuz în serviciu.
Cu privire la acest aspect, prin ordonanța de clasare s-a reținut: "Cât privește infracțiunea de abuz în serviciu presupus a fi comisă de executorului financiar nebancar din cadrul SC A. IFN SA, având în vedere că în cuprinsul procesului verbal de situație acesta a menționat expres ca înscrisul a fost întocmit exclusiv pe baza informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului si Birourile de carte funciara competente, nu există date certe sau indicii temeinice cu privire la fapta reclamată.";
Or, petenta nu a reclamat faptul că executorul financiar nebancar ar fi atestat în mod nereal faptul că s-ar fi deplasat la locul imobilului pentru a încheia procesul-verbal de situație, ci nerespectarea dispozițiilor art.496 Cod procedură civilă ce prevedeau că executorul are obligația de a se deplasa la locul unde este situat imobilul pentru identificarea imobilului și întocmirea procesului-verbal de situație.
Prin urmare, constatăm că, deși procurorul a reținut că executorul nu s-a deplasat la locul imobilului, acesta s-a pronunțat asupra altei fapte, respectiv asupra conținutul procesului verbal de situație cu privire la care se argumentează că nu conține date nereale, din moment ce "s-a menționat expres ca înscrisul a fost întocmit exclusiv pe baza informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului si Birourile de carte funciara competente";. Procurorul nu a analizat fapta reclamată de petent și anume nerespectarea obligației de a se deplasa la locul unde este situat imobilul prevăzută de art.496 Cod procedură civilă. Încălcarea acestei obligații este constatată de instanța de judecată prin sentința civilă nr.15550/2011 a Judecătoriei Iași, irevocabilă (f.315 d.u.p.), acesta fiind și motivul pentru care a fost anulat procesul-verbal de situație întocmit de executorul financiar a fost anulat prin sentința menționată.
În consecință, este necesar a se dispune o soluție cu privire la această faptă reclamată față de executorul financiar, ceea ce implică a se stabili și dacă nerespectarea obligației a cauzat o pagubă sau o vătămare a intereselor legale ale SC S. SRL (infracțiunea fiind una de rezultat), dacă fapta a fost săvârșită cu vinovăție (și, eventual, dacă fapta prezintă pericolul social al unei infracțiuni respectiv dacă există interes public pentru urmărirea penală a executorului financiar).
