Plângere soluţie procuror Plângeri prealabile
Comentarii |
|
R O M A N I A
JUDECĂTORIA ONEŞTI
JUDEŢUL BACĂU
Dosar nr. 203/270/2013 - pl.soluţie procuror-
Înreg. 15.01.2013
SENTINŢA PENALĂ NR.37
Şedinţa publică din data de 28.01.2013
COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:
Preşedinte – --
Grefier – ---
Ministerul Public reprezentat de procuror – ---
Astăzi a fost pe rol judecarea cauzei penale având ca obiect plângere formulată de petentul --- împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror în dosarul nr. --- al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti în contradictoriu cu făptuitorii ---
Desfăşurarea şedinţei de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns părţile personal.
Procedura legal îndeplinită .
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de şedinţă, care învederează
instanţei că procedura de citare este legal îndeplinită .
Instanţa procedează la identificarea pe rând a părţilor, petentul se legitimează cu cartea de identitate seria ---, intimatul --- se legitimează cu cartea de identitate --- şi --- se legitimează cu cartea de identitate ---
Petentul depune la dosar concluzii cu privire la plângerea formulată, proces-verbal de punere în posesie din 4.04.2006, copia unui raport de expertiză din dosarul nr.7032/2006 cu schiţa aferentă, copia titlului de proprietate nr.81293/ 1994 şi un înscris eliberat de Arhivele Statului în copie şi copia unei chitanţe din 12.01.2005.
Intimatul --- depune concluzii cu privire la plângerea petentului, o adresă de la UAT --- către petent, copia titlului de proprietate nr.---, copia procesului-verbal depunere în posesie din 14.06.2012 şi o adresă a UAT--- din 27.06.2012 cu o schiţă.
Nemaifiind alte cereri, instanţa constată dezbaterile închise şi acordă cuvântul pe fond părţilor.
Petentul susţine că s-a făcut o greşeală, iar terenul în discuţie este terenul pe care îl stăpâneşte din anul 2004 şi pentru care s-a constatat perfectarea vânzării. Acest teren l-a cumpărat de la tatăl intimatului --- şi după decesul tatălui acestuia, intimatul --- i-a cerut să-i lase terenul liber. Solicită admiterea plângerii .
Intimatul --- susţine că sunt două suprafeţe de teren alăturate. Petentul a cumpărat 2600 m.p., iar el stăpâneşte 2000 m.p. Terenul pe care-l stăpâneşte --- este terenul pe care l-a cumpărat de la tatăl său. Nu este vinovat cu nimic, solicită respingerea plângerii.
Intimatul --- susţine că tatăl lui --- a fost pus în posesie în anul 1991 şi terenul de 2000 m.p.l-a folosit tot --- după moartea tatălui lui --- fără a avea acordul acestuia. Solicită respingerea plângerii.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că soluţia împotriva căreia petentul a formulat plângere sunt legale şi temeinice urmând a fi menţinute de instanţă, în consecinţă solicită respingerea plângerii, ca neîntemeiată, cu cheltuieli.
Cauza a rămas în pronunţare.
I N S T A N Ţ A
Asupra plângerii formulate, constată că :
Prin plângerea formulată în termen legal şi înregistrată la instanţă sub nr.203/270/2013, petentul --- a contestat soluţia dată de procuror în dosarul penal nr.--- al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti.
În motivarea plângerii petentul arată în esenţă că cei doi intimaţi , --- , se fac vinovaţi de comiterea infracţiunii de tulburare în posesie .A susţinut că el se află în stăpânirea terenului din anul 2006 când a şi fost pus în posesie de executorul judecătoresc .
Din aceste motive solicită condamnarea lor le pedeapsa amenzii şi obligarea la plata de despăgubiri civile.
În cauză s-a ataşat dosarul penal nr. --- al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti , s-a administrat proba cu înscrisuri.
Din analiza acestora instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Terenul în litigiu este situat la pct.--- , părţile fiind în litigiu de mai mulţi ani.
Prin sentinţa civilă nr.2117/19.07.2005 a Judecătoriei Oneşti rămasă definitivă la data de 27.01.2009 , s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul---şi s-a perfectat vânzarea cumpărarea intervenită între reclamant în calitate de cumpărător şi autorul pârâţilor --- , în calitate de vânzător , a suprafeţei de 2600 mp teren arabil situat în comuna ---
La data de 04.04.2006 , reclamantul a fost pus în posesie de către executorul judecătoresc cu această suprafaţă , prin măsurare şi ţăruşare aşa cum rezultă din copia procesului verbal existent la f.5.
Din acel an , petentul se află în stăpânirea acestei suprafeţe , iar la data de 04.05.2012 intimatul --- cu ajutorul lui --- au ocupat suprafaţa de aproximativ 2200 mp din terenul stăpânit de --- pe care au însămânţat porumb .
Intimaţii au recunoscut că petentul a stăpânit terenul în litigiu din anul 2006 susţinând însă că suprafaţa ocupată de ei aparţine lui --- care deţine titlu de proprietate .
La data de 04.05.2012 , petentul --- formulează plângere împotriva lui --- pentru comiterea infracţiunilor de tulburare de posesie , ameninţare şi insultă , prin care sesizează că la data de 04.05.2012 cei doi i-au ocupat suprafaţa de 2200 mp teren situat la pct.--- . Când le-a cerut acestora să plece , l-au agresat verbal adresându-i insulte şi ameninţări cu acte de violenţă .
Prin rezoluţia din 27.11.2012 dată de procuror în dosarul nr.--- , în temeiul art. 228 al. 6 , art. 10 lit a,d cod proc.penală , s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de --- pentru infracţiunea prev. de art. 220 cod penal , nefiind întrunite elemntele constitutive ale infracţiunii şi pentru infracţiunile prevăzute de art. 193 şi 205 cod penal întrucât faptele nu se confirmă.
Procurorul şi-a însuşit argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penală .
Această soluţie a fost menţinută şi de prim procuror prin rezoluţia din data de 03.01.2013.
Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului , prin prisma motivelor invocate şi din oficiu , apreciază că plângerea petentului este întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse:
Soluţia procurorului pronunţată în aceste condiţii este netemeinică şi nelegală, având la bază cercetări incomplete şi fiind dată cu încălcarea principiilor procesual penale referitoare la aflarea adevărului şi la rolul activ al organelor de urmărire penală, prev. de art. 3 şi art. 4 Cod Penal .
Mai mult de atât , soluţia de neînceperea urmăririi penale nu cuprinde motivarea în fapt , respectiv aspectele avute în vedere şi care au creat convingerea soluţiei date.
În motivarea soluţiei s-au invocat elemente ulterioare perioadei reclamate de petent , respectiv două adrese înaintate petentului la data de 20.04.2012 prin care îl informează că --- , în calitate de moştenitor al defunctului --- , deţine la punctul --- suprafaţa de 2000 mp teren .
Potrivit art. 220 din Codul penal, constituie infracţiunea de tulburare de posesie acţiunea de ocupare în întregime sau în parte , fără drept , a unui imobil , fără consimţământul acestuia.
În speţă este incontestabil că , din anul 2006 terenul în litigiu s-a aflat în posesia petentului --- aspect confirmat chiar de intimaţi , dar în cursul cercetărilor nu a existat însă preocuparea stabilirii dacă ocuparea s-a făcut cu bună sau rea credinţă , atât petentul cât şi intimatul susţinând că deţin înscrisuri în acest sens.
Pentru a înlătura orice suspiciune cu pricire la acest aspect se impunea efectuarea unei expertize tehnice având ca obiectiv identificarea terenului în litigiu şi stabilirea dacă această suprafaţă este aceeaşi cu cea care a făcut obiectul dosarului nr.6960/2004 al Judecătoriei Oneşti şi cu privire la care petentul a fost pus în posesie la data de 04.04.2006 .
În ceea ce priveşte infracţiunea de ameninţare nu s-a manifestat rol activ şi nu s-au administrat probe care să conducă la concluzia existenţei sau inexistenţei infracţiunii , respectiv proba cu martori iar referitor la infracţiunea de insultă nu s-a făcut nicio referire dacă dispoziţiile art.205 mai sunt sau nu în vigoare .
Se constată aşadar că instanţa este în imposibilitatea aprecierii temeiniciei soluţiei date . În acest sens, se impune efectuarea tuturor actelor procesuale necesare aflării adevărului şi corectei soluţionări a cauzei.
În consecinţă, plângerea petentului va fi admisă, se va desfiinţa rezoluţia şi se va trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale şi administrării complete a probatoriului .
În temeiul art.192 al. 3 cod proc.penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului .
Pentru aceste motive,
În numele legii,
H O T Ă R Ă Ş T E :
În temeiul art.278 /1 alin.8 litera b Cod procedură penală admite plângerea formulată de petentul---, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror în dosarul nr. --- al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti în contradictoriu cu făptuitorii ---
Desfiinţează rezoluţia şi trimite cauza la procuror pentru începerea urmăririi penale .
În baza art. 192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă .
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.01.2013 .
PREŞEDINTE, GREFIER,
1