Prelungirea duratei arestării preventive. Justificarea prelungirii detenţiei preventive prin pericolul de a fi tulburată ordinea publică şi riscul de dispariţie a inculpatului
| Comentarii |
|
Potrivit dispoziţiilor art. 155 C.proc.pen., arestarea inculpatului poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de liberate. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, verificând respectarea dispoziţiilor art. 5 parag. 3 din Convenţie, prin prisma aplicării dreptului intern al statelor din Uniunea Europeană, a arătat că detenţia este justificată dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole: pericolul de săvârşire a unor noi infracţiuni; pericolul de distrugere a probelor; riscul presiunii asupra martorilor; pericolul de dispariţie a inculpatului; pericolul de a fi tulburată ordinea publică. În cauză se menţin cel puţin două temeiuri care justifică prelungirea duratei arestării preventive, şi anume: implicarea inculpatului la săvârşirea unei infracţiuni împotriva vieţii persoanei, ceea ce a condus la o gravă perturbare a ordinii publice; sustragerea inculpatului de la urmărire penală, concretizată prin dispariţia inculpatului imediat după săvârşirea faptei. În aceste condiţii sunt îndeplinite şi cerinţele prevăzute în dreptul naţional, în concret cele conţinute de art. 155 C.proc.pen. raportat la art. 148 lit. a) şi f) C.proc.pen.
Secţia penală, Decizia nr. 126 din 1 februarie 2013
Prin încheierea penală nr. 6/CC/30.01.2013 pronunțată de Tribunalul Timiș, în baza art. 159 alin. (7) C.proc.pen., raportat la art. 155 C.proc.pen. și cu aplicarea art. 143 C.proc.pen., art. 148 alin. (1) lit. a), f) C.proc.pen., a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și a fost prelungită măsura arestării preventive a inculpatului O.H., în prezent deținut în Arestul I.P.J. Timiș în baza mandatului de arestare preventivă nr. 37/19.06.2012 emis de Tribunalul Timiș, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 2.02.2013 până la data de 3.03.2013 inclusiv.
în baza art. 139 alin. (1) C.proc.pen. a fost respinsă cererea inculpatului, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 1602/P/2011 din data de 31.05.2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul O.H. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute art. 20 C.pen. raportat la 174 alin. (1) C.pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C.pen., constând în aceea că la data de 9.12.2011, în jurul orei 5:00, a tras un foc de armă înspre partea vătămată C.M.F., provocându-i leziuni în zona toracică, vindecabile în termen de 15 zile de îngrijiri medicale, faptă petrecută în fața localului L.B., situat pe Calea Lugojului din Timișoara.
Prin încheierea penală nr. 54/CC/19.06.2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 4398/30/2012 s-a dispus arestarea preventivă, în lipsă, a inculpatului O.H. pe o perioadă de 30 zile, începând cu data prinderii, fiind emis pe numele acestuia mandatul de arestare preventivă nr. 37/19.06.2012, instanța apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. a), f) C.proc.pen., existând suficiente indicii temeinice din care să reiasă că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică - dedus din natura violentă a faptei, împrejurările concrete și modalitatea de comitere (într-un loc public, intens circulat), urmările cauzate, precum și din starea de indignare și revoltă generată societății, precum și că inculpatul a fugit și s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la cercetarea penală.
La data de 5.10.2012 inculpatul a fost prins, iar prin încheierea din data de 8.10.2012, Tribunalul Timiș a confirmat mandatul de arestare preventivă emis pe numele acestuia, dispunând punerea lui în executare începând cu data de 5.10.2012. Prin încheierile penale nr. 112/CC/30.10.2012, nr. 135/CC/29.11.2012 și nr. 146/28.12.2012 starea de arest preventiv a inculpatului a fost prelungită în mod succesiv cu câte 30 de zile, până la data de 2.02.2013 inclusiv, apreciindu-se că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea respectivei măsuri.
Potrivit dispozițiilor art. 155 C.proc.pen., în cursul urmăririi penale arestarea inculpatului poate fi prelungită dacă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
în momentul soluționării propunerii de prelungire a măsurii arestului preventiv, judecătorul trebuie deci să se raporteze la perioada de timp cuprinsă între momentul rămânerii definitive a încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii arestului preventiv și momentul soluționării prezentei propuneri, urmând să stabilească dacă temeiurile care au justificat privarea de libertate a inculpatului se mențin ori s-au schimbat, sau dacă au apărut temeiuri noi care să determine o asemenea măsură.
în cauză, din examinarea dosarului de urmărire penală, tribunalul a constatat, pe de o parte, că luarea, iar ulterior prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpat s-a făcut cu respectarea condițiilor de legalitate, iar, pe de altă parte, că din datele existente rezultă suficiente indicii rezonabile referitoare la posibilitatea ca inculpatul să fi comis o faptă prevăzută de legea penală sancționată cu închisoarea mai mare de 4 ani, indicii care să convingă un observator independent că persoana în cauză este posibil să fi comis acea faptă, precum și faptul că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind astfel evident că temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă nu s-au modificat, justificând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
în ceea ce privește existența unor probe sau indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală, tribunalul a avut în vedere declarațiile părții vătămate C.M.F., ale martorilor B.A., G.S.C., S.L.L., B.C.F., P.L.I., recunoașterea după planșă foto, proces-verbal de percheziție domiciliară, proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate, procese-verbale de constatare, de cercetare la fața locului, raport de constatare medico-legală, raport de constatare tehnico-științifică, toate acestea fiind suficiente pentru a determina presupunerea rezonabilă că inculpatul este implicat în comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de inculpare.
în ceea ce privește cea de-a doua condiție cerută de art. 148 lit. f) C.proc.pen., din analiza actelor existente la dosar prin raportare la temeiurile avute în vedere la luarea și ulterior prelungirea măsurii preventive, s-a constatat că aceste temeiuri nu s-au modificat, continuând să justifice privarea de libertate a inculpatului.
Este evident că raportat la natura faptei săvârșite, împrejurările concrete de săvârșire a acesteia și valorile sociale puse în pericol: infracțiune contra vieții persoanei, săvârșită pe o stradă a municipiului Timișoara, în imediata vecinătate a unui local public, printr-o modalitate extrem de violentă, de natură să pună în pericol viața oricărei persoane care trecea pe acolo - respectiv prin împușcarea victimei cu o armă de foc letală pe care inculpatul o deținea fără drept -, pe fondul unui conflict spontan ivit în acea seară, precum și la ușurința cu care inculpatul, pe fondul unui simplu conflict, a hotărât să folosească un pistol - instrument apt să producă decesul unei persoane - asupra victimei, se poate observa faptul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, care justifică menținerea măsurii preventive a arestării față de acesta.
Pe de altă parte, așa cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache c. Franței, în situația în care măsura arestării preventive a fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată. Or, în prezenta cauză, fiind vorba de săvârșirea de către inculpat a unei fapte grave prin care s-a adus atingere dreptului la viață - una dintre valorile fundamentale care trebuie protejate -, ținând cont și de circumstanțele concrete în care a fost săvârșită, tribunalul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului, prin gravitatea deosebită a activității acestuia și prin reacția opiniei publice referitoare la persoanele implicate în comiterea unor astfel de apte, este susceptibilă de a conduce la o tulburare a ordinii publice, de a spori sentimentul de nesiguranță al cetățenilor, care au dreptul de a beneficia de protecția autorităților împotriva oricărei persoane care, prin comportamentul său violent, a adus o atingere gravă dreptului absolut la viață al unei alte persoane.
în acest sens, tribunalul a reținut că noțiunea de „probe” că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică nu poate fi interpretată în sensul că ar avea ca obiect împrejurări petrecute sau pe cale să se petreacă cu certitudine, care duc la dovedirea vinovăției într-un proces penal. Inclusiv CEDO, în cauza Letellier c. Franței, a recunoscut posibilitatea ca, atunci când anumite infracțiuni, prin gravitatea lor sau prin efectul pe care îl au asupra opiniei publice, pot crea în cadrul societății o reacție de nesiguranță, de revoltă, să se poată dispune privarea de libertate a autorului, cel puțin pentru o perioadă de timp.
Nu în ultimul rând, tribunalul a apreciat că în privința inculpatului este incident în continuare și temeiul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., materialul probatoriu administrat în cauză conferind indicii pertinente în sensul că, imediat săvârșirii prezumtivei fapte, inculpatul a fugit și s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, riscul unui asemenea comportament planând în continuare asupra inculpatului. Relevante în acest sens sunt împrejurările că, imediat după comiterea prezumtivei fapte, inculpatul a părăsit locul faptei și, deși a fost urmărit de organele de poliție, a fugit și s-a ascuns, profitând de o pădure din apropiere, a încercat să scape de obiectul folosit la săvârșirea faptei și să împiedice descoperirea acestuia de către organele de poliție, aruncându-l în curtea unui imobil, și apoi și-a părăsit domiciliul, plecând în străinătate, precum și comportamentul inculpatului după prinderea sa de către organele de urmărire, respectiv refuzul categoric al acestuia de a i se recolta probe biologice în vederea efectuării expertizei genetice, deși această probă apare ca deosebit de relevantă în vederea aflării adevărului și justei soluționări a cauzei.
Raportat și la dispozițiile art. 136 alin. (1) C.proc.pen., tribunalul a constatat că măsura prelungirii arestării preventive se impune și pentru a permite efectuarea cu celeritate a actelor de urmărire penală necesare finalizării acesteia (efectuarea și depunerea expertizei genetice), din înscrisurile dosarului reieșind că au fost demarate demersurile pentru efectuarea acestor acte.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că la acest moment procesual interesul general de desfășurare în bune condiții a anchetei judiciare, precum și de protecție a cetățenilor primează față de interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate, în condițiile în care temeiurile care au determinat privarea de libertate a inculpatului nu s-au schimbat, tribunalul a admis cererea parchetului și a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului cu încă 30 de zile.
în contextul în care a apreciat că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, tribunalul a respins cererea inculpatului O.H., prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, ca nefondată.
împotriva acestei, încheieri a declarat recurs inculpatul fără a-l motiva, susținerile orale ale acestuia și ale apărătorului ales fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând sentința recurată atât prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art. 3856alin. (1) și (3) C.proc.pen., Curtea a constatat că recursul este nefondat.
Temeiul de drept în baza căruia s-a dispus privarea de libertate inculpatului este prevăzut de art. 143 C.proc.pen. raportat la art. 148 alin. (1) lit. a) și f) C.proc.pen., subzistă și în prezent și este de natură să justifice în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Din coroborarea textelor de lege rezultă condițiile ce trebuie întrunite pentru ca măsura arestării preventive să fie legală și temeinică: existența unor probe sau indicii temeinice că persoana suspectată a săvârșit fapte de natură penală; legea să prevadă pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau închisoarea mai mare de 4 ani, existența unui probatoriu din care să rezulte că lăsarea în libertate a persoanei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, verificând temeiurile de arestare din dreptul intern în respectarea art. 5 parag. 3 din Convenție, a apreciat asupra caracterului rezonabil al detenției preventive, acceptând doar anumite temeiuri din cele invocate de statele membre. Astfel, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni - Hotărârea Matznetter c. Austriei, 10.11.1969; pericolul de distrugere a probelor - Hotărârea Wemhoff c. Germaniei, 27.06.1968; riscul presiunii asupra martorilor - Hotărârea Letellier c. Franței, 26.06. 1991; pericolul de dispariție al inculpatului - Hotărârea Neumeister c. Austriei, 27.06.1968 sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică - Hotărârea Letellier c. Franței, 26.06. 1991.
Curtea a constatat că, în speța dedusă judecății, în privința inculpatului planează pericolul de a fi tulburată ordinea publică și riscul dispariției acestuia.
în sarcina inculpatului s-a reținut că în la data de 9.12.2011, în jurul orei 5:00, a tras un foc de armă înspre partea vătămată C.M.F., provocându-i leziuni în zona toracică, vindecabile în termen de 15 zile de îngrijiri medicale.
Starea de fapt reținută rezultă din declarațiile părții vătămate C.M.F., ale martorilor, recunoașterea după planșă foto, proces-verbal de percheziție domiciliară, proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate, procese-verbale de constatare, de cercetare la fața locului, raport de constatare medico-legală, raport de constatare tehnico-științifică.
Prin urmare, există indicii temeinice referitoare la implicarea inculpatului în comiterea faptei de natură penală reținută în sarcina acestuia prin actul de sesizare, faptă pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de 4 ani.
împrejurarea sustragerii de la urmărirea penală, prevăzută de art. 148 lit. a) C.proc.pen., a reieșit din faptul că, în chiar noaptea comiterii faptei, inculpatul a dispărut de la domiciliul său, iar ulterior măsura arestării a fost luată în lipsă.
Așa cum a subliniat CEDO în cauza Kemmache c. Franței, în situația în care măsura arestării preventive a fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată. Or, în prezenta cauză, fiind vorba de săvârșirea de către inculpat a unei infracțiuni grave împotriva vieții persoanei, Curtea a apreciat că lăsarea în libertate a acestuia, prin gravitatea deosebită și prin reacția opiniei publice referitoare la persoanele implicate în asemenea fapte, este susceptibilă de a conduce la o tulburare a ordinii publice.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Timișoara a constatat că prelungirea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor indicate în cuprinsul propunerii, în temeiul art. 159 C.proc.pen. raportat la art. 155 C.proc.pen. și cu aplicarea art. 143 C.proc.pen. și art. 148 alin. (1) lit. a) f) C.proc.pen. și a considerat că propunerea Parchetului este întemeiată, astfel cum a apreciat și prima instanță, motiv pentru care, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen. a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul O.H. împotriva încheierii penale nr. 6/CC/30.01.2013 pronunțată de Tribunalul Timiș.
(Judecător dr. Marian Bratiș)
