PRELUNGIREA DURATEI MĂSURII ARESTĂRII PREVENTIVE. TEMEINICIE. CONDIŢII.

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal

Orice faptă contrară normelor de conduită, care constituie substanţa ilicitului abstract determinat de normele juridice, tulbură atât ordinea de drept, cât şi mediul social. Această tulburare, coroborată cu riscul repetabilităţii unor atari atitudini neconforme, de încălcare a legii penale, creează o stare de insecuritate pentru raporturile sociale şi, concomitent, un sentiment firesc de dezaprobare din partea colectivităţii. Ori, exigenţele impuse de necesitatea restabilirii ordinii de drept încălcate se realizează, între altele, prin îndeplinirea cu promptitudine a actelor procedurale, cu asigurarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor.

De aceea, asigurarea respectării termenelor prevăzute de lege pentru desfăşurarea activităţilor specifice procesului penal, în cadrul cărora împiedicarea făptuitorului de a se sustrage urmăririi penale constituie un deziderat major, impune luarea şi după caz, menţinerea sau prelungirea măsurilor preventive.

Pe de altă parte, instanţa investită cu prelungirea sau menţinerea măsurii arestării preventive nu poate să constate nelegalitatea sau netemeinicia măsurii de la momentul luării ei, ci numai pentru viitor.

Aceasta, deoarece, dispoziţiile art.155 alin.1 C.proc.pen. impun a se analiza numai dacă temeiurile ce au determinat iniţial arestarea se mai menţin în continuare şi nu dacă aceste temeiuri existau la data luării măsurii.

Ceea ce s-ar mai putea verifica ulterioi— în raport cu momentul iniţial -, ar fi numai schimbarea temeiurilor iniţiale (modificarea indiciilor sau intervenirea unor aspecte ce duc la concluzia că lăsarea în libertate nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică) ori îndeplinirea unor condiţii de fond (de exemplu: eroarea în care s-a aflat iniţial instanţa cu privire la pedeapsa prevăzută de lege, aceasta fiind mai mică de 4 ani închisoare), dar nu şi condiţii de formă ce ţin de legalitatea hotărârii prin care s-a dispus luarea măsurii (de exemplu:constatarea ulterioară a faptului că la momentul arestării inculpatul a fost lipsit de apărător sau că arestarea a fost dispusă de instanţa de recurs în şedinţă nepublică).

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 112/R/02.09.2009

Prin încheierea penală nr.40 din 31 august 2009 Tribunalul Bistriţa-Năsăud a admis în baza art.155 şi 159 C.proc.pen. propunerea formulată de DIICOT - Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud şi a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor D.L., B.F. şi C.A.O., pe o durată de 30 de zile începând cu data de 3 septembrie 2009 orele 1,30 şi până la 2 octombrie 2009 orele 1,30 pentru inculpatul D.L., apoi începând cu data de 3 septembrie 2009 orele 3,00 -2 octombrie 2009 orele 3,00 pentru inc. B.F., iar pentru inculpatul C.A.O. începând cu 3 septembrie 2009 orele 2,35 - 2 octombrie 2009 orele 2,35.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin rezoluţia din 4.08.2009 s-a început urmărirea penală faţă de inculpaţi pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin.2 din Legea nr.143/2000, consum de droguri prev. şi de art.4 alin.2 din aceeaşi lege, în ce-l priveşte pe numitul D.L., pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 şi instigare la infracţiunea de introducere în ţară de droguri de risc, prev. de art. 25 C.pen., rap. la art. 3 din Legea nr. 143/2000, în ce-l priveşte pe numitul B.F. şi pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev.de art. 2 alin.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 al.2 C.pen. în ce-l priveşte pe inculpatul C.A.O.

S-a mai arătat că la data de 16.09.2008, organele de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa Năsăud s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul B.F. din Bistriţa, se ocupă cu traficul drogului de risc rezină de cannabis (haşiş) pe raza municipiului Bistriţa, pe care îl vinde cu suma de 40 lei/gram. Ulterior punerii în aplicare a autorizaţiilor acordate de către instanţă pentru folosirea mijloacelor tehnice a rezultat că în traficul de droguri de risc şi mare risc (rezină de cannabis şi cocaină) sunt implicate mai multe persoane printre care şi numitul D.L. din Bistriţa, care avea legături infracţionale cu B.F. şi cu o persoană din mun. Turda, poreclită “Ole” şi identificată ulterior ca fiind numitul C.A.O.. În scopul identificării tuturor participanţilor, procurorul de caz a autorizat folosirea în cauză a trei investigatori sub acoperire şi a unui colaborator, prin intermediul cărora s-au efectuat trei cumpărări autorizate.

În data de 10.01.2009 B.F. a vândut investigatorului sub acoperire cu care s-a întâlnit într-un fast-food din zona Piaţa Independenţei Nord din municipiul Bistriţa, o anumită cantitate de haşiş pe care l-a introdus ilegal în ţară.

Din raportul întocmit de către investigatorul sub acoperire rezultă că în data de 27.01.2009, colaboratorul acestuia i-a predat o ţiplă de celofan în interiorul căreia se afla o substanţă solidă de culoare albă pe care a cumpărat-o cu suma de 1.700 lei de la D.L., pe care acesta o primise de la o persoană care conduce autoturismul B 73 ZKZ.

S-a mai arătat totodată că, în noaptea de 06/07.02.2009, unul dintre investigatorii sub acoperire s-a deplasat în mun. Turda, judeţul Cluj, împreună cu numitul D.L., acesta din urmă luând legătura cu numitul C.A.O.. După ce au ajuns în mun. Turda, numitul D.L. a plecat cu numitul C.A.O. spre domiciliul acestuia, loc din care a revenit după scurt timp având asupra sa o anumită cantitate din drogul de mare risc cocaină pentru care investigatorul sub acoperire a plătit suma de 300 Euro şi 700 lei.

În datele de 02.03.2009 şi 16.03.2009, investigatorul sub acoperire a cumpărat de la numitul C.A.O., poreclit „Ole”, prin intermediul numitului D.L. cantitatea totală de 18,5 grame cocaină, cu suma de 1.600 Euro.

În data de 04.08.2009 un alt investigator sub acoperire a cumpărat de la numitul C.A.O.prin intermediul numitului D.L. cantitatea de 7 grame cocaină cu suma de 365 euro şi 40 lei.

Prin ordonanţele din 5 august 2009 date de procuror în dosarul de urmărire penală nr.73/D/P/2008 s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul C.A.O. pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin.2 din Legea nr.143/2000, modificată şi completată ulterior, cu

aplic. art.41 al.2 C.pen., constând în aceea că, la datele de 6/7.02.2009, 2.03.2009, 16.03.2009 şi 4.08. 2009 a vândut, prin intermediul numitului D.L. anumite cantităţi din drogul de mare risc cocaină, investigatorilor sub acoperire, în schimbul unor sume de bani, faţă de inculpatul B.F. pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev.de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 şi instigare la infracţiunea de introducere în ţară de droguri de risc, prev.de art.25 C.pen. rap. la art.3 din Legea nr.143/2000 constând în aceea că la începutul lunii inauarie 2009 a vândut investigatorului sub acoperire într-un local din zona Piaţa Independenţei Nord din Municipiul Bistriţa o cantitate de haşiş pe care l-a introdus ilegal în ţară şi faţă de inculpatul D.L. pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin.2 din Legea nr.143/2000 şi consum de droguri prev. de art. 4 alin.2 din aceeaşi lege, constând în aceea că fiind în legătură cu B.F. şi cu C.A.O., acesta a vândut investigatorilor sub acoperire droguri pe care le cumpărase la rândul său de la numitul C.A.O., în luna ianuarie 2009. Totodată, în lunile februarie şi martie 2009, în trei rânduri investigatorii sub acoperire au cumpărat prin intermediul lui D.L. de la numitul C.A.O. anumite cantităţi din drogul de risc cocaină, în schimbul unor sume de bani.

Prin încheierea penală nr.31/CC/2009 din 5.08.2009, dată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dos. penal nr. 1905/112/2009 s-a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpaţi pentru o perioadă de 29 de zile, arest care urmează să expire la 3.09.2009 (orele 1,30; 2,35 şi respectiv 3,00).

La luarea măsurii arestării preventive s-a reţinut, în baza probelor administrate până la formularea cererii de arestare preventivă, că sunt îndeplinite cerinţele prev. de art.143 C.proc.pen., existând probe că inculpaţii au comis faptele pentru care sunt cercetaţi şi că sunt incidente disp. art.148 lit. f

C.proc.pen., deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile ce li se reţin în sarcină este închisoarea mai mare de 4 ani şi că există probe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol care s-a dedus nu numai din natura şi gravitatea faptelor săvârşite şi sentimentul de insecuritate socială care s-ar crea în rândul comunităţii locale privind lăsarea acestora în libertate, dar şi din modalitatea concretă în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, privarea de libertate justificându-se pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal.

Cu toate că în cauză s-au efectuat mai multe acte de urmărire penală, s-a menţionat în cererea dedusă judecăţii că, în perioada următoare se vor efectua şi alte acte de cercetare penală: audierea în calitate de învinuiţi a altor persoane faţă de care în dosar a fost începută urmărirea penală, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc; obţinerea rapoartelor medico-legale privind probele biologice ridicate de la inculpaţi şi eventual, extinderea cercetărilor pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 4 al.1 din Legea nr.143/2000 (modificată) faţă de inculpaţi şi faţă de persoanele care au cumpărat sau primit marfă de la inculpaţi şi audierea lor în calitate de învinuiţi ; audierea în calitate de martor a unor persoane care cunosc date despre săvârşirea infracţiunilor; efectuarea percheziţiei informatice în sistemele informatice ridicate de la locuinţele inculpaţilor; reaudierea inculpaţilor cu privire la rezultatele percheziţiilor informatice şi finalizarea transcrierilor înregistrărilor convorbirilor telefonice interceptate şi a proceselor verbale de redare a convorbirilor.

Cum actele de cercetare penală nu se vor putea finaliza până la expirarea duratei măsurii preventive luate faţă de inculpaţi şi având în vedere faptul că motivele care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au dispărut, s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţi cu încă 30 de zile.

Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, instanţa a constatat că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de cei trei inculpaţi subzistă şi privarea lor de libertate se justifică în continuare, în raport de aspectele evidenţiate în încheierea prin care s-a luat măsura arestării preventive. Menţinerea stării de arest se impune şi pentru asigurarea bunei desfăşurări a urmăririi penale, care nu a putut fi finalizată până în prezent, impunându-se efectuarea şi a altor acte de cercetare penală, enumerate în cererea dedusă judecăţii şi ulterior, prezentarea materialului de urmărire penală.

Măsura luată faţă de inculpaţi s-a apreciat a corespunde scopului prev.de art.136 C.proc.pen., pentru buna desfăşurare a procesului penal. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant că scopul arestării şi reţinerii îl reprezintă aducerea persoanei în cauză în faţa autorităţilor judiciare competente, rolul măsurii aretării preventive fiind acela de a permite clarificarea aspectelor legate de suspiciunile că o persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală (cauzele Brogan şi Murrray contra Marii Britanii).

Cererea de prelungire a măsurii arestării preventive este justificată întrucât, în perioada care urmează organele de urmărire penală vor administra şi alte probe de natură a stabili împrejurările comiterii faptelor, amploarea acestora, gradul de implicare şi a altor persoane în activitatea infracţională dedusă judecăţii.

Luarea unei măsuri mai puţin restrictive s-a apreciat că ar putea impieta asupra desfăşurării urmăririi penale, până la clarificarea împrejurării comiterii faptelor pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 155,159 C.proc.pen. s-a admis propunerea de prelungire a arestării preventive cu privire la cei trei inculpaţi cu încă 30 de zile.

În ce priveşte problema nulităţii absolute a încheierii din 5 august 2009, prin care s-a luat măsura arestării preventive a celor trei inculpaţi, aceasta excede cadrului prezentei cauze (cereri), cu atât mai mult cu cât, la momentul soluţionării cererii deduse judecăţii, dosarul în care s-a luat măsura arestării preventive se afla la Curtea de Apel Cluj şi instanţa nu avea posibilitatea de a verifica susţinerile apărătorului inculpatului C.A.O..

Împotriva încheierii tribunalului au declarat recurs inculpaţii C.A.O. şi

D.L. solicitând casarea hotărârii tribunalului şi rejudecând, să se respingă prelungirea arestării preventive, neexistând probe şi indicii temeinice care să justifice privarea lor de libertate.

În subsidiar, apreciază că se impune înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, vizate de art.145 şi 145¹

C.proc.pen.

Punctual, apărătorul inculpatului D.L. a învederat că se impune respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive întrucât nu mai subzistă temeiurile vizate de art.148 lit.f C.proc.pen., persoana inculpatului şi

lăsarea lui în libertate neconstituind un pericol pentru ordinea publică, chiar dacă aparent pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta pentru care este cercetat este mai mare de 4 ani închisoare. Din indiciile şi probele dosarului nu reiese în nici un mod că inculpatul D.L. ar putea zădărnici aflarea adevărului sau ar intenţiona să se sustragă de la urmărire penală.

Probaţiunea administrată până la acest moment reliefează poziţia de sinceritate a inculpatului ceea ce pune în evidenţă că faţă de el nu se justifică o măsură privativă de libertate.

Prin motivele scrise şi orale apărătorul inculpatului C.A.O. învederează în primul rând că se impune respingerea propunerii de prelungire a arestării întrucât probele la care face referire parchetul nu impun privarea de libertate a inculpatului pe care îl asistă.

Raportat la probaţiunea ce trebuie administrată în continuare precizează că depunerea rapoartelor medico-legale privind expertizarea substanţelor ridicate de la inculpaţi, nu necesită prelungirea arestării preventive cu atât mai mult cu cât inculpatul C.A.O. şi-a dat acordul în privinţa luării unor probe de sânge pentru a se constata dacă mai există sau nu urme de droguri în organismul său.

Pe de altă parte, câtă vreme parchetul nu indică câţi martori mai trebuie audiaţi, apreciază că indicarea generică a administrării probaţiunii testimoniale nu justifică menţinerea măsurii arestării.

Nici cererea vizând efectuarea percheziţiei informatice nu justifică prelungirea arestării preventive întrucât această probă ştiinţifică se efectuează într-un termen scurt de 24 de ore, neducând la o prelungire excesivă în timp a urmăririi penale, pentru acest considerent.

Un motiv ce vizează nulitatea absolută a încheierii primei instanţe din data de 5 august 2009, este acela că la data de mai sus când s-a admis propunerea de arestare a inculpatului, acesta a fost asistat de avocat P.A., avocat stagiar -colaborator în cabinetul individual al avocatului U.F.M. din Turda.

Se susţine că atâta vreme cât avocatul stagiar l-a apărat pe inculpat în faţa Tribunalului Cluj deşi nu avea această îndrituire legală, solicită a se constata nulitatea absolută a încheierii de arestare din 5 august 2009, ceea ce atrage nulitatea actelor de urmărire subsecvente până în prezent.

Pe cale de consecinţă, solicită punerea de îndată în libertate a inculpatului pentru a înlătura efectele produse de încheierea de arestare, raportat la lipsa de apărare a inculpatului C.A.O.

Un alt motiv de critică al încheierii instanţei de fond este acela că, judecătorul care a soluţionat încheierea penală din 31 august 2009, se află în stare de incompatibilitate faţă de conţinutul încheierii din 26 august 2009 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, întemeiată pe prevederile art.48 lit.a C.proc.pen. deoarece nu putea la data de 26 august 2009 să respingă ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea prev.de art.145 C.proc.pen.după care să admită propunerea DIICOT -Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud şi să prelungească arestarea preventivă a aceluiaşi inculpat C.A.O., ambele măsuri fiind dispuse în faza de urmărire penală.

Curtea examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, a ajuns la următoarele constatări:

Inculpatul D.L. este cercetat în stare de arest preventiv, pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prev.de art.2 alin.2 din Legea

143/2000, consum de droguri prev.de art.4 alin.2 din aceeaşi lege , iar inculpatul

C.A.O.pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev.de art.2 alin.2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

În esenţă, s-a reţinut că la data de 10 ianuarie 2009 inculpatul B.F. a vândut investigatorului sub acoperire cu care s-a întâlnit în Piaţa Independenţei din mun. Bistriţa o anumită cantitate de haşiş pe care l-a introdus ilegal în ţară. Din raportul investigatorului sub acoperire a rezultat că la 27 ianuarie 2009 colaboratorul acestuia i-a predat o ţiplă de celofan în interiorul căreia se afla o substanţă solidă de culoare albă, pe care a cumpărat-o cu suma de 1700 lei de la

D.L.. În noaptea de 6/7 februarie 2009, unul din investigatorii sub acoperire s-a deplasat în Turda împreună cu inculpatul D.L. acesta luând legătura cu inculpatul C.A.O. După ce au ajuns în Turda, inculpatul D.L. a plecat cu inculpatul C.A.O. spre domiciliul acestuia, loc din care a revenit după scurt timp, având asupra sa cocaină pentru care investigatorul sub acoperire a plătit suma de 300 euro şi 700 lei. În zilele de 2 martie şi 16 martie 2009 investigatorul sub acoperire a cumpărat de la inculpatul C.A.O. prin intermediul inculpatului D.L. cantitatea de 18,5 grame cocaină cu 1600 euro. În data de 4 august 2009 un alt investigator sub acoperire a cumpărat de la inculpatul C.A.O. prin intermediul inculpatului D.L. cantitatea de 7 gr.cocaină cu suma de 365 euro şi 40 lei.

Prin încheierea penală nr. 31 din 5 august 2009 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor D.L., C.A.O.şi B.F. pe 29 de zile, începând din 6 august 2009 şi până la 3 septembrie 2009 apreciindu-se ca îndeplinite cerinţele art.143 şi 148 lit.f C.proc.pen.

În prezenta cauză, Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - DIICOT - Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud, a solicitat prelungirea arestării preventive a inculpaţilor pentru efectuarea următoarelor acte de urmărire penală: audierea în calitate de învinuiţi şi a altor persoane faţă de care în dosar a fost începută urmărirea penală, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc; efectuarea rapoartelor de expertiză medico-legale privind probele biologice ridicate de la inculpaţi şi eventual extinderea cercetărilor pentru comiterea infracţiunii prev.de art.4 alin.1 din Legea 143/2000 faţă de inculpaţi şi faţă de persoanele care au cumpărat sau primit marfă de la inculpaţi şi audierea lor în calitate de învinuiţi; audierea a mai multor martori care cunosc date despre săvârşirea infracţiunilor de către inculpaţii recurenţi; efectuarea percheziţiilor informatice în sistemele informatice ridicate de la locuinţele inculpaţilor; reaudierea inculpaţilor cu privire la rezultatul percheziţiilor informatice, depunerea transcrierilor înregistrărilor convorbirilor telefonice interceptate şi a proceselor verbale de redare a convorbirilor.

În urma verificării dosarului de anchetă, Curtea a reţinut că întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată, conform actelor depuse, nu au fost audiaţi decât câţiva martori, precum şi inculpaţii, s-au depus rapoartele investigatorilor sub acoperire, nu s-au realizat percheziţiile informatice în calculatoarele ridicate de la locuinţele inculpaţilor, nu s-au realizat rapoartele medico-legale privind probele biologice ridicate de la inculpaţi, nu au fost reaudiaţi inculpaţii cu privire la rezultatele ce vor parveni în urma efectuării percheziţiilor informatice, nu au fost audiate toate persoanele care cunosc anumite date despre săvârşirea infracţiunilor în calitate de martori, nu s-a realizat audierea în calitate de învinuiţi şi a altor persoane faţă de care în dosar a fost începută urmărirea penală

pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc, nu au fost finalizate toate transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice interceptate şi procesele verbale de redare a convorbirilor, nefiind realizată prezentarea materialului de urmărire penală şi întocmirea rechizitoriului, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile imputate fiind mai mare de 4 ani şi lăsarea inculpaţilor în libertate prezentând un pericol concret pentru ordinea publică, în mod judicios prima instanţă a constatat că subzistă în continuare temeiurile arestării preventive vizate de art. 148 lit.f Cod proc.pen.

Potrivit art.155 alin.1 C.proc.pen. arestarea inculpatilor dispusă de instanţă poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Verificând conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului, atât instanţa de fond cât şi curtea au constatat că în privinţa recurenţilor sunt întrunite simultan şi condiţiile prev.de art.136 şi 143 C.proc.pen. raportat la art.148 lit.f C.proc.pen., astfel că faţă de conţinutul art.155 şi 159 C.proc.pen. Tribunalul Bistriţa-Năsăud a pronunţat o soluţie corectă fiind justificată şi judicioasă cererea de prelungire a arestării preventive.

Din dosarul de urmărire penală rezultă că prin ordonanţa din 5 august 2009 dată în dosarul 73/DP/2008 al DIICOT Biroul Teritorial Bistriţa, a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpaţii recurenţi cercetaţi după cum urmează: C.A.O.pentru trafic de droguri de mare risc prev.de art.2 alin.2 din Legea 143/2000 cu art.41, 42; D.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de drgorui de mare risc prev.de art.2 alin.2 din Legea 143/2000 şi consum de droguri în interes propriu prev.de art.4 alin.2 din Legea 143/2000, constând în aceea că la datele de 7 februarie 2009, 2 martie, 16 martie şi 4 august 2009, inculpatul Crişan Adrian a vândut prin intermediul inculpatului D.L. anumite cantităţi de cocaină, investigatorilor sub acoperire, în schimbul unor sume de bani.

Temeiul arestării recurenţilor a fost art.148 lit.f C.proc.pen.

Potrivit art.148 lit.f cod proc.pen. C.proc.pen., una din condiţiile arestării este aceea ca lăsarea în libertate a inculpaţilor să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică.

În ceea ce priveşte condiţia ca lăsarea în libertate a inculpaţilor să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei; sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, şi din însuşi pericolul social al infracţiunii de care sunt învinuiţi inculpaţii, de reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, de posibilitatea săvârşirii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacţii corespunzătoare faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.

Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpaţilor, cum se susţine, ci şi date referitoare la fapte, nu de puţine ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acţionează îndeajuns împotriva infracţionalităţii.

Pe de altă parte, este de observat că orice faptă contrară normelor de conduită, care constituie substanţa ilicitului abstract determinat de normele juridice, tulbură atât ordinea de drept, cât şi mediul social.

Această tulburare, coroborată cu riscul repetabilităţii unor atari atitudini neconforme, de încălcare a legii penale, creează o stare de insecuritate pentru raporturile sociale şi, concomitent, un sentiment firesc de dezaprobare din partea colectivităţii.

Ori, exigenţele impuse de necesitatea restabilirii ordinii de drept încălcate se realizează, între altele, prin îndeplinirea cu promptitudine a actelor procedurale, cu asigurarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor.

Calea de atac exercitată de inculpaţi, vizând prelungirea duratei arestului preventiv, nu este fondată, din moment ce prima instanţă a subliniat justificat că temeiurile ce au determinat luarea măsurii preventive subzistă în continuare. Sub acest aspect, este de observat că faptele imputate inculpaţilor, astfel cum au fost descrise prin cererea de prelungire a măsurii arestării, ca şi succesiunea actelor procedurale îndeplinite până în prezent impun, în mod evident, prelungirea arestului, pentru a putea fi asigurată ascultarea inculpaţilor oricând, confruntarea lor cu alţi învinuiţi, audieri de martori, efectuarea de percheziţii informatice în calculatoarele inculpaţilor, efectuarea de probe ştiinţifice şi biologice asupra persoanei inculpaţilor precum şi în vederea îndeplinirii de alte eventuale acte procesuale faţă de ei.

Prelungirea arestării este justificată şi de împrejurarea că infracţiunile pentru care sunt cercetaţi inculpaţii nu a fost clar stabilite, fiind nevoie de administrarea unui material probator complex, din care să rezulte în mod clar şi indubitabil vinovăţia şi implicarea recurenţilor în faptele pentru care sunt cercetaţi.

Probele ce trebuie administrate în cauză sunt dintre cele mai diverse şi, astfel, există posibilitatea ca inculpaţii să influenţeze administrarea lor.

Este de remarcat că aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publică are în vedere şi modalitatea concretă în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, caracterul acesteia precum şi reacţia generată în rândul societăţii civile de faptul că împotriva unor asemenea infracţiuni, organele statului nu acţionează eficient.

Faţă de toate acestea, curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar şi pentru buna desfăşurare a procesului penal.

Inculpaţii recurenţi au recunoscut comiterea faptelor, probele şi indiciile temeinice rezultând din declaraţiile martorilor audiaţi până în prezent, coroborate cu rapoartele întocmite de investigatorii sub acoperire şi cu conţinutul convorbirilor telefonice interceptate.

Stabilirea vinovăţiei recurenţilor urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătoreşti de către instanţa investită cu judecarea fondului cauzei, probaţiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidenţă

până în acest moment existenţa unor indicii temeinice în înţelesul art.143 C.proc.pen., care justifică luarea şi prelungirea arestării preventive faţă de aceştia (cazul Fox, Campbell şi Hartley vs.Uk).

Potrivit art.5 pct.1 din Convenţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi art. 23 din Constituţia României, referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpaţii au fost arestaţi în vederea aducerii lor în faţa autorităţilor judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârşit infracţiuni.

În plus, curtea reţine că existenţa şi persistenţa unor indicii grave de vinovăţie constituie, conform jurisprudenţei CEDO „factori pertinenţi care legitimează o detenţie provizorie”, măsura arestării preventive a inculpaţilor şi prelungirea acesteia fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.

De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracţiune” măsura arestării preventive este justificată şi prin prisma aceleiaşi jurisprudenţe.

În cauza de faţă, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate şi în consecinţă, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă şi dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.

În privinţa indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii ar fi săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv şi nu sau modificat până în prezent.

Susţinerea curţii este justificată în cele ce preced şi de legislaţia europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit şi Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenţiei raportat la infracţiunile comise de inculpaţi şi totodată, existenţa unei proporţionalităţi a detenţiei raportat la alte măsuri, mai puţin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 şi 145¹.

În speţa de faţă, prelungirea măsurii arestării preventive a recurenţilor este justificată prin existenţa unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiţiei şi totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.

Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistenţa în timp a motivelor plauzibile că inculpaţii sunt bănuiţi de comiterea unor infracţiuni, este o condiţie pentru prelungirea detenţiei.

Dincolo de aspectul factual, existenţa motivelor plauzibile de a bănui că recurenţii ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenţia europeana, ca fapta invocată să poată fi, în mod rezonabil, încadrată într-unul din textele Codului penal sau legi speciale, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a şi realizat în prezentul dosar.

Prin prisma legislaţiei CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurenţilor a fost acela de a-i prezenta autorităţii competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanţe independente şi imparţiale, legalitatea măsurii arestării şi ulterior prelungirea

acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).

În speţă sunt îndeplinite condiţiile cerute de art.143, 146 şi 148 lit.f C.proc.pen., Tribunalul Bistriţa-Năsăud apreciind corect asupra necesităţii prelungirii stării de arest a acestora.

Potrivit art.148 lit. f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a recurenţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Prima condiţie este îndeplinită întrucât infracţiunea imputată recurenţilor se sancţionează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.

Referitor la condiţia pericolului concret pentru ordinea publică şi aceasta este întrunită şi rezultă din probele de la dosar.

Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul recurenţilor presupune o rezonanţă socială a unor fapte grave, atât în rândul comunităţii locale asupra căreia şi-a exercitat influenţa negativă, dar şi la nivelul întregii ordini sociale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franţa că în circumstanţe excepţionale, pe motivul gravităţii în dauna reacţiei publice, anumite infracţiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenţia, cel puţin pentru un timp.

De asemenea, obstrucţionarea justiţiei şi pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea Europeană în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De aceea, în situaţia de faţă, se impune o astfel de reacţie a autorităţilor pentru a nu se crea şi mai mult neîncrederea în capacitatea justiţiei de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică şi crearea unui echilibru firesc şi a unei stări de securitate socială.

Prelungirea stării de arestare preventivă a inculpaţilor, în condiţiile legii, nu afectează cu nimic dreptul recurenţilor la un proces echitabil, aceştia având posibilitatea ca în faţa instanţei de fond cât şi ulterior în căile de atac de a cere şi administra probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susţinerilor acuzării.

Aşa fiind, primul motiv de recurs vizând revocarea arestului preventiv întemeiat pe lipsa probelor şi indiciilor care să justifice privarea de libertate a inculpaţilor, a fost respins ca nefondat.

La acest moment procesual, curtea a apreciat că faţă de natura infracţiunilor presupus a fi comise de inculpaţi, ţinând cont de rezonanţa acestora în rândul opiniei publice, şi determinând reacţia negativă a acesteia, faţă de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzaţii sunt judecate în stare de libertate, justifică prelungirea arestării preventive, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură neprivativă de libertate.

Referitor la celelalte motive de critică învederate de apărătorul ales al inculpatului C.A.O., Curtea a motivat următoarele:

S-a susţinut că la data de 5 august 2009, când s-a luat măsura arestării preventive faţă de inculpatul C.A.O., acesta a fost asistat de un avocat stagiar care nu putea pune concluzii în faţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud, condiţii în care

inculpatul ar fi fost lipsit de un drept la apărare real, astfel că urmărirea penală efectuată în cauză de la acel moment şi până în prezent este lovită de nulitate absolută.

Curtea a reţinut că, instanţa investită cu prelungirea sau menţinerea măsurii arestării preventive nu poate să constate nelegalitatea sau netemeinicia măsurii de la momentul luării ei, ci numai pentru viitor.

Acest punct de vedere al curţii, corespunde cu ideile exprimate în doctrină şi literatura de specialitate în care se porneşte de la ideea că legalitatea şi temeinicia luării măsurii arestării preventive a fost verificată, eventual, de instanţa de recurs, la momentul iniţial şi că legalitatea şi temeinicia s-a constatat cu autoritate de lucru judecat.

Din actele de la dosar, rezultă că împotriva încheierii penale nr.31 din 5 august 2009 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, prin care s-a dispus arestarea inculpatului C.A.O., acesta a promovat recurs, cale de atac soluţionată la 11 august 2009 prin încheierea penală nr.100 de către Curtea de Apel Cluj, instanţă care a respins ca nefondat recursul inculpatului, prin motivare Curtea arătând că măsura arestării a fost luată în mod legal, nefiind încălcat dreptul de apărare al inculpatului.

Ceea ce s-ar mai putea constata ulterior, ar fi numai schimbarea temeiurilor iniţiale (modificarea indiciilor sau intervenirea unor aspecte ce duc la concluzia că lăsarea în libertate nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică).

Cel mult, ceea ce s-ar mai putea verifica - în raport cu momentul iniţial -este îndeplinirea unor condiţii de fond (de exemplu: eroarea în care s-a aflat iniţial instanţa cu privire la pedeapsa prevăzută de lege, aceasta fiind mai mică de 4 ani închisoare) nu şi condiţii de formă ce ţin de legalitatea hotărârii prin care s-a dispus luarea măsurii (de exemplu:constatarea ulterioară a faptului că la momentul arestării inculpatul a fost lipsit de apărător sau că arestarea a fost dispusă de instanţa de recurs în şedinţă nepublică).

Pe cale de consecinţă, întrucât prin încheierea penală nr.100 din 11 august 2009 a Curţii de Apel Cluj s-a constatat cu autoritate de lucru judecat că măsura arestării a fost legal luată, nu se mai poate discuta la acest moment despre nelegalitatea sau netemeinicia ei şi nici despre o eventuală lipsă de apărare a inculpatului, acesta fiind asistat de un avocat stagiar.

S-a mai susţinut de către apărătorul ales al inculpatului C.A.O. că judecătorul care a soluţionat cererea de prelungire a arestării preventive a inculpatului din data de 31 august 2009, se afla într-o stare de incompatibilitate vizată de art.48 lit.a C.proc.pen. deoarece acelaşi magistrat la data de 26 august 2009, deci anterior, i-a respins ca nefondată aceluiaşi inculpat, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea prev.de art.145 C.proc.pen.

Studiind conţinutul textului de la art.48 lit.a C.proc.pen., precum şi cel al recursului în interesul legii din Decizia nr.7/2007 al Î.C.C.J., Curtea de Apel reţine că în speţă, judecătorul de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud nu s-a aflat în nici o stare de incompatibilitate deoarece „judecătorul care a participat la judecarea

recursului împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea ori prelungirea măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale, nu devine incompatibil să judece un nou recurs, având ca obiect o altă încheiere prin care s-a dispus în aceeaşi fază de urmărire penală cu privire la măsura arestării preventive în aceeaşi cauză”.

Mai mult, şi prin decizia dată în recurs în interesul legii 22 din 10 mai 2008 a Î.C.C.J.se statuează că „în aplicarea disp. art.48 alin.1 lit. a C.proc.pen., judecătorul care a soluţionat în cursul urmăririi penale propunerea de arestare preventivă, nu devine incompatibil să soluţioneze ulterior, în aceeaşi cauză, cereri care au ca obiect prelungirea arestării preventive”.

În speţa de faţă, nu există nici un motiv de incompatibilitate deoarece formularea cererilor de înlocuire a arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, nu sunt limitate în timp şi nici numeric, acestea putând fi formulate de câte ori inculpatul apreciază că temeiurile arestării preventive s-au schimbat şi nici nu au autoritate de lucru judecat.

În aceste condiţii, apare în afara oricărei îndoieli că după ce i-a respins la 26 august 2009 o cerere de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, judecătorul fondului nu a devenit incompatibil pentru a soluţiona la 31 august 2009 o cerere de prelungire a arestării preventive ce-l viza pe acelaşi inculpat.

Nu în ultimul rând este de remarcat că în această fază a recursului, instanţa nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă şi nici de a verifica apărări care ţin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanţa sesizată cu luarea sau prelungirea unei măsuri preventive.

Pentru aceste motive, curtea, apreciind că sunt întrunite concomitent condiţiile art.136, 143 şi 148 lit.f C.proc.pen., raportat la art.155 şi 159 C.proc.pen., a apreciat că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, menţinând-o ca atare, iar recursurile inculpaţilor au fost respinse ca nefondate, conform art.385¹⁵ pct.1 lit.b C.proc.pen.

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 112/R/02.09.2009

PRELUNGIREA DURATEI MĂSURII ARESTĂRII PREVENTIVE. TEMEINICIE. CONDIŢII.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre PRELUNGIREA DURATEI MĂSURII ARESTĂRII PREVENTIVE. TEMEINICIE. CONDIŢII.