LIBERARE PROVIZORIE SUB CONTROL JUDICIAR. CONDIŢII.
| Comentarii |
|
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puţin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.
Aplicarea dispoziţiilor legale care reglementează această instituţie se poate justifica în cazul unor infracţiuni mai puţin grave luându-se în considerare şi încrederea pe care o poate oferi inculpatul că lăsat în libertate nu va săvârşi şi alte infracţiuni şi îşi va îndeplini obligaţiile ce i se impun.
În acord cu jurisprudenţa CEDO se constată că instanţa europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfăşurarea procesului, să comită alte infracţiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 şi Letellier contra Franţei-26 iunie 1991).
Având în vedere pericolul social concret al faptelor presupus a fi comise de inculpat, de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, curtea a apreciat că în această fază a procesului penal şi, în pofida împrejurării că, formal, cererea acestuia îndeplineşte condiţiile legale, se impune cercetarea sa, în continuare, în stare de arest.
DECIZIA PENALA NR. 514/R/18.08.2009
Tribunalul Maramureş prin încheierea penală nr.426 din 14.08.2009, în baza art.1602 C.proc.pen. a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul V.A.R., arestat preventiv în baza încheierii penale nr.331/20.06.2009 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosarul nr.3785/100/2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul V.A.R. a solicitat a fi liberat provizoriu sub control judiciar arătând că sunt întrunite cerinţele prev. de art.1602 C.proc.pen. în sensul că pedeapsa pentru infracţiunile pentru care este cercetat nu depăşeşte 18 ani
închisoare, nu este recidivist, şi a avut un comportament corespunzător până la acest moment, neprezentând pericol social.
Prin încheierea penală nr. 331 din 20 iunie 2009 a Tribunalului Maramureş s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului V.A.R. pe o durată de 29 de zile (20 iunie 2009 - 18 iulie 2009 inclusiv), în temeiul art. 148 lit. f C.proc.pen., reţinându-se, în esenţă, faptul că există indicii temeinice în sensul că în perioada martie - aprilie 2009 acesta a deţinut fără drept o armă de foc (un pistol) pe care a încercat să îl comercializeze. Prin urmare, există indicii temeinice care justifică presupunerea că acesta a comis infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 279 alin. 1 C.pen..
Prin încheierea penală nr. 366/16.07.2009 a aceleiaşi instanţe s-a prelungit cu 30 de zile durata arestării preventive a acestui inculpat (19 iulie 2009 - 17 august 2009), iar prin încheierea penală nr. 425 din 14 august 2009 a Tribunalului Maramureş s-a prelungit pe o nouă perioadă de 30 de zile durata arestării sale preventive (18 august 2009 - 16 septembrie 2009 inclusiv). În această din urmă încheiere s-a reţinut faptul că la dosar există indicii care să justifice presupunerea că acesta a comis fapta pentru care a fost arestat preventiv, făcându-se trimitere în acest sens la declaraţia inculpaţilor C.M. şi C.F.. Prin urmare, apărarea formulată de inculpat cu privire la lipsa unor indicii în acest sens nu a fost primită.
Tribunalul a constatat că cerinţele obligatorii prev. de art. 1602 alin. 1, 2 C.proc.pen. sunt îndeplinite întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care a fost arestat preventiv nu depăşeşte limita de 18 ani închisoare prev. la alin. 1 al textului legal menţionat (2-8 ani), nu există date în sensul că acesta ar intenţiona să comită alte infracţiuni sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului în vreuna din modalităţile prev. la alin. 2 al aceluiaşi text legal (de altfel, acesta nici nu a fost arestat în baza art. 148 lit. b, c, e C.proc.pen.).
Acordarea liberării provizorii sub control judiciar nu este însă obligatorie chiar dacă aceste cerinţe sunt îndeplinite, art. 1602 alin. 1 C.proc.pen. folosind sintagma „se poate acorda”. Prin urmare, ea trebuie examinată şi apreciată de la caz la caz. În speţă, faţă de natura presupusei fapte şi de gravitatea ei (infracţiune la regimul armelor şi muniţiilor constând în deţinerea fără drept a unei arme de foc şi încercarea de a o comercializa), tribunalul a apreciat că liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului nu se justifică. În raport de aceste considerente, celelalte apărări nu pot fi primite (cele referitoare la lipsa antecedentelor penale, existenţa unui domiciliu stabil).
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul V.A.R. solicitând casarea acesteia ca netemeinică şi nelegală întrucât deşi toate condiţiile prev. de lege sunt îndeplinite în cauză, instanţa de fond în mod nelegal i-a respins cererea. Acesta, raportat la situaţia sa personală, fiind la prima confruntare cu legea penală, având o atitudine sinceră, precum şi un domiciliu stabil, urmând a se prezenta la solicitările instanţei, a cerut admiterea căii de atac promovate.
Analizând încheierea atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a apreciat că recursul inculpatului este nefondat.
Astfel, într-adevăr, formal toate condiţiile prev. de art.1602 C.proc.pen. privind liberarea provizorie sub control judiciar sunt îndeplinite în cauză.
33
Din analiza prevederilor art. 1602 C.proc.penaIă, rezulta că liberarea sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracţiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puţin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.
Aplicarea dispoziţiilor legale care reglementează această instituţie se poate justifica în cazul unor infracţiuni mai puţin grave luându-se în considerare şi încrederea pe care o poate oferi inculpatul că lăsat în libertate nu va săvârşi şi alte infracţiuni şi îşi va îndeplini obligaţiile ce i se impun.
În acord cu jurisprudenţa CEDO se constată că instanţa europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfăşurarea procesului, să comită alte infracţiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 şi Letellier contra Franţei-26 iunie 1991).
Având în vedere pericolul social concret al faptelor presupus a fi comise de inculpatul V.A.R., de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, curtea a apreciat că în această fază a procesului penal, şi în pofida poziţiei nesincere avută de inculpat şi a împrejurării că formal, cererea acestuia îndeplineşte condiţiile legale, se impune cercetarea sa, în continuare, în stare de arest.
Faţă de aspectul că recurentul nu recunoaşte nici una dintre faptele pentru care este cercetat, fiind nevoie în prezent de confruntări între el şi numitul G.A.A., de audierea altor martori şi administrarea altor probe pentru clarificarea stării de fapt, instanţa a apreciat că la acest moment procesual nu este oportună liberarea sa sub control judiciar, pentru a se asigura o bună administrare a justiţiei.
Din coroborarea acestor texte rezultă aşadar că pentru a fi admisă o asemenea cerere, pe lângă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege (şi care evident în această speţă sunt îndeplinite), mai trebuie şi ca această cerere să fie întemeiată.
În acest context analizând cererea inculpatului, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, raportat la presupunerea rezonabilă şi a indiciilor temeinice precum şi a datelor existente din care ar rezulta că recurentul ar fi comis infracţiunile.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul a fost arestat preventiv la 20 iunie 2009 de către Tribunalul Maramureş pe o durată de 29 de zile, reţinându-se că în intervalul martie - aprilie 2009 a deţinut fără drept o armă de foc, încercând a o vinde altor persoane cu care s-a asociat în scopul comiterii unor fapte de mare violenţă în zona Vişeu - Borşa, ceea ce în drept întruneşte elementele infracţiunii prev.de art.279 al.1 C.pen. şi art.323 alin.1 C.pen.
34
Faţă de cele relevate mai sus, curtea a apreciat că lăsarea în libertate a recurentului, prin admiterea cererii de liberare sub control judiciar este inoportună la acest moment procesual, în condiţiile în care din momentul arestului preventiv al acestuia, au trecut cca 2 luni de zile, s-a prelungit starea de arest preventiv a acestuia cu începere din 18 august 2009 - 16 septembrie 2009, nu s-a finalizat urmărirea penală, după terminarea acesteia urmând a fi sesizată instanţa competentă.
Curtea a concluzionat că buna desfăşurare a procesului penal impune privarea de libertate a inculpatului şi că eliberarea sa, chiar subsumată unor obligaţii sau garanţii, ar provoca o reală tulburare a ordinii şi liniştii publice.
Acest punct de vedere este concordant atât cu practica instanţelor naţionale cât şi cu a celor europene aşa cum rezultă şi prin prisma deciziilor Skrobol contra Poloniei - 13 dec.2005 şi Georgieva contra Bulgariei - 3 iulie 2008.
Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a încheierii recurate, în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen., Curtea a respins ca nefondat recursul declarat.
Văzând disp.art.192 al.2 C.pr.pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei a reprezentat onorariu avocaţial parţial.
