DREPT PROCESUAL PENAL. PRECES ECHITABIL. PRINCIPIUL EGALITĂŢII ARMELOR.

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal

Egalitatea procesuală între părţile din procesul penal, se realizează în condiţiile susţinerii unor poziţii contrare, ceea ce reprezintă contradictorialitatea specifică judecăţii penale, prin susţinerea învinuirii de către procuror sau de către persoana vătămată şi inculpat, asistat sau reprezentat de avocat, care îşi exercită dreptul său la apărare - fie singur, fie împreună cu partea responsabilă civilmente.

Reglementarea principală a judecăţii pe baza contradictorialităţii este de esenţa procesului penal echitabil, cu respectarea şi asigurarea egalităţii de arme între acuzare şi apărare (părţi vătămate şi inculpat).

Importanţa deosebită a dreptului la apărare a tuturor părţilor în procesul penal, în viziunea Curţii Europene, rezidă în reglementarea sa detaliată în cadrul principiului procesului echitabil. Curtea Europeană subliniază că nu trebuie confundată „prezenta personală a acuzatului în instanţă, cu posibilitatea pe care i-o recunoaşte art.6 paragraf 3 lit.c de a se apăra singur. Astfel, chiar dacă nu este expres menţionat în art.6 dreptul tuturor părţilor de a lua parte personal la dezbaterile din cauză, acesta decurge din scopul şi din obiectul ansamblului acestui text: dreptul tuturor participanţilor la un proces echitabil”.

Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenţa acuzatului la şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie să examineze nu numai personalitatea acuzatului şi starea sa de spirit la momentul comiterii infracţiunii pentru care este trimis în judecată, ci şi mobilurile activităţii sale infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenţa acuzatului cât şi a celorlalte părţi vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanţă, alături de apărătorii lor”. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).

Ca atare, decizia instanţei de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare pentru ca să fie audiate în mod nemijlocit atât părţile vătămate cât şi inculpaţii, să se administreze toate probele testimoniale şi ştiinţifice atât în apărarea, cât şi în defavoarea lor ca apoi, să se pronunţe o soluţie de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal în funcţie de aprecierea probelor existente la dosar a dat eficienţă dispoziţiilor art.5 şi 6 din Convenţia Europeană vizând dreptul la un proces echitabil, cât şi principiilor de drept procesual intern ce reglementează dreptul la apărare a tuturor părţilor.

DECIZIA PENALĂ NR. 561/R/23.09.2009

Judecătoria Năsăud prin sentinţa penală nr. 118 din 10 iulie 2008 în baza art.11 pct.2 lit. a C.proc.pen., coroborat cu art. 10 lit. a C.proc.pen., a dispus achitarea inculpaţilor D.I. şi D.M., pentru comiterea infracţiunii de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 alin.1 şi 3 C.pen. întrucât fapta nu există.

În baza art. 11 pct.2 lit. a C.proc.pen., coroborat cu art.10 lit. d C.proc.pen. s-a dispus achitarea inculpaţilor D.I. si D.M. de sub învinuirea comiterii infracţiunii de abuz de încredere prevăzute de art. 213 C.pen., întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive al infracţiunii, anume definirea bunului în temeiul vreunei convenţii.

Părţile vătămate P.Gh. CNP-1511003064333 şi P.I.S. au fost obligate , în solidar, să plătească inculpaţilor suma de 900 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

În baza art.346 C.proc.pen. s-a respins acţiunea civilă formulată de părţile vătămate, ca neîntemeiată.

Părţile vătămate au fost obligate să plătească statului câte 100 lei fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Prin plângerea adresată Judecătoriei Năsăud, părţile vătămate P.Gh. şi P.I.S. au chemat în judecată pe inculpaţii D.I. şi D.M. pentru ca prin hotărârea ce se va da să fie cercetaţi şi condamnaţi pentru comiterea infracţiunilor de tulburare de posesie, abuz de încredere, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti şi furt, prevăzute de art. 220, art.213, art.271 si art. 208 alin.1 C.pen..

În motivare s-a arătat că în luna iulie 2004 inculpaţii le-au ocupat acestora cca 45 ari teren situat în hotarul comunei Rodna, prin desfiinţarea ţăruşilor, făcând garduri împrejmuitoare pe toate laturile, prin aceasta nerespectând cele

dispuse prin sentinţele civile nr.2101/2001 şi nr. 2585/2002 ale Judecătoriei Năsăud.

În data de 3 iulie 2004, inculpaţii au distrus şi au sustras poarta de la intrare pe terenul din ridul „Faţa Ticlăului”, deşi poarta de la intrare era legată cu lanţ pe care era aplicat un lacăt.

Întrucât plângerea penală se referea şi la infracţiunii pentru care instanţa nu putea fi legal sesizată decât prin rechizitoriu, prin sentinţa penală nr.364/2004 pronunţată în dosar nr.2183/2004, s-a trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud pentru a se dispune efectuarea de cercetări penale sub aspectul tuturor infracţiunilor la care se referă plângerea penală.

Prin rezoluţia din 22 noiembrie 2004 dată de procuror în dosarul nr.543/P/04, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, s-a dispus neînceperea urmării penale faţă de inculpaţi pentru infracţiunile de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti şi furt, iar sub aspectul infracţiunilor de tulburare de posesie şi abuz de încredere a fost sesizată instanţa de judecată, întrucât pentru aceste infracţiunii, la acel moment, instanţa putea fi legal sesizată şi la plângerea penală a părţilor vătămată.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Năsăud sub nr. 3220/2004.

Prin sentinţa penală nr.577/2005 pronunţată în dosar nr.3220/2004, în temeiul art. 11 pct.2 lit. b coroborat cu art.10 lit. h, raportat la art.284/1 C.proc.pen., s-a dispus încetarea procesului penal.

Urmare a recursului declarat de părţile vătămate, prin decizia penală nr.38/R/2006 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr.248/112/2006, s-a casat în întregime sentinţa penală atacată cu trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond pentru a proceda la cercetarea penală sub aspectul infracţiunilor pentru care a instanţa a fost sesizată, întrucât în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 284¹ C.proc.pen..

Cauza s-a reînregistrat la Judecătoria Năsăud sub nr.732/R/2006.

Cu ocazia rejudecării instanţa a procedat la luarea unui supliment de declaraţii de părţi-vătămate, ocazie cu care părţile vătămate au precizat că inculpaţii le-au ocupat cca 20 ari din terenul proprietatea lor situat în ridul „Faţa Ticlăului” din hotarul comunei Rodna, prin schimbarea semnelor de hotar ce corespund de imobilele de sub nr. top. 5673, 5670, 5671 si 5672.

Părţile vătămate au mai precizat că imobilele terenuri de sub nr. top. arătate au fost partajate prin sentinţa civilă nr.2585/2002, învederându-se că abuzul de încredere constă în faptul că inculpaţii le-au sustras poarta de intrare pe terenul proprietatea lor şi, de asemenea, inculpaţii le-au tăiat nişte pomi fructiferi.

Pe lângă suma de bani cu care s-au constituit iniţial parte civilă reprezentând contravaloarea recoltelor de pe terenul ocupat, în cuantum de 30.000.00 lei (vechi), părţile vătămate au mai suplimentat pretenţii băneşti cu încă 7.000.000 lei (vechi) reprezentând contravaloarea porţii şi a pomilor tăiaţi.

În legătură cu infracţiunile pentru care instanţa a fost sesizată, întrucât sesizarea a fost înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.356/2006, potrivit art. 1 din această lege a rămas legal sesizată pe tot parcursul procesului penal.

Cu ocazia rejudecării instanţa de fond a procedat şi la o cercetare locală împreună cu expertul Vintilă Nicolae, expert care a întocmit o lucrare de expertiză pe marginea celor constatate la faţa locului, reţinând următoarele:

Antecesorii părţii vătămate P.Gh. au deţinut în proprietate imobile terenuri de natură fânaţ şi livadă situate în ridul „Faţa Ticlăului” din hotarul comunei Rodna.

Prin sentinţa civilă nr.2101/2001, în urma acţiunii civile promovată de P.Gh., precum şi a cererii reconvenţionale formulată de soţia sa P.I.S., s-a stabilit un supliment de masă succesorală după antecesorul părţii vătămate P.Gh., anume P.O., în sensul că pe lângă imobilele specificate în certificatul de moştenitor nr.120/1988, eliberat de fostul notariat de stat local Năsăud, mai intră şi imobilele terenuri de sub nr. top. 5670 si 5671 din CF 1852 Rodna şi s-a dispus partajarea acestora, precum şi ieşirea din indiviziune a lui P.I.S. Cu ocazia partajului părţii vătămate P.Gh. s-a atribuit lotul cu nr. top.5670/2 si 5671 în suprafeţe de 701 şi, respectiv, 234 mp., iar lui P.I.S. i s-a atribuit lotul cu nr. top. nou 5670/3 în suprafaţă de 1871 mp.

Prin procesul-verbal de punere în posesie din 20 martie 2002, terenurile atribuite părţilor vătămate s-au pus în posesie de către executorul judecătoresc S.V.

În urma acţiunii civile promovată de inculpaţi în dosarul civil nr.839/2002, prin sentinţa civilă nr.2585/2002 pronunţată în cauză s-a dispus ieşirea din indiviziune a inculpaţilor, precum şi a numiţilor C.O. si C.A. În urma ieşirii din indiviziune inculpaţilor li s-au atribuit loturile cu nr. top nou 5670/4 si 5673/1, în suprafeţe de 5378 şi respectiv 5373 mp., loturi ce se învecinează cu loturile atribuite părţilor vătămate prin sentinţa civilă nr.2101/2001.

Loturile atribuite inculpaţilor au fost predate în posesie tot de către executorul judecătoresc S.V. la data de 11 noiembrie 2003.

După predarea în posesie, întrucât părţile vătămate nu au fost de acord ca inculpaţii să treacă pe podeţul practicat de antecesorii lor, precum şi de ei personal şi, de asemenea, şi de către comoştenitorii care au înstrăinat părţile lor inculpaţilor, precum si lui C.O. şi C.A., inculpaţii au înlăturat poarta de la intrare pe care părţile vătămate au închis-o cu lanţ la care au aplicat lacăt şi au lăsat-o deoparte la câţiva metri , rezemată de pomi.

Cu ocazia descinderii locale instanţa a constatat un lot de teren de cca 30 ari de natură fânaţ şi cu pomi fructiferi pe acesta rămas necosit şi neîmprejmuit pe nicio latură.

În legătură cu lotul de teren rămas necosit inculpaţii au precizat că este tocmai lotul de teren predat părţilor vătămate în posesie pe care aceştia au refuzat să-l cosească întrucât lor li se revine şi lotul de teren ce le-a fost predat în posesie în baza sentinţei civile nr. 2585/2002

Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Vintilă Nicolae, a rezultat că lotul rămas nefolosit este lotul cu nr. top. 5670/2, 5671 şi 5670/3 ce li se cuvine părţilor vătămate în baza sentinţelor civile nr. 2101/2001 si 2485/2002 ale Judecătoriei Năsăud. Mai concluzionează expertul că din terenul predat în posesie părţilor vătămate inculpaţii nu ocupă nimic.

Faţă de cele de mai sus, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că inculpaţii folosesc ceva din terenul proprietatea părţilor vătămate, în baza art.11 pct. 2 lit. a C.proc.pen., coroborat cu art. 10 lit. a C.proc.pen., s-a dispus achitarea inculpaţilor de sub învinuirea comiterii infracţiunii de tulburare de posesie prev. de art.220 alin.1 si 3 C.pen., întrucât fapta nu există.

În legătură cu infracţiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 213

C.pen., instanţa, de asemenea, a dispus achitarea inculpaţilor în temeiul art.11 pct.2 lit. a coroborat cu art.10 lit. d C.proc.pen., întrucât fapta imputată de părţile vătămate inculpaţilor nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere, fapta de a demonta şi înlătura poarta putând constitui eventual altă infracţiune, nicidecum cea de abuz de încredere pentru care, în prealabil, trebuia să există vreo convenţie de predare în posesie.

De asemenea, în legătură cu acea poartă, în baza convenţiei încheiată cu vânzătorii, inculpaţii aveau şi ei dreptul de a practica acel podeţ întrucât şi lotul de teren predat lor în posesie se întinde până la pârâul peste care este practicat acel podeţ.

Având în vedere că, inculpaţii au fost achitaţi, precum şi motivele acestei achitări, în baza art.346 C.proc.pen., instanţa de fond a respins acţiunea civilă formulată de părţile vătămate ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile vătămate P.Gh. şi P.I.S., apel respins ca tardiv prin decizia penală nr.49 din 23 iunie 2009 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, în ceea ce o priveşte pe partea vătămată P.Gh., iar în temeiul art.379 pct.2 lit. b C.proc.pen. a fost admis apelul declarat de partea vătămată P.I.S. cu desfiinţarea sentinţei atacate şi dispunerea rejudecării cauzei de către instanţa de fond - Judecătoria Năsăud.

Hotărârea Tribunalului Bistriţa-Năsăud, a fost atacată cu recurs de către părţile vătămate P.Gh. şi P.I.S..

Partea vătămată P.Gh. aprecia că se impune admiterea recursului său şi trimiterea dosarului spre rejudecare în privinţa sa la instanţa de apel, deoarece apelul promovat nu era tardiv, ci în termen, soluţia fiind astfel nelegală. În privinţa părţii vătămate P.I.S. s-a solicitat rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs şi administrarea probei cu martori, respectiv a numitului D.I., care este o altă persoană decât inculpatul trimis în judecată de către procurori, iar în urma rejudecării să se dispună condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunea de tulburare de posesie prev.de art.220 alin. 1 şi 3 C.pen.

În subsidiar, s-a arătat de către părţile vătămate că este important a se trimite întregul dosar instanţei de fond Judecătoria Năsăud dacă nu se va accepta cererea principală de rejudecare de către Curtea de Apel pentru a fi administrate în mod legal probele ştiinţifice respectiv expertizele topometrice, a fi audiaţi inculpaţii în mod nemijlocit potrivit motivelor invocate de victime în plângerile penale, iar în urma administrării tuturor probelor testimoniale şi ştiinţifice, a se răspunde la obiecţiunile eventuale care s-ar formula în cauză şi a suplimenta întregul probatoriu pentru a se respecta dispoziţiile art.6 din Convenţia Europeană acela al dreptului tuturor părţilor de a avea un proces echitabil.

Nu în ultimul rând este oportun ca după audierea lor cu privire la infracţiunea imputată, inculpaţii să-şi exprime opinia cu privire la stabilirea despăgubirilor solicitate de părţile civile.

Curtea examinând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, a ajuns la următoarele constatări:

Din cuprinsul sentinţei penale 118 din 10 iulie 2008 a Judecătoriei Năsăud, rezultă că partea vătămată P.Gh., a fost prezent atât la judecarea pe fond a dosarului 732/265/2006 a Judecătoriei Năsăud aşa cum rezultă din practica cât şi la pronunţarea hotărârii, astfel că dreptul de apel curgea conform art.363 alin.1

şi 3 C.proc.pen.de la pronunţare. Pentru părţile prezente la pronunţare şi dezbateri, termenul de apel de 10 zile curgea de la pronunţare.

Din scriptul depus la fila 159 din dosarul Judecătoriei, rezultă că hotărârea a fost pronunţată la 10 iulie 2008, dată de la care curgea termenul de 10 zile pentru promovarea apelului. Cu toate acestea, partea vătămată P.Gh. a promovat apelul la 24 iulie 2008, cu depăşirea termenului imperativ prevăzut de lege, fără a putea dovedi vreo împiedicare temeinică, obiectivă care să-l fi pus în imposibilitate de a declara în termen calea ordinară de atac.

Controlul instanţei superioare poate fi făcut în privinţa acestui recurent doar sub aspectul corectei reţineri a excepţiei tardivităţii de către instanţa de apel.

Având în vedere că în mod legal şi temeinic, tribunalul a reţinut că apelul este tardiv, recursul părţii vătămate P.Gh. apare ca nefondat şi se va respinge ca atare, în baza art.385¹⁵ pct.1 lit.b C.proc.pen.

Cu privire la recursul părţii vătămate P.I.S.:

Conform art.1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.

Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.

În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, în procesul penal.

Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.

Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.

Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Prin soluţia pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, inculpaţilor D.I. şi

D.M., cât şi părţilor vătămate P.Gh. şi P.I.S. li s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecărei părţi o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza,

inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale”. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda; hotărârea CEDO din 20 februarie 1996 în cauza Hobo Machado contra Portugaliei, paragraf 31; hotărârea CEDO din 25 iunie 1997 în cauza Van Orshover contra Belgiei paragraf 38; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 în cauza Rowe şi David contra Marii Britanii, paragraf 60; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 în cauza Fitt contra Marii Britanii, paragraf 44).

Mai mult, aceeaşi Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate”. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992; hotărârea CEDO din 4 octombrie 2007 în cauza Forum Maritime contra României; hotărârea din CEDO din 24 iunie 2003 în cauza Dowsett contra Marii Britanii paragraf 42; hotărârea CEDO din 21 septembrie 1993 în cauza Kremxouw contra Austriei, paragraf 53).

Ca atare, garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât şi al disp.art.5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reţine vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art.197 alin.2 C.proc.pen.

Instanţa de judecată pronunţă condamnarea inculpatului numai in situaţia în care probele strânse în cursul urmăririi penale şi verificate în cursul cercetării judecătoreşti, dovedesc în mod cert, printre altele, că fapta a fost savârşită de inculpat.

Potrivit art. 200 C.proc.pen., „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispună trimiterea în judecată.

Art. 289 C.proc.pen. dispune ca judecata cauzei se face în faţa instanţei constituită potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă, oral, nemijlocit şi in contradictoriu”.

Astfel, probele strânse în cursul urmăririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecata.

Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată de către instanţă, în şedinţă publică în mod nemijlocit, oral şi in contradictoriu.

Numai după verificarea efectuata, în aceste condiţii, instanţa poate reţine motivat, că exprimă adevărul, fie probele de la urmărirea penală, fie cele administrate in cursul judecăţii.

Pe de alta parte, în raport de dispoziţiile art. 62, 63 C.proc.pen., cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 C.proc.pen., hotărârea prin care se soluţionează cauza penală dedusă judecăţii trebuie sa apară ca o concluzie, susţinută de materialul probator administrat în dosar, constituind un lanţ deductiv, fără discontinuitate.

Dispoziţiile art. 63 alin.2 C.proc.pen. exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în

raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.

Dând sens şi dispoziţiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţele de fond şi apel trebuie sa reţină şi să aprecieze numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.

Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile inculpatului.

Pe de altă parte, declaraţiile inculpatului date în faza judecăţii şi în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).

În speţă, se observă că dosarul a fost judicios soluţionat de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud, avându-se în vedere şi principiul procesului echitabil din punct de vedere al garanţiilor procesuale.

Soluţia de achitare a inculpaţilor pronunţată de instanţa de fond a fost atacată cu apel de către părţile vătămate P.Gh. şi P.A.S., care prin calea de atac promovată au criticat modul de efectuare al probei ştiinţifice arătând că nu au fost citaţi în mod legal la efectuarea probei, iar pe de altă parte, inculpaţii nu au fost prezenţi la nici un termen de judecată la Judecătoria Năsăud şi nu s-a procedat la audierea nemijlocită a acestora, aşa cum se impunea, pentru a fi respectat principiul nemijlocirii, oralităţii şi contradictorialităţii procesului penal.

Nemulţumirea părţilor vătămate a fost reliefată de faptul că prezentul dosar a fost casat cu rejudecare de mai multe ori şi de fiecare dată când s-a reluat ciclul procesual, numai părţile vătămate au fost audiate iar inculpaţii nu, astfel că victimele infracţiunii nu cunosc poziţia subiectivă a inculpaţilor raportat la săvârşirea faptelor ce li se impută şi nici dacă aceştia contestă sau nu valoarea pretenţiilor civile cerute de părţile civile.

Pe lângă viciile de procedură invocate de părţile vătămate la efectuarea expertizei, acestea învederează că au mai depus şi obiecţiuni cu privire la conţinutul probei ştiinţifice, dar instanţa de fond, a procedat la dezbaterea cauzei fără a da curs obiecţiunilor şi fără a dispune aducerea inculpaţilor pentru ca şi aceştia să-şi exprime punctul de vedere raportat la proba ştiinţifică administrată în speţă.

Atât doctrina cât şi practica judiciară, este unanimă în a considera că, „o corectă judecare a inculpatului trebuie să se desfăşoare în prezenţa sa - aceasta fiind regula”.

dreptul său la apărare - fie singur, fie împreună cu partea responsabilă civilmente.

Verificând conţinutul deciziei penale 49 din 23 iunie 2009 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, rezultă că instanţa de apel s-a ocupat de respectarea dreptului la un proces echitabil atât al părţilor vătămate cât şi al inculpaţilor, dovadă fiind tocmai admiterea apelului victimei P.I.S. de a desfiinţa hotărârea Judecătoriei Năsăud şi a deci de rejudecarea procesului de către instanţa de fond cu respectarea principiului oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii ce guvernează procesul penal.

Câtă vreme, partea vătămată P.I.S. a primit o soluţie favorabilă prin admiterea apelului său de către tribunal, recursul acesteia apare ca nefondat şi se va respinge ca atare, în baza art.385¹⁵ pct.1 lit.b C.proc.pen.

Decizia instanţei de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art.5 şi 6 din Convenţia Europeană vizând dreptul la un proces echitabil, cât şi principiilor de drept procesual intern ce reglementează dreptul la apărare a tuturor părţilor, urmând ca la Judecătoria Năsăud să fie audiate în mod nemijlocit atât părţile vătămate cât şi inculpaţii, să se administreze toate probele testimoniale şi ştiinţifice atât în apărarea cât şi în defavoarea lor ca apoi, să se pronunţe o soluţie de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal în funcţie de aprecierea probelor existente la dosar.

În baza art.189 C.proc.pen. s-a stabilit în favoarea Baroului de avocaţi Cluj suma de câte 300 lei pentru inculpaţii D.M. şi D.I. cu titlu de onorariu pentru apărător din oficiu ce se va plăti din F.M.J.

Văzând disp.art.192 alin.2 C.proc.pen., părţile vătămate au fost obligate să achite statului suma de câte 400 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300 lei reprezentând onorariu avocaţial oficiu.

DREPT PROCESUAL PENAL. PRECES ECHITABIL. PRINCIPIUL EGALITĂŢII ARMELOR.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre DREPT PROCESUAL PENAL. PRECES ECHITABIL. PRINCIPIUL EGALITĂŢII ARMELOR.