SANCŢIUNE PENALĂ. INDIVIDUALIZARE. CRITERII.

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal

Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepsei, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedenţă penală).

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. 52 alin.1 potrivit căruia “scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.

Actele de violenţă exercitate de inculpat în comiterea faptei şi consecinţele acestora (sustragerea unui autoturism aparţinând unei alte persoane fizice, vehicol pe care l-a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, punând în pericol siguranţa traficului rutier) sunt elemente care nu pot fi omise şi care, coroborat cu totala nesinceritate a inculpatului, trebuiesc bine evaluate de către instanţă în alegerea pedepsei şi în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, demonstrând că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoz.art.1 din Codul penal.

DECIZIA PENALĂ NR.542/R/09.09.2009

Prin sentinţa penală nr. 1047/03.06.2009 a Judecătoriei Baia Mare s-a dispus condamnarea inculpatului S.A.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de :

- tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 2 ind. 1 lit. a C.pen., cu reţinerea art. 74 lit. C, 76 lit. b C.pen., la pedeapsa închisorii de 5 ani;

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG 195/ 2002, cu reţinerea art. 74 lit. C, 76 lit. d C.pen., la pedeapsa închisorii de 10 luni.

Ambele infracţiuni cu aplicarea art. 33 lit. a şi art. 37 lit. b C.pen..

În baza art. 34 lit. b C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea respectiv 5 ani închisoare.

Prin aceeaşi hotărâre, a fost condamnat inculpatul B.V.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de :

- tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 2 ind. 1 lit. a C.pen., la pedeapsa închisorii de 7 ani;

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG 195/ 2002, la pedeapsa închisorii de 2 ani;

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, la pedeapsa închisorii de 2 ani.

Toate infracţiunile cu aplicarea art. 33 lit. a şi b C.pen..

În baza art. 34 lit. b C.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea respectiv 7 ani închisoare.

Se asemenea, a condamnat inculpatul M.M.N., poreclit „Miciu” pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG 195/ 2002, la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni;

Ambele infracţiuni cu aplicarea art. 33 lit. b C.pen..

În baza art. 34 lit. b C.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea respectiv 1 an şi 6 luni închisoare.

A interzis inculpaţilor S.A.I., B.V.C. şi M.M.N. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a Il-a C.pen., pe perioada arătată la art. 71 alin. 2 C.pen..

În baza art. 350 C.proc.pen. a menţinut măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii Stan Adrian şi Boldiş Vasile.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a scăzut din durata pedepselor aplicate inculpaţilor S.A.I. şi B.V.C. timpul reţinerii şi al arestării preventive începând cu data de 14 februarie 2009 la zi.

În temeiul art. 14 C.proc.pen. şi art. 998, art. 1003 C,civ. a obligat pe inculpaţii S.A.I. şi B.V.C., în solidar, să plătească părţii civile S.Gh.M. suma de 180 RON cu titlu de despăgubiri.

În temeiul art. 191 alin. 1 şi 2 C.proc.pen. a obligat pe:

- inculpatul S.A.I. să plătească suma de 1200 RON cheltuieli judiciare statului din care suma de 300 RON reprezintă onorariul pentru avocat oficiu ce sa virat din fondurile Ministerului Justiţiei

- inculpatul B.V.C. să plătească suma de 1200 RON cheltuieli judiciare statului din care suma de 300 RON reprezintă onorariul pentru avocat oficiu ce sa virat din fondurile Ministerului Justiţiei

- inculpatul M.M.N. să plătească suma de 1000 RON cheltuieli judiciare statului din care suma de 300 RON reprezintă onorariul pentru avocat oficiu ce s-a virat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Inculpaţii B.V.C. şi S.A.I. locuiesc fără forme legale în satul Berchezoaia nr. 108, cel din urmă inculpat fiind concubinul surorii primului.

În seara zilei de 13.02.2009 cei doi inculpaţi se găseau la locuinţa lor din Berchezoaia împreună cu inculpatul M.M.N., care este văr cu inculpatul B.V.C..

În jurul orelor 21,00, martora L.A.A. l-a contactat telefonic pe inculpatul M.M.N., spunându-i că are suma de 50 Euro şi va veni cu un taxi din Baia Mare în localitatea Berchezoaia, urmând apoi să meargă să se distreze în Baia Mare, lucru cu care inculpatul a fost de acord.

În jurul orelor 22,00, martora s-a deplasat în staţia de taxi de pe strada Grănicerilor din Baia Mare, unde de găsea partea vătămată S.Gh.M., angajat în probă de lucru la SC Galant SRL, cu autoturismul marca Dacia Logan, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare MM-93-DSL, aparţinând SC Auto DSL SRL.

Cu acest autoturism condus de partea vătămată S.Gh.M., martora s-a deplasat în localitatea Berchezoaia, unde au urcat în autoturism inculpatul S.A.I. pe bancheta dreapta faţă, iar în spate inculpatul B.V.C., inculpatul M.M.N. şi martora L.A.A.

Partea vătămată i-a transportat pe inculpaţi şi pe martoră în oraşul Şomcuta Mare până la o benzinărie în parcarea căreia inculpatul Stan s-a întâlnit cu un cunoscut şi a schimbat suma de 50 de Euro, aparţinând martorei Lakatoş, primind suma de 200 lei, apoi au mers la Clubul Fantezia din aceiaşi localitate.

Din banii obţinuţi în urma schimbului valutar, inculpatul Stan i-a achitat părţii vătămate suma de 80 lei, reprezentând contravaloarea cursei efectuate şi sau înţeles ca inculpatul să-l sune mai târziu pe partea vătămată pentru a-i transporta la locuinţele lor.

În Clubul Fantezia inculpaţii şi martora au consumat bere, iar în jurul orelor 24,00, inculpatul S.A.I. l-a sunat pe partea vătămată S.Gh.M. să vină după ei.

Partea vătămată s-a întors cu autoturismul din Baia Mare în Şomcuta Mare, i-a luat pe inculpaţi şi pe martoră pe care urma să-i transporte apoi în localitatea Berchezoaia, însă pe drum aceştia s-au răzgândit şi i-au cerut să-i ducă în Baia Mare.

De la un magazin non-stop, situat pe strada Motorului din Baia Mare, inculpaţii au cumpărat o sticlă de 2l de bere, o sticlă de 0,25l coniac, un pachet de ţigări şi un energizant, pe care le-au consumat în autoturism, timp în care partea vătămată îi transporta la localul Moara Veche din comuna Săcălăşeni.

În acel local inculpaţii au consumat bere, iar martora coniac cu energizant.

În jurul orelor 4,00, s-au hotărât să meargă din nou în Baia Mare unde au mai cumpărat de la un magazin non-stop o sticlă de 2 l de bere şi i-au solicitat părţii vătămate să-i transporte în localitatea Berchezoaia.

Iniţial, partea vătămată nu a fost de acord, spunându-le că trebuie să predea autoturismul, însă la insistenţele inculpatului B.V.C. a acceptat.

Pe raza localităţii Coaş, într-o zonă în care nu sunt imobile, inculpatul

B.V.C., aflat pe bancheta din dreapta faţă, i-a cerut părţii vătămate să oprească autoturismul, iar când acesta a oprit pe partea dreaptă a drumului, inculpatul a scos cheile din contact şi le-a introdus în buzunar.

Speriat fiind de gestul inculpatului şi de faptul că acesta vorbea cu inculpaţii în dialect ţigănesc şi îl priveau fix, partea vătămată le-a spus că nu mai trebuie să-i plătească suma de 200 lei pentru cursa efectuată, doar să coboare din maşină şi să-l lase în pace.

Pe un ton ridicat inculpatul B.V.C. i-a cerut părţii vătămate să scoată banii pe care îi are la el, iar partea vătămată a scos fin buzunar suma de 180 lei, pe care i-a numărat în faţa inculpatului. Acesta i-a solicitat să-i dea banii inculpatului S.A.I. pentru a-i schimba suma de 50 Euro, bani pe care nu îi aveau nici unul dintre inculpaţi.

Fiindu-i frică de inculpaţi care continuau să discute în dialect ţigănesc, partea vătămată a întins banii inculpatului S.A.I., aflat pe scaunul din spatele său, care a sustras o bancnotă de 100 lei şi a restituit restul banilor părţii vătămate, spunându-i că sunt doar 80 lei.

Partea vătămată a protestat, replicându-i că sunt 180 lei, întrucât i-a numărat în faţa inculpatului B.V.C., însă acest inculpat s-a enervat şi i-a strigat să iasă din maşină, ameninţându-l cu acte de violenţă.

Partea vătămată a ieşit din autoturism şi a fugit înspre localitatea Săcălăşeni şi cu toate că inculpaţii i-au strigat să se întoarcă, partea vătămată nu a făcut acest lucru, aflându-se sub imperiul unei puternice stări de temere.

După ce partea vătămată a fugit, inculpatul S.A.I. a urcat la volanul autoturismului şi l-a condus spre localitatea Remetea Chioarului, pe o distanţă de câteva sute de metri, până când inculpatul M.M.N., aflat pe bancheta din spate a tras frâna de mână, iar autoturismul s-a oprit. Enervat, inculpatul S.A.I. a coborât din autoturismul şi a fugit pe câmp.

La volan a urcat inculpatul B.V.C. care, de asemenea, l-a condus pe o distanţă de câteva sute de metri, apoi autoturismul a fost condus de inculpatul M.M.N..

În dreptul imobilului nr. 150 din Remetea Chioarului, inculpatul M.M.N. a pierdut controlul volanului şi a intrat cu autoturismul într-un şanţ, fără ca maşina să sufere avarii.

Inculpatul B.V.C., inculpatul M.M.N. şi martora L.A.A. au abandonat autoturismul în şanţ şi au plecat pe jos spre localitatea Berchezoaia, iar cheile autoturismului au rămas în contact.

În jurul orelor 6,00, cei trei au fost depistaţi pe raza localităţii Remetea Choarului de organele de poliţie care fuseseră sesizate telefonic de partea vătămată S.Gh.M..

Atât inculpaţii, cât şi martora au fost conduşi la Spitalul din Şomcuta Mare unde le-au fost recoltate probe biologice.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 44/14.02.2009 al Serviciului Medico-Legal Judeţean Baia Mare, alcoolemia inculpatului B.V.C. a fost de 1,20 g%o la prima probă recoltată la ora 8,35, respectiv 1,10 g%o la proba a doua recoltată la ora 9,35.

Alcoolemia inculpatului M.M.N. a fost de 1,10 g%o la prima probă recoltată la ora 8,33, respectiv 1,00 g%o la proba a doua recoltată la ora 9,33, conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 43/14.02.2009 al Serviciului Medico-Legal Judeţean Baia Mare.

Alcoolemia inculpatului S.A.I. a fost zero.

Din adresa nr. 100382/26.02.2009 a Serviciului Public Comunitar Regim Permis de Conducere şi Înmatriculare Vehiculelor rezultă că inculpaţii B.V.C., S.A.I. şi M.M.N. nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Partea vătămată S.Gh.M. a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei de 180 RON, reprezentând contravaloarea cursei de taxi neachitată.

Numitul M.I.D., în calitate de reprezentant al SC Auto DSL SRL -proprietarul autoturismului, a arătat că autoturismul marca Dacia Logan, în valoare de 8000 lei, a fost recuperat şi nu a fost avariat, astfel că nu a formulat pretenţii civile în cauză.

Instanţa de fond a reţinut că, în drept, faptele inculpatului S.A.I., astfel cum au fost probate şi recunoscute, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 2 ind. 1 lit. a C.pen., cu reţinerea art. 74 lit. C, 76 lit. b C.pen.; conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu reţinerea art. 74 lit. C, 76 lit. d C.pen., ambele infracţiuni cu aplicarea art. 33 lit. a şi art. 37 lit. b C.pen..

Starea de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b C.pen., a fost reţinută faţă de inculpatul în raport cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 105/19.11.2003 a Judecătoriei Şomcuta Mare, din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 23.05.2006, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 605 zile închisoare.

Faptele inculpatului B.V.C., astfel cum au fost probate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de- tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 2 ind. 1 lit. a C.pen.; conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002; conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, toate infracţiunile cu aplicarea art. 33 lit. a şi b C.pen..

Faptele inculpatului M.M.N. astfel cum au fost probate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002; conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, ambele infracţiuni cu aplicarea art. 33 lit. b C.pen..

Judecătoria a constatat că vinovăţia inculpaţilor în comiterea faptelor a fost pusă în evidenţă prin administrarea următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului şi fotografiile judiciare aferente, buletine de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 43, nr. 44 şi nr. 46 din 14.02.2009 ale

Serviciului Medico-Legal Judeţean Baia Mare, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor precum şi declaraţiile inculpaţilor.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate celor trei inculpaţi instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv: starea de recidivă ori prezenţa antecedentelor penale pentru fapte grave comise în timpul minorităţii, pericolul social concret ridicat al faptelor reflectat în modul şi mijloacele de săvârşire precum şi circumstanţele comiterii faptelor.

De asemenea, a fost avută în vedere atitudinea inculpaţilor în raport cu autorităţile judiciare, respectiv asumarea de către aceştia a responsabilităţii comiterii faptelor.

Astfel, inculpatul S.A.I. a manifestat pe tot parcursul procesului penal o atitudine sinceră şi cooperantă, explicând în detaliu modul de comitere al faptelor, aspect concretizat prin reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante judiciare.

Inculpaţii B.V.C. şi M.M.N. au negat constat comiterea faptelor, deşi acestea au fost puse în evidenţă prin declaraţia coinculpatului S.A.I., precum şi a martorei L.A.A.

La individualizarea judiciară a executării pedepselor, judecătoria a apreciat în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei şi cu nevoile de apărare socială, faptul că scopul pedepselor va putea fi atins numai prin executarea acestora, în cazul tuturor inculpaţilor.

Inculpatul S.A.I. este recidivist, inculpatul B.V.C. a fost condamnat în timpul minorităţii pentru o altă faptă de tâlhărie, iar faţă de inculpatul M.M.N. a fost luată anterior măsura educativă a libertăţii supravegheate tot pentru comiterea unei infracţiuni de tâlhărie.

În această situaţie, instanţa a apreciat că în cazul tuturor inculpaţilor sancţiunile anterioare nu şi-au atins scopul, astfel că aplicarea unor pedepse privative de libertate apare ca o măsură necesară şi proporţională în raport cu gravitatea faptelor şi cu situaţia juridică a inculpaţilor.

Pe perioada executării pedepsei au fost interzise inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a C.pen., întrucât faptele acestora sunt incompatibile cu respectul şi încrederea pe care comunitatea le datorează autorităţilor publice.

A fost menţinută măsura arestării preventive dispusă împotriva inculpaţilor S.A.I. şi B.V.C. întrucât subzistă în continuare temeiurile care au determinat luarea acesteia, respectiv dispoziţiile art. 148 lit. d şi f C.proc.pen., concretizate în situaţia juridică a inculpaţilor, precum şi în modalitatea de săvârşire a faptelor şi împrejurările ce le circumstanţiază, respectiv comiterea pe timp de noapte, pe un drum public puţin circulat în condiţiile în care partea vătămată nu avea posibilitatea să se împotrivească unor acte de violenţă.

Dat fiind faptul că inculpaţii S.A.I. şi B.V.C. şi-au angajat răspunderea civilă delictuală prin comiterea faptei de tâlhărie, au fost obligaţi în solidar la reparaţii corespunzătoare către partea civilă S.Gh.M..

Fiind în culpă procesuală inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în procesul penal.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii S.A.I., B.V.C. şi M.M.N., apeluri respinse ca nefondate prin decizia penală nr.137 din 23 iulie 2009 a Tribunalului Maramureş.

Decizia Tribunalului Maramureş a fost atacată cu recurs de către inculpatul M.M.N., care a solicitat achitarea sa în baza art.10 lit.c şi art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen.întrucât nu el este autorul infracţiunilor la legea circulaţiei, pentru care a fost trimis în judecată şi inculpatul Boldiş Vasile care a cerut reducerea pedepsei aplicate de către instanţa de fond faţă de circumstanţele personale şi cele reale referitoare la faptă.

Curtea, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate a ajuns la următoarele constatări:

Conform art.1 C.proc.pen., scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.

Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.

În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, în procesul penal.

Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.

Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.

Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Inculpatul M.M.N. a avut o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal deoarece, iniţial a recunoscut infracţiunea imputată pentru ca ulterior, fără nici o justificare să o nege, astfel că în stabilirea vinovăţiei acestuia, instanţa de judecată a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, nu numai declaraţia sa.

La stabilirea soluţiei de condamnare, prima instanţă a avut în vedere declaraţia martorei L.A.A. dată în faţa procurorului, care se coroborează perfect cu declaraţia inculpatului B.V.C.

Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecărei părţi o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui

proces echitabil revine autorităţilor naţionale”. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).

Mai mult, aceeaşi Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate”. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).

Ca atare, garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât şi al disp.art.5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reţine vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art.197 alin.2 C.proc.pen.

Având în vedere criticile aduse de inculpatul M.M.N. hotărârii tribunalului, instanţa de apel ţinând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja administrat.

Potrivit art. 345 al.1 C.proc.pen., asupra învinuirii aduse inculpatului, instanţa hotărăşte prin sentinţă, pronunţând după caz condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

Art. 345 al.2 din acelaşi Cod, precizează ca soluţia de condamnare a inculpatului se pronunţă numai daca instanţa constată ca fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Din economia acestor texte de lege, rezultă, cu claritate, că instanţa de judecată pronunţă condamnarea inculpatului numai în situaţia în care probele strânse in cursul urmăririi penale şi verificate în cursul cercetării judecătoreşti, dovedesc in mod cert, printre altele, că fapta a fost săvârşită de inculpat.

Potrivit art. 200 C.proc.pen., „ urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispună trimiterea in judecata.

Art. 289 C.proc.pen. dispune ca „ judecata cauzei se face in fata instanţei constituită potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu”.

Astfel, probele strânse in cursul urmăririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecata.

Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată de către instanţă, în şedinţă publică, în mod nemijlocit, oral şiîin contradictoriu.

Numai după verificarea efectuata, în aceste condiţii, instanţa poate reţine motivat, ca exprimă adevărul, fie probele la urmărirea penală, fie cele administrate in cursul judecăţii.

Pe de alta parte, în raport de dispozitiile art. 62, 63 C.proc.pen., cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 C.proc.pen., hotărârea prin care se soluţionează cauza penală dedusă judecăţii trebuie să apară ca o concluzie, susţinută de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanţ deductiv, fără discontinuitate.

Ori, in cauza, probele strânse în cursul urmăririi penale şi care au servit drept temei de trimitere în judecată, precum şi probele administrate în faza

judecăţii, dovedesc, în mod cert, că autorul infracţiunilor la regimul circulaţiei rutiere este inculpatul M.M.N. şi că faptele au existat în realitate.

Verificând în mod nemijlocit conţinutul declaraţiilor martorilor B.A.V., L.A.A., B.C. şi declaraţia părţii vătămate S.Gh.M. rezultă fără echivoc că inculpatul M.M.N. este autorul infracţiunilor la regimul circulaţiei rutiere, iar inculpatul B.V.C. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi două infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Declaraţiile constante ale martorilor din faza de urmărire penală atât a celor direcţi cât şi a celor indirecţi se coroborează perfect cu cele date de aceştia în faţa instanţei de fond cât şi cu actele medico-legale depuse la dosarul cauzei, respectiv cu buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr.43 şi 44 din 14 februarie 2009 cu adresa din 26 februarie 2009 a Serviciului public comunitar regim permise şi înmatricularea vehiculelor, cât şi cu declaraţiile inculpaţilor S.A.I., M.M.N. şi B.V.C..

Dispoziţiile art.63 alin. 2 C.proc.pen. exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.

Dând sens şi dispoziţiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţele de fond şi apel au reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.

Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile inculpatului.

Pe de altă parte, declaraţiile inculpatului date în faza judecăţii şi în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).

În speţă, se observă că dosarul a fost judicios soluţionat de către prima instanţă, avându-se în vedere şi principiul procesului echitabil din punct de vedere al garanţiilor procesuale.

Tribunalul Maramureş a concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situaţiei de fapt expusă în considerentele hotărârii şi a vinovăţiei inculpaţilor-recurenţi.

Curtea de Apel analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanţe cu privire la situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată respectiv, B.V.C. pentru cea de tâlhărie şi două infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, iar inculpatul M.M.N. pentru două fapte concurente la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Deşi inculpatul M.M.N. a negat constant comiterea faptei, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susţinerile acestuia nu au suport probator, iniţial

acesta recunoscând săvârşirea faptelor, revenirea asupra recunoaşterii fiind nejustificată şi singulară necoroborându-se cu declaraţia martorei L.A.A.

Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpatul M.M.N., respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.

Vinovăţia inculpatului M.M.N. rezultă fără putinţă de tăgadă din declaraţiile constante ale martorilor, L.A.A., B.C., depoziţii care se coroborează perfect cu declaraţiile chiar ale inculpatului recurent B.V.C. cât şi cu propriile recunoaşteri ale inculpatului M.M.N. care pe parcursul urmăririi penale a recunoscut săvârşirea celor două infracţiuni însă cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a susţinut că nu a condus autoturismul Dacia Logan, acesta fiind pilotat doar de către ceilalţi coinculpaţi.

De remarcat că în faţa procurorului, inculpatul M.M.N. nu a formulat cerere în probaţiune.

În raport de starea de fapt prezentată mai sus, este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului M.M.N., deoarece evidenţa identităţii dintre autor şi persoana inculpatului este indubitabilă.

Astfel fiind, apărarea inculpatului vizând achitarea sa în baza art.10 lit.c nu poate fi primită.

Întrucât condamnarea inculpatului M.M.N. s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăţie, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art.6 paragraf 2 din CEDO cu referire la art.66 şi art.5/2 C.proc.pen. care reglementează prezumţia de nevinovăţie, garanţie specifică a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni.

Pentru motivele ce preced, recursul inculpatului M.M.N. se va respinge ca nefondat în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.proc.pen.

Cu privire la recursul inculpatului B.V.C.:

Potrivit art.72 C.pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să

ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Actele de violenţă exercitate de inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise şi care trebuiesc bine evaluate de către instanţa de recurs, în alegerea pedepsei.

Aşa fiind, inculpatul trebuia să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.

Sub aspectul individualizării pedepsei în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră cu privire la fapta comisă, posedă antecedente penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier.

Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C.pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorului.

Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, curtea a ţinut seama că fapta violentă a inculpatului a avut drept consecinţă sustragerea unui autoturism aparţinând unei alte persoane fizice, vehicol pe care l-a condus pe drumurile publice punând în pericol siguranţa traficului rutier, inculpatul neposedând permis de conducere, împrejurare care coroborată cu totala nesinceritate a inculpatului demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoz.art.1 din Codul penal, ce prevăd că “legea penală apără...persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept”.

Pentru aceste motive s-a concluzionat că sancţiunea aplicată de instanţa de fond şi menţinută de Tribunal corespunde prevederilor art.72 şi 52 C.pen., astfel că a fost menţinută şi de către instanţa de recurs.

În baza art.88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului Boldiş arestul preventiv începând cu 14 februarie 2009 şi până la zi.

În baza art.189 C.proc.pen. s-a stabilit în favoarea Baroului de avocaţi Cluj suma de câte 300 lei onorar pentru apărător din oficiu ce s-a plătit din F.M.J.

De asemenea, si recursul inculpatului B.V.C. s-a respins ca nefondat conform art.385/15 pct.1 lit.b C.proc.pen.

Văzând disp.art.192 alin.2 C.proc.pen. fiecare inculpat a fost obligat la plata în favoarea statului a sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300 lei reprezentând onorarul apărător oficiu.

SANCŢIUNE PENALĂ. INDIVIDUALIZARE. CRITERII.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre SANCŢIUNE PENALĂ. INDIVIDUALIZARE. CRITERII.