Prescripţia dreptului la acţiune pentru debitul şi penalităţile aferente
| Comentarii |
|
Tribunalul IAŞI Decizie nr. 1074 din data de 27.06.2016
Pe rol judecarea cauzei privind pe apelanta SC P SA PAȘCANI și pe intimatul MI, având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 08.06.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la 23.06.2016, 24.06.2016 și apoi pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 43 din 21.01.2016 Judecătoria Pașcani a dispus următoarele:
"Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru debitul și penalitățile aferente perioadei 01.12.2002-21.10.2012.
Respinge cererea formulată de reclamanta SC P SA în contradictoriu cu pârâtul MI pentru debitul și penalitățile aferente perioadei 01.12.2002-21.10.2012, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Admite, în parte, cererea formulata de reclamanta SC P SA, cu sediul în Pașcani, prin reprezentând legal, în contradictoriu cu pârâtul MI, cu domiciliul în jud. Iași.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1054,48 lei, reprezentând contravaloare prestare serviciu de alimentare cu apă și canalizare pentru perioada 22.10.2012-09.07.2014 și suma de 1590,06 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente calculate până la data de 01.10.2015.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.";
Pentru a pronunța această sentință judecătorul primei instanțe a reținut următoarele:
"În fapt, între parți au existat relații comerciale, potrivit contractelor de furnizarea apei potabile si evacuarea apelor uzate încheiat din data de 01.01.1999 și 09.11.2009, reclamanta obligându-se la furnizarea apei potabile și epurarea apelor uzate, iar pârâtul la plata facturilor emise la termenele scadente stipulate. Astfel în virtutea contractului încheiat reclamanta a emis mai multe facturi pârâtului, facturi pe care acesta nu le-a achitat.
Cum reiese din contractele de furnizarea apei potabile si evacuarea apelor uzate încheiate în data 01.01.1999 și 09.11.2009, coroborat cu facturile fiscale, fișa client, fișă calcul penalități, astfel cum au fost precizate de reclamantă, pârâtul a acumulat către creditoare în perioada 01.12.2002-21.10.2012 datorii la plata serviciilor de furnizare a apei potabile si evacuarea apelor uzate în cuantum de 4331,91 lei, reprezentând debit principal și penalități de întârziere în sumă de 132,31 lei.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege, iar odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, art. 3 stabilind un termen general de prescripție de 3 ani. Potrivit art. 7 din același act normativ, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Raportat la aceste dispoziții legale, întrucât prezenta cerere a fost înregistrată la data de 21.10.2015, instanța reține că la această dată era împlinit termenul de prescripție pentru facturile scadente în perioada 01.12.2002-21.10.2012, atât pentru debitul principal cât și pentru penalitățile de întârziere.
Față de împrejurarea că la data de 03.05.2011 pârâtul a solicitat printr-o cerere scrisă, adresată conducerii societății reclamante eșalonarea datoriei, și a încheiat la aceiași dată angajamentul de plată nr. 3839/03.05.2011, instanța constată că în raport de disp. art. 16, lit. a din Decretul nr. 167/1958 s-a întrerupt cursul prescripției cu privire la creanțele mai vechi de 3 ani la acea dată, prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, însă de la aceiași dată a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani, care raportat la data introducerii cererii (21.10.2015) s-a împlinit de asemenea.
Pe cale de consecință, instanța constată că este întemeiată și va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința creanțelor scadente în perioada 01.12.2002-21.10.2012 în sumă de 4331,91 și penalităților de întârziere aferente în sumă de 132,31 lei.
2. Asupra fondului cauzei:
Cu privire la perioada supusă analizei, respectiv 22.10.2012-09.07.2014, analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de valoare redusă prevăzute de art. 1025 și următoarele Cod procedură civilă, după cum urmează :
Reclamanta a făcut dovada existenței unor relații contractuale cu pârâtul prin încheierea contractelor privind furnizarea apei potabile și evacuarea apelor uzate din data de 01.01.1999 și 09.11.2009 prin care acesta s-a obligat să achite integral și la termen facturile emise pentru serviciile prestate de S.C. P SA Pașcani.
De asemenea, reclamanta a depus situația centralizată a debitelor datorate de către client, precum și facturile fiscale aferente care corespund pretențiilor indicate în formularul tipizat de chemare în judecată.
Reclamanta și-a executat obligațiile contractuale, însă pârâtul nu a probat că și-ar fi îndeplinit obligația de plată și nici că ar exista vreo cauză exoneratoare de răspundere, astfel că instanța va reține în sarcina sa o prezumție de culpă în neexecutarea obligațiilor contractuale asumate.
Conform art. 969 al. 1 din vechiul cod civil, în vigoare la data încheierii contractelor dintre părți (anul 2002), "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante";.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este și obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația să dovedească existența obligației.
Odată dovedită existența obligației, revine debitorului sarcina de a face dovada executării acestei obligații. Iar dacă debitorul nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă că nerespectarea acesteia se datorează culpei sale, urmând a fi obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Cu privire la penalități, instanța constată că în contract părțile au prevăzut o clauză penală prin care se stabilește anticipat întinderea prejudiciului cauzat creditorului ca urmare a îndeplinirii cu întârziere de către debitor a obligației de plată a facturilor emise pentru serviciile prestate (art. 15, alin. 1 din contractul nr. 209/XI/01.01.1999 și art. 16, alin. 2 din contractul încheiat la data de 09.11.2009).
În prezentul dosar reclamata a făcut dovada existenței obligațiilor pe care pârâta le are față de ea, prin copiile contractelor privind furnizarea apei potabile și evacuarea apelor uzate din data de 01.01.1999 și 09.11.2009 și facturile emise ca urmare a executării obligațiilor ce-i reveneau în temeiul acestor contracte.
În schimb, pârâtul nu a făcut dovada executării acestor obligații sau a unor cauze străine exoneratoare de răspundere.
Pentru aceste motive, instanța apreciază ca legale și temeinice pretențiile întemeiate pe contractele privind furnizarea apei potabile și evacuarea apelor uzate din data de 01.01.1999 și 09.11.2009, astfel cum au fost precizate pentru termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2016, sumele datorate urmând a fi actualizate cu majorările prevăzute în contractul încheiate, respectiv penalități de întârziere calculate conform dispozițiilor contractuale menționate.
Conform art. 1031 alin. (1) raportat la art. 451 alin.(1) și art. 453 alin. (1) NCPC, pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.";
***
Împotriva acestei sentințe a formulat apel în termen legal reclamanta Sc P SA, solicitând admiterea apelului și obligarea pârâtului la plata sumei de 4331,91 lei debit aferent perioadei 1.12.2002 / 21.10.2012 și 132,31 lei penalități de întârziere.
În motivare a reiterat aspectele învederat în cererea inițială, precizând că pârâtul a fost citat și a primit formularul tipizat însă nu na exprimat niciun punct de vedere cu privire la solicitarea reclamantei. Pârâtul a semnat un angajament de plată la 3.05.2011 prin care recunoștea sumele restante și se obliga la plata lor în 34 de rate lunare. Angajamentul a avut ca efect întreruperea prescripției iar după întrerupere curge un nou termen de prescripție. Pârâtul nu a respectat angajamentul achitând doar 11 rate lunare în perioada 27.05.2011/27.06.2013. Întrucât recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie a avut efect întreruptiv asupra prescripției, a solicitat admiterea apelului, obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate prin acțiune și a cheltuielilor de judecată.
Apelul a fost legal timbrat. Alăturat s-a depus practică judiciară.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului, susținerile apelantului, sentința primei instanțe, raportat la dispozițiile legale aplicabile, tribunalul reține:
Prescripția este definită ca fiind sancțiunea care lovește posibilitatea de exercitare a acțiunii civile prin stingerea dreptului de realizare silită a obligației civile corelative neexercitat de subiectul activ al raportului juridic în termenul de prescripție stabilit de lege.
Astfel, în analiza excepției invocate, instanța de fond a stabilit corect atât natura dreptului exercitat cât și termenul de prescripție și momentul împlinirii acestuia.
Potrivit art. 7 alin.1 din Decretul 167/1958 "prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune";, drept care, în speță, s-a născut pentru fiecare sumă reprezentând debit de la data scadenței fiecărei facturi și pentru fiecare sumă reprezentând penalități la 30 de zile de la data scadenței fiecărei facturi (art.16 din contractul părților), includerea sumelor de bani restante și a penalităților, în conținutul fiecărei facturi neputând influența momentul nașterii obligației de plată și nici instituția prescripției.
Astfel, termenul de prescripție se calculează pentru fiecare factură în parte, pentru fiecare dintre acestea curgând un nou termen de prescripție de la data plății totale sau parțiale a fiecăreia dintre facturi. Pe de altă parte, contrar susținerilor apelantei, recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, în conformitate cu art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958, are ca efect întreruperea, numai în situația în care recunoașterea a intervenit în cursul termenului de prescripție. Numai într-o astfel de situație, recunoașterea are ca efect întreruperea termenului de prescripție deoarece, o recunoaștere ulterioară, manifestată după împlinirea acestui termen nu își mai poate produce efectul întreruptiv tocmai datorită epuizării acestuia.
Potrivit art.1 din Decretul nr. 167/1958, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge si dreptul la acțiune privind accesorii. În speță, pentru dreptul principal decurgând din facturile de utilități la care au fost calculate penalitățile respective nu există dovada unor întreruperi ale cursului prescripției prin plată utile, în sensul de a fi survenit cu mai puțin de 3 ani anterior prezentei cereri de chemare în judecată, încât, indiferent dacă acest debit în sine a fost sau nu stins, pentru penalități s-a împlinit termenul de prescripție.
Prima instanță a stabilit în mod corect în considerente că raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, 21.10.2015, sumele aferente facturilor fiscale scadente anterior datei de 21.10.2012 sunt prescrise, având în vedere dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958. Cu toate acestea, se constată că suma de 22.07 lei aferentă facturii nr. 118116/9.10.2012 a fost în mod eronat inclusă în debitul aferent perioadei prescrise, deși scadența facturii în cauză era ulterioară datei de 21.10.2012, la 8.11.2012. Prin urmare, se impune a fi admis apelul, se va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la această sumă și, pe cale de consecință va fi obligat pârâtul și la plata sumei respective.
În ce privește angajamentul de plată încheiat la 23.05.2011, prin care pârâtul a recunoscut obligația de plată a sumei de 5080,24 lei, din cuprinsul actului nu rezultă în ce constă această sumă, debit sau penalități, aferent cărei perioade a fost calculată, astfel încât să se poată stabili, în concret, care sunt debitele recunoscute de pârât înăuntrul termenului de 3 ani de prescripție, numai cu privire la acestea recunoașterea putând avea efect întreruptiv. Pe de altă parte, se constată că de la momentul încheierii angajamentului s-a împlinit un nou termen de prescripție de 3 ani, cererea fiind depusă după un an și 5 luni de la împlinirea acestuia.
În concluzie, apelul va fi admis în limitele precizate.
Având în vedere soluția pronunțată, intimatul pârât va fi obligat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în conformitate cu art. 452 și urm. Cod Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de S.C. P S.A. PAȘCANI, împotriva sentinței civile nr. 43 din 21.01.2016 a Judecătoriei Pașcani pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Respinge excepția prescripției parțiale în ce privește suma de 22,07 lei reprezentând contravaloare debit conform facturii nr. 118116/9.10.2012 .
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1076,55 lei reprezentând contravaloare servicii de alimentare cu apă și canalizare pentru perioada septembrie 2012 - iulie 2014.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Obligă intimatul să plătească apelantei suma de 50 lei cheltuieli de judecată în apel.
