Prescripţia dreptului la acţiune pentru debitul şi penalităţile aferente
| Comentarii |
|
Tribunalul IAŞI Decizie nr. 1081 din data de 29.06.2016
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe apelant SC P și pe intimat AI - DECEDAT, având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că acesta este primul termen de judecată iar procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța constată că apelul este de competența Tribunalului Iași, formulat în termen, legal timbrat, după care:
Constatând cauza în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța reține cauza spre deliberare și pronunțarea hotărârii.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9 din 11.01.2015 a Judecătoriei Pașcani, s-au dispus următoarele:
"Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru debitul și penalitățile aferente perioadei martie 2006 - 22.10.2012 .
Respinge cererea formulată de reclamantul S.C. P, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta AI, jud. Iași pentru debitul și penalitățile aferente perioadei martie 2006 - 22.10.2012 ca fiind prescrisă.
Admite cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta pentru debit și penalități aferente perioadei 23.10.2012- septembrie 2015.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1113,57 lei reprezentând debit pentru perioada 23.10.2012- 09.07.2014 și 1229,03 lei reprezentând penalități pentru perioada 09 octombrie 2012-septembrie 2015.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.";
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
"Prin cererea înregistrată la data de 23.10.2015 sub nr./866/2015 pe rolul Judecătoriei Pașcani reclamanta S.C. P a chemat în judecată pârâtul AI solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata sumei de 5540,42 lei, din care 3978,23 lei reprezentând debit pentru perioada martie 2006- iulie 2014 și 1562,19 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada decembrie 2011- septembrie 2015.
Reclamanta a sesizat instanța cu o cerere cu valoare redusă completând formularul prevăzut de lege. Alăturat formularului reclamanta a depus înscrisurile de care a înțeles să se folosească în cauză.
În motivarea cererii reclamanta arată că a prestat pârâtei serviciul de alimentare cu apă și de canalizare începând cu anul 2006. Au fost emise facturi ce nu au fost însă achitate integral de pârât, rezultând un debitul din petit.
În susținerea cererii reclamanta a anexat în copie înscrisuri la care a făcut referire în cerere.
Pârâtului i s-a comunicat formularul de cerere și înscrisurile anexate și i-a fost înaintat formularul de răspuns, fiind înștiințat prin adresă că în termen de 30 zile de la primirea adresei are obligația de a completa formularul de răspuns anexat și de a-l înainta la dosar împreună cu înscrisurile de care înțelege să se folosească în dublu exemplar. Pârâtului i-a fost comunicată adresa la data de 13.11.2015, însă nu a depus formularul de răspuns completat și nici vreun alt înscris prin care să răspundă cererii formulate.
Analizând cererea de valoare redusă prin prisma normelor legale aplicabile, instanța reține următoarele :
Între părți s-a încheiat contractul de prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare prin care debitorul s-a obligat să plătească integral și la timp contravaloarea serviciilor prestate, în caz contrar urmând să plătească și penalități de întârziere.
Creditoarea și-a executat obligațiile contractuale, însă debitorul nu a probat că și-ar fi îndeplinit obligația de plată și nici că ar exista vreo cauză exoneratoare de răspundere, astfel că instanța va reține în sarcina sa o prezumție de culpă în neexecutarea obligațiilor contractuale asumate.
Conform art. 969 al. 1 din vechiul cod civil, în vigoare la data încheierii contractului dintre părți "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante";.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este și obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația să dovedească existența obligației.
Odată dovedită existența obligației, revine debitorului sarcina de a face dovada executării acestei obligații, iar dacă debitorul nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă că nerespectarea acesteia se datorează culpei sale, urmând a fi obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Cu privire la penalități, instanța constată că în contract părțile au prevăzut clauze penale prin care se stabilește anticipat întinderea prejudiciului cauzat creditorului ca urmare a îndeplinirii cu întârziere de către debitor a obligației de plată a facturilor emise pentru serviciile prestate.
În prezentul dosar reclamata a făcut dovada existenței obligațiilor pe care pârâtul le are față de ea, prin copia contractului de prestare a serviciului de salubrizare și facturile emise ca urmare a executării obligațiilor ce-i reveneau în temeiul acestui contract.
În schimb, pârâtul nu a făcut dovada executării acestor obligații sau a unor cauze străine exoneratoare de răspundere.
Din actele dosarului rezultă că pârâtul datorează reclamantei suma totală de de 5540,42 lei, din care 3978,23 lei reprezentând debit pentru perioada martie 2006- iulie 2014 și 1562,19 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada decembrie 2011- septembrie 2015.
Cu privire la excepția prescripției, instanța reține că în temeiul art. 1 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege.
Art. 3 din același act normativ stabilește durata termenului de prescripție ca fiind de 3 ani, care în speța de față a început să curgă din anul 2006 și s-ar fi împlinit în 2009, fiecare debit facturat în intervalul de timp arătat și după acest interval de timp fiind purtător de propriul termen de prescripție de 3 ani..
Cum în cauza dedusă judecății cererea a fost introdusă la data de 23.10.2015, după împlinirea acestui termen de prescripție, instanța constată că excepția este întemeiată, urmând a fi admisă cu privire la debitul și penalitățile aferente perioadei martie 2006 - 22.10.2012
Termenul de prescripție a dreptului acțiune pentru debitul și penalitățile aferente perioadei 23.10.2012-septembrie 2015 nu s-a împlinit întrucât cererea de chemare în judecată din data de 09.10.2015 a avut caracter întreruptiv pentru termenul de prescripție aferent acestei ultime perioade indicate.
Efectul constatării intervenirii prescripției nu afectează fondul raporturilor juridice dintre părți ci doar posibilitatea creditorului reclamant de a obține coerciția statului asupra debitorului în achitarea sumelor prescrise.
Ceea ce se prescrie este dreptul la acțiune (procesual) nu datoria însăși (fondul raportului juridic).
Astfel, potrivit art. 20 din Decretul 167/1958 : ";debitorul care a executat obligația după ce dreptul la acțiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestației, chiar dacă la data executării nu știa că termenul era împlinit";.
Din textele citate, coroborate cu doctrina în materie de drept civil, rezultă că în cazul intervenirii prescripției dreptului la acțiune, obligația pentru care acțiunea s-a prescris nu se stinge însă devine naturală, adică tocmai ce am explicat, nu mai poate beneficia de coerciția statului în executare și nici instanțele de judecată nu mai pot obliga debitorul să plătească.
Dacă debitorul plătește de bună voie obligația se stinge, dacă acesta nu plătește creditorul nu are la îndemână nici un mijloc procesual pentru obținerea plății.
Față de cele expuse instanța constată că nu există argumente juridice fondate pentru înlăturarea sancțiunii prescripției, astfel încât excepția prescripției apare întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecința respingerii cererii având ca obiect debitul și penalitățile aferente perioadei martie 2006 - 22.10.2012.
Față de înscrisurile depuse la dosar, precum și față de atitudinea pârâtului care nu a înțeles să completeze formularul de răspuns sau să depună vreun înscris prin care să-și facă apărări, instanța urmează a admite cererea reclamantei pentru debit și penalități neprescrise și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 1113,57 lei reprezentând debit pentru perioada 23.10.2012- 09.07.2014 și 1229,03 lei reprezentând penalități pentru perioada 09 octombrie 2012-septembrie 2015.
În baza art. 1031 al. 1din noul cod de procedură civilă pârâtul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând taxă de timbru.";
***
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC P, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
A solicitat apelanta respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru sumele datorate întrucât intimatul a recunoscut sumele restante prin angajamentul de plata din 16.04.2013.
Efectuând verificări în baza de date aflată la dispoziția instanței, se constată că persoana cu datele de stare civilă indicate de reclamantă în cerere a decedat la 24.10.2001.
Din oficiu, tribunalul a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului intimat.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul va reține:
Conform art.56 al. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile.
Potrivit disp. art. 35 din Noul Cod Civil, capacitatea de folosință a persoanei fizice începe la naștere și încetează la moarte. Capacitatea procesuală este o parte a capacității de folosință a persoanei.
Conform fisei de evidenta a pârâtului, acesta a decedat la data de 24.10.2001, anterior introducerii acțiunii (23.10.2015), pârâtul fiind astfel lipsit de capacitate procesuală de folosință și implicit de exercițiu.
Potrivit art. 56 al. 3 din Noul Cod de Procedură Civilă lipsa capacității de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință fiind lovite de nulitate absolută.
La art. 479 al. 1 din Noul Cod de procedură Civilă se arată că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu, iar la art. 481 din Noul Cod de Procedură Civilă se arată că apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât cea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 56 al. 3 , art. 479 al. 1 și art. 481 din Noul Cod de Procedură Civilă, apreciind că excepția lipsei capacitații procesuale de folosința a pârâtului poate fi invocata de către instanța din oficiu în orice stare a procesului, chiar și atunci când se poate crea o situație mai gravă apelantului decât cea din hotărârea atacată, tribunalul va admite apelul, va anula sentința primei instanțe și reținând procesul spre judecare, va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, urmând a respinge cererea formulată de reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de către SC P împotriva sentinței civile nr. 9 din 11.01.2016 pronunțată de Judecătoria Pașcani pe care o schimbă în tot, în sensul că:
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului AI.
Respinge cererea formulată de reclamanta SC P în contradictoriu cu pârâtul AI.
Definitivă.
