PRESCRIPŢIA RĂSPUNDERII PENALE. ACHITARE PENTRU INEXISTENŢA FAPTEI.
| Comentarii |
|
La judecarea apelului declarat de parchet împotriva soluţiei de achitare a inculpatului pentru inexistenţa faptei, instanţa de control judiciar nu mai are a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei de achitare, în cazul în care s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale.
Prin sentinţa penală nr. 828 din 16.10.1997 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, achitarea inculpatului I.M. pentru fapta prevăzută şi pedepsită de art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, privind circulaţia pe drumurile publice.
Instanţa de fond a constatat că nu au fost administrate în cauză nici un fel de dovezi din care să rezulte vinovăţia inculpatului pentru fapta reţinută prin rechizitoriu, anume refuzul de a se prezenta pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Din contră, s-a dovedit în cauză că inculpatul, aflat la volanul autoturismului său, a fost oprit la data de 13.02.1992 pentru un control de rutină, că nu a fost testat alcoolscopic, apoi a plecat mai departe.
După circa 2 ani de la acest moment, inculpatul a fost chemat la poliţie, unde i s-a adus la cunoştinţă că este cercetat şi va fi trimis în judecată pentru refuzul de a se supune la recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pronunţând achitarea, instanţa de fond a reţinut că procesul-verbal pretins încheiat de poliţist la data presupusei fapte este lovit de nulitate, întrucât nu cuprinde nici menţiunile şi nici semnăturile expres cerute de lege.
Constatând că nu există nici o probă care să ateste vinovăţia inculpatului, precum şi că situaţia de fapt menţionată în rechizitoriu nu corespunde realităţii, instanţa de fond a hotărât achitarea, pentru că fapta nu există.
Urmare a apelului declarat în cauză de parchet, a fost pronunţată decizia penală nr. 386/A din 11.03.1998 a Tribunalului Bucureşti - secţia a ll-a penală, prin care, admiţându-se apelul, s-a dispus desfiinţarea sentinţei de fond şi condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare. Ca efect al art. 1 lit. a din Legea nr. 137/1997 a fost constatată graţiată integral şi condiţionat pedeapsa aplicată.
Inculpatul a declarat recurs în cauză, iar prin decizia penală nr. 15 din 8.01.1999 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia l-a penală, s-a dispus casarea deciziei din apel şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, dat fiind că intimatul-pârât nu fusese legal citat la instanţa de apel, astfel că el nu a cunoscut de existenţa apelului şi nu şi-a putut face cuvenitele apărări.
La rejudecarea apelului, după casare, instanţa de trimitere a respins apelul declarat de parchet, ca neîntemeiat, şi a menţinut soluţia de la fond, validând astfel achitarea inculpatului pentru inexistenţa faptei (decizia penală nr. 1.139/A din 10.09.1999 a Tribunalului Bucureşti -secţia l-a penală).
împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs parchetul, pentru nelegalitate, solicitând a se constata intervenţia în cauză a prescripţiei speciale a răspunderii penale.
Inculpatul, prezent la judecarea acestui recurs, în calitate de intimat, a declarat că nu solicită continuarea procesului penal, conform art. 13 alin. 1 Cod procedură penală, şi că achiesează la motivul de recurs invocat de parchet.
Curtea constată că recursul declarat de parchet este fondat.
Fapta pentru care inculpatul este trimis în judecată s-a petrecut la data de 13.02.1992, iar pedeapsa prevăzută de lege este de maximum 5 ani închisoare.
Conform art. 122 lit. d Cod penal, prescripţia răspunderii penale intervine după 5 ani, dacă nu s-a întrerupt cursul prescripţiei prin acte ce ţin de conţinutul şi desfăşurarea procesului penal.
Cum inculpatul a fost cercetat şi trimis în judecată, cursul prescripţiei a fost întrerupt.
Dar, conform art. 124 Cod penal, chiar dacă a fost întrerupt, aceasta operează de plin drept în cazul în care termenul prevăzut de art. 122 este depăşit cu încă jumătate.
în speţă, raportat la data faptei -13.02.1992 - termenul de 7 ani şi 6 luni s-a împlinit la 13.08.1999, adică înainte de pronunţarea ultimei decizii din apel.
Astfel fiind, este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 15 Cod procedură penală, ceea ce conduce la admiterea recursului şi casarea deciziei.
Rejudecând, Curtea va dispune încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală, prin intervenţia prescripţiei speciale a răspunderii penale pentru fapta prevăzută de art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966. (L.P.)
(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 1.712/1999)
