Proces echitabil. Drept la apărare. Respectarea principiilor contradictorialităţii, nemijlocirii şi oralităţii. Consecinţe
| Comentarii |
|
Declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului date în cursul procesului penal, fără a se proceda la administrarea unor alte probe, nu pot conduce singure la pronunţarea unei soluţii în cauză deoarece, procedându-se în acest mod, inculpatul a fost lipsit de beneficiile unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care îi dă dreptul la administrarea probelor incriminatorii în prezenţa sa, în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate.
Secţia penală şi de minori, Decizia nr. 621 din 17 octombrie 2007
Prin sentința penală nr. 82 din 13 aprilie 2007 s-a dispus condamnarea inculpatului D.G. pentru săvârșirea a două infracțiuni furt calificat în dauna părților vătămate N.V. și P.I. și pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
împotriva sentinței penale nr. 82 din 13 aprilie 2007 a declarat apel inculpatul D.G., învederând faptul că motivele de apel le va expune oral în fața instanței.
La termenul de judecată din data de 10 septembrie 2007, inculpatul prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat instanței în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C.proc.pen. admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 82/2007 a Judecătoriei Huedin și, pe cale de consecință, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu motivarea că, prima instanță a încălcat principiile esențiale constând în principiul rolului activ și, respectiv, prevederile art. 289 C.proc.pen. privind oralitatea, nemijlocirea și contradictorialitatea prin neadministrarea nici unei probe, cu atât mai mult cu cât martorii nici nu au fost audiați.
Prin decizia penală nr. 239 din 10 septembrie 2007 a Tribunalului Cluj, s-a respins ca nefondat apelul inculpatului împotriva sentinței Judecătoriei Huedin, s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestului preventiv și s-a menținut starea de arest, fiind obligat inculpatul la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanța de apel a constatat că Judecătoria Huedin a pronunțat o soluție legală și temeinică, pe baza unui vast probatoriu, stabilindu-se cu certitudine vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa.
împotriva deciziei Tribunalului Cluj, în termen legal a declarat recurs inculpatul, pe care nu l-a motivat în scris, dar în susținerea orală a acestuia, prin apărătorul din oficiu a solicitat casarea hotărârilor pronunțate anterior și rejudecând cauza, să se dispună reducerea pedepsei aplicate, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante, precum și suspendarea condiționată a executării acesteia, considerând că pedeapsa de executat este mult prea aspră față de gravitatea concretă a faptelor comise.
Recursul în cauză este fondat, dar pentru alte motive decât cele invocate.
Potrivit dispozițiilor art. 200 C.proc.pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Rezultă deci, din interpretarea acestui text, că probele strânse în această fază servesc numai pentru trimiterea în judecată, neputând constitui temei de condamnare.
în faza procesuală a judecății, în acord cu dispozițiile art. 289 C.proc.pen., probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate de instanță, prin administrarea lor în ședință publică, oral, nemijlocit și în contradictoriu. Numai în urma unei asemenea verificări, cu respectarea acestor principii fundamentale, obligatorii în faza cercetării judecătorești și exercitând un rol activ, conform art. 287 C.proc.pen., instanța trebuie să ajungă, motivat, la o soluție temeinică și legală, ca rezultat care să exprime adevărul impus de probele administrate în mod legal.
în speță, prima instanță s-a limitat doar la audierea inculpatului, și aceasta foarte sumară, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie - art. 71-72 și, respective, art. 323 C.proc.pen., în contextul în care, nu rezultă din datele dosarului că inculpatul ar fi refuzat să dea declarații, procedural, cu privire la toate faptele concrete reținute în sarcina sa, la modalitatea și condițiile în care au fot comise.
Este adevărat că, în mare, inculpatul a recunoscut învinuirile aduse, însă instanța a considerat fără temei acest aspect ca suficient pentru a pronunța o soluție de condamnare, în condițiile în care se știe că, declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză - art. 69 C.proc.pen.
Procedându-se în acest mod, inculpatul a fost lipsit de beneficiile unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenția europeană a drepturilor omului, care îi dă dreptul la „administrarea probelor incriminatorii în prezența sa, în ședință publică, în condiții de contradictorialitate”.
Toate aceste limitări aduse drepturilor procesuale ale inculpatului, nu au fost înlăturate nici de instanța de apel, care s-a mărginit la a aprecia probele strânse în cursul urmăririi penale și administrate, incomplet, în cursul cercetării judecătorești. Deși s-a solicitat în mod expres prin motivele de apel, a se constata încălcarea principiilor mai sus arătate, nefiind completă cercetarea judecătorească, Tribunalul a apreciat în mod greșit că, „vastul” probatoriu administrat de prima instanță este suficient, cu atât mai mult cu cât instanța de apel, potrivit reglementărilor actuale, nu mai poate trimite cauza spre rejudecare, omițând a menționa că instanța de apel poate ea însăși să suplinească aceste lipsuri - potrivit art. 378 alin. (1) C.proc.pen.
Contrar aprecierilor instanței de apel, în sensul că s-au respectat dispozițiile art. 289 C.proc.pen., în speță s-au încălcat principiile nemijlocirii, publicității, oralității și contradictorialității și, prin aceasta, dreptul la apărare al inculpatului, cu atât mai mult cu cât, în privința acțiunii de incendiere există contradicții între susținerile inculpatului și ale martorilor.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat ca fiind fondat recursul declarat în cauză, fiind admis în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C.proc.pen., iar decizia tribunalului a fost casată împreună cu sentința judecătoriei, cu consecința rejudecării cauzei de către instanța de fond.
