Plângere în faţa judecătorului împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată
| Comentarii |
|
Instanţei are obligaţia, în cazul pronunţării soluţiei prevăzută de art. 2781alin. (8) lit. b) C.proc.pen., de a arăta motivele pentru care a trimis cauza procurorului şi de a indica faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate, precum şi mijloacele de probă.
Secţia penală, Decizia nr. 715 din 13 decembrie 2007
Potrivit dispozițiilor art. 2781alin. (8) lit. b) C.proc.pen., atunci când admite plângerea, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, judecătorul este obligat să indice faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin ce anume mijloace de probă.
Dispozițiile instanței sub aspectul faptelor și împrejurărilor ce urmează a fi constatate și a mijloacelor de probă indicate sunt, potrivit dispozițiilor art. 273 alin. (11) C.proc.pen., obligatorii pentru organul de urmărire penală.
Interpretarea coroborată a textelor de lege mai sus enunțate conduce la concluzia că judecătorul trebuie să indice în mod concret fiecare faptă sau împrejurare ce urmează a fi constatată și fiecare mijloc de probă ce urmează a fi administrat, deoarece numai în acest mod poate fi angajată obligația organului de urmărire penală de a respecta indicațiile instanței.
în speță, prima instanță a dispus desființarea rezoluției de scoatere de sub urmărire penală privind pe intimatul Ș.P și trimiterea cauzei la procuror pentru redeschiderea urmăririi penale, fără a indica, în mod concret, care sunt faptele sau împrejurările care trebuie dovedite și prin ce anume mijloace de probă.
Indicația instanței, în sensul că „se impune identificarea și audierea unor martori care să nu fie în relații de rudenie cu părțile” are un caracter general și nu se poate constitui într-o obligație pentru organul de urmărire penală, atâta timp cât din actele dosarului nu rezultă indicii că, în afara celor 5 martori deja audiați, care sunt rude sau afini cu părțile, ar exista și alte persoane care au cunoștință despre fapta care a făcut obiectul urmăririi penale.
Totodată, clarificările de natură medico-legală indicate de prima instanță - în sensul de a se restabili dacă leziunile suferite de partea vătămată i-au pus în primejdie viața - ar fi fost relevante doar în cazul în care s-ar fi dovedit că aceste leziuni au fost cauzate de făptuitor, deoarece numai în acest caz s-ar fi pus problema corectei încadrări juridice a faptei.
în condițiile în care, în urma administrării tuturor probelor identificate de către organele de urmărire penală, nu a putut fi înlăturată prezumția de nevinovăție a făptuitorului Ș.P și nu s-a conturat convingerea că acesta ar fi săvârșit vreo faptă prevăzută de legea penală, în mod corect, s-a dispus, prin rezoluția atacată, scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea de tentativă de omor.
Este adevărat că, în raport cu expozitivul ordonanței - din care rezultă că fapta pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale nu există - s-ar fi impus scoaterea de sub urmărire penală, în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C.proc.pen. (și nu al art. 10 lit. d) C.proc.pen., așa cum în mod greșit s-a dispus), această contradicție putea fi clarificată de către prima instanță fără a impune desființarea ordonanței atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru redeschiderea urmăririi penale.
(Judecător Constantin Cârcotă)
