Măsuri preventive. Înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. Condiţii de admisibilitate. Drept naţional. Limitele rezonabile ale duratei menţinerii detenţiei provizorii. Relevanţa jurisprudenţei C.E.D.

Aplicând criteriile impuse de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului la cauza ce formează obiectul dosarului în recurs, instanţa constată că privarea de libertate a inculpatului şi durata măsurii arestării preventive a acestuia au încetat să mai aibă un caracter rezonabil. Cu toate acestea, necesitatea desfăşurării în bune condiţii a cercetării judecătoreşti, impune asigurarea unor garanţii procesuale. În aceste condiţii, menţinerea unui just echilibru între interesul general al societăţii în desfăşurarea procesului penal şi interesul inculpatului impune luarea unei măsuri mai puţin restrictive de drepturi, respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, care prezintă garanţiile necesare pentru atingerea scopului urmărit de legiuitorul naţional prin intermediul dispoziţiilor art. 1451alin. (2) C.proc.pen., raportat la prevederile art. 145 alin. (11) şi alin. (12) lit. c) C.proc.pen.

Secţia penală, Decizia nr. 1072 din 18 octombrie 2007

Prin încheierea penală pronunțată de Tribunalul Timiș la data de 10.10.2007, în dosar nr. 12158/30/2005, s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpați ,iar conform art. 3002C.proc.pen., raportat la art. 160^b)# C.proc.pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților D.I.Z., D.A. și B.L.S., urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii să fie analizată la expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 8 decembrie 2007.

în baza art. 139 alin. (1) C.proc.pen. raportat la art. 145 și art. 1451C.proc.pen. s-a respins cerererile privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, formulate de inculpații D.I.Z., D.A și B.L.S., prin apărător.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Timiș deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpaților D.I.Z., D.A. și B.L.S. a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă și în prezent, aceștia fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni referitor la care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura infracțiunii și la modul concret de săvârșire a acesteia. S-a constatat că arestarea preventivă a inculpatului D.I.Z. durează de mai bine de 2 ani, însă având în vedere natura infracțiunilor reținute în sarcina sa, complexitatea cauzei, împrejurarea că în cursul anului 2007 s-a înregistrat un nou dosar conexat la dosarul inițial, dosar unde se impune audierea inculpatului și administrarea probatoriului în vederea stabilirii adevărului în cauză, perioada de arestare a fost apreciată ca rezonabilă în raport de prevederile C.E.D.O.

împotriva încheierii penale din 10 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, au declarat recurs, în termen legal, inculpații B.L.S. și D.I.Z.

Inculpatului D.I.Z. a invocat depășirea termenului rezonabil al măsurii arestării preventive, iar inculpatul B.L.S. a susținut că în cursul urmăririi penale nu i-au fost respectate mai multe drepturi.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpați, precum și din oficiu conform art. 3856alin. (3) C.proc.pen., instanța de recurs a constatat că, prin raportare la prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recursul inculpatului D.I.Z. este fondat, iar recursul inculpatului B.L.S. este nefondat, pentru următoarele considerente:

în ce privește recursul inculpatului B.L.S., instanța a constatat că prin rechizitoriul emis la data de 2 februarie 2007 de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în dosarul nr. 481/D/P/2005 a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 329 alin. (1) și (4) C.pen., art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) și b) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., art. 13 alin. 1-3 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., art. 7 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. Față de inculpatul B.L.S. s-a dispus măsura arestării preventive prin încheierea nr. 297/CC/2006 a Tribunalului Timiș, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 150 din 10 noiembrie 2006.

Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul B.L.S., continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de actele depuse la dosar și declarațiile martorilor. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681 C.proc.pen., art. 139 și 160^b)# C.proc.pen., măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul B.L.S. ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) C.proc.pen. (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, circumstanțele personale ale inculpatului). în acest sens, se reține că infracțiunea de trafic de persoane, cu atât mai mult cu cât se comite într-un cadru organizat, aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv libertatea și siguranța persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului.

în ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului B.L.S., este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. în condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului B.L.S. de a fi pus în stare de libertate, astfel că în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen.. instanța a respins ca nefondat recursul declarat de acesta.

în ce privește recursul inculpatului D.I.Z., instanța a reținut că la data de 2 iulie 2005, față de acesta s-a dispus luarea măsurii arestării preventive de către Tribunalului Timiș în baza art. 148 lit. b), h) [în noua reglementare lit. f)] C.proc.pen., fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 110 din 2 iulie 2005.

La data de 19 decembrie 2005 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș rechizitoriul emis de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în dosarul nr. 333 D/P/2004, prin care inculpatul D.I.Z. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 329 alin. (1) și (2) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 329 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen., art. 7 raportat la art. 2 pct. 9 și 12 din Legea nr. 39/2003,art. 10 și art. 12 pct. 1 și 2 din Legea nr. 196/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.

Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în Codul de procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 C.proc.pen. Odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 parag. 1 lit. c) al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.

Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă”. Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”(cauzele Labita c. Italia, Neumeister c. Austria, Stasaitis c. Lituania). Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal. Aplicând criteriile impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului la cauza ce formează obiectul prezentului recurs, instanța a reținut că privarea de libertate a inculpatului D.I.Z. s-a dispus în data de 13 aprilie 2005 și că durata măsurii arestării preventive a încetat să mai aibă un caracter rezonabil. Cu toate acestea, necesitatea desfășurării în bune condiții a cercetării judecătorești, în condițiile în care administrarea probelor în dosarele conexate nu a fost epuizată (dosar nr. 12158/30/2005 și 1019/30/2007), iar infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată presupun măsuri sporite de protecție a părților vătămate și martorilor, impune asigurarea unor garanții procesuale. în aceste condiții, menținerea unui just echilibru între interesul general al societății în desfășurarea procesului penal și interesul inculpatului D.I.Z. impune luarea unei măsuri mai puțin restrictivă de drepturi, respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive (a cărei durată a depășit limitele rezonabile) cu măsura obligării de a nu părăsi țara, care prezintă garanțiile necesare pentru atingerea scopului urmărit prin aplicarea dispozițiilor art. 1451alin. (2) C.proc.pen.. raportat la art. 145 alin. (11) și alin. (12) lit. c) C.proc.pen.

Astfel fiind, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen. instanța a admis recursul inculpatului D.I.Z., a casat încheierea recurată în partea ce privește pe acest inculpat și rejudecând, în temeiul art. 139 alin. (1) C.proc.pen. raportat la art. 1451C.proc.pen. a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului D.I.Z., arestat preventiv în baza mandatului de arestare nr. 110/02.07.2005 emis de Tribunalul Timiș în dosar nr. 6532/P/2005, cu obligarea de a nu părăsi țara.

(Judecător dr. Marian Bratiș)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Măsuri preventive. Înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. Condiţii de admisibilitate. Drept naţional. Limitele rezonabile ale duratei menţinerii detenţiei provizorii. Relevanţa jurisprudenţei C.E.D.