Recunoaşterea hotărârilor străine; analiza legii penale mai favorabile raportat la pedeapsa rezultantă
Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Hotărâre nr. 1213 din data de 27.10.2014
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 5623/215/2014, condamnatul P.A. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art 6 NCP, cu privire la pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 127/30.III.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I Penală, definitivă prin nerecurare la data de 06.07.2012.
În susținerea cererii s-au atașat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 142/2012 din 13.07.2012 emis de Curtea de Apel București, sentința penală nr. 127/30.03.2012 a Curții de Apel București Secția I Penală, definitivă prin nerecurare la data de 06.07.2012, fișa de evaluare a deținutului.
Prin sentința penală nr. 1551/07.03.2014, Judecătoria Craiova a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind contestația la executare formulată de P.A. în favoarea Tribunalului Dolj, unde a fost înregistrată la data de 03.04.2014 sub nr. 5021/63/2014.
Prin încheierea de ședință din 28.04.2014, cauza a fost suspendată, potrivit art. 476 alin. 4 Cpp, pentru soluționarea sesizării ÎCCJ formulate de Tribunalul Harghita, referitoare la aplicarea dispoz. art. 6 alin. 1 NCP, cu privire la condamnările pronunțate de un alt stat față de cetățeni români, aflați în executarea acelei pedepse pe teritoriul României.
Cauza a fost repusă pe rol și s-a solicitat mandatul de executare a pedepsei închisorii, fișa de evaluare și sentința penală de condamnare.
Prin adresa nr. V2 33700/30.06.2014, Penitenciarul Pelendava a înaintat la dosar, în copie, fișa de evaluare a condamnatului P.A., mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 142/2012 din 13.07.2012 emis de Curtea de Apel București - Secția I Penală, sentința penală nr. 127/30.03.2012 a Curții de Apel București.
De asemenea, s-a solicitat și depus la dosar sentința penală nr. 43/20.11.2009 pronunțată de Curtea cu Jurați de Apel din Milano, prin care petentul P.A. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 416 alin. 1, 2, 3, 4 și 6, art. 600, art. 601 și art. 611 Cod penal italian.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin s.p. 127/30.11.2012 a Curții de Apel București definitivă prin nerecurare la data de 06.07.2012 s-a recunoscut sentința penală nr. 43/20.11.2009 a Curții cu Jurați de Apel din Milano prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere pentru comiterea de infracțiuni, reducerea în stare de sclavie sau servitute, trafic și comerț de sclavi,violența sau amenințarea utilizată în scopul constrângerii pe cineva la săvârșirea de infracțiuni, prev. de art. 416 alin. 1, 2, 3, 4 și 6, art. 600, art. 601 și art. 611 din Codul penal italian.
S-a mai reținut că aceste fapte au corespondent în legislația penală română și realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 2 lit.a și art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001
S-a emis MEPI nr. 142/2012 din 13.07.2012 de către Curtea de Apel București, iar executarea pedepsei a început la data de 11.12.2007.
Potrivit art. 6 alin 1 C.pen. " când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită se reduce la acest maxim " .
În speță, nu s-au aplicat pedepse individualizate pentru ambele infracțiuni, iar instanța nu poate analiza incidența dispozițiilor art. 6 Cp pentru fiecare faptă.
Totuși, deși în raport de aceste dispoziții legale ar părea că atâta timp cât nu s-au aplicat pedepse individualizate pentru fiecare infracțiune nu s-ar putea analiza incidența legii penale mai favorabile, însă tribunalul apreciază că, deși s-a aplicată o pedeapsă rezultantă, incidența legii penale mai favorabile poate fi analizată în raport de pedeapsa rezultantă la care s-ar putea ajunge potrivit dispozițiilor Noului Cod penal.
În consecință, va proceda la compararea pedepsei aplicate condamnatului cu pedeapsa care ar putea fi dispusă conform Noului Cod penal.
Infracțiunile au corespondent în NCP dispozițiile art. 210 alin. 1 lit. b , potrivit cărora traficul de persoane se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și prevederile art. 211 alin. 1, potrivit cărora traficul de minori se pedepsește cu închisoarea de 3 la 10 ani.
De asemenea, potrivit art. 39 alin. 1 lit. b NCp: "când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite".
Prin urmare, în raport de faptele comise, sub imperiul noii legi contestatorul ar fi condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru traficul de persoane prev. de art. 210 alin. 1 lit. b NCP la care s-ar adăuga o treime din pedeapsa de 10 ani închisoare pentru art. 211 alin. 1 NCP (adică 3 ani și 4 luni), în final rezultând pedeapsa de 13 ani și 4 luni închisoare.
Având în vedere aceste dispoziții legale, tribunalul constată că pedeapsa de 12 ani aplicată condamnatului este mai mică decât pedeapsa maximă la care s-ar putea ajunge potrivit legii noi, care este de 13 ani și 4 luni, astfel că se nu impune reducerea acesteia.
Pentru aceste motive, în baza art. 23 din Legea nr 255/2013 rapl la art. 595 Cpp, va respinge contestația la executare formulată de P.A., ca nefondată.
În baza art. 275 alin. 2 Cpp, va obliga condamnatul la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat.