Recuzare. Arestare preventivă. Aplicarea legii în timp. Caracterul şedinţei de judecată
| Comentarii |
|
In materia recuzării, prin Legea nr. 281/2003 s-au adus mai multe modificări, din care una singură vizează arestarea preventivă, respectiv art. 52 alin. 51 din Codul de procedură penală, care se aplică de la 1 iulie 2003.
Când instanţa ierarhic superioară, competentă a soluţiona cererea de recuzare ce priveşte întreaga instanţă, este ţinută a se pronunţa şi asupra arestării preventive, cauza se soluţionează în şedinţă secretă, deoarece şedinţa de judecată nu se poate scinda, iar accesoriul urmează principalul.
(încheierea din 3 iulie 2003 - Secţia Ipenală)
Prin încheierea de şedinţă din 1 iulie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1676/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea cererii de recuzare a tuturor magistraţilor din cadrul Tribunalului Bucureşti, formulată prin apărător de inculpatul P.F.
La termenul de judecată din 1 iulie 2003, petiţionarul P.F., prin apărătorul său ales, avocat P.A., a declarat că recuză toţi judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, motivat de împrejurarea că la acel termen instanţa a respins excepţia invocată de el referitoare la lipsa de publicitate a şedinţei de judecată, cât şi cererea de acordare a unui nou termen pentru ca apărătorul să poată aprofunda noua reglementare referitoare la măsura arestării preventive.
în aceste condiţii, s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea Supremă de Justiţie.
Prin încheierea de şedinţă din 2.07.2003, pronunţată în Dosarul nr. 2876/2003, Curtea Supremă de Justiţie a respins ca nefondată cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti şi a trimis dosarul cauzei la Curtea de Apel Bucureşti pentru a se pronunţa cu privire la cererea de recuzare a judecătorilor Tribunalului Bucureşti, precum şi asupra măsurii arestării preventive a inculpatului, conform art. 52 alin. 51 din Codul de procedură penală, introdus prin Legea nr. 281/2003.
Reluând judecata, Curtea a luat în examinare cererea de recuzare, inclusiv cu aplicarea art. 52 alin. 51 din Codul de procedură penală, în şedinţă secretă.
Pentru această măsură, s-au avut în vedere dispoziţiile art. XI din Legea nr. 281/2003, privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale.
Potrivit acestui articol, dispoziţiile din Legea nr. 281/2003 privind arestarea preventivă şi percheziţia se aplică de la data publicării legii în Monitorul Oficial, iar celelalte dispoziţii se aplică de la data de 1 ianuarie 2004.
în materia recuzării, Curtea constată că prin Legea nr. 281/2003 s-au adus mai multe modificări acestei instituţii, din care una singură vizează arestarea preventivă, respectiv art. 52 alin. 51 din Codul de procedură penală, care se aplică de la intrarea în vigoare a legii (1 iulie 2003).
Celelalte modificări vor fi aplicate începând cu 1 ianuarie 2004, astfel că ne aflăm sub incidenţa dispoziţiilor art. 52 alin. 1 din Codul de procedură penală din vechea reglementare, potrivit cărora abţinerea sau recuzarea se soluţionează în şedinţă secretă.
De altfel, sub acest aspect, noile dispoziţii introduse prin Legea nr. 281/2003 prevăd acelaşi lucru, respectiv soluţionarea în şedinţă secretă.
Curtea apreciază că şi aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. 51, dispoziţii introduse prin Legea nr. 281/2003 care se referă la arestarea preventivă şi care, cum s-a arătat mai sus, sunt în vigoare începând cu 1 iulie 2003, are loc tot în şedinţa secretă, întrucât nu ne aflăm în ipoteza art. 160c din Codul de procedură penală, ci în situaţia specială, când instanţa ierarhic superioară, competentă a soluţiona cererea de recuzare ce priveşte întreaga instanţă, este ţinută a se pronunţa şi cu privire la arestarea preventivă.
Şedinţa de judecată nu se poate scinda, iar accesoriul urmează principalul, după cum dispoziţiile speciale se aplică înaintea celor generale.
De altfel, nu este singura ipoteză în care examinarea stării de arest preventiv a inculpatului deja trimis în judecată se face în şedinţă de cameră de consiliu şi avem în vedere situaţia reglementată de art. 160 alin. 2 din Codul de procedură penală (astfel cum s-a modificat prin Legea nr. 281/2003).
Sub aspectul stării de arest preventiv a inculpatului, Curtea reţine următoarele:
Inculpatul P.F. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 31 martie 2003 al Parchetului Naţional Anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 din Codul penal, cu aplicarea art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000, constând în faptul că acesta a pretins 1 milion USD şi a primit de la numitul P.I., prin intermediul lui B.N.G., suma de 20.000 USD, dintr-o primă tranşă de 200.000 USD, afirmând că va interveni şi mitui magistraţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, pentru a pronunţa soluţii favorabile denunţătorului în dosarele având ca obiect falimentul şi procedura lichidării judiciare a unei bănci.
Faţă de modul de concepere a actului infracţional, de suma pretinsă (iniţial mai mare şi ulterior redusă la 1 milion USD), de amploarea deosebită a activităţii desfăşurate de inculpat, de afirmaţiile pe care le-a făcut în legătură cu mituirea unor magistraţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, intens mediatizate de presă, Curtea constată că toate acestea constituie elemente certe care îndreptăţesc concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Sub aspectul cererii de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului Bucureşti, Curtea reţine că motivele invocate de inculpat prin apărătorii săi, prezentate în practicaua încheierii, nu privesc nici un caz de incompatibilitate din cele strict reglementate de Codul de procedură penală.
în consecinţă, Curtea, conform art. 52 alin. 51 din Codul de procedură penală, introdus prin Legea nr. 281/2003, va dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 15 zile, respectiv de la 4.07.2003 până la 18.07.2003, inclusiv, şi va respinge ca nefondată cererea de recuzare a judecătorilor Tribunalului Bucureşti.
Apărătorul ales al inculpatului, după ce s-au pus concluzii, atât pe cererea de recuzare, cât şi pe starea de arest preventiv a inculpatului, atât de avocaţii inculpatului, cât şi de procuror, a invocat o excepţie vizând nelegala sesizare a Curţii de Apel Bucureşti şi fixarea termenului de judecată din data de 3 iulie 2003, în condiţiile în care a apreciat că hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din 2 iulie 2003, prin care s-a respins cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, nu este definitivă, putând să fie atacată cu recurs în 48 de ore de la pronunţare, termen care se împlineşte la 5.07.2003, ora 10,45.
Curtea a respins ca nefondată excepţia invocată, cu motivarea că alineatul 7 al art. 52, care prevede că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare, este introdus prin Legea nr. 281/2003 şi intră în vigoare de la data de 1 ianuarie 2004, conform art. XI din Legea nr. 281/2003.
După respingerea acestei excepţii invocate, aşa cum s-a arătat, după ce părţile puseseră concluzii pe fond, avocatul P. a declarat că înţelege să recuze din nou toţi judecătorii Curţii de Apel Bucureşti.
O atare recuzare făcută în mod evident în scop şicanator, în condiţiile exercitării abuzive a unui drept procedural, apreciem că nu poate împiedica instanţa să se pronunţe asupra cauzei în care concluziile s-au pus deja anterior formulării recuzării.
Cu toate acestea, Curtea va trimite cauza spre soluţionarea cererii de recuzare a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti la Curtea Supremă de Justiţie competentă, conform art. 52 alin. 5 din Codul de procedură penală.
