Respingerea cererii de redeschidere a procesului penal

Judecătoria IAŞI Sentinţă penală nr. 1449 din data de 27.05.2014

"În baza dispozițiilor art. 469 alin. 4 Cod procedură penală respinge, ca inadmisibilă, cererea de redeschidere a procesului penal în cazul judecății în lipsă, formulată de condamnatul C., deținut în Penitenciarul Iași în executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3008/8.11.2011 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 13/5.01.2012 a Curții de Apel Iași, pedeapsă cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării prin sentința penală nr. 582/26.01.2013 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin nerecurare.";

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 466 Cod procedură penală, termenul de introducere a cererii de redeschiderea procesului este de o lună de la data la care a luat cunoștință, prin orice notificare oficială, ca s-a desfășurat un proces penal împotriva sa, respectiv, pentru persoanele condamnate definitiv judecate în lipsă față de care s-a dispus extrădarea sau predarea în baza mandatului european de arestare, termenul curge de la data la care, după aducerea în țară, i-a fost comunicată hotărârea de condamnare.

Având în vedere data la care a fost formulată cererea, 20.02.2014, și faptul că dispozițiile care reglementează termenul au intrat în vigoare la data de 1.02.2014, instanța a apreciat că nu este necesar să mai analizeze dacă termenul prevăzut de art. 466 alin. 3 a fost respectat, practic cererea fiind formulată în interiorul termenului cu durata de o lună calculat de la data intrării în vigoare a textului de lege.

Potrivit art. 466 alin. 2 și 4 Cod procedură penală, este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în nici un alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat la judecarea cauzei și nu a putut încunoștiința instanța. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui sau și l-a retras. Procesul nu poate fi redeschis în cazul în care persoana condamnată a solicitat să fie judecată în lipsă.

Instanța constată că petentul C. a fost audiat ca făptuitor, la data de 13.03.2009, cu privire la fapta cu privire la care s-a dispus apoi începerea urmăririi penale, în prezența apărătorului său ales, damna avocat R.. În cuprinsul respectivei declarații C. a menționat că este conștient că va fi trimis în judecată în lipsă în cazul în care se va sustrage procesului penal, ceea ce s-a și întâmplat ulterior.

Prin sentința penală nr. 582/26.01.2013 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin nerecurare, s-au reținut, printre altele, următoarele: pe parcursul procesului în care a fost condamnat, C. a fost citat atât la adresa de domiciliu, cât și prin afișare ușa sediului Consiliului Local, în mod corespunzător fiind efectuată procedura de comunicare a hotărârii. Mai mult, după rămânerea definitivă a sentinței de condamnare un alt apărător ales al condamnatului a studiat dosarul (filele 139 și 140 din dosarul nr. 12197/245/2011), în acest fel inculpatul luând cunoștință de condamnarea sa cu suspendarea executării.

Și în aceste împrejurări, C. a continuat să se sustragă de la măsurile de supraveghere cărora le-a fost supus, cu consecința revocării suspendării și a dispunerii executării pedepsei în regim de detenție.

Deși în cuprinsul cererii de redeschidere a procesului penal condamnatul susține că nu a avut cunoștință de procesul penal pornit împotriva sa, până în momentul în care a fost ridicat de la locul de muncă din Cipru în vederea executării mandatului european de arestare, instanța a constatat că acesta și-a angajat un apărător ales care să îl informeze despre stadiul procesului în prima parte a anului 2012. Pe de altă parte, în concluziile sale la termenul din 30.04.2014 C. susține cu seninătate că, dacă ar fi știut că a fost condamnat cu suspendarea executării, nu ar fi plecat și și-ar fi căutat un loc de muncă în România.

Există suficiente motive pentru a considera că, după audierea sa ca făptuitor, și în prezența unui apărător ales, la 13.03.2009, C. a vândut locuința în care își avea domiciliul și a plecat din România, stabilindu-se în Cipru, sustrăgându-se în acest fel procesului penal care a urmat și cu privire la care, deși nu se dispusese încă începerea urmăririi penale, cunoștea faptele de care era acuzat, anticipând și luarea unei măsuri preventive sau condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate. Susținerile sale, în sensul că nu a avut cine să îl informeze despre procesul desfășurat în lipsa sa sunt nesincere, având în vedere că și-a angajat un apărător atât în faza cercetărilor, cât și pentru studierea dosarului în care fusese condamnat definitiv, continuând și după acest moment să se sustragă măsurilor de supraveghere dispuse.

Instanța, ținând cont și de spiritul dispozițiilor art. 466 Cod procedură penală, precum și de finalitatea procedurii respective, a ajuns la concluzia că nu se poate considera că persoana condamnată C. ar fi fost judecată în lipsă, fără a avea cunoștință de proces și a se putea apăra în mod eficient în cadrul unei proceduri echitabile, din contră acesta s-a sustras procesului penal și a formulat cu rea credință această cerere, abia după ce a fost încarcerat.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Respingerea cererii de redeschidere a procesului penal