Revocarea executării pedepsei la locul de muncă. Contopirea cu pedeapsa aplicată ulterior. Suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante
Comentarii |
|
C. pen., art. 861, art. 867, art. 869
Instanţa care dispune revocarea executării pedepsei la locul de muncă este obligată, potrivit art. 869 alin. ultim C. pen., să dispună executarea acestei pedepse, respectiv a restului rămas neexecutat într-un loc de detenţie, făcând aplicarea dispoziţiilor relative la pedeapsa în caz de concurs de infracţiuni (iar nu cumulul aritmetic ca în cazul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei sau revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei).
C.S.J., Secţia penală, decizia nr. 223 din 30 ianuarie 1997
Prin sentinţa penală nr. 16 din 11 ianuarie 1995 a Judecătoriei Panciu, menţinută prin decizia penală nr. 241 din 26 aprilie 1995 a Tribunalului Vrancea, inculpatul Z.M. a fost condamnat la 6 luni închisoare.
în baza art. 869 C. pen., a fost revocată executarea la locul de muncă a pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată printr-o sentinţă anterioară, pedeapsă care a fost contopită cu cea aplicată în prezenta cauză, inculpatul urinând să execute 6 luni închisoare.
Curtea de Apel Galaţi, prin decizia penală nr. 433/R71995, a admis recursul declarat de inculpat şi a suspendat condiţionat, sub supraveghere, executarea pedepsei de 6 luni închisoare, conform art. 861 C. pen.
Recursul în anulare declarat în cauză este fondat.
Conform art. 869 alin. (1) C. pen., dacă după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus executarea pedepsei la locul de muncă cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei sau în timpul executării ei, instanţa revocă executarea pedepsei la locul de muncă.
Potrivit art. 869 alin. ultim, dacă executarea pedepsei la locul de muncă este revocată, pedeapsa aplicată sau, după caz, restul de pedeapsă rămas neexecutat se execută într-un loc de deţinere.
In speţă, inculpatul a săvârşit ultima infracţiune după ce fusese
condamnat la 6 luni închisoare, cu executarea la locul de muncă. In mod corect, prin hotărârea instanţei de fond, menţinută în apel, a fost revocată executarea la locul de muncă a primei pedepse de 6 luni închisoare şi aceasta a fost contopită cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute 6 luni închisoare.
Instanţa de recurs, menţinând revocarea executării la locul de muncă a pedepsei anterioare, a considerat, în mod eronat, cu încălcarea dispoziţiilor art. 869 alin. ultim C. pen., că poate face aplicarea prevederilor art. 861 din acelaşi cod, dispunând suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante.