Sechestrul asigurător. Contestarea măsurii asigurătorii
| Comentarii |
|
În conformitate cu dispoziţiile art. 168 alin. (1) C.proc.pen. în contra măsurilor asigurătorii luate şi a modului de aducere la îndeplinire a acestora, se poate face plângere la procuror sau la instanţă în orice fază a procesului penal. În interpretarea acestui text, prin Decizia nr. LXXI (71) de recurs în interesul legii din 15 octombrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, competenţa de a soluţiona această plângere revine procurorului în cursul urmării penale şi instanţei de judecată în cursul judecăţii. Rezultă aşadar în mod clar faptul că părţile nu sunt obligate să formuleze mai întâi o plângere la procuror împotriva măsurii asigurătorii şi apoi o plângere la instanţă împotriva soluţiei date de procuror şi că, fiind în faza de judecată, trebuie să se adreseze direct instanţei învestite cu soluţionarea pe fond a cauzei. Ca atare, distincţia între o aşa-zisă plângere împotriva măsurii sechestrului asigurător şi o cerere de anulare a acestei măsuri este forţată şi nu are suport în textul de lege.
Secţia penală, Decizia nr. 1012 din 5 decembrie 2007
Prin încheierea din data de 7 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a dispus respingerea cererii formulată de avocat T.N. - apărător al inculpatei S.N., însușită de către aceasta, privind anularea măsurii sechestrului asigurător, în cauza ce formează obiectul dosarului menționat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a apreciat că nu s-a stabilit încă, cu certitudine, prejudiciul infracțional în cauza în care inculpata a fost trimisă în judecată, acesta urmând a fi stabilit de către instanță, pe baza probelor ce se vor administra și devenind cert doar la momentul executării hotărârilor, în ipoteza dovedirii vinovăției inculpatei.
De asemenea, s-a constatat că, potrivit dispozițiilor codului de procedură fiscală, în situația în care se dovedește vinovăția inculpatului, acesta este pasibil de obligare la plata sumelor inițiale, stabilite înainte de începerea cercetării judecătorești la care se vor adăuga accesoriile calculate cel puțin până la data rămânerii definitive a eventualei hotărâri de condamnare. Ori, aceste accesorii nu au putut fi estimate până în prezent, așa încât, nu poate fi avut în vedere aspectul referitor la valoarea actuală a bunurilor sechestrate.
Astfel, instanța de fond a constatat că măsura sechestrului asigurător dispusă de organul de urmărire penală este legală și temeinică, ridicarea acesteia de pe un număr apreciabil de terenuri fiind nejustificată și, pe cale de consecință, a respins cererea formulată în acest sens de către apărătorul inculpatei, însușită de aceasta din urmă.
împotriva acestei încheieri, a declarat recurs S.N.
Cu ocazia deliberării la instanța de recurs, reprezentantul parchetului a invocat excepția inadmisibilității căii de atac arătând că încheierea prin care se respinge cererea de anulare a măsurii sechestrului asigurător nu este supusă unei căi de atac separate; doar hotărârea dată în plângerea împotriva instituirii măsurii sechestrului este supusă unei căi de atac separate.
Deliberând asupra cauzei de față, în raport cu actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Excepția inadmisibilității căii de atac în speța de față este nefondată.
Astfel, în conformitate cu art. 168 alin. (1) C.proc.pen. în contra măsurilor asigurătorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a acestora, se poate face plângere la procuror sau la instanță în orice fază a procesului penal.
în interpretarea acestui text, prin Decizia nr. LXXI (71) de recurs în interesul legii din 15 octombrie 2007, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, competența de a soluționa această plângere revine procurorului în cursul urmării penale și instanței de judecată în cursul judecății. Rezultă așadar în mod clar faptul că părțile nu sunt obligate să formuleze mai întâi o plângere la procuror împotriva măsurii asigurătorii și apoi o plângere la instanță împotriva soluției date de procuror și că, fiind în faza de judecată, trebuie să se adreseze direct instanței investite cu soluționarea pe fond a cauzei. Ca atare, distincția între o așa-zisă plângere împotriva măsurii sechestrului asigurător și o cerere de anulare a acestei măsuri este forțată și nu are suport în textul de lege.
Practic, indiferent cum este intitulată această cerere esențial este faptul că prin ea se contestă măsura sechestrului asigurător și/sau modul de aducere la îndeplinire a acesteia.
