Sesizare cu acordul de recunoastere a vinovatiei. Jurisprudență Autorizare

Judecătoria CARACAL Sentinţă penală nr. 243 din data de 30.10.2017

La data de 16.10.2017 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr. ....../207/2017, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 10.10.2017 în dosarul nr. 1659/P/2016 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal cu inculpatul R.G., cercetat în stare de liberate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cp., avand ca obiect recunoasterea comiterii faptei si acceptarea incadrarii juridice pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala.

În fapt, în ziua de 05.07.2016, în intervalul orar 13,00-15,00, inculpatul R.G. a consumat la domiciliul său 3 pahare cu bere, fără să mănânce nimic.

În jurul orei 17,40, acesta a plecat cu mopedul său, marca Y....., cu nr. de înregistrare 019-Caracal și l-a condus din dreptul garsonierei sale situată în cartierul Libertății până pe strada B….., din mun. Caracal, unde a fost oprit de un echipaj de poliție.

Ulterior, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul mun. Caracal, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, la orele 18,25 și respectiv 19,25.

În urma analizei probelor de sânge a rezultat o alcoolemie de 1,25 gr. ‰ la prima probă și respectiv 1,10 gr. ‰, la cea de-a doua probă.

Prin ordonanta nr. 1659/P/2016 din data de 19.10.2016 s-a dispus efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de suspectul R.G. pentru infractiunea de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului, fapta prev. de art. 336 alin. 1 C.p.

Prin ordonanta nr. 1659/P/2016 din data de 23.12.2016 a Parchetului de pe langa Judecatoria Caracal s-a pus in miscare actiunea penala impotriva inculpatului R.G. pentru infractiunea de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului, fapta prev. de art. 336 alin. 1 C.p.

În drept, fapta inculpatului R.G. intruneste elementele constitutive ale infractiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului, fapta prev. de art. 336 alin. 1 C.p. si este sanctionata cu inchisoare de la 1 an la 5 ani sau amenda.

Din probele si mijloacele de proba administrate in cauza rezulta suficiente date cu privire la existenta faptei pentru care s-a pus in miscare actiunea penala si cu privire la vinovatia inculpatului.

Astfel, savarsirea de catre inculpat a infractiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului, fapta prev. de art. 336 alin. 1 C.p. este dovedita cu urmatoarele probe si mijloace de proba administrate: proces-verbal de constatare a infractiunii flagrante, declaratii martori si declaratii inculpat.

Fiind ascultat, inculpatul a declarat expres ca recunoaste comiterea faptei si accepta incadrarea juridica pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala si doreste incheierea unui acord de recunoastere a vinovatiei.

La data de 10.10.2017, intre procuror si inculpatul R.G. s-a ajuns la incheierea unui acord de recunoastere a vinovatiei, in urmatoarele conditii:

1. stabilirea unei pedepse cu inchisoarea de 1 an si 6 luni pentru savarsirea infractiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului, fapta prev. de art. 336 alin. 1 C.p.

2. aplicarea dispozitiilor art. 83 si urm. C.p referitoare la amanarea aplicarii pedepsei pentru pedeapsa de 1 an si 6 luni stabilita.

3. stabilirea termenului de supraveghere de 2 ani potrivit art. 84 alin. 1 C.p.

4. pe durata termenului de supraveghere sa fie aplicabile inculpatului masurile de supraveghere obligatorii prevazute de art. 85 alin. 1 C.p. constand in:

a. sa se prezinte la serviciul de probatiune la datele fixate de acesta

b. sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa

c. sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile, precum si intoarcerea

d. sa comunice schimbarea locului de munca

e. sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta

5. stabilirea obligatiei prevazute de art. 85 alin. 2 lit. b C.p., respectiv prestarea de catre inculpat a unei munci neremunerate in folosul comunitatii pe o perioada de 30 zile.

Prezentul acord de recunoastere a vinovatiei a fost avizat in prealabil sub aspectul limitelor.

In conformitate cu dispozipile art. 480 alin. (2) din C. proc. pen., inculpatul a fost asistat de aparator din oficiu, avocat N……., cu delegatia, nr. 1595/10.10.2017.

Se stabilesc cheltuieli judiciare in cuantum de 500 lei, din care 230 lei onarariu avocat din oficiu, cheltieli ce vor fi suportate de inculpatul R.G..

In conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) din Codul de procedura penala, dosarul de urmarire penala si prezentul acord de recunoastere a vinovatiei vor fi trimise la Judecatoria Caracal, unde urmeaza a fi citati: inculpatul R.G..

Totodată, a fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. 1659/P/2016.

La solicitarea instantei, a fost înaintata fișa de cazier judiciar a inculpatului.

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 C. proc. pen. și reține următoarea situație de fapt:

În jurul orei 17,40, inculpatul R.G. a plecat cu mopedul său, marca Y....., cu nr. de înregistrare 019-Caracal și l-a condus din dreptul garsonierei sale situată în cartierul Libertății până pe strada B….., din mun. Caracal, unde a fost oprit de un echipaj de poliție.

Ulterior, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul mun. Caracal, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, la orele 18,25 și respectiv 19,25.

În urma analizei probelor de sânge a rezultat o alcoolemie de 1,25 gr. ‰ la prima probă și respectiv 1,10 gr. ‰, la cea de-a doua probă.

Audiat în ședința publică din 24.10.2017, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost începută urmărirea penală, și-a însușit materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și a solicitat instanței să se ia act de acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Ministerul Public.

În drept, fapta inculpatului R.G. intruneste elementele constitutive ale infractiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului, fapta prev. de art. 336 alin. 1 C.p. si este sanctionata cu inchisoare de la 1 an la 5 ani sau amenda.

Din probele și mijloacele de probă administrate în cauză, instanța constată că sunt suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului.

Astfel, săvârșirea de către inculpat a infracțiunii care formează obiectul prezentului acord de vinovăție, este dovedită cu următoarele mijloace de probă administrate: declaratie inculpat, proces verbal de constatare, buletin de analiză toxicologică, declarația martorului T.D..

În consecință s-a constatat faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prevăzute de art. 482 C. proc. pen. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat din oficiu cu delegație pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosarul de urmărire penală.

Față de aceste considerente, și apreciind cuantumul măsurii aplicate cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. (1) lit. a) rap. la art. 396 alin. (2) C. proc. pen. ., va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal cu inculpatul R.G. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ,,conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe"; prevăzută de art. 336 alin. 1 Cp.

În baza dispozițiilor art. 336 alin. 1 Cp instanța stabilește inculpatului R.G. pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În baza dispozițiilor art. 83 alin. 1 Cp amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 Cp, de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată.

În temeiul disp. art. 85 alin. 1 Cp, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul R.G. trebuie să respecte următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.85 alin. 2 lit.b Cod penal obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 30 de zile ce vor fi executate la Primăria municipiului Caracal, jud. Olt - salubrizare, întreținerea spațiilor verzi, activități în folosul grădinițelor, școlilor, deszăpezire, etc.

În temeiul dispozițiilor art. 86 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c-e C.p., se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt.

Se va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, prevăzut de art. 88 C.p., respectiv de revocare a amânării aplicării pedepsei și de aplicare și executare a acesteia.

În baza art. 274 alin.1 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul R.G. la plata sumei de 600 lei, din care 500 lei în faza de urmărire penală, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Publicat 24.11.2017

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sesizare cu acordul de recunoastere a vinovatiei. Jurisprudență Autorizare