Suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Anulare. Procedură

În ipoteza în care un inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni concurente cu o altă infracţiune pentru care anterior fusese condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, această pedeapsă nu poate fi direct contopită cu cele stabilite pentru noile fapte, ci, înaintea efectuării operaţiunii de contopire, instanţa trebuie să dea eficienţă art. 85 C.pen. şi să dispună anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 617 din 12 octombrie 2011

Prin sentința penală nr. 413/2011 din 13.04.2011 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc, în baza art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 3201 C.proc.pen. a fost condamnat inculpatul P.A.E., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul împotrivirea sustragerea unei persoane care conduce pe drumurile publice a unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

în baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 3201 C.proc.pen. a fost condamnat același inculpat P.A.E., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărui drept de a conduce a fost anulat.

în baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 3201 C.proc.pen. a fost condamnat același inculpat P.A.E., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărui drept de a conduce a fost anulat.

S-a constatat că același inculpat prin sentința penală nr. 400/27.05.2009 a mai fost condamnat la 10 luni închisoare cu suspendare condiționată pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

în baza art. 33 lit. a) C.pen. și art. 34 lit. b) C.pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

în baza art. 861 C.pen., a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 862 C.pen., iar în baza art. 863 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) se va prezenta în fiecare zi de luni a fiecărei luni la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita;

b) va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

d) va comunica informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență.

Datele prevăzute la lit. b), c) și d) vor fi comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita.

în baza art. 359 C.proc.pen., i-a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 și art. 83 C.pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

în baza art. 191 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî în acest sens instanța de fond a avut în vedere următoarele:

La data de 10.10.2009 inculpatul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare pe DN 12/A pe raza localității Lunca de Sus, fără a avea acest drept având în vedere că la data de 16.11.2008 i-a fost reținut permisul de conducere în urma comiteri unei infracțiuni similare.

Cu aceiași ocazie, întrucât exista suspiciunea că inculpatul a consumat băuturi alcoolice, acesta a fost testat cu aparatul etilotest după care inculpatul fost condus la Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc în vederea recoltării probelor biologice însă acesta a refuzat atât examinarea clinică cât și recoltarea probei biologice.

Se reține că Adresa nr. 58.082/26.10.2009, a SPCRPCIV Harghita a confirmat că inculpatul la data de 10.10.2009, nu avea dreptul de a conduce autovehicule, situație similară și pentru data de 06.12.2009 .

Potrivit declarațiilor martorilor S.J.P. și P.M.M., pasageri în autoturismul cu numărul de înmatriculare, la data de 06.12.2009, inculpatul a condus autoturismul pe DN 12/A pe raza localității Lunca de Sus și nu a oprit la semnalul regulamentar al lucrătorului de poliție.

în drept, se reține că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive a două infracțiuni, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce prevăzut de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2004 republicată și a unei infracțiuni de refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2004 republicată săvârșite în condițiile art. 33 lit. a) C.pen.

în ce privește pedeapsa care s-a aplicat inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) dispozițiile art. 52 C.pen. și prevederile art. 3201 alin. (7) C.proc.pen.

Se reține că infracțiunea comisă de către inculpat prezintă pericolul social mărit, în condițiile la care intr-un interval de timp scurt inculpatul a comis trei infracțiuni la legea circulației, că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, că potrivit cazierului judiciar prin sentința penală nr.400 din 27.05.2009 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, a mai fost condamnat la 10 luni închisoare cu suspendare pentru o infracțiune comisă pe data de 06.11.2009, fiind astfel concurentă cu infracțiunile comise pe data de 10.10.20009, respectiv 06.12.2009.

Pentru aceste considerente instanța l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă cu închisoare pentru fiecare infracțiune săvârșită, văzând și prevederile art. 3201 alin. (7) C.proc.pen.

A constatat că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunea pentru care prin sentința penală nr. 400/27.05.2009, a Judecătoriei Miercurea Ciuc inculpatul a fost condamnat la 10 luni închisoare cu suspendare condiționată .

în urma contopirii inculpatul a fost obligat să executa pedeapsa ceea mai grea.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar și prin neexecutarea în regim de detenție, că prezenta condamnare va constitui un suficient avertisment pentru inculpat în vederea îndreptării sale, instanța în baza art. 861 C.pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani la care se va adăuga durata pedepsei.

în baza art. 863 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) a se prezenta în fiecare zi de luni a fiecărei luni la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și a justifica schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență.

împotriva sentinței instanței de fond a declarat în termen legal recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc care a criticat sentința atacată sub aspectul omiterii anulării suspendării condiționate a pedepsei de 10 luni închisoare pronunțată anterior în sarcina inculpatului.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei, conform art. 385 14 C.proc.pen. și prin raportare la art. 3856 alin. (3) C.proc.pen. se rețin următoarele:

Instanța de fond a reținut corect starea de fapt în cauză, probele administrate stabilind fără dubiu că la data de 10.10.2009 inculpatul a fost surprins de organele de poliție în trafic conducând autoturismul fără a avea drept deoarece permisul i-a fost reținut, ca urmare a faptului că anterior mai săvârșise o faptă la legea circulației. De asemenea mai rezultă că la data de 06.12.2009 inculpatul a condus fără permis.

Tot din probele administrate mai rezultă că la data de 10.10.2009 inculpatul nu s-a supus recoltării probelor biologice.

De fapt, inculpatul și-a recunoscut vinovăția și a uzat de drepturile prevăzute de art. 3201 C.proc.pen.

în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat, se apreciază că instanța de fond a reținut corect trei fapte concurente, două prevăzute de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și una prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002.

Sentința este însă nelegală sub aspectul modului în care instanța a dispus contopirea pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 400/27.05.2009 cu pedepsele aplicate pentru cele trei fapte pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 400/27.05.2009 a fost aplicată pentru o faptă comisă la 06.11.2009, care este concurentă cu cele trei fapte pentru care a fost trimis în judecată inculpatul în acest dosar.

în această situație instanța de fond trebuia să dea eficiență prevederilor art. 85 C.pen. și să dispună anularea suspendării condiționate urmând ca mai apoi să contopească acea pedeapsă, de 10 luni închisoare, cu pedepsele aplicate prin prezenta.

Neprocedând în acest fel instanța de fond a încălcat prevederile art. 85 C.pen. astfel că sub acest aspect recursul parchetului este fondat

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Anulare. Procedură