Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare. Condiţii
| Comentarii |
|
La momentul analizării regularităţii actului de sesizare instanţa trebuia să se circumscrie în mod strict prevederilor art. 263-264 C.proc.pen. cu raportare la art. 317 C.proc.pen., şi nu să privească, în mod singular şi rupt din context, o parte a actelor materiale infracţionale, pentru care fiecare inculpat a fost deferit justiţiei şi probele avute în vedere la fundamentarea acuzaţiei de către parchet pentru fiecare dintre aceştia.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 693 din 8 noiembrie 2011
La data de 25.06.2011, Tribunalul Mureș pronunță sentința penală nr. 93 prin care:
în temeiul art. 300 alin. (2) teza finală C.proc.pen., a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare, a respins ca neîntemeiată cererea de revenire cu încă o adresă la D.I.I.C.O.T. - Serviciul teritorial Tg-Mureș pentru a proceda la înlăturarea neregularităților actului de sesizare și a dispus, în temeiul art. 192 alin. (3) C.proc.pen., a rămâne în sarcina statului cheltuielile judiciare de acesta în cauză.
Pentru a hotărî în acest mod instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Cu privire la excepția neregularității actului de sesizare și la cererea de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii acestuia s-a reținut că la termenul de judecată din data de 11 martie 2011, s-a admis excepția neregularității actului de sesizare a instanței, ridicată de inculpații S.L.C., C.M., I.D.M. și D.D., iar în temeiul art. 300 alin. (2) C.proc.pen., s-a dispus ca D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Tg-Mureș, să înlăture toate neregularităților consemnate în încheierea de ședință, până la termenul de judecată din data de 23 martie 2011, urmând ca, în caz de neconformare, să se dispună restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare.
La termenul de judecată din data de 23 martie 2011, procurorul de ședință a solicitat acordarea unui nou termen pentru a se putea proceda la înlăturarea neregularităților actului de sesizare, cerere admisă.
La data de 13 mai D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Tg-Mureș a comunicat instanței punctul său de vedere, admițând că, într-adevăr, privitor la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale s-a omis precizarea art. 288 alin. (1) C.pen., iar cu privire la celelalte aspecte nu împărtășește opinia instanței, în sensul că rechizitoriul nu cuprinde nici o neregularitate, motiv pentru care nu se impunea vreo modificare a acestuia.
S-a precizat, în adresă, că, la momentul emiterii rechizitoriului, procurorul de caz a avut în vedere dispozițiile imperative ale art. 263 alin. (1) C.proc.pen., care cereau ca actul de sesizare al instanței să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute de art. 203 C.proc.pen., datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică dată acestei fapte, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă și durata acesteia precum și dispoziția de trimitere în judecată.
în raport cu răspunsul dat de procuror, instanța a apreciat că, având în vedere neregularitățile actului de sesizare enumerate în încheierea de ședință din data de 11 martie 2011, neregularități pe care procurorul nu le-a îndreptat în vreun fel, dimpotrivă a considerat că nu există, se impunea restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii rechizitoriului, soluție întemeiată pe prevederile art. 300 alin. (2) teza finală C.proc.pen.
La formularea acestei concluzii s-au avut în vedere următoarele:
în primul rând, de notat că la baza măsurii ce urma a fi dispusă de instanță stau unele dispoziții legale, dispoziții a căror analiză a fost făcută în cele ce urmează, atât din punct de vedere doctrinar, cât și din punct de vedere jurisprudențial.
Potrivit art. 300 alin. (2) C.proc.pen., în cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia.
în doctrină și jurisprudență s-a apreciat că nerespectarea dispozițiilor privitoare la „sesizarea instanței” are în vedere încălcarea dispozițiilor privitoare la „sesizarea primară” (sesizarea prin rechizitoriul), „sesizarea suplimentară” (extinderea acțiunii penale, extinderea procesului penal) și „sesizarea de trimitere” (casarea cu trimitere, declinarea competenței, regulatorul de competență, strămutarea). Doctrina și jurisprudența erau, într-o covârșitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanței, conform art. 300 alin. (1) C.proc.pen. poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriu), asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în ceea ce privește conținutul actului de sesizare și respectării art. 264 alin. (3) C.proc.pen.
Potrivit art. 317 C.proc.pen. judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare al instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, și la fapta sau persoana la care se referă extinderea.
Pentru a satisface cerințele art. 317 C.proc.pen. este necesar ca fapta să fie prezentată în rechizitoriu în toate elementele ce prezintă relevanță penală, sub aspectul conținutului unei infracțiuni, pentru a înlătura orice îndoială că fapta face obiectul judecății, creându-se astfel posibilitatea inculpatului să se apere și instanței să se pronunțe asupra acestei fapte.
Pentru sesizarea instanței cu judecarea unei infracțiuni nu era suficientă descrierea acesteia, în expunerea făcută în rechizitoriu; sesizarea instanței era considerată legală numai în cazul, în care, în dispozitivul de trimitere în judecată al rechizitoriului era menționată fapta, cu încadrarea ei juridică.
Referirea incidentă la o faptă prevăzută de legea penală nu ar satisface exigențele cerute de art. 317, cu atât mai puțin când fapta nu a făcut obiectul cercetării penale, deoarece nu crea certitudinea sesizării instanței cu judecarea unei asemenea fapte.
Potrivit art. 263 alin. (1) C.proc.pen. rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute de art. 203, printre altele, fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia.
în privința limitelor instituite de dispoziția legală menționată mai sus, nu se putea dispune trimiterea în judecată pentru o faptă pentru care inculpatul nu a fost învinuit și ascultat, în vederea exercitării dreptului la apărare.
Rechizitoriul procurorului, ca act de sesizare a instanței, trebuia să aibă, potrivit art. 263 C.proc.pen., un anumit conținut pentru a contura obiectul judecății. între elementele pe care trebuia să le cuprindă rechizitoriul se înscria și încadrarea juridică a faptei.
Descrierea faptei în rechizitoriu trebuia să se refere la toate împrejurările de loc, timp, mijloace, mod scop în care a fost săvârșită fapta, dacă acestea au avut consecințe asupra încadrării faptei reținute. Dacă urmărirea s-a desfășurat cu privire la mai multe infracțiuni sau la mai multe persoane, expunerea trebuia să cuprindă descrierea tuturor faptelor reținute și forma de participare a tuturor inculpaților, cu rolul fiecăruia în săvârșirea faptelor.
în practica instanței supreme s-a statuat că instanța de judecată se va putea considera, legal, sesizată cu judecarea unei infracțiuni, care nu a fost menționată în partea dispozitivă a rechizitoriului, cu condiția ca fapta să fie precis determinată - sub aspectul tuturor elementelor ce au relevanță penală, sub aspectul conținutului unei infracțiuni - în partea expozitivă a acestuia, în așa fel încât să rezulte cu certitudine caracterul ei penal și voința neechivocă a procurorului de a-l trimite în judecată pe inculpat și pentru acea faptă.
în ceea ce privește descrierea faptei, aceasta trebuia să cuprindă actul, acțiunea, inacțiunea, atitudinea făptuitorului, astfel încât să rezulte, cu certitudine, actele reținute în sarcina sa, iar, în cazul infracțiunilor sub formă continuată, trebuia descris fiecare act material, în parte, în aceeași manieră menționată anterior.
Faptul că în rechizitoriu trebuie precizate concret actele materiale ale infracțiunii sub formă continuată, atât din punct de vedere al stării de fapt, cât și din punct de vedere al numărului, exact, al acestora reieșea și din conținutul dispozițiilor art. 335 C.proc.pen.
Potrivit dispoziției de mai sus, dacă în cursul judecății se descoperă, în sarcina inculpatului, date cu privire și la alte acte materiale care ar intra în conținutul infracțiunii, pentru care a fost trimis în judecată, instanța va dispune, prin încheiere, extinderea acțiunii penale, cu privire și la aceste acte și va proceda la judecarea infracțiunii în întregul ei.
Pentru a se putea face aplicarea dispozițiilor art. 335 C.proc.pen., trebuia să se plece de la o sesizare a instanței, cu o faptă concretă sub formă continuată, în componența căreia ar intra un număr, determinat, de acte materiale, pentru că numai așa, la o eventuală descoperire de noi acte materiale ce ar intra în conținutul aceleiași infracțiuni, s-ar putea face extinderea acțiunii penale. Dacă numărul actelor materiale inițiale nu s-ar cunoaște sau ar fi vag atunci operațiunea de extindere a acțiunii penale va deveni deosebit de dificilă, dacă nu chiar imposibilă, instanța neavând certitudinea asupra actelor materiale, vizate de actul de sesizare și asupra noilor acte materiale descoperite ulterior.
Pentru satisfacerea cerințelor legale arătate mai sus devenea necesar a se ține seama și de separația funcțiunilor juridice, în sensul că procurorul este cel care trebuie să consemneze, în rechizitoriu, toate aceste elemente, legate de fapta reținută și de încadrarea ei juridică și astfel să-și exprime voința, iar nu instanța să fie cea care să stabilească ce acuze se aduc inculpatului.
Satisfacerea exigențelor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul dreptului la un proces echitabil, paragraful 3 litera a, în sensul că orice acuzat are, în special, dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa și parag. 3 lit. b), în sensul dreptului la apărare, presupune și o descriere adecvată, în rechizitoriu, a naturii și cauzei acuzei ce i se aduce, determinarea precisă a persoanei și a faptei, pe ce probe este bazată acuzația; încadrarea în drept, respectiv încadrarea juridică a fiecărei fapte și persoane.
Satisfacerea acelorași exigențe presupunea că, legat de probe, în rechizitoriu trebuiau indicate probele, pentru fiecare învinuire în parte, de unde ar fi rezultat acea stare de fapt. Nu era suficientă înșiruirea la sfârșit a probelor și lăsată instanța să stabilească ce probă atestă, care anume faptă. Rolul instanței era acela de a arăta dacă probele sunt temeinice sau nu. Pe de altă parte, potrivit art. 66 alin. (2) C.proc.pen., acuzatul are dreptul de a demonstra lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție. Dar dacă acesta nu cunoaște, pe ce probe se întemeiază acuzația, nu are cum să demonstreze lipsa de temeinicie a acestora.
Așadar, aspectul încadrării juridice a faptei, reținute în rechizitoriu, în sarcina inculpatului, era esențial în ceea ce privea respectarea dreptului la apărare, pentru că inculpatul trebuia să cunoască, în raport cu ce fapte sau acte materiale, trebuie să-și pregătească apărarea și chiar dacă nerespectarea acestor dispoziții legale nu a fost prevăzută sub sancțiunea nulității absolute, inculpații menționați, la început, au invocat încălcarea, în termenul prevăzut de lege, iar vătămarea ce li s-a produs și li s-ar produce, în cazul în care nu s-ar arăta, concret, pentru care anume fapte, au fost acuzați (inclusiv pentru care anume acte materiale componente ale infracțiunii sub formă continuată) devenea lesne de dedus.
Aplicând toate aceste considerații teoretice și practice la speța de față s-a constatat că:
1. Potrivit rechizitoriului, în sarcina inculpatului S.L.C. s-a reținut (în partea descriptivă a rechizitoriului) și a fost trimis în judecată sub acuzația săvârșirii următoarelor infracțiuni:
- sprijinirea unui grup infracțional organizat - prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că, inculpatul, în perioada 2002-2004, și-a adus aportul, în calitate de falsificator, la activitățile infracționale desfășurate de grupul infracțional organizat condus de inculpatul C.M. (până în iunie 2004 când a fost reținut 24 ore și i s-a adus la cunoștință faptul că este urmărit penal), cunoscând că acest grup, ce era format din mai multe persoane, care a existat o anumită perioadă și, în care s-a acționat în mod coordonat, sub comanda inculpatului C.M., în scopul comiterii mai multor infracțiuni grave (contrabandă, înșelăciuni etc.), pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
- fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 288 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., constând în aceea că inculpatul, în perioada 2002-2004, a falsificat mai multe înscrisuri oficiale (unele de proveniență străină), prin contrafacerea scrierii și subscrierii, în scopul producerii de consecințe juridice.
Referitor la cea de-a doua infracțiune, cea de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 288 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.pen., s-a observat că nu a fost indicat și alineatul de la art. 288, deși articolul respectiv are două alineate, primul incriminând forma simplă a faptei, iar cel de-al doilea forma agravată, cu limite ale pedepsei diferite.
Pe de altă parte, prin indicarea punctelor din rechizitoriu s-ar fi putut deduce, la prima vedere, că ar fi vorba de tot atâtea acte materiale câte puncte erau indicate, respectiv un număr de 17.
Verificând rechizitoriul s-a constatat că:
- la punctul nr. 1 se făcea vorbire de un singur act (înscris), afirmativ falsificat de către inculpatul S.L.C., respectiv certificatul Eur 1 aferent autoturismului Fiat Punto, serie șasiu ZFA 18800005147228;
- la punctul 2 se făcea vorbire despre un singur act (înscris), afirmativ falsificat de inculpatul S.L.C., respectiv certificatul Eur 1 aferent autoturismului Opel Corsa, cu nr. șasiu WOLOXCF6816074790;
- la punctul 3 se făcea vorbire despre un singur act (înscris), afirmativ falsificat de inculpatul S.L.C., respectiv certificatul Eur 1 aferent autoturismului VW Passat, cu nr. șasiu WVWZZZ3BZ1E232727;
- la punctul 4 se făcea vorbire despre un singur act (înscris), afirmativ falsificat de inculpatul S.L.C., respectiv certificatul Eur 1 aferent autoturismului BMW 320, cu nr. șasiu WBAAS71040FY09341;
- la punctul 5 se făcea vorbire despre un singur act (înscris), afirmativ falsificat de inculpatul S.L.C. respectiv certificatul Eur 1 aferent autoturismului Fiat Ducato, cu nr. șasiu ZFA 23000006183879;
- la punctul 9 se făcea vorbire despre două acte (înscrisuri), afirmativ falsificate de inculpatul S.L.C., respectiv un talon austriac cu nr. SD-43-LS și o carte verde pentru autoturismul FIAT MULTIPLA,cu nr. șasiu ZFA 18600002023262;
- la punctul 10 se făcea vorbire despre actele mașinii Nissan Terano având seria șasiu WMIWNYD21U0008009, fără a se specifica care anume acte, afirmativ falsificate, de inculpatul S.L.C., precum și despre faptul că, cu ocazia vânzării acestui autoturism, cumpărătorilor le-ar fi fost oferite și alte acte falsificate,prin intermediul aceluiași falsificator, în speță o carte verde cu seria A 08775712889, o procură specială în limba germană și o traducere după această procură, legalizată în fals la BNP V.O.;
- la punctul 11 se făcea vorbire despre o procură specială din partea lui J.Z., pentru autoturismul AUDI 80, cu nr. șasiu WAUZZZ89ZJA119241, iar la finalul punctului că „...actele se găsesc depuse la dosarul cauzei vol...., iar modelul după care au fost falsificate actele pentru acest caz, de către inculpatul S.L.C., se găsește...”;
- la punctul 12 se făcea vorbire despre acte false (schein, brief și carte de identitate, precum și actele românești, respectiv talon și CIV pe numele Parohiei Reformate din Luduș) referitoare la autoturismul marca VW Golf, cu serie șasiu WVWZZZ19ZJW406385, afirmativ falsificate de inculpatul S.L.C.;
- la punctul 13 se făcea vorbire despre mai multe acte (înscrisuri), afirmativ falsificate de inculpatul S.L.C., respectiv un talon, verificare tehnică și procură specială, emise de autoritățile din Republica Moldova pentru autoturismele Audi 80 cu nr. șasiu WAZZZZ89ZJA166853 și VOLVO S 440 având seria șasiu XLBKY703ERC493412;
- la punctul 14 se făcea vorbire despre actele autoturismului VW Golf, având seria șasiului WVWZZZ1GZKB143698, afirmativ falsificate de inculpatul S.L.C., respectiv cartea de identitate, cartea verde, procura în limba germană și traducerea acesteia în limba română;
- la punctul 15 se făcea vorbire despre actele autoturismului VW Golf II, având seria șasiu WVWZZZ19ZJB041546, afirmativ falsificate de inculpatul S.L.C., fără a se indica câte și care erau acestea;
- la punctul 17 se făcea vorbire despre actele autoturismului Citroen Picasso, având seria șasiu VF/SNFX1357531021, afirmativ falsificate de inculpatul S.L.C., fără a se indica câte și care erau acestea;
- la punctul 19 se făcea vorbire despre actele autoturismului Kia Carnival, având seria șasiu KNEUP75231604 2101, afirmativ falsificate de inculpatul S.L.C., fără a se indica câte și care sunt acestea;
- la punctul 20 se făcea vorbire despre actele autoturismului Fiat Dukato, având seria șasiu ZFA23000006062009, afirmativ falsificate de inculpatul S.L.C., respectiv o carte de identitate, în formă intermediară de prelucrare, pe numele M.C., certificatul de înmatriculare seria 002166792;
- la punctul 21 se face vorbire despre o procură, afirmativ falsificată de inculpatul S.L.C.;
- la punctul 22 se făcea vorbire că inculpatul ar fi realizat o serie de falsuri, atât a actelor de identitate, ale autoturismelor în discuție, cât și de alt gen, indicându-se, cu titlu de exemplu, numele unor persoane care ar fi uzat la falsificarea unor actele de identitate, precum și despre faptul că inculpatul S.L.C. a mai falsificat, pentru gruparea condusă de C.M., un număr mare de documente cum erau: taloane denumite schein, germane, austriece, italiene, moldovenești, cărți de identitate pentru autovehicule denumite brief, procuri speciale în limbile germană, italiană, traduceri ale unor asemenea procuri cu autentificare la notar, semnături, ștampile notariale, acte de comodat etc., fiind exemplificat cazul unui autoturism VW Golf, cu nr. de înmatriculare germane NE-ZW-241, oprit în trafic, ocazie cu care s-a constatat, că actele de identitate ale autoturismului, erau false;
Apoi, verificând, de pildă, despre ce acte era vorba, în cazul punctului 9 s-a constatat că, în volumul XVI, la filele 76-80, se găseau un număr de 5 acte, însă nici unul în limba germană sau reprezentând un talon austriac cu nr. SD-43-LS, în condițiile în care în rechizitoriu se făcea vorbire despre două acte, afirmativ falsificate de inculpatul S.L.C., respectiv un talon austriac cu nr. SD-43-LS și o carte verde pentru autoturismul Fiat Multipla, cu nr. șasiu ZFA 18600002023262, iar la fila 17 a volumului XIII se găsea un înscris în care erau înșiruite unele date, posibil unele numere de telefoane, fără a fi descrisă, în vreunul din documentele menționate, modalitatea de falsificare a lor sau de ce s-a considerat că sunt false.
Efectuând același tip de verificări s-a constatat că, referitor la punctul 10, în volumul XVI, la filele 108-111, există un număr de 4 înscrisuri, printre care o carte verde cu seria A 08775712889, o procură specială în limba germană și o traducere, după această procură legalizată la BNP V.O; în volumul XII, la fila 77 verso se afla un înscris în limba germană, iar la fila 136, un alt înscris în limba germană. în volumul XIV la fila 38 se află o copie a aceluiași înscris, aflat la fila 112 vol. XVI dar fără semnături și ștampile, iar la fila 48 un înscris în limba germană. Nu a rezultat că vreunul din înscrisurile menționate era fals și care a fost modalitatea de falsificare.
întrucât situațiile erau similare și la celelalte puncte unde se menționa despre mai multe acte, nu s-a mai impus a le repeta.
în plus, s-a mai constatat că, și la punctele 6, 7 din rechizitoriu, s-a menționat (la finalul acestora) că: „... actele se găsesc depuse la dosarul cauzei, vol...., iar modelul după care a fost falsificat certificatul Eur 1, de către inculpatul S.L.C., se găsește în procesele-verbale de realizare a perchezițiilor asupra mediilor de stocare a datelor informatice ridicate de la inculpat, în vol. ...”.
Ca atare, s-a constatat că, în considerentele rechizitoriului, au fost descrise, în fapt, mai multe acte materiale decât numărul punctelor din rechizitoriu consemnate, la rubrica încadrarea în drept (numele inculpatului S.L.C. fiind menționat și la punctele 6 și 7, în condițiile în care, din enumerarea punctelor din rechizitoriu, unde s-ar găsi acuzele aduse acestui inculpat, lipseau aceste cifre), iar în dispozitivul rechizitoriului nu era menționat, nici măcar numărul actelor materiale ale infracțiunii, sub formă continuată.
în concluzie, s-a constatat, deci, că în rechizitoriu nu au fost arătate, cu exactitate, numărul actelor materiale ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale și nici în ce ar consta, concret, fiecare din acestea, singura referire la cele 17 puncte, din rechizitoriu, nefiind suficientă, în opinia instanței, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, la unele din puncte erau menționate mai multe înscrisuri, iar la altele s-a menționat doar expresia „acte”, fără a se indica natura și numărul lor. Ca atare, nu se putea ști dacă era vorba de 17 acte materiale sau era vorba de un număr de acte materiale, egal cu numărul înscrisurilor falsificate, despre care se făcea vorbire la toate cele 17 puncte din rechizitoriu. Aceasta deoarece, dacă la punctele 1, 2, 3, 4, 5, 11 și 21 se indica doar câte un înscris, la celelalte puncte se indica fie mai multe înscrisuri - cu indicarea lor concretă, fie se indicau „actele autoturismului” la modul generic, fără a se arăta câte și care sunt acestea.
Nelămurirea devenea și mai accentuată, dacă se făcea referire la punctul 22, unde s-a arătat că era vorba de o serie de falsuri, atât a actelor de identitate ale autoturismelor, în discuție, cât și de alt gen, precum și că inculpatul S.L.C. a mai falsificat pentru gruparea condusă de C.M., un număr mare de documente cum erau (și urmează o înșiruire de denumiri de înscrisuri specifice achiziționării și înmatriculării autovehiculelor). Prin descrierea de la punctul 22 s-a deschis o listă nesfârșită de acte (înscrisuri), denumite doar generic, care, afirmativ, ar fi fost falsificate de inculpatul S.L.C., fără a se cunoaște, concret, care erau aceste acte și dacă inculpatul era acuzat și în raport cu ele.
în această situația nu era clară deloc intenția procurorului, respectiv dacă a dorit să-l trimită în judecată, pe inculpat și pentru aceste presupuse fapte sau nu, pentru că referirea incidentă la o faptă prevăzută de legea penală nu satisfăcea exigențele cerute de art. 317, cu atât mai puțin când fapta nu a făcut obiectul cercetării penale, deoarece nu crea certitudinea sesizării instanței cu judecarea unei asemenea fapte, iar pentru a satisface cerințele art. 317 C.proc.pen. era necesar ca fapta să fie prezentată, în rechizitoriu, în toate elementele ce prezenta relevanță penală, sub aspectul conținutului unei infracțiuni, pentru a înlătura orice îndoială că fapta făcea obiectul judecății, creându-se astfel posibilitatea inculpatului să se apere și instanței să se pronunțe asupra acestei fapte.
Neclaritățile în privința intenției procurorului de a-l acuza pe inculpatul S.L.C., proveneau și din faptul că, deși la încadrarea juridică a faptei de fals material în înscrisuri oficiale erau indicate, așa cum s-a mai arătat, 17 puncte din rechizitoriu care l-ar viza pe acest inculpat, referiri la acesta și la faptul că ar fi falsificat unele înscrisuri se găseau și la punctele 6 și 7 din rechizitoriu, puncte neincluse pe lista celor 17.
Un alt aspect foarte important care a fost relevat era acela că nu este descrisă, la nici unul din acte, modalitatea de realizare a falsului, sau de ce s-a considerat că actul era fals ori cine ar fi fost autorul falsului.
S-a reținut a fi adevărat că, în volumul VII, filele 17-29, exista un raport de constatare tehnico-științifică, din concluziile căruia a rezultat că certificatul de înmatriculare și cartea de identitate ale autoturismului marca Fiat Ducato, înmatriculat pe numitul M.C., sub nr. //-//-/// erau false, însă nu a fost identificat autorul falsificării.
De asemenea, în cauză, s-au dispus și efectuat și alte constatări tehnico-științifice, care s-au soldat cu concluzia că, și alte acte supuse examinării erau contrafăcute, alterate etc. însă nu s-a făcut nici o legătură între actele respective și posibilele persoane responsabile de realizarea falsurilor.
Legat de acest ultim aspect al descrierii în rechizitoriu a tuturor elementelor ce prezentau relevanță penală, sub aspectul conținutului unei infracțiuni, s-a apreciat că rechizitoriul nu era regulat întocmit și pentru faptul că, așa cum s-a arătat, detaliat, în încheierea de ședință din data de 11 martie 2011, în cazul niciunui act material al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, nu s-a indicat în ce consta falsul, modalitatea concretă de falsificare, care a fost conținutul înscrisului înainte de falsificare și care era conținutul acestuia după falsificare etc., iar aceste aspecte nu puteau fi lămurite, nici de instanță, în urma judecății, pentru că parte din înscrisurile la care se făcea referire nici nu puteau fi identificate (s-a indicat, de exemplu, comentariul referitor la punctul 9 din rechizitoriu, punct la care s-a arătat că au fost falsificate două, acte, respectiv un talon austriac și o carte verde, indicându-se filele dosarului de urmărire penală unde s-ar găsi cele două acte, iar la filele respective se găseau cu totul alte înscrisuri).
2. în sarcina inculpatului C.M., s-a reținut (în partea descriptivă a rechizitoriului) și a fost trimis în judecată, printre altele, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de contrabandă sub denumirea de „folosire de acte falsificate” în formă continuată.
S-a constatat că nu a fost indicat numărul actelor materiale componente.
De asemenea, s-a constatat că, doar în dispozitivul rechizitoriului s-a menționat că acesta a fost trimis în judecată în stare de recidivă, indicându-se art. 37 C.pen., fără a se indica litera, adică care ar fi modalitatea recidivei în care se află.
Referitor la individualizarea formei recidivei, de menționat că prin precizările prin care le-a făcut procurorul de ședință din data de 18.02.2009, acest aspect a fost clarificat.
în acest context primul aspect menționat mai sus, respectiv faptul că, la fel ca și în cazul inculpatului S.L.C., nu s-au indicat numărul și natura actelor materiale, în cazul infracțiunii sub formă continuată de care era acuzat inculpatul C.M. (indicându-se doar la modul general punctele din rechizitoriu în care aceste acte materiale ar fi descrise - 4, 5 și 7), au determinat instanța să aprecieze, ca și în cazul inculpatului S.L.C., că actul de sesizare a instanței ar conține neregularități, legate de rigurozitatea descrierii stării de fapt și de încadrarea juridică a fiecărei fapte identificate și puse în sarcina inculpatului.
Spre exemplu, la punctul 4 din rechizitoriu s-a menționat despre autoturismul marca BMW 320, dat la schimb numitului B.R., autoturism despre care inculpatul C.M. a afirmat că l-a adus în țară, în decembrie 2002. Din descrierea stării de fapt a rezultat că numitul B.R. a fost cel care a achitat taxa vamală, fără a se preciza dacă a fost prezent și inculpatul C.M. și cine a prezentat actele mașinii pentru vămuire. S-a mai menționat la acest punct că, ulterior, noul proprietar a aflat că autoturismul era furat. De asemenea că, în România, autoturismul ar fi fost introdus la data de 24.11.2002 prin PF Nădlac de către trei cetățeni italieni.
în concluzie, aceleași omisiuni prezintă rechizitoriul, așa cum s-a mai arătat, și în cazul inculpatului C.M. (nefiind menționată la încadrarea juridică a faptei de contrabandă sub denumirea de „folosire de acte falsificate” în formă continuată, numărul actelor materiale și în ce ar consta concret fiecare).
3. Chiar dacă inculpații G.C. și M.C., cărora li s-a adus aceeași acuză de contrabandă, sub denumirea de „folosire de acte falsificate” în formă continuată, nu au invocat excepția neregularității actului de sesizare, tot ceea ce s-a menționat în prezenta hotărâre în cazul inculpatului C.M. devenea valabil și în cazul lor.
4. Referitor la inculpatul I.D.M. s-a constatat că, în sarcina acestuia, s-a reținut (în partea descriptivă a rechizitoriului) și a fost trimis în judecată sub acuzația săvârșirii următoarelor infracțiuni:
- aderare la un grup infracțional organizat - prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că învinuitul, în perioada 2002-2004, si-a adus aportul în calitate de falsificator și complice la unele activități infracționale, desfășurate de grupul infracțional organizat, condus de inculpatul C.M., grup ce era format din mai multe persoane, care a existat o anumită perioadă, și în care s-a acționat în mod coordonat, sub comanda inculpatului C.M., în scopul comiterii mai multor infracțiuni grave (contrabandă, înșelăciuni etc.), pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
- complicitate la înșelăciune în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., constând în aceea că, în perioada 2002-2004, cu intenție, a ajutat la inducerea în eroare de către inculpații C.M., M.C. și P.S.S.C., a mai multor părți vătămate și martori (punctele 6, 7, 8) prin prezentarea, ca adevărate, a unor situații și acte nereale, cu prilejul încheierii tranzacțiilor privind autoturismele deținute de inculpați, în scopul de a obține pentru sine și pentru ceilalți inculpați un folos material injust, creând prin acestea pagube părților vătămate, care, fără a fi induse în eroare, nu ar fi încheiat contractele respective.
- fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 288 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen.; uz de fals - prevăzută și pedepsită de art. 291 C.pen. (deși la încadrarea în drept din partea descriptivă a rechizitoriului s-a reținut forma continuată, fiind indicat art. 41 alin. (2) C.pen.) și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 290 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., constând în aceea că, în perioada 2002-2004, cu intenție, a falsificat înscrisuri oficiale (cele mai multe provenind de la autoritățile străine) prin contrafacerea scrierii și subscrierii și a unor înscrisuri sub semnătură privată, pe care apoi le-ar folosit în scopul producerii de consecințe juridice (pct. 6, 7, 8).
- fals în declarații - prevăzută și pedepsită de art. 292 C.pen. constând în aceea că s-a prezentat, în fața unui organ al statului, în speță S.E.I.P., declarând date necorespunzătoare adevărului, declarație care a fost de natură să producă efecte juridice, pentru grupul infracțional organizat, condus de inculpatul C.M. (punctul 8).
Din cele de mai sus s-a observat că, și în situația acestui inculpat, în cazul acuzelor referitoare la săvârșirea unor infracțiuni sub formă continuată, s-au indicat doar punctele din rechizitoriu, dându-se de înțeles că ar fi vorba de tot atâtea acte materiale câte puncte erau menționate, respectiv câte trei pentru fiecare infracțiune.
Cu toate acestea, în urma verificării considerentelor rechizitoriului, s-a constatat că:
- la punctul 6 numele inculpatului I.D.M. nu figura deloc.
- la punctul 7 s-a menționat că inculpatul C.M. i-ar fi dat o procură inculpatului I.D.M., prin care l-ar fi delegat, pe acesta, să se ocupe de înmatricularea unei mașini, iar de falsificarea certificatului Eur 1 este învinuit numai inculpatul S.L.C..
- la punctul 8 s-a menționat că, împreună cu inculpatul C.M. și la cererea acestuia, inculpatul I.D.M., profitând de neatenția lucrătorului de la ghișeul SEIP, ar fi înmatriculat, pe numele său, un autoturism fără a prezenta vreun document vamal sau declarație notarială, iar actul translativ de proprietate era întocmit, în fals, între proprietarul belgian al mașinii și inculpatul I.D.M., în sensul că purta o dată ulterioară înmatriculării. Apoi inculpatul I.D.M. a participat la revânzarea mașinii către D.S.L., iar ulterior cumpărătorul, răzgândindu-se și dorind să ia legătura cu fostul proprietar, adică cu inculpatul I.D.M., acesta i-a indicat, de fiecare dată, să ia legătura cu C.M., pentru că el conducea afacerea și lua decizii.
în concluzie, nici în cazul acestui inculpat nu au fost menționate, concret, actele materiale ale fiecăreia din infracțiunile sub formă continuată, respectiv complicitatea la înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată, singurele referiri în rechizitoriu despre activitatea presupus infracțională a inculpatului fiind cele menționate mai sus. S-au menționat doar punctele unde ar fi descrise actele materiale (punctele 6, 7 și 8), fără a se preciza, concret, dacă era vorba de tot atâtea acte materiale câte puncte erau. Mai grav, inculpatul a fost acuzat de fapta de la punctul 6 unde numele său nu era menționat.
în plus față de inadvertența relevată mai sus, între încadrarea în drept a infracțiunii de uz de fals, în partea descriptivă a rechizitoriului și în dispozitiv, într-un loc reținându-se forma continuată, iar în alt loc forma simplă, a mai existat o altă inadvertență legată de aceeași acuză, constând în aceea că, la descrierea stării de fapt s-a indicat că s-au falsificat mai multe înscrisuri, care apoi s-au folosit în scopul producerii de consecințe juridice, fără a se arăta care anume folosire ar constitui elementul material al infracțiunii de uz de fals. Distincția era necesară, cu atât mai mult cu cât era cunoscut faptul că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, absorbea, în conținutul său, uzul de fals și trebuia știut, atunci, care anume „folosiri de înscrisuri” erau înglobate în conținutul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și care formau elementul material al infracțiunii de sine stătătoare, uzul de fals, în concurs cu falsul material în înscrisuri oficiale.
în legătură cu infracțiunea de fals în declarații a fost indicat punctul 8 din rechizitoriu, dar deși, așa cum s-a arătat mai sus, nu există alte referiri la activitatea infracțională a inculpatului, probabil că procurorul a avut în vedere, la reținerea acestei infracțiuni, faptul că inculpatul a predat actele, afirmativ false, la S.E.I.P., pentru înmatricularea unei mașini, cumpărată pe numele său, de la un cetățean belgian.
Ca atare, în cazul acestui inculpat, pe lângă faptul că nu se putea știi care erau actele materiale, concrete, ale infracțiunilor sub formă continuată, de care era acuzat, mai exista și impedimentul că unele infracțiuni nu erau descrise deloc (gen falsul în declarații).
5. Referitor la inculpatul D.D. s-a constatat că, în sarcina acestuia (în partea descriptivă a rechizitoriului), la rubrica încadrarea în drept a faptelor, s-a reținut:
- sprijinirea unui grup infracțional organizat - prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că, în perioada 2002-2004, a ajutat, sub forma unor acte de fals și înșelăciune, la activitățile infracționale desfășurate de grupul infracțional organizat, condus de inculpatul C.M., grup ce era format din mai multe persoane, care a existat o anumită perioadă, și în care s-a acționat, în mod coordonat, sub comanda inculpatului C.M., în scopul comiterii mai multor infracțiuni grave (contrabandă, înșelăciuni etc.), pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
- complicitate la înșelăciune în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C.pen., constând în aceea că, în perioada 2002-2004, cu intenție, a ajutat la inducerea în eroare, de către inculpații C.M., M.C. și P.S.S.C., a mai multor părți vătămate și martori (pct. 16) prin prezentarea ca adevărate a unor situații și acte nereale, cu prilejul încheierii tranzacțiilor privind autoturismele deținute de inculpați, în scopul de a obține pentru sine și pentru ceilalți inculpați un folos material injust, creând, prin acestea, pagube părților vătămate, care, fără a fi induse în eroare, nu ar fi încheiat contractele respective.
- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 290 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen.; uz de fals în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 291 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., constând în aceea că, în octombrie 2002, cu intenție, a falsificat înscrisuri sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii și subscrierii, pe care apoi le-a folosit în scopul producerii de consecințe juridice (pct. 16).
- fals în declarații - prevăzută și pedepsită de art. 292 C.pen., constând în aceea că acesta s-a prezentat, în fața unui organ al statului, în speță S.E.I.P., declarând date necorespunzătoare adevărului, declarație care a fost de natură să producă efecte juridice, pentru grupul infracțional organizat condus de inculpatul C.M. (pct.16).
La punctul 16 din rechizitoriu s-a menționat că inculpatul D.D. a făcut, la data de 3 octombrie 2002, în fața notarului public S.B., o declarație, pe proprie răspundere, în sensul că el era cel care, la data de 1 octombrie 2002, a introdus în țară (pe șlep), prin Vama Borș, autoturismul Fiat Scudo, cu seria șasiu ZFA22000012840781, deși acesta fusese introdus la data de 28 septembrie 2002, de cetățeanul italian C.L., prin P.F. Nădlac. Același inculpat apărea pe actele de solicitare a înmatriculării provizorii a mașinii, care a primit nr. MS 04510. Printre actele depuse figura și un contract de vânzare-cumpărare, între cetățeanul italian P. A. și inculpat, în calitate de cumpărător, precum și traducerea legalizată a contractului, în condițiile în care cetățeanul italian nu figura ca fiind în România, în acea perioadă. Inculpatul a declarat că ar fi acționat la solicitarea inculpatului C.M.. Nu s-a specificat foarte clar dacă inculpatul a participat, mai departe, la vânzarea autoturismului către numitul P.K.
Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică din data de 20.02.2004 (filele 61-79 vol. VII), doar semnătura de pe documentul „Act de vânzare-cumpărare”, din data de 27.10.2002, prin care inculpatul D.D. a vândut autoturismul, marca Fiat Scudo, fundației O.I. Gheorgheni, aparținea acestuia, semnăturile de pe celelalte documente supuse constatării neputând fi stabilit cui aparțin.
Cu toate că, așa cum s-a arătat, în cazul faptelor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, s-a reținut la încadrarea în drept și art. 41 alin. (2) C.pen., în dispozitiv nu s-a mai menționat acest articol sau că faptele ar fi sub formă continuată. Referitor la acuza săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune, deși la încadrarea în drept s-a menționat că ar fi vorba de forma continuată a faptei, când s-au indicat articolele din lege, nu s-a menționat și art. 41 alin. (2) C.pen., iar în dispozitiv nu s-a mai menționat că ar fi vorba de o faptă sub formă continuată.
Ca atare, referitor la aceste infracțiuni, s-a constatat o neconcordanță între încadrarea lor, în drept, în partea descriptivă a rechizitoriului și dispozitivul aceluiași rechizitoriu.
în plus s-a observat că, fiind vorba și de infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ar fi trebuit descris în ce a constat uzul de fals, știut fiind că falsul în înscrisuri sub semnătură privată absoarbe în conținutul său constitutiv, în mod necesar, uzul de fals.
Revenind la adresa D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Tg. Mureș înregistrată la Tribunalul Mureș la data de 13 mai 2011, de menționat și următoarele:
Referitor la indicarea numărului actelor materiale ale infracțiunilor, sub formă continuată se putea accepta, eventual, că rechizitoriul a fost corect întocmit doar în situația în care s-ar fi descris toate împrejurările de loc, timp, mijloace, mod, scop în care a fost săvârșită fapta (fiecare act material) pentru că numai așa s-ar fi putut observa, dacă, nu cumva, unele din înscrisuri au fost falsificate de aceeași persoană, în aceleași împrejurări și în același timp, situație în care ar fi fost vorba de un singur act material și nu de atâtea acte materiale câte înscrisuri sunt.
Teza de mai sus a fost însă contrazisă chiar de afirmația din răspunsul D.I.I.C.O.T., de la fila 5, potrivit căreia dacă la punctul 15 „sunt descrise și denumite clar patru acte ce au fost falsificate, prin urmare sunt 4 acte materiale”.
în aceste împrejurări era clar că nu se putea considera că au fost reținute atâtea acte materiale, câte puncte din rechizitoriu erau indicate la fiecare acuză, întrucât erau puncte la care se făcea referire la mai multe înscrisuri, iar în unele situații nici nu se mai indicau care erau acele înscrisuri.
S-a arătat a fi însă adevărat că rechizitoriul conține parte din capitolele prevăzute de art. 263 alin. (1) C.pen., însă instanța a sesizat ca neregularități ale actului de sesizare o lipsă totală sau o insuficientă descriere a unor dintre faptele de care erau acuzați unii din inculpați și o lipsă totală sau o insuficientă descriere a actelor materiale ale infracțiunilor sub formă continuată, nefiind precizat nici măcar numărul acestora, pentru ca instanța să poată proceda la identificarea lor.
Deci, nu era vorba de un stil sau mod aparte de descriere a faptelor sau a actelor materiale, ci, pur și simplu, de lipsa sau de prea vaga descriere a lor, ori de formularea unor acuze împotriva unor inculpați, fără a fi fost arătată participarea sau partea lor de contribuție la săvârșirea faptei (actului material), ceea ce venea în contradicție cu cerințele art. 263 alin. (1) C.proc.pen.
Nu era vorba nici de suficienta sau insuficienta probare a faptelor, pe care instanța să o fi analizat și să fi pronunțat soluția corespunzătoare, pentru că degeaba ar exista probe dacă nu se poate știi la ce faptă sau act material se refereau acestea.
Ca atare, în urma analizării probelor administrate, în cursul urmăririi penale, instanța nu putea complini lipsurile constatate, pentru că prevederile art. 317 limitau obiectul judecății, iar administrarea de noi probe, în cursul judecății trebuia circumscrisă aceleiași limitări, instanța nefiind abilitată să administreze noi probe în vederea descoperirii de noi infracțiuni, acesta fiind a tributul exclusiv al organelor de urmărire penală (art. 335, 336 și 337 referindu-se la situația în care, în urma administrării probelor circumscrise obiectului judecății, limitat potrivit art. 317 C.proc.pen., se descoperă alte acte materiale, fapte prevăzute de legea penală sau participanți).
S-a constatat a fi existat chiar și o confirmare, din partea procurorului, în sensul celor constatate de instanță, atunci când a afirmat în adresa trimisă instanței că: „într-adevăr există acte care au fost falsificate de către unii dintre inculpați, dar care nu s-au mai regăsit în fapt, în materialitatea lor, însă din activitatea de urmărire penală rezultă clar existența acestora la momentul înmatriculării autoturismelor sau la momentul vânzării lor, și apoi au fost descoperite la percheziția informatică în unul din mediile de stocare a datelor informatice verificate, fapt ce a dus la învinuirea persoanei pentru acel fals”. în această situație, dacă înscrisul falsificat nu a mai putut fi identificat, în materialitatea lui, se punea întrebarea dacă falsul nu ar fi trebuit descris în întregul său mecanism de producere, cu arătarea rezultatului și a efectelor, pentru a fi perceptibil atât pentru inculpat, în vederea organizării apărării, cât și pentru instanță, pentru a cunoaște limitele sesizării.
La observațiile concrete ale procurorului din aceeași adresă au fost făcute următoarele observații:
La punctul 15 din rechizitoriu s-a menționat că partea vătămată F.A. a primit actele în limba germană (talonul, cartea de identitate, cartea verde) și un contract de vânzare-cumpărare, apoi că actele predate, cu ocazia vânzării autoturismului, au fost falsificate de către inculpatul S.L.C., iar la final că actele pentru acest autoturism se găsesc depuse la dosarul cauzei în vol. XVI fil. 167-169, iar modelul după care au fost falsificate actele pentru acest caz, de către inculpatul S.L.C., se găsea în procesele-verbale de realizare a perchezițiilor, asupra mediilor de stocare a datelor informatice, ridicate de la inculpat, în vol. XIV fila 60.
în opinia instanței, din modul de descriere a stării de fapt nu a rezultat modalitatea și împrejurările săvârșirii falsurilor, pentru a putea știi dacă se avea de-a face cu un singur act material sau cu tot atâtea acte materiale câte înscrisuri sunt.
Dacă, în pofida observației de mai sus, s-ar accepta că starea de fapt în cazul acestui punct a fost descrisă, totuși, corespunzător, trebuiau amintite alte puncte, la care procurorul nu a făcut referire.
Astfel, la punctul 17, s-a menționat că martorul A.Z., a primit, de la inculpați, certificatul de înmatriculare italian, certificatul de proprietate italian, asigurare italiană și cartea verde. Observând că asigurarea și cartea verde erau expirate, martorul i-a întrebat pe inculpați cum vor rezolva acest fapt, aceștia oferindu-se să-l însoțească pe martor la ASIROM, unde a încheiat o poliță RCA pe numele său. De fapt, inculpații au fost cei care au fost în sediul firmei de asigurări, cu actele martorului, după care i-au adus asigurarea făcută. Copii după actele de identitate ale martorului și actele mașinii au rămas la inculpați, care se angajaseră să rezolve înmatricularea mașinii pe numele martorului. în decembrie 2003, martorul și cei doi inculpați s-au deplasat la R.A.R. unde s-a făcut verificarea în vederea omologării. Și aici inculpatul C.M. a fost cel care a luat mașina și a intrat cu ea la verificări, după 10 minute ieșind și spunând că urmează să aștepte actele întocmite de R.A.R. în luna ianuarie 2004, inculpații l-au căutat, din nou, pe martor la locul de muncă pentru a-i preda o procură de circulație, pe timp de 1 an de zile, în limba italiană, motivând că procedura înmatriculării durează mai mult. Cu ocazia prelungirii poliței R.C.A., martorul a aflat de la funcționarul respectiv că, fiind vorba despre mașină străină, taxa este de 3 mil. lei/lunar. în acel moment, martorul a luat legătura cu inculpații, solicitându-le acestora restituirea banilor și încetarea convenției dintre ei. Martorul le-a precizat inculpaților că era de acord și cu o plată eșalonată a celor 9000 E. întrucât inculpații îl amăgeau pe martor și nu-i restituiau banii, acesta a apelat la un avocat, care, pe calea somației, a reușit recuperarea banilor de cei doi inculpați. Singurele acte care au mai rămas la martor au fost puse la dispoziția organelor de urmărire penală. Cu privire la acest autoturism, actele se găseau depuse la dosarul cauzei, iar modelul după care au fost falsificate actele pentru acest caz, de către inculpatul S.L.C., se găsea în procesele-verbale de realizare a perchezițiilor, asupra mediilor de stocare a datelor informatice, ridicate de la inculpat.
Din modalitatea de descriere a stării de fapt nu se putea afla care înscrisuri au fost falsificate și, ca atare, care era numărul actelor materiale, întrucât, pe de o parte, dacă la început se făcea referire la patru înscrisuri, primite de martor (certificatul de înmatriculare italian, certificatul de proprietate italian, asigurare italiană și carte verde), la final s-au menționat filele 2, 3 și 7 din vol. XVII, file la care se găseau cartea verde, asigurarea italiană și o autorizație în limba italiană, fila 100 din vol. XII, filă la care se găsea o copie a înscrisului de la fila 7 vol. XVII, și filele 94, 139 din vol. XIII, file la care se găseau copia unei procuri speciale în limba italiană și un înscris intitulat Raport EnCase, care avea pe verso modelul unei cărți de identitate a vehiculului în alb, iar pe de altă parte, nu a fost descris falsul material, adică care anume elemente din conținutul lor au fost contrafăcute sau alterate și modalitatea de falsificare.
La punctul 19 din rechizitoriu s-a menționat că partea vătămată C.M., împreună cu soția sa, au cumpărat, la data de 19 octombrie 2003, autoturismul Kia Carnival, serie șasiu KNEUP75231604 2101 și numărul de înmatriculare SFP-332, de la inculpații C.M. și P.S.S.C., precum și faptul că, cu privire la acest autoturism, actele se găsesc depuse la dosarul cauzei în vol. XVII filele 78-79; 82-84, iar modelul după care au fost falsificate actele pentru acest caz, de către inculpatul S.L.C., se găseau în procesele-verbale de realizare a perchezițiilor, asupra mediilor de stocare a datelor informatice, ridicate de la inculpat, în vol. XIII filele 65-66.
Din modalitatea de descriere a stării de fapt nu se putea afla care înscrisuri s-au folosit la vânzarea-cumpărarea autoturismului și la înmatricularea acestuia, respectiv care înscrisuri au fost falsificate și, ca atare, care era numărul actelor materiale, întrucât singurele referiri la unele înscrisuri au fost acelea că, după achitarea sumei restante, inculpații au condus partea vătămată la notarul public S.B., unde i s-a spus că va semna un contract de comodat, cu proprietarul străin, precizându-i-se acesteia că și cetățeanul străin s-ar fi aflat la notar, fără însă a i se face cunoștință sau a fi pusă în legătură cu acesta și că, ulterior, împreună cu inculpații, partea vătămată s-a deplasat la un birou de copiat acte, unde au încheiat o înțelegere, în care se stipula suma achitată ca avans și faptul că urma să se achite restul banilor, până la 9000 Euro, până la data de 31.01.2004, precum și alte mențiuni, iar la final s-au menționat filele 78-79; 82-84 din vol. XVII, file la care s-ar fi găsit copia contractului de comodat autentificat și copiile unor înscrisuri, în limba germană (carte de identitate, talon) și filele 65-66 din vol. XIII, file la care s-ar fi aflat alte exemplare ale copiilor după aceleași înscrisuri aflate la filele 82 și 83 din vol. XVII. Nici în acest caz nu a fost descris falsul material, adică care anume din elementele din conținutul înscrisurilor menționate mai sus sau al altor înscrisuri nemenționate (pentru că la înmatricularea unui autovehicul mai trebuiau și alte înscrisuri) au fost contrafăcute sau alterate și modalitatea de falsificare.
Nu în ultimul rând, de menționat faptul că instanța, încă de la termenul de judecată din data de 17 decembrie 2008 (filele 175-177 vol. I dos. instanței), a pus în vedere reprezentantului Ministerului Public să aducă lămuri actului de sesizare sub aspectul numărului actelor materiale de contrabandă reținute în sarcina inculpaților G.C., M.C. și C.M., solicitare la care parchetul nu a dat curs până la momentul punerii în discuție a incidenței art. 300 alin. (2) C.proc.pen.
S-a mai precizat că la termenul de judecată din data de 18 februarie 2009, procurorul de ședință a comunicat că numărul actelor materiale era precizat, în rechizitoriu, pentru fiecare inculpat în parte („în paranteză numărul actelor materiale și ce reprezintă fiecare în parte”), însă, de remarcat, așa cum s-a tot arătat, în aceste considerente, că în rechizitoriu (și numai în partea descriptivă), s-au indicat doar numerele punctelor din rechizitoriu, în care ar fi fost descrisă starea de fapt, nicidecum numărul actelor materiale, iar din dispozitiv lipsea și această indicare a punctelor.
Soluția restituirii cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare ar fi putut fi criticată, pe de o parte pentru momentul în care a survenit (la peste 2 ani de la sesizarea instanței), iar pe de altă parte, pentru că în privința infracțiunilor de fals și uz de fals s-ar putea împlini, nu peste mult timp, termenul prescripției speciale a răspunderii penale, situație în care restituirea nu ar mai produce vreun efect.
Referitor la primul aspect, instanța a apreciat că trecerea unui timp, relativ îndelungat, de la momentul sesizării instanței nu avea nicio relevanță, în condițiile în care excepțiile nu au putut fi puse în discuție și soluționate decât la primul termen cu procedura completă (prima zi de înfățișare), condiție care s-a realizat abia la data de 11 martie 2011.
Referitor la cel de-al doilea aspect de menționat că, fiind vorba de fapte de fals și uz de fals, pretins comise în perioada 2002-2004, devenea posibilă împlinirea termenului prescripției speciale a răspunderii penale, însă neregularitățile actului de sesizare priveau și alte infracțiuni, pretins comise de unii din inculpați, precum contrabandă sau complicitate la înșelăciune, infracțiuni pentru care legea prevedea termene ale prescripției speciale mult mai lungi, astfel că restituirea nu ar fi fost lipsită de efect.
Pe de altă parte, nimic nu împiedica procurorul, atenționat din timp, să îndrepte neregularitățile menționate mai sus, sau să procedeze de îndată la refacerea actului de sesizare, astfel încât să poată avea loc judecata în fond în cel mai scurt timp.
în raport cu toate cele menționate mai sus, au fost admise cererile inculpaților și, în temeiul art. 300 alin. (2) teza finală C.proc.pen., s-a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare.
Ca urmare, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revenire cu încă o adresă la D.I.I.C.O.T. - Serviciul teritorial Tg-Mureș pentru a proceda la înlăturarea neregularităților actului de sesizare.
în temeiul art. 192 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză au rămas în sarcina acestuia.
Analizând recursul astfel declarat prin prisma prevederilor art. 3859 pct. 172 C.proc.pen. se constată că acesta are caracter fondat, impunându-se a fi admis pentru următoarele considerente:
Legiuitorul român, a prevăzut, în mod imperativ, faptul că investirea instanței cu soluționarea spețelor de natură penală (în mod principal) se face prin rechizitoriu, la ora actuală, ca urmare a modificărilor legislative survenite în plan procesual penal, dispărând posibilitatea sesizării acesteia prin plângerea prealabilă a părții vătămate. Desigur există posibilitatea ca sesizarea instanței să se facă și într-o manieră derivată, respectiv prin hotărârea de declinare a competenței, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, prin strămutare, prin extinderea procesului penal pentru alte fapte, sau cu privire la alte persoane, etc. în speța de față instanța a fost sesizată în mod originar prin rechizitoriul, întocmit de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Tg. Mureș, la data de 22.09.2008, în dosarul nr. 32/D/P/2004. Astfel cum rezultă din mențiunea ce figurează în colțul din dreapta sus al primei pagini a acestui rechizitoriu, acest act a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei sale de către procurorul șef, de serviciu, procuror ierarhic superior celui care a întocmit în cauză acest act.
Analizând cu maximă atenție aspectele reținute de către judecătorul fondului, în sentința penală criticată, se reține că acesta a făcut o analiză a probelor avute în vedere de către procuror la întocmirea actului de investire al instanței și prin aceasta o evaluare a unora dintre actele materiale infracționale, pretins săvârșite de către inculpații din prezenta cauză, în intervalul de timp în care se susține că aceștia și-ar fi desfășurat activitatea infracțională pentru care au fost deferiți justiției. Dacă s-ar fi analizat cu evidentă imparțialitate prevederile art. 263-264 C.proc.pen. s-ar fi observat, la mai bine de 30 de luni de la sesizarea instanței, că acest act se circumscrie prevederilor legale anterior menționate. Din lecturarea rechizitoriului întocmit în dosarul nr. 32/D/P/2004 al Serviciului Teritorial Tg. Mureș din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se observă faptul că în cuprinsul acestuia erau arătate, în mod concret, faptele care făceau obiectul trimiterii în judecată pentru fiecare inculpat în parte, încadrarea juridică a fiecăreia dintre aceste fapte, intervalul de timp în care inculpații și-ar fi desfășurat activitatea infracțională imputată, probele avute în vedere la întocmirea, acestui rechizitoriu, față de fiecare inculpat, mijloacele asigurătorii și cele preventive, față de toate persoanele care au calitatea de inculpați în cauză. Actul analizat la nivelul instanței de fond corespunde exigențelor legiuitorului român, astfel cum sunt acestea expuse în art. 263 raportat la art. 260 C.proc.pen., acesta fiind confirmat de procurorul ierarhic superior, celui care l-a întocmit, cu stricta respectare a dispozițiilor art. 264 C.proc.pen. Considerentele reținute de judecătorul fondului în hotărârea pronunțată nu pot fi însușite de această instanță de control judiciar, în contextul în care acesta a încercat să facă o analiză a actelor materiale infracționale, reținute în sarcina inculpaților, și a probelor administrate în faza de urmărire penală într-o modalitate ce ar putea fi circumscrisă prevederilor art. 343 C.proc.pen. La momentul analizării regularității actului de sesizare instanța trebuia să se circumscrie în mod strict prevederile art. 263-264 C.proc.pen. cu raportare la art. 317 C.proc.pen., și nu să privească, în mod singular și rupt din context, o parte a actelor materiale infracționale, pentru care fiecare inculpat a fost deferit justiției și probele avute în vedere la fundamentarea acuzației de către parchet pentru fiecare dintre aceștia.
Judecătorul fondului a înțeles, într-o etapă premergătoare anchetei judecătorești și care este obligatoriu a fi parcursă, să procedeze la o analiză comparativă a probelor administrate în faza urmăririi penale, în vedere verificării (eventuale) a temeiniciei acuzațiilor reținute în sarcina fiecărui inculpat. O asemenea analiză nu se poate realiza - în opinia acestei instanțe - decât după ce, se verifică regularitatea actului de sesizare a instanței, și se epuizează cercetarea judecătorească (respectiv judecata), ce trebuie să se conformeze prevederilor art. 289, art. 300 și urm. C.proc.pen.
Pentru toate aceste considerente reținute urmează ca în conformitate cu prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. d) C.proc.pen. să se admite recursul promovat de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Târgu-Mureș împotriva sentinței penale nr. 93/23.01.2011 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 2557/102/2008.
Se va casa integral hotărârea judecătorească menționată și se va dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Mureș pentru continuarea judecății, în contextul în care rechizitoriul întocmit în cauză este unul regulat întocmit.
