Tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național (Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic)
Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU BUJOR Sentinţă penală nr. 99 din data de 23.06.2014
Ȋn cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 46/2008- Codul Silvic, prin care se aduce atingere fondului forestier- proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, calitatea de parte vătămată ori de parte civilă o pot avea atât ocolul silvic, în calitate de reprezentant al statului, cât și proprietarul fondului forestier, cu excepția situației în care acesta din urma este subiect activ al infracțiunii, conform Deciziei nr. 2/15.03.2010 (recursul în interesul legii), publicată în M. Of. nr. 414/22.06.2010
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria T B la data de 22.01.2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului B D pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prev. de art. 108 alin.1 lit. a și alin. 2 lit. a din Legea nr.46/2008 privind Codul silvic.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei T B la data de 28.01.2014 sub nr. 146/316/2014.
În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul B D locuiește în oraș B, județul G și are ocupația de agricultor. Mama acestuia, martora C T, împreună cu cei doi frați, numitul B I și partea vătămată B S, dețin în coproprietate, în calitate de moștenitori ai defunctului B C, suprafața de 0,18 ha teren cu pădure, situată în extravilanul orașului B, ale cărei elemente de identificare sunt prevăzute în cuprinsul T.P. emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor.
În data de 25.11.2010 mama inculpatului i-a cerut acestuia să meargă în pădurea moștenită, să taie și să-i aducă la domiciliu lemne pentru încălzirea locuinței. Întrucât nu dispunea de un mijloc de transport, inculpatul le-a solicitat numiților M S, M Ghe și N I C să-l însoțească, cu căruțele lor și să-l ajute la tăiatul și transportul materialului lemnos, promițându-le că vor fi remunerați pentru serviciile prestate. În consecință, toți patru s-au deplasat în extravilanul orașului B, în punctul în care era amplasată pădurea și au început să taie arbori, pe care, după ce îi curățau de crengi, îi încărcau în atelajul hipo. Când și-au finalizat activitatea, tăind toți arborii de pe suprafața de 0,18 ha deținută în coproprietate de moștenitorii C T, B Sandu și B Ion, au părăsit locul faptei, cu căruțele încărcate și s-au deplasat la locuința mamei inculpatului, unde au depozitat material lemnos. În scopul recompensării pentru ajutorul acordat, inculpatul le-a oferit numiților M Sandu, M Gheorghe și N Ionuț Cătălin crengile rezultate în urma toaletării trunchiurilor, spunându-le că au consimțământul lui pentru a le aduna și a dispune de ele după bunul lor plac. Astfel, în data de 26.11.2010, aceștia s-au deplasat din nou la locul faptei, cu două atelaje hipo, pe care le-au încărcat cu crengi. În timp ce se întorceau spre casă, au fost opriți de un echipaj de poliție și, fiind întrebați în legătură cu proveniența materialului lemnos, au relatat cele întâmplate.
Cu ocazia cercetării la fața locului, s-a constatat faptul că de pe suprafața în litigiu, au fost tăiați toți arborii esență salcâm, respectiv 842 bucăți, cu diametrele la cioată cuprinse între 4,1 și 12 cm. Calculul volumului materialului lemnos tăiat și sustras, precum și al valorii prejudiciului aferent a fost efectuat de Ocolul Silvic Grivița, județul Vaslui, care a comunicat că, din cele 842 bucăți arbori de salcâm a rezultat cantitatea de 11,818 m.c., în valoare de 2180,78 lei fără TVA.
În cursul cercetărilor, s-a stabilit că inculpatul nu deținea autorizație de exploatare pentru suprafața de 0,18 ha teren cu pădure, tăierea arborilor fiind efectuată cu încălcarea normelor legale în materie.
Pentru dovedirea situației de fapt expusă în rechizitoriu au fost menționate următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile persoanei vătămate, respectiv părții civile B Sandu; proces verbal de cercetare la fața locului; adresa nr.854 din 01.04.2011 a Ocolului Silvic G, județul V; adresa nr.4177 din 02.10.2013 a Primăriei orașului B; titlul de proprietate nr.4223/15.01.2004; certificat de moștenitor nr.189/23.12.2004; declarațiile martorilor M Sandu, M Gheorghe și N Ionuț Cătălin; declarațiile inculpatului; cazier judiciar.
La termenul de judecată din data de 15.05.2014, inculpatul a solicitat admiterea judecății conform procedurii simplificate în cazul recunoașterii vinovăției, prev. de art. 375 raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen., luându-i-se declarație scrisă în acest sens, după ce procedura simplificată a fost pusă în discuția părților și admisă, judecata având loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți.
Partea civilă, B Sandu, a depus la dosarul cauzei înscrisuri pentru dovedirea pretențiilor sale civile, respectiv: certificat de moștenitor, chitanțe privind achitarea impozitului pe clădiri și teren extravilan în cuantum de 23 lei.
Constatând terminată cercetarea judecătorească, instanța a acordat cuvântul în dezbateri raportate la schimbarea încadrării juridice conform legii penale mai favorabile.
Fapta inculpatului B D, de a tăia fără drept, în ziua de 25.11.2010, împreună cu alte persoane, arbori, în număr total de 842, din pădurea amplasată în extravilanul or. B, fără a deține autorizație de exploatare eliberată de autoritățile competente, cauzând un prejudiciu în valoare totală de 2704,17 lei care este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prev. de art. 108 alin.1 lit. a și alin. 2. lit. a din Legea nr.46/2008( Codul silvic-text în vigoare anterior datei de 01.02.2014).
Având în vedere dispozițiile art. 5 C.pen. care prevăd aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, instanța urmează a face aplicarea acestor dispoziții.
Astfel că, în baza art. 386 C. pr. pen., instanța va schimba încadrarea juridică a infracțiunii deduse judecății privind pe inculpatul B D, din infracțiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prev. de art. 108 alin.1 lit. a și alin. 2 lit. a din Legea nr.46/2008 în infracțiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prev. de art. 108 alin.1 lit. a din Legea nr.46/2008 (text în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014) cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen.
Art. 108 alin. 1 lit. a din Legea nr.46/2008 (text în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014) prevede pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei.
Sub aspectul laturii obiective, instanța reține că elementul material al infracțiunii constă în tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate a acestuia.
Urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, se caracterizează prin prejudiciul cauzat fondului forestier național și părții civile, constând în ieșirea din patrimoniul acestora a valorii materiale reprezentate de arborii tăiați ilegal și, corelativ, aproprierea lor de către inculpat.
Legătura de cauzalitate dintre acțiunea de tăiere fără drept de arbori și prejudiciul cauzat fondului forestier național și părții civile, rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită prin probatoriul administrat în faza de urmărire penală și judecata în primă instanță.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. a C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Instanța va reține circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit. a C.pen., constând în săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, având în vedere că la săvârșirea faptei de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, inculpatul a fost ajutat la activitățile de tăiere și transport a arborilor tăiați de trei persoane: M Sandu, M Gheorghe și N Ionuț Cătălin, față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale deoarece a existat cauza care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv eroarea de fapt, aceștia necunoscând faptul că inculpatul nu deține documentele legale de exploatare a pădurii.
La stabilirea cuantumului pedepsei, instanța va ține cont de faptul că inculpatul a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 375 C. pr. pen. raportate la art. 396 alin. 10 C.pr.pen., motiv pentru care instanța va reduce cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta dedusă judecății în cazul închisorii.
De asemenea, inculpatul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în eventualitatea în care s-ar lua față de acesta o asemenea măsură.
Având în vedere situația de fapt reținută, dar și persoana inculpatului, cunoscut a fi avut antecedente penale, însă termenul de reabilitare judecătorească față de acesta s-a împlinit, nesăvârșind nicio altă infracțiune în intervalul de timp prevăzut de art. 166 alin. 1 lit. a C.pr.pen.,instanța va stabili pedeapsa de 1 (unul) an închisoare în sarcina inculpatului B D, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prevăzute de art. 108 alin.1 lit. a din Legea nr.46/2008 cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen. și art. 396 alin.10 C.pr.pen.
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare; s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească pentru condamnările anterioare la pedeapsa închisorii de 3 ani și 4 luni în baza sentinței penale nr. 656/05.03.2002 a Judecătoriei G și a pedepsei închisorii de 1 an în baza sentinței penale nr. 320/31.04.2004 a Judecătoriei T B; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana inculpatului, de circumstanțele săvârșirii infracțiunii de tăiere de arbori, la solicitarea mamei sale din pădurea aflată în coproprietate cu alți doi frați ai săi, dintre care unul este partea civilă- B Sandu, și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 3 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen., iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. 1 C. pen. va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Galați, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se vor comunica Serviciului de Probațiune Galați.
În baza art. 85 alin. (2) C. pen. va impune inculpatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 404 alin. 3 C. pr. pen. va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
Sub aspectul laturii civile, instanța ia act că persoana vătămată - B Sandu s-a constituit parte civilă cu suma de 2180, 78 lei reprezentând prejudiciul cauzat de inculpat prin tăierea arborilor, prejudiciu calculat prin adresa nr.854 din 01.04.2011 a Ocolului Silvic G, județul V în cuantum de 2180,78 lei fără TVA, respectiv 2704,17 lei reprezentând prejudiciu total.
Având în vedere că partea civilă, B Sandu, nu este proprietar unic al pădurii în suprafață totală de 0,18 ha, ci doar asupra unei cote de 1/3, conform certificatului de moștenitor depus la dosarul cauzei, instanța, în temeiul art. 19 C. pr. pen. și art. 397 C. pr. pen., raportat la art. 1357 C. civ., va admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă, B Sandu, și va obliga pe inculpatul B D la plata către partea civilă a sumei de 901 lei, reprezentând 1/3 din prejudiciul cauzat, conform cotei sale succesorale asupra suprafeței cu pădure de 0,18 ha, identificată în TP și certificatul de moștenitor , respingând restul pretențiilor civile ca neîntemeiate.
Având în vedere recursul în interesul legii, respectiv decizia nr. 2/15.03.2010, publicată în M. Of. nr. 414/22.06.2010, privind stabilirea calității de parte vătămata sau parte civilă în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 46/2008- Codul Silvic, prin care se aduce atingere fondului forestier- proprietate privata a persoanelor fizice sau juridice, calitatea de parte vătămată ori de parte civilă putând avea atât ocolul silvic, în calitate de reprezentant al statului, cât și proprietarul fondului forestier, cu excepția situației în care acesta din urma este subiect activ al infracțiunii, instanța, față de constituirea ca parte civilă doar în persoana unui coproprietar al pădurii în suprafață de 0,18 ha, conform TP 2004, în temeiul art. 8 alin. 4 - 5 din O.U.G. nr. 85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora, va obliga inculpatul la plata sumei de sumei de 1352 lei, reprezentând 50% din contravaloarea pagubei constatate ca despăgubire, care se face venit la fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică administrat de Ocolul silvic Grivița.
În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen. va obligă pe inculpat la plata sumei de 760 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.