Tentativă la infracţiunea de omor Vătămare corporală gravă Intenţie de a ucide
| Comentarii |
|
C.S.J., secţia penală, nr. 1789 din 12.11.1991
Lovirea cu intensitate în cap a părţii vătămate cu un scaun, cu urmarea producerii de fracturi craniene şi dilacerare cerebrală constituie tentativă la infracţiunea de omor, caracterizată, pe plan subiectiv, prin intenţie de a ucide, iar nu infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen. Tribunalul Judeţean Caraş-Severin, prin sentinţa penală nr. 14 din 11 aprilie 1991, a condamnat pe inculpatul D.M. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 din acelaşi cod.Prima instanţă a reţinut că, în ziua de 12 august 1989, inculpatul a lovit în cap pe T.R., parte vătămată, cu un scaun din lemn, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral cu fractură parieto-occipitală dreaptă şi dilacerare cerebrală, leziuni ce au necesitat 50 de zile de îngrijiri medicale şi au pus în pericol viaţa victimei.Recursul declarat de procuror, cu motivarea că fapta constituie tentativă la infracţiunea de omor, este întemeiat.Pentru a stabili existenţa intenţiei de a ucide este necesar a se face o analiză complexă a tuturor împrejurărilor săvârşirii faptei, semnificative cu privire la poziţia subiectivă a făptuitorului.Sub acest aspect, din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a lovit partea vătămată cu un scaun din lemn masiv, în greutate de 8 kg, obiect apt a produce leziuni mortale, în cazul când, ca în speţă, lovitura a fost aplicată asupra capului victimei.De asemenea, intensitatea loviturii rezultă din gravitatea leziunilor cranio-cerebrale cauzate părţii vătămate, şi anume fracturi craniene cu înfundare subiacentă şi dilacerare cerebrală.Considerentele menţionate duc la concluzia că fapta a fost săvârşită de inculpat cu intenţia de a ucide victima, ea constituind tentativă la infracţiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 C. pen., iar nu infracţiunea de vătămare corporală gravă, cum greşit a reţinut prima instanţă.
