Tentativă la omor calificat - art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. Vătămare corporală gravă - art. 182 alin. (2) C. pen. teza finală cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. Schimbarea încadrării jurid
| Comentarii |
|
Diferenţierea infracţiunii de omor (în forma tentativei) de infracţiunea de vătămare corporală gravă se probează prin: intenţia inculpatului de a vătăma, de a-i aplica o corecţie victimei, şi nu de a-i suprima viaţa; loviturile aplicate să nu vizeze zone vitale; leziunile să fie vindecate în 23-25 de zile de îngrijiri medicale; provocarea produsă de partea vătămată.
Decizia nr. 142 din 19 noiembrie 2009
Prin sentinţa penală nr. 416/16.06.2009, pronunţată de Tribunalul Iaşi, a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare al instanţei, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la dispoziţiile art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) teza finală C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.; a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţi, din infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.
Inculpaţii I.N. şi P.C. au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) teza finală C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., cu referire la dispoziţiile art. 76 lit. d) C. pen., fiecare la câte o pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare.
în ce priveşte încadrarea în drept a faptei săvârşite de inculpaţi, tribunalul a apreciat însă că aceasta se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) teza finală, şi nu infracţiunii de tentativă la omor, reţinută de parchet.
Tribunalul a reţinut că inculpaţii nu au comis fapta de lovire a părţii vătămate cu intenţia de a o ucide, ci cu intenţia de a-i aplica o corecţie, ei acţionând cu intenţie în ce priveşte lovirea părţii vătămate şi fiind în culpă faţă de rezultatul mai grav produs: punerea în primejdie a vieţii victimei. Hotărâtoare la stabilirea încadrării juridice este intenţia inculpaţilor de a vătăma persoana sau de a-i suprima viaţa. La stabilirea acestui element subiectiv, trebuie luaţi în considerare o serie de factori, a căror existenţă nu poate fi privită singular, ci doar intercondiţionat. Singurul element care pledează pentru stabilirea faptului că acţiunea inculpaţilor s-ar circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor este rezultatul produs, respectiv punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate. Inculpaţii cunoşteau victima cu care au mai avut anterior conflicte, dar care nu au depăşit stadiul lovirilor sau vătămărilor corporale, fapta fiind potenţată de starea de ebrietate în care aceasta se găsea, în mod spontan, fără o pregătire prealabilă şi doar în contextul în care victima, prin conduita sa, le-a provocat inculpaţilor o stare de tulburare, care a facilitat la rândul ei un răspuns agresiv din partea inculpaţilor; aceştia au aplicat câteva lovituri cu pumnii şi picioarele, în principiu în zone care nu sunt vitale; intensitatea loviturilor poate fi apreciată prin numărul de zile necesare pentru vindecarea plăgii cauzate, respectiv 23-25 zile.
Raportat la toate aceste elemente, tribunalul a apreciat că intenţia inculpaţilor a fost de a vătăma integritatea corporală a părţii vătămate, admiţând cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, din infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 182 alin. (2) teza finală C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului de executare a acesteia, pentru inculpaţii I.N. şi P.C., ţinând seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpaţilor care nu erau cunoscuţi cu antecedente penale (fiind la prima abatere) şi care au avut un comportament bun în societate anterior săvârşirii faptei, de poziţia procesuală corespunzătoare a inculpaţilor, care au recunoscut parţial săvârşirea faptei (încercând doar să-şi atenueze răspunderea penală prin diminuarea urmărilor faptei săvârşite), tribunalul a apreciat că reeducarea inculpaţilor se va putea realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea al cărui cuantum să fie coborât sub minimul special, ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
In ce priveşte însă daunele morale, tribunalul a apreciat însă că, dată fiind gravitatea leziunilor, posibilele urmări ale acestora, spitalizarea în mai multe unităţi medicale a părţii vătămate şi disconfortul psihic evident cauzat prin faptele inculpaţilor, ţinând seama şi de contribuţia părţii vătămate (prin provocare), o reparaţie echitabilă se va putea realiza prin obligarea inculpaţilor la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri civile, constând în daune morale, prejudiciul material şi moral dovedit în cauză ridicându-se la suma de 5.500 lei. Cum instanţa de fond a reţinut că la producerea acestui prejudiciu, partea civilă a avut o culpă de 25%, a acordat părţii civile despăgubiri civile reduse cu această proporţie, în mod corespunzător.
Prima instanţă a admis şi acţiunile civile promovate de părţile civile unităţi medicale la care a fost internată partea vătămată şi unde aceasta a primit îngrijirile medicale adecvate în vederea vindecării leziunilor, dispunând obligarea inculpaţilor la plata sumelor cu care acestea s-au constituit părţi civile, cu reducerea în mod proporţional a culpei părţii vătămate.
Sentinţa a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi de partea vătămată constituită parte civilă.
Procurorul a susţinut că instanţa a procedat greşit la schimbarea încadrării juridice a faptelor, inculpaţii lovind partea vătămată cu pumnii şi picioarele în diferite zone ale corpului, provocându-i multiple leziuni, având ca rezultat punerea în primejdie a vieţii victimei. în această modalitate, chiar dacă inculpaţii nu au urmărit suprimarea vieţii victimei, atunci cu siguranţă au acceptat-o. Faţă de atitudinea violentă a acestora, de urmările medico-legale, încadrarea juridică este aceea de tentativă la omor, situaţie în care se impune condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea acestei infracţiuni şi aplicarea unor pedepse în limitele legale.
Partea vătămată a criticat sentinţa sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, cât şi sub aspectul soluţionării acţiunii civile în sensul acordării unor sume insuficiente cu titlu de daune materiale şi morale.
Examinând actele şi lucrările dosarului, raportat criticilor formulate, cât şi din oficiu, curtea de apel a constatat că apelurile sunt nefondate.
Este de principiu că infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. şi infracţiunea de omor constau în natura calitativ diferită a urmărilor celor două infracţiuni - punerea în primejdie a vieţii unei persoane - şi în faptul că acestor urmări le corespund în mod necesar, pe plan subiectiv, poziţii psihice diferenţiate.
Constituie tentativă la infracţiunea de omor fapta de vătămare corporală gravă prin care inculpaţii au pus în primejdie viaţa victimei, reprezentându-şi că prin aceasta s-ar putea produce şi moartea, dacă au urmărit sau au acceptat acest rezultat fără ca moartea să se fi produs din cauze independente de voinţa lor. în condiţiile în care însă, punând în mod obiectiv în pericol viaţa persoanei vătămate, nu au avut reprezentarea morţii victimei, sau, chiar dacă şi-au reprezentat această posibilitate, nu au urmărit-o sau acceptat-o, fapta constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă.
Analizând declaraţiile inculpaţilor coroborate cu modalitatea concretă de săvârşire a faptei prin aplicarea unor lovituri cu pumnii şi picioarele împotriva victimei, prin cauzarea unor leziuni toraco-pulmonare şi emfizem subcutanat, curtea a constatat că inculpaţii nu au urmărit să producă decesul victimei.
De asemenea, din probele dosarului a mai rezultat că inculpaţii o cunoşteau pe partea vătămată, existând anterior şi alte conflicte care nu au depăşit stadiul loviturilor şi că aceasta, prin conduita sa, a provocat o stare de tulburare, care a generat atitudinea agresivă a inculpaţilor.
Faţă de poziţia subiectivă a inculpaţilor care au aplicat o corecţie părţii vătămate, fară a avea reprezentarea că acţiunile lor ar fi putut conduce la decesul victimei, încadrarea juridică dată de instanţa de fond este corectă şi nu se impune a fi schimbată.
în ce priveşte critica vizând soluţionarea acţiunii civile, curtea a constatat că sumele acordate cu titlu de daune materiale şi morale au fost just cuantificate.
Instanţa a examinat depoziţia martorului care a oferit sprijin părţii civile la îngrijirea animalelor din propria gospodărie, pentru care a primit o sumă de bani, la care s-a mai adăugat suma de 35 lei consultaţie medicală. Prejudiciul moral a fost cuantificat la suma de 5.500 lei, reprezentând suferinţele psihice prilejuite de internarea victimei în spital, cât şi disconfortul cauzat prin faptele inculpaţilor, cuantificarea fiind echitabilă şi oferind persoanei lezate o satisfacţie compensatorie. Faptul că partea vătămată a avut o culpă apreciată la 25% despăgubirile au fost reduse proporţionat, nefiind înlăturate în totalitatea lor.
Notă: Decizia Curţii de Apel Iaşi a rămas definitivă prin decizia nr. 919/10.03.2010 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
<Vezi şi alte speţe de drept penal:
