Trafic de droguri. Deţinere şi consum de droguri. Infracţiune continuă
| Comentarii |
|
Fapta inculpatei de a deţine droguri pentru consum propriu, fără drept, infracţiune prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, este o infracţiune unică, aflându-ne în prezenţa unei unităţi naturale de infracţiune, constând în deţinere şi consum, şi nu în prezenţa unei fapte constituite din mai multe acte materiale săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, întrucât, din însăşi definirea elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, modalitatea "deţinerii" prezumă o infracţiune continuă, şi nu continuată.
(Decizia nr. 398 din 27 mai 2004 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 399 din 23 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală, în temeiul art. 334 din Codul de procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei penale din infracţiunea de deţinere de droguri pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, în infracţiunea de deţinere de droguri pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.
în temeiul art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, a fost condamnată inculpata L.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată.
în temeiul art. 861 din Codul penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, potrivit art. 861 alin. 1 din Codul penal.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, în urma unei percheziţii domiciliare efectuate la data de 26.05.2003, la locuinţa inculpatei din Bucureşti a fost găsit, într-o vază de sticlă, un tub din plastic pentru medicamente, în care se aflau 14 punguţe mici, care conţineau cantitatea de 0,74 g heroină în combinaţie cu cafeină, inculpata declarând că deţine drogul pentru consum propriu.
Din probele administrate în cauză s-a stabilit că inculpata a început să consume droguri din luna aprilie 2003.
în baza art. 334 din Codul de procedură penală, tribunalul a apreciat că fapta săvârşită de inculpată este prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, fiind vorba de o infracţiune continuată, întrucât inculpata consumă în mod constant şi repetat droguri în baza aceleiaşi hotărâri infracţionale.
împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care a criticat sentinţa pentru greşita schimbare a încadrării juridice a faptei, în sensul că infracţiunea săvârşită de inculpată nu atrage şi aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, fiind vorba de o unitate naturală de infracţiune, în condiţiile unei activităţi continue ca cea desfăşurată de inculpată.
Analizând actele şi probele din dosarul cauzei prin prisma criticii formulate, Curtea a constatat că apelul este fondat şi l-a admis în baza art. 379 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în considerentul căruia s-a desfiinţat parţial sentinţa şi s-a dispus condamnarea inculpatei L.V. în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, pentru următoarele considerente:
Este corectă încadrarea juridică făcută prin actul de sesizare a instanţei, în sensul că fapta săvârşită de inculpată, aceea de deţinere şi consum de droguri, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, este o infracţiune unică, aflându-ne în prezenţa unei unităţi naturale de infracţiune, constând în deţinere şi consum, şi nu în prezenţa unei fapte constituite din mai multe acte materiale, săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, întrucât, din însăşi definirea elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, modalitatea "deţinerii" prezumă o infracţiune continuă, şi nu continuată, cum a apreciat instanţa de fond.
Prin urmare, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea a admis apelul declarat de parchet, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi a condamnat-o pe inculpată la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
