Tâlhărie. Furt urmat de întrebuinţarea de violenţe pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea
| Comentarii |
|
Constituie infracţiunea de tâlhărie furtul urmat de întrebuinţarea de violenţe pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Timpul scurs între sustragerea bunului şi exercitarea violenţelor asupra părţii vătămate nu înlătură relaţia de intercondiţionare a celor două fapte, câtă vreme este evident că infracţiunea-mijloc (violenţele) a fost comisă pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea după comiterea infractiunii-scop (furtul).
în speţă, este de netăgăduit că scopul exercitării violenţelor a fost ca inculpatul să-şi asigure scăparea, împrejurare care rezultă din faptul că după sustragerea telefonului, inculpatul a fugit, iar după circa 20 de minute, când s-a reîntâlnit cu partea vătămată, a lovit-o şi a fugit din nou, în condiţiile în care aceasta din urmă a încercat să-l imobilizeze şi i-a cerut să-l însoţească la poliţie.
(Decizia nr. 704/A din 24 septembrie 2004 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 852 din 22 iunie 2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b) din Codul penal în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 - 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal ca neîntemeiată.
în baza art. 211 alin. 2 lit. b) şi c) din Codul penal, a condamnat pe inculpatul P.M. la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 din Codul penal.
S-a dedus prevenţia de la 15.08.2003 la zi, conform art. 88 din Codul penal.
în baza art. 350 alin. 1 din Codul de procedură penală, s-a menţinut măsura arestării preventive.
în baza art. 14 şi 346 din Codul de procedură penală, art. 998 şi următoarele din Codul civil, a fost obligat inculpatul la "5.000.000 lei despăgubiri civile către partea vătămată R.F.
A fost obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a arătat că în seara zilei de 18.07.2003, în jurul orelor 23,00, în timp ce se afla pe terasa "Cuibul Rândunelelor", inculpatul s-a apropiat de masa unde se afla partea vătămată R.F. împreună cu martorii T.L. şi A.I., a luat telefonul mobil al părţii vătămate aflat pe masă, după care a părăsit în fugă localul.
Partea vătămată a plecat în urmărirea inculpatului, dar nu a reuşit să-l prindă, motiv pentru care s-a îndreptat împreună cu martorii către Secţia de Poliţie 19 pentru a depune reclamaţie. Pe drum, la intersecţia str. B. cu calea R., partea vătămată l-a observat pe inculpat coborând dintr-un taxi împreună cu alte persoane.
în timp ce martorul A.l. a rămas în autoturism, partea vătămată şi martorul T.L. s-au apropiat de inculpat. La cererea părţii vătămate de a-i fi restituit telefonul, inculpatul i-a răspuns că tocmai l-a vândut, că a cheltuit o parte din bani şi că nu-i va restitui nimic, nici banii, nici telefonul. în acel moment, partea vătămată a pus mâna pe inculpat, cerându-i să o însoţească la poliţie, dar acesta a ripostat, doborând-o la sol şi aplicându-i mai multe lovituri. Partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale.
După agresarea părţii vătămate, inculpatul a plecat în fugă, ulterior sustrăgându-se urmăririi penale, motiv pentru care a fost dat în urmărire locală, fiind prins la 15.08.2003 de către Secţia 10 Poliţie.
La aceeaşi dată, organele de poliţie au procedat la efectuarea unor recunoaşteri din grup, ocazie cu care atât partea vătămată, cât şi martorul T.L. l-au indicat pe inculpat ca fiind autorul faptei comise la data de 18.07.2003.
Este de precizat că atât partea vătămată, cât şi martorii T.L. şi A.l. îl cunoşteau pe inculpat sub porecla de "Giani", iar cu ocazia prezentării unor albume foto existente la Secţia 19 Poliţie, toţi trei au indicat fotografia reprezentându-l pe inculpat.
Fiind audiat pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a negat comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa, cu precizarea că în seara de 18.07.2003, în jurul orei 22,30 - 23,00, în timp ce se plimba cu prietenii săi I. şi B. pe calea Ferentari, partea vătămată însoţită de încă două persoane l-a lovit fără nici un motiv, trântindu-l la pământ şi solicitându-i nejustificat restituirea unui telefon mobil.
La data de 22.10.2003, s-a procedat la reaudierea inculpatului şi la prezentarea materialului urmăririi penale în prezenţa apărătorului ales, ocazie cu care inculpatul a revenit asupra depoziţiilor anterioare şi a precizat că recunoaşte şi regretă fapta comisă.
Audiat în instanţă, inculpatul a revenit asupra recunoaşterii făcute cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, dar a prezentat o versiune diferită de cea susţinută în timpul urmăririi penale.
Cu ocazia dezbaterilor în fond, inculpatul a admis că a sustras telefonul părţii vătămate, dar a susţinut că violenţele exercitate asupra acesteia la un oarecare interval de timp nu au avut drept scop să-şi asigure scăparea, la acel moment nici nu mai avea telefonul asupra sa, ci a fost o reacţie la atitudinea agresivă a părţii vătămate. Pentru acest motiv a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 - 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal, cerere apreciată de tribunal ca nefondată.
Potrivit art. 211 alin. 1 din Codul penal, constituie infracţiunea de tâlhărie "furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea."
în speţă, sustragerea telefonului este temeinic dovedită cu probele administrate, inculpatul însuşi recunoscând în cele din urmă acest lucru.
Existenţa violenţelor exercitate asupra părţii vătămate de către inculpat este de asemenea dovedită în mod cert cu declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor, cu constatările şi concluziile certificatului medico-legal şi chiar cu declaraţia inculpatului, care a recunoscut că a lovit-o pe aceasta.
Scopul exercitării acestor violenţe a fost în mod evident acela ca inculpatul să-şi asigure scăparea.
Chiar dacă la momentul când s-a reîntâlnit cu partea vătămată inculpatul nu mai avea bunul asupra sa, acesta a lovit-o în clipa în care partea vătămată a pus mâna pe el, cerându-i să o însoţească la secţia de poliţie.
Prin urmare, între cele două componente - acţiunea de smulgere şi acţiunea de exercitare a violenţelor - există relaţia de intercondiţionare cerută de art. 211 alin. 1 din Codul penal, relaţii de conexitate între infracţiunea-scop şi infracţiunea-mijloc, astfel că nu se poate reţine existenţa a două infracţiuni distincte, una de furt calificat şi una de lovire sau alte violenţe.
Este adevărat că acţiunea adiacentă trebuie să se comită înainte, în timpul sau imediat după aceasta.
Prin noţiunea de "imediat" nu trebuie înţeles însă că violenţele se exercită neapărat în momentul următor actului de smulgere, în doctrină fiind admis că este posibil ca între cele două momente să treacă un interval de timp necesar urmăririi şi prinderii făptuitorului.
în speţă, între furtul telefonului şi exercitarea violenţei asupra părţii vătămate s-au scurs circa 20 minute, conform declaraţiilor părţii vătămate şi ale martorilor, astfel că nu se poate susţine că violenţele au pierdut legătura cu scopul inculpatului de a-şi asigura scăparea sau de a-şi asigura păstrarea bunului.
De menţionat că nu s-a putut stabili dacă în momentul exercitării violenţelor inculpatul avea sau nu telefonul asupra sa, datorită atitudinii acestuia de negare a săvârşirii faptei. Acesta nu a fost prins de organele de poliţie în acea seară, astfel că acest aspect nu s-a putut lămuri prin efectuarea unei percheziţii corporale.
Dar, fie că inculpatul mai avea sau nu bunul sustras asupra sa în momentul reîntâlnirii cu partea vătămată, tribunalul a reţinut că acesta a exercitat violenţe asupra părţii vătămate cel puţin pentru a-şi asigura scăparea, dacă nu şi pentru păstrarea bunului.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel inculpatul, solicitând schimbarea încadrării juridice date faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e) şi g) din Codul penal şi art. 180 alin. 2 din Codul penal, având în vedere că inculpatul nu a exercitat violenţele asupra părţii vătămate pentru a reţine bunul sustras.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, dar în limitele efectului devolutiv, Curtea a constatat că apelul formulat de inculpat este nefondat, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Potrivit art. 211 din Codul penal, tâlhăria este un furt comis cu violenţe, fiind o infracţiune complexă, unică prin voinţa legiuitorului.
în conţinutul infracţiunii sunt întrunite infracţiuni distincte, cum sunt furtul, ameninţarea, fapte care aduc atingere integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei.
în consecinţă, şi elementul material al infracţiunii are o structură complexă.
Acesta este alcătuit în primul rând din elementul material al infracţiunii de furt, care constituie componenţa principală a structurii complexe a elementului material al infracţiunii de tâthărie.
Al doilea element component, adiacent faţă de primul, îl reprezintă o violenţă fizică prin intermediul căreia făptuitorul săvârşeşte furtul sau încearcă să păstreze bunul furat, să şteargă urmele infracţiunii sau să-şi asigure scăparea, cum este cazul în speţă.
Aceste elemente componente sunt într-o relaţie de condiţionare, în sensul că infracţiunea de tâlhărie există numai atunci când violenţele sunt săvârşite în scopul comiterii furtului, să păstreze bunul sustras, să şteargă urmele infracţiunii sau să-şi asigure scăparea.
De asemenea, o condiţie esenţială a infracţiunii este săvârşirea efectivă a actului adiacent, care trebuie să se comită în raport cu furtul, înainte, în timpul sau imediat după aceasta.
în cauză, fapta inculpatului, care în seara zilei de 18 iulie 2003 a sustras telefonul părţii vătămate şi ulterior, pentru a-şi asigura scăparea, a folosit violenţe, cauzându-i victimei leziuni care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b) şi c) din Codul penal.
Este de netăgăduit că scopul exercitării violenţelor a fost ca inculpatul să-şi asigure scăparea, împrejurare care rezultă din faptul că după sustragerea telefonului inculpatul a fugit, însă după circa 20 de minute de la comiterea furtului partea vătămată l-a reîntâlnit pe inculpat (pe care de altfel îl căutase împreună cu martorii audiaţi în cauză), iar în momentul în care partea vătămată a încercat să-l imobilizeze şi i-a cerut să-l însoţească la poliţie, inculpatul a lovit-o, după care a reuşit să fugă.
Timpul scurs de la sustragerea telefonului şi până la exercitarea violenţelor asupra părţii vătămate nu înlătură relaţia de intercondiţionare a celor două fapte, fiind evident că infracţiunea-mijloc (violenţele) a fost comisă pentru a-şi asigura scăparea după comiterea infracţiunii-scop (furtul).
în raport de aceste considerente, rezultă că în cauză s-a comis o infracţiune complexă, respectiv tâlhărie, neputându-se reţine existenţa a două infracţiuni distincte (furt şi violenţe), care de altfel intră în conţinutul constituit al infracţiunii complexe.
NOTĂ:
Decizia a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 6196 din 22.11.2004 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie, prin care s-a respins ca nefondat recursul inculpatului.
