Tulburare de posesie. Infracţiunea prevăzută de art. 108 din Legea nr. 18/1991, republicată. Condiţii. Litigiu civil
| Comentarii |
|
Conform dispoziţiilor art. 108 din Legea nr. 18/1991, republicată, săvârşeşte infracţiunea de tulburare de posesie persoana care ocupă în mod abuziv un teren atribuit altei persoane în condiţiile Legii nr. 18/1991 şi refuză să îl elibereze pentru a da posibilitatea posesorului proprietar să intre în folosinţa acestuia.
întrucât terenul în litigiu se află în posesia inculpatului de peste 30 de ani, iar partea vătămată nu a avut nici un moment posesia şi folosinţa acestui teren, ce i-a fost atribuit în conformitate cu Legea nr. 18/1991, nu se poate reţine că inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 108 din aceeaşi lege, litigiul dintre părţi urmând a fi soluţionat pe cale civilă, prin compararea titlurilor de proprietate ale părţilor.
(Decizia nr. 1000 din 27 mai 2004 — Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 2129 din 4.11.2003, pronunţată de Judecătoria Buftea, s-a dispus, în baza art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, condamnarea inculpatului S.G. la 1 an închisoare.
în baza art. 81 - 82 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, ce constituie termen de încercare calculat la data rămânerii definitive a sentinţei.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de 26.04.2002, partea vătămată i-a chemat în judecată pe inculpaţii S.G. şi P.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată.
S-a reţinut că partea vătămată deţine în comuna Bragadiru o suprafaţă de teren de 704 mp, din care 280 mp sunt ocupaţi abuziv de inculpaţi, pe care şi-au construit 2 garaje şi coteţe de păsări.
S-a mai reţinut că partea vătămată T.A. deţine legal suprafaţa de teren de 704 mp, conform Procesului-verbal de punere în posesie nr. 68/1997, precum şi Titlului de proprietate nr. 43667/1999 emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul S.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a învederat că inculpatul nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, întrucât terenul în discuţie nu a fost niciodată în posesia lui T.A.
Analizând apelul formulat sub aspectul motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, tribunalul a constatat că este fondat, pentru următoarele considerentele:
în fapt, s-a reţinut că partea vătămată deţine în comuna Bragadiru o suprafaţă de teren de 704 mp, din care 280 mp sunt ocupaţi abuziv de inculpaţi, pe care şi-au construit fără a poseda autorizaţie de construcţie 2 garaje şi coteţe de păsări.
Art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, sancţionează ocuparea în întregime sau în parte de orice fel, înfiinţarea sau mutarea semnelor de hotar şi reperelor de marcare fără aprobare.
Prin ocupare se înţelege intrarea pe teren sau erijarea făptuitorului în posesor al terenului. Acţiunea ilicită constă în trecerea de la posesor la făptuitor, oricât de scurtă ar fi această ocupare.
Săvârşirea infracţiunii duce la atingerea posesiei şi folosinţei pasive a terenului.
Pentru existenţa faptei este necesar ca terenul asupra căruia este îndreptată acţiunea făptuitorului să se afle în posesia altei persoane.
Or, în speţă, din probele administrate a rezultat că terenul nu s-a aflat în posesia părţii vătămate.
Părţii vătămate T.A. i s-a eliberat titlu de proprietate pe o suprafaţă de 704 mp.
Din declaraţia inculpatului a rezultat că deţine acest teren din anul 1950, fiind preluat de la soacra sa, şi în anii 1978 şi 1986 şi-a construit un garaj din beton pe acest teren.
Aceste aspecte sunt confirmate de declaraţiile martorilor P.V. şi L.M.
Pentru aceste considerente, prin Decizia penală nr. 447/A din 31.03.2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală, s-a admis apelul declarat de apelantul inculpat S.G. împotriva Sentinţei penale nr. 2129 din 4.11.2003, pronunţată de Judecătoria Buftea.
S-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi pe fond:
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul S.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu privire la greşita achitare a inculpatului S.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, pentru nelegalitatea deciziei recurate, în sensul nemotivării acesteia, şi netemeinicia achitării aceluiaşi inculpat în baza art. 10 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală.
De asemenea, s-a mai criticat decizia şi prin aceea că instanţa a omis să aplice dispoziţiile art. 120 alin. 2 din Codul penal.
Analizând actele şi probele din dosarul cauzei, prin prisma criticilor formulate de recurent şi în raport de motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că recursul parchetului este nefondat şi l-a respins în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, pentru următoarele considerente:
între inculpatul S.G. şi partea vătămată T.G., vecini în comuna Bragadiru, s-a declanşat un conflict în legătură cu folosinţa unei suprafeţe de 280 mp folosită de inculpat, în condiţiile în care, cu Adresa nr. 9788/2002 a Primăriei Bragadiru, s-a făcut punerea în posesie asupra acestui teren în favoarea părţii vătămate, iar pe terenul din litigiu inculpatul a construit două garaje şi un coteţ de păsări.
în considerentele de mai sus, partea vătămată a formulat plângere penală împotriva inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunii de tulburare în posesie, prevăzută de art. 108 din Legea nr. 18/1991, republicată, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârşirea acestei fapte.
în mod corect instanţa de apel a dispus achitarea inculpatului în raport de dispoziţiile art. 10 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, întrucât, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a făcut dovada că deţine terenul în litigiu din anul 1950, fiind preluat de la soacra sa, teren pe care a construit garajele şi coteţele de păsări, şi în nici un moment partea vătămată nu a avut posesia şi folosinţa acestui teren.
Fiind vorba de un teren intravilan, în legătură cu care părţile invocă titluri de proprietate diferite (folosinţă îndelungată şi, respectiv, titlul de proprietate), litigiul nu poate fi soluţionat decât prin compararea titlurilor de către o instanţă civilă, împrejurare în care inculpatul nu poate fi învinuit de săvârşirea unei fapte penale cum ar fi cea pentru care a fost trimis în judecată.
Conform dispoziţiilor art. 108 din Legea nr. 18/1991, republicată, este vinovată de săvârşirea infracţiunii de tulburare în posesie persoana care ocupă în mod abuziv un teren, atribuit altei persoane în condiţiile Legii nr. 18/1991, şi refuză să-l elibereze pentru a da posibilitatea posesorului proprietar să intre în folosinţa acestuia.
în speţă, nu ne aflăm într-o asemenea situaţie, terenul în litigiu fiind în posesia inculpatului şi a familiei sale de mai bine de 30 de ani.
Cu privire la critica din recurs, privind nemotivarea soluţiei dispuse sau motivarea insuficientă a acesteia, în raport de teza a ll-a a textului de lege din Legea nr. 18/1991 (art. 108), republicată, critica este nefondată, întrucât, deşi restrânsă, motivarea face referire la toate aspectele vizând elementele ce ar atrage răspunderea penală a inculpatului, respectiv şi cu privire la intrarea pe teren, notarea semnelor de hotar etc.
în consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
